Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal, HCM Slobozia-CNOT Iași 33-18 (15-13)

Două reprize distincte

HCM Slobozia a trăit periculos prima repriză a meciului cu tinerele handbaliste de la CNOT Iași, dar s-a desprins categoric în partea secundă. Firește, nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei, dar în startul partidei au existat semnale de alarmă. Andreea Sandu de la oaspeți a semănat ceva pa­nică în apărarea slobozeană, în vreme ce portarul Iustina Popa a oprit mai multe acțiuni ale HCM cu parade de efect. În minutul 17, tabela arăta un neverosimil 9-6 pentru oaspete și, chiar dacă meciurile precedente arătau clar că diferența de valoare este net în favoarea Sloboziei, în tribune au început să apară zumzete de neîncredere. Abia în finalul primei reprize s-a consemnat desprin­derea prin două goluri reușite de Jlezi și omul meciului, extrema stângă Mădălina Toma. A doua repriză a pornit de la 15-13 pentru HCM, dar istoricul a fost total diferit. Ieșencele au reușit doar 5 goluri, aceasta și grație paradelor inspirate ale Biancăi Aron. Slobozia s-a dezlănțuit, părând la un moment dat că este singură pe teren. S-a jucat spectaculos, s-au introdus în rețetă contraatacurile care au făcut deliciul pu­blicului și, în final, elevele lui Gheorghe Covaciu s-au impus cu 33-18. Pentru Slobozia au marcat: Toma-9 goluri, Georgescu-8, Ivan-5, Obedeanu-4, Sava-4, Jlezi-2, Filip-1, Marchidanu-1. Urmează duminică, 10 martie 2019, încă un meci acasă, contra celor de la HCF Piatra Neamț...

Reapar problemele medicale În timpul meciului cu Iașiul, la un contact mai serios cu o adversară, interul Mariana Filip a căzut rău pe mână și s-a ales cu o fisură la unul dintre oasele antebrațului. Aceasta se traduce prin 3 săptămâni de pauză. Deși au fost pe foaie, Loredana Vartic și Andryiana Naumenko nu au evoluat. Vartic are dureri serioase în zona dorso-lombară, prima recomandare fiind o lună de repaos. Naumenko are probleme cu genunchiul, urmând ca în aceste zile să facă investigații amănunțite pentru a descoperi cauza durerilor.

5 Martie 2019, 17:40 (4746 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia
HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
334 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IJJ Ialomița: Campanie de recrutare pentru școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 20 aprilie-05 mai 2023, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei. Astfel, în cadrul Școlii Militare de Subofițeri ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 13:30
(13549 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au identificat marți, 18 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, un microbuz condus de un tânăr de 28 de ani, de cetățenie bulgară. ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 21:50
(10435 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind o opțiune rapidă, sigură și eficientă. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 20:10
(9950 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 45 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile publice. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 18:10
(6174 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Stelnica și Iazu

Accidente la Stelnica și Iazu

Vineri, 14 aprilie 2023, în jurul orei 00,30, trei echipaje de pompieri din Fetești au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, la un accident rutier, produs în comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 16:05
(8110 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Urziceni

Vineri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 4,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din  Urziceni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 15:50
(7574 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

Marți, 18 aprilie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Stației Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, în zona Popasului Chirana, în care a fost implicat un autoturism. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 12:30
(21412 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 110 polițiști și 160 de jandarmi ialomițeni, la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren pe perioada Sărbătorilor Pascale, 160 de jandarmi aflându-se la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2023, 17:50
(12528 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Pe parcursul zilei de marți, 11 aprilie 2023, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 19:20
(8344 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 3000 de fermieri au depus Cereri de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița informează că, în perioada 1 martie-12 aprilie 2023, în cadrul Campaniei de Depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2023, au fost depuse un ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 17:10
(24426 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 15:05
(10216 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de miercuri, 12 aprilie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 14:00
(15779 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Marți, 11 aprilie a.c., preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni, alături de elevii Liceului Tehnologic «Sfânta Ecaterina» Urziceni, au organizat o acțiune umanitară, dedicată Sărbătorii Învierii Domnului ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 19:00
(17463 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Peste 25 kg de pește, confiscate de polițiștii

Politiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat luni, 10 aprilie a.c., doi bărbați, de 43 de ani și de 38 de ani, ambii din localitatea Bordușani, în timp ce comercializau pește. În urma ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:50
(11391 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi la volanul unor mașini neînmatriculate

Luni, 10 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:40
(15045 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, în acest context aniversar organizându-se mai multe activități care să marcheze această sărbătoare. Astfel, în perioada ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:05
(12026 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor Pascale

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise în intervalul 14-17 aprilie 2023. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 16:30
(14551 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 86 de ani, domiciliat în Gârbovi, a ars de viu în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Datele preliminarii arată că focul s-ar fi extins și la o altă locuință, aflată ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 14:30
(7173 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj de mulțumire adresat fermierilor de Alianța pentru Agricultură și Cooperare

Vineri, 7 aprilie a.c., peste 10 mii de fermieri din 18 județe ale țării, precum și din municipiul București, au organizat un protest de amploare, nemulțumiți de concurența neloială creată ca urmare a importurilor ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 14:00
(18716 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru furtul unor oi

Polițiștii ialomițeni au identificat un bărbat, de 22 de ani, bănuit de comiterea  infracțiuni de «tâlhărie calificată». Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Ialomița ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:40
(7694 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ordin de protecție provizoriu pentru «hărțuire»

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 aprilie a.c., cu privire la faptul că o femeie de 34 de ani, din Urziceni, ar fi fost hărțuită de către fostul concubin, un bărbat de 40 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:35
(6541 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat, în trafic, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile publice. În ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:25
(8299 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: A murit înecat într-un canal

Un bărbat de 50 de ani din Axintele și-a piedut viața într-un canal de colectare a apelor uzate. În seara zilei de duminică, 9 aprilie a.c., bărbatul a încercat să traverseze canalul pe o pasarelă dar, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 18:00
(9094 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă la Instituția Prefectului Ialomița

Grevă la Instituția Prefectului Ialomița

Funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile prefectului din țară, inclusiv angajații Instituției Prefectului-județul Ialomița au declarat grevă generală luni, 10 aprilie 2023. La această ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 16:50
(7459 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Bordușani și pe Autostrada A2

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, produs pe Autostrada A2, la km 138, în care a fost implicat un autoturism cu cinci persoane pasagere. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 15:55
(10659 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,90 milioane de lei la bugetul general consolidat, în martie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,90 milioane de lei, cu 2 ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 14:05
(11178 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control

În prima etapă a controalelor tematice desfășurate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, inspectorii au realizat 61 de controale, în urma cărora au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 13:40
(7146 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconieri prinși în flagrant de polițiști

Polițiștii din Fetești, împreună cu reprezentanții RAR Ialomița, au depistat joi, 6 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 63 de ani, toți din localitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 19:40
(13577 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Germania, descoperit la Urziceni

Politiștii ialomițeni au depistat în trafic, la Urziceni, pe strada Calea București, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Borănești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 19:30
(11457 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 50 mii de lei

Joi, 6 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit în cazul a 71 de evenimente, dintre care 65 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 18:50
(21947 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...