Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proces cu 200 de reclamanți înregistrat la Tribunalul Ialomița

Proces cu 200 de reclamanți înregistrat la Tribunalul Ialomița

Număr record de părți într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița. Peste 200 de oameni, foști membri ai SA Prod Agro din Gheorghe Doja, una dintre puținele asociații agricole care mai există pe raza județului Ialomița, cer plata unor dividende neachitate de 2 ani. În total este vorba despre 350 mii de lei. Președintele entității susține că reclamanții au datorii pe care au omis să le plătească. Acesta nu este primul scandal public în care asociația agricolă din Gheorghe Doja este implicată. SA Prod Agro a fost la un pas de a se desființa după ce primarul din Gheorghe Doja, Ion Mihai, a încercat să preia întreg patrimoniul acestei asociații. Contactat telefonic pentru a oferi un punct de vedere, acesta nu a răspuns.

Un proces controversat Cu un patrimoniu de peste 1400 de hectare, SA Prod Agro din Gheorghe Doja, este una dintre puținele asociații de acest fel din Ialomița și, totodată, printre cele mai mari care există pe raza județului Ialomița. Recent, reprezentanții entității au fost acționați în instanță de către o parte dintre foștii membri. Reclamanții, 200 la număr, au solicitat plata unor dividende în valoare de aproximativ 350 mii de lei. În cererea de chemare în judecată, aceștia au explicat faptul că: «în momentul depunerii cererii de retragere din socie­tatea agricolă, am cerut relații cu privire la plata drepturilor care ni se cuveneau, dar nu ni s-a dat niciun răspuns și nici nu ni s-a comunicat ceva concret, mizându-se, probabil, pe faptul că vom renunța la drepturile noastre...». Actuala conducere a asociației agricole susține însă faptul că toți cei 200 de reclamanți au datorii către entitate, motiv pentru care plata dividendelor solicitate nu se va efectua până la momentul în care aceștia nu își vor achita restanțele. «Debitele pe care aceștia le au constau în neplata unor lucrări agricole pe care le-am efectuat și de care dumnealor au beneficiat. Într-adevăr, legea spune că au dreptul de a fi remunerați, dar tot legea spune că se realizează în momentul onorării tuturor obligațiilor. Noi vom plăti dividendele atunci când își vor plăti datoriile!» a explicat Ionel Rotaru, președintele asociației agricole SA Prod Agro din Gheorghe Doja.

Război pentru pământ Procesul care vizează asociația SA Prod Agro din Gheorghe Doja aduce în prim plan un scandal mai vechi în care entitatea a fost implicată. În 2017, asociația a fost la un pas de a se desființa, după ce Ion Mihai, primarul din Gheorghe Doja, a făcut numeroase presi­uni în acest sens. Motivul l-a reprezentat încercarea acestuia de a prelua asociația integral. Mai mult, membrii acestei entități au fost presați să renunțe la patrimoniul SA Prod Agro pentru ca acesta să fie preluat de societatea co­mercială Zenit Com, controlată de primarul Ion Mihai. La momentul respectiv, acesta a împărțit prin localitate foi volante prin care i-a îndemnat pe oameni să predea întreg pa­trimoniul către societatea Zenit Com, cu următorul mesaj: «Eu, Ion Mihai, vă chem astăzi să pornim pe un alt drum. (...) Nu mai ascultați la manipulările pe care le aduc în spațiul public persoane care nu au pus nici măcar o cărămidă la temelia SA Prod Agro. (...) Fiecare persoană care dorește retragerea din SA Prod Agro și înscrierea în SC Zenit Com SRL va trebui să completeze două cereri de retragere!». Cazul a fost expus și Prefecturii Ialomița. Singurul demers făcut de instituție a fost acela de a le recomanda reprezentanților SA Prod Agro de a redacta un memoriu în care să-și exprime nemulțu­mirile...

27 Martie 2019, 13:55 (9392 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului
Icoane de la Muntele Athos, în schimbul informațiilor oferite traficanților de droguri
Deponenții CAR Învățământ Slobozia cer Tribunalului Ialomița urgentarea anchetei

Comentariile cititorilor:


Lili:
(8 Aprilie 2019, 21:20)
In ziua de astăzi mori cu dreptatea in mâna,nu m-a băgat nimeni la înaintare,cunoscând adevarul nu am putut rămâne indiferenta,îmi dau seama ca nu pot face mare lucru ,asa am fost eu ,l-am susținut pe cel fără ajutor,întotdeauna am fost și împotriva primarului și împotriva oricui atunci când am știut ca am dreptate,dar am realizat ca este fiecare pentru el,asa ca am obosit și nu mai lupt pentru nimeni,vroiam doar sa le spun oamenilor adevarul și dacă eu am greșit cu ceva fata de ei sa plătesc,am fost omul dreptății dar gata fiecare sa facă ce vrea,odată și odată sper ca adevarul sa iasă la lumina,dacă nu as fi fost acuzata pe nedrept stăteam cuminte in banca mea . Și o ultima precizare,am fost și sunt o amărâtă de casiera,nu am avut și nu am legătura cu contabilitatea,e greu sa ai dea face cu oamenii , cine ma cunoaște știe ca nu ascund adevarul și nu țin cu nimeni , mi-a fost Rușine de oameni și pentru asta astăzi trăiesc un adevărat coșmar,Mâine dacă as putea as pleca din aceasta comuna și nu pentru ca am ceva de ascuns ci doar ca sunt băgată la mijloc in acest război al orgoliilor,nu vreau patrimoniu,nu-mi pasa de bani doar ca nu accept sa se îmbogățească alții pe spinarea amărâților,e nedrept dar nu te poți lupta cu morile de vant
cineva:
(4 Aprilie 2019, 23:39)
Face spume lili ca spune ea adevarul la sedinte ca o baga nasasu la inaintare.Zice ca face ea adunare la zenit si le spune oamenilor adevarul Sa va fie rusine ce adunare generala faceti voi . Nu mai mintiti lumea ca faceti adunare generala La srl adunarea generala se face intre cei 2 administratori Noaghe si primaru asta e cum ar face un patron de magazin adunare generala cu cei care cumpara din magazin. Apropo daca tot santeti interesati de patrimoniu de cand santeti la srl stiti ca nu mai luati nici-un sfant, dar nu mai plangeti, ii puneti acolo la cutia milei.
Tot un dojean:
(31 Martie 2019, 13:43)
Și am uitat sa precizez,de patrimoniu trebuie sa beneficieze toti,in funcție de anul intrării,anul ieșiri și suprafața de teren pe care au deținut-o. ....asa ar trebui da se întâmple dar nici vechea conducere și nici actuala nu au făcut și probabil nu vor face nimic in acest sens,sunt mulți bani la mijloc,banii noștri ai tuturor și e rău sa rămâi cu conturile goale,da-i încolo pe oameni,semnează o hârtie,li se da un bon fiscal și gata,suntem chit pe chit,dar unde este dreptatea?!......strigător la cer,și ai dreptate.din 4 in 4 ani ar trebui sa se schimbe primarul,la asociații la fel,și alți consilieri din doi in doi ani,alți cenzori,alta conducere,mai multă transparentă,dacă se făcea asa cu siguranța noua astăzi ne-ar fi fost mai bine
Tot un dojean:
(31 Martie 2019, 13:18)
Și eu am lucrat in Prod-Agro,de-a lungul timpului au fost 2320ha,plecările au fost începând cu 2013 odată cu proiectele europene,nimeni nu a cerut patrimoniul pentru ca o parte făceau prestări cu asociația și toți dar absolut toți au plecat pe cale amiabila,acum situația e diferită mult,nu exista cale de împăcare între părți deși s-au făcut multe demersuri in acest sens.Ambele conduceri sunt vinovate și tot acest conflict îl suportam noi,e nedrept dar suntem mici și banii vorbesc
cineva:
(30 Martie 2019, 20:37)
NU SANT NICI LA O ASOCIATIE NICI LA ALTA. AUD SI EU CA TOATA LUMEA CA  DEJA S-A IMPUTIT TRABA CU NOAGHE. DOAR UN AN SI S-A RUPT LANTUL DE IUBIRE. PAI CAT SA CARE SI ALA S-A SATURAT PROBABIL SI APUS STOP, CA PRIMARUL NU A MAI PUTUT SA MULGA ASOCIATIA MARE SI A TRAS PE PARTENERUL LUI
dojean:
(30 Martie 2019, 18:38)
Am lucrat la PRODAGRO si stiu foarte bine  ca aveam acum vreo 6 ani aproape 3000 ha De atunci si pana in  2017 au mai ramas aproape 2000 ha  Concluzia este ca pana sa fie traba cu ZENITU  ca el se ocupa de tot la asociatie  le-a dat pamantul si nu le-a spus sa-si faca cereri si sa ceara patrimoniu. Cunoscand situatia in mare ma intreb dece atunci cand plecau pe banda rulanta primarul nu-i invata sa faca cereri si pe astia care ne-am dus la el nea  pus sa facem  tot felul de plangeri  si o sa ne plimbe prin tribunal.Cred ca acest om este un om bolnav care nu mai trebuie tinut in fruntea comunei ca ia zapacit pe toti
Neica nimeni:
(28 Martie 2019, 19:47)
primare nu ai știut sa furi dacă ai firmele in faliment , vezi ca ți-o iau ăștia noi înainte ,au deja mașini noi,vile la munte ,toate obtinute cu multă sudoare,ai grija vezi ce faci cu oamenii matale , decât sa dea in judecată ca oricum nu câștiga (s-au grăbit alții și au pus cel mai cel avocat) mai bine plătiți acatiste ca după cum citesc pe aici faci donații la biserica
Un dojean:
(28 Martie 2019, 19:10)
Când o muri ori Marga ori Misu atunci va fi pace in comuna Pina atunci luptați-va dacă aveți cu ce,ei cu profitul ,noi cu paguba,asta e țara in care trăim,sa fim sănătoși ca oricum se șterg pe jos cu noi,fac ce vor ,cine poate săi opreasca
Un pagubas:
(28 Martie 2019, 18:54)
Sunt multe Nedreptăți pe lumea asta ,cu certitudine banii fac legea,cei mici rămân doar cu speranța,ajungi sa crezi ca doar Dumnezeu poate rezolva acest conflict,e revoltător ca toți cei care au contribuit la denaturarea lucrurilor erau in clica primarului,umblau cu el prin sat in prag de alegeri,aveau soții sau chiar ei erau pe lista de consilieri,plus ca erau prieteni de familie și erau nelipsiți de la orice plimbare și eveniment.Ce sa vezi atunci era Mihaita,acum când nu a mai putut sa-i stimuleze e handicapat ,primare renunța numai faci fata,poate asa se domoleasc spiritele nu vezi ca se răzbuna doar pe oamenii ce au venit la tine,nu vezi ca ceilalți nu se trezesc acasă cu convocări,au ceva cu tine și nu-și dau seama ca oamenii sunt cei care suferă.Actuala conducere ar trebui sa fie transparentă sa spună un adevăr dureros,sa-și asume toate deciziile nu sa dea vina pe cei ce au fost decât sa inventeze tot felul de lucruri Gândiți-va la Dumnezeu,mai devreme sau mai târziu plătim pentru ce facem
anonim:
(28 Martie 2019, 16:41)
BRAVO actualei  conduceri,a stiut cand sa atace,au capatat destula experienta de pe vremea UNIRII,,asa au procedat si cu CALIN,asa procedeaza si cu primarul,asta barem din banii oamenilor a luat si el  dar a si tinut asociatia  asa cum se vede,a fost un prost,trebuia sa faca de la inceput cu a facut  rodica si acum nu-i pasa de nimeni,asa este cand esti bun,nu mi-e rusine nici cu astia.mai vorbim in cativa ani,au buzunarele deja doldora
anonim:
(28 Martie 2019, 16:02)
bai pupin.... credeati ca daca puneti partea primarului corupt va da voua ceva,nai sa vezi ca e foame mare de bani.Bate vant de seceta pe la firmele primarului si ale copiilor lui.Se aude ca din coperativa ar fi esti a lu mosorel care era cu banii,ca vrea sa plece si din zenit tacsu ,da nu poate ca are primaru datorii mari la el si nare de unde sai dea ,cica daia a facut adunarea aia duminica, credea ca mai pacaleste niste fraeri sa se duca la el la asociatie .
Neutru, dar pățit:
(28 Martie 2019, 15:33)
Baftă și succes, măi necăjiților! Nu vă puneți mari speranțe în Tribunalul Ialomița! Bine că ați avut acest curaj, explodează mămăliga, încet-încet. Nu avem justiție pe măsura nedreptăților din țara asta! Să vă așteptați ca în 10-12 ani să vi se termine acest proces. Măcar să fie drept!
@anonim@unul din cei 200 de re:
(28 Martie 2019, 14:49)
Hopa au inceput postacii primarului. Daca alta treaba nu au in primarie,"feisbuceala" si comentarii pro primar. Sa va fie rusine ca mintiti oamenii. Spuneti-le oamenilor cum ANAF v-a luat miliarde bani din cont pentru ca nu ati inregistrat facturi si prestari servicii. Sunt banii oamenilor carora le plangeti de mila. Cum in fiecare an ati dat productie dupa pamant de toata mizeria. Restul la voi in buzunar. Sa va fie rusine pentru cat ati pacalit acei oameni batrani. 
alta dojeanca:
(28 Martie 2019, 13:29)
Pamantul cele 1400 de ha  nu fac parte din patrimoniul societatii,pamantul este proprietatea oamenilor de aceea ei sunt liberi sa faca ce vor,patrimoniul este constituit  prin repartizarea profitului obtinut de societate in urma prestarilor de servicii sau contractelor de arendare.ASADAR  cele 200 de persoane cer  si o evaluare a patrimoniului nu numai profitul din anul de retragere si mai concret fiecare dintre reclamanti cer patrimoniul pentru ei si nu pentru zenit asa cum se stipuleaza in articol.TOATE  drepturile ce vor fi stabilite de instanta vor intra direct in buzunare oamenilor.
un cetatean de bine:
(28 Martie 2019, 13:13)
ne-am saturat de rautati ,suntem oameni simpli,daca lucrurile se derulau cum trebuie,celor care au plecat li se dadeau drepturile,celor care au ramas li se repartizau aceleasi drepturi ,nu se ajungea aici.cu intelegere se putea face orice,era si este loc pentru toata lumea,numai sunt si alte asociatii ,de ce va razbunati pe cei care s-au dus la zenit,cand pe cei din actuala conducere ii ajuta primarul intr-un mod sau altul era bine,probabil nu le-a dat destul,cand nu a mai fost CIOLAN DE ROS au inceput sa scoata la iveala lucruri numai de iei stiute si alea daca vor fi adevarate,,,,cand stii o parte de adevar si vezi cum sunt denaturate toate lucrurile iti vine sa te tot duci,actuala conducere nu este mai presus de vechea,aceleasi interese,crede-ti ca face cineva ceva degeaba,se deruleaza bani grei iar acesti bani  provin din munca,sotilor,parintilor si bunicilor nostri,am fost candva la UNIREA  dar atunci nu s-au pus oamenilor vreo piedica,unii au plecat la Mihai,unii la Stelica ,altii in particular,acum cu pamantul tau ai ajuns bataia de joc al actualei conduceri,ajungi sa ii dai in judecata ca nu vor sa -ti dea pamantul,ei taie,ei spanzura,te imbrobodesc de la intrare cu multa amabilitate,in fata unei astfel de atitudini,ramai ca n-ai incotro,i-ti dai seama ca e greu sa lupti cu morile de vant

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 100 mii de lei, 14 permise de conducere reținute

Luni și marți, 5/6 februarie 2018, polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 19 acțiuni punctuale ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2018, 18:20
(5106 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Atenționare pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița reamintește tuturor crescătorilor de porcine din județul Ialomița că, pe teritoriul României, la momentul actual, sunt declarate oficial ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2018, 10:20
(5334 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan, un bucureștean s-a izbit cu mașina de parapet

Sâmbătă, 3 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2, în apropiere de municipiul Urziceni, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2018, 17:25
(6260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 30 de permise reținute!

În perioada 2-4 februarie a.c., polițiștii au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Astfel, au fost aplicate peste 650 de sancțiuni contravenționale, au fost constatate aproape ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2018, 17:20
(4253 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Prima de inserție pentru absolvenți

Prin Legea nr. 250/2017, act normativ ce aduce modificări Legii nr. 76/2002, este introdusă prima de inserție pe care o pot primi absolvenții înregistrați la AJOFM, dacă se încadrează în muncă. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2018, 12:25
(5020 vizualizări - 0 comentarii)


Pagini noi de internet pentru Instituțiile Prefectului

Paginile web ale Instituțiilor Prefectului au adoptat un model unitar pentru a facilita un acces rapid la informațiile privind principalele servicii de interes pentru cetățeni. În scopul asigurării unei ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2018, 11:20
(4111 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomițean din Grindu, arestat pentru infracțiuni comise în Ungaria

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul Ungariei. La data de 30 ianuarie 2017, polițiștii de ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2018, 20:35
(7468 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: «Ziua Mondială a Zonelor Umede»

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, în parteneriat cu Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia vor marca și în acest an «Ziua Mondială a Zonelor Umede». Copiii participanți de la grădinițe ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2018, 19:10
(5046 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetați pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat doi bărbați, de 19 și 31 de ani, din Slobozia, aceștia fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2018, 18:50
(4981 vizualizări - 0 comentarii)


Transport agabaritic pe ruta IMGB-Constanța Poarta 7

În perioada 02.02-05.02.2018 se va efectua un transport cu depășiri pe ruta IMGB-DN Centura București-A2-DN21-Slobozia-DN2A-Țăndărei-DN2A-HârșovaDN2AOvidiu-A4-Constanța Poarta 7. Etapele ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2018, 18:40
(4071 vizualizări - 0 comentarii)


Pescar înecat în lacul de acumulare Dridu

Pescar înecat în lacul de acumulare Dridu

Un bărbat de 50 de ani a intrat cu o barcă improvizată pe lacul barajului Dridu, în dimineața zilei de 31 ianuarie 2018. În jurul orei 9,00, a fost văzut de un cetățean căzând din barcă în apa înghețată ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2018, 11:20
(6087 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu înecat


Ialomița: Arestat pentru tentativă de omor

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Oancea Gabriel Costel pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2018, 10:35
(7113 vizualizări - 5 comentarii)


Incendiu la Sudiți

Pe data de 29 ianuarie 2018, către miezul nopții, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de plante furajere, izbucnit la o fermă din comuna Sudiți. Aproximativ ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2018, 19:35
(6500 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți incendiu


Percheziții la Manasia. Contrabanda cu țigări, în vizor!

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, luni, 29 ianuarie 2018, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2018, 19:15
(5935 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Comercianți de articole de sport contrafăcute, depistați de jandarmi

Slobozia: Comercianți de articole de sport contrafăcute, depistați de jandarmi

În cadrul acțiunilor de combatere a comerțului ilicit, jandarmii echipei de intervenție Slobozia au depistat joi, 25 ianuarie 2018, în Bazarul Municipal din Slobozia, 3 firme care comercializau peste 2 ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2018, 18:05
(6323 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni

Peste 300 de polițiști au acționat, în ultimele 48 de ore, pe raza întregului județ, în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Au fost organizate ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2018, 19:35
(4952 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Panouri de înștiințare la clădirile fără autorizație de incendiu

Începând cu data de 21 ianuarie 2018, a intrat în vigoare Legea nr. 28/2018, pentru completarea Legii nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor. Noile prevederi impun afișarea unor panouri de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2018, 18:50
(8957 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de suine

Crescătorii de porci vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susținere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creșterea, îngrășarea ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2018, 18:35
(9749 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Prima de activare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința șomerilor înregistrați în evidențele Agentiei care nu beneficiază de indemnizație de șomaj că, în conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2018, 18:20
(6579 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Hai să dăm mână cu mână!»

Protopopiatul Slobozia: «Hai să dăm mână cu mână!»

În contextul «Anului omagial al unității de credință și de neam» și «Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918», Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Normal «Pinocchio ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2018, 18:15
(7050 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni acționează permanent pentru siguranța cetățenilor

Pentru siguranța cetățenilor, aproape 400 de polițiști au acționat în perioada 19-21 ianuarie a.c., pe raza întregului județ, în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale din cadrul Ministerului ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2018, 18:05
(5234 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Galben de ninsori în județul Ialomița

Cod Galben de ninsori în județul Ialomița

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare Cod Galben de ninsori pentru județul Ialomița. Atenționarea meteo intră în vigoare pe data de 22 ianuarie 2018, la ora 05,00, și ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2018, 16:38
(5890 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărean arestat pentru infracțiuni comise pe teritoriul Ungariei

Polițiștii de Investigații Criminale au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei, fapte comise în Ungaria. La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2018, 17:20
(8442 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adâncata

Miercuri, 17 ianuarie 2018, în jurul orei 13,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Adâncata s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2018, 18:05
(7069 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 40 mii de lei, 5 permise de conducere reținute

Pentru siguranța cetățenilor, peste 200 de polițiști au acționat pe parcursul zilei de miercuri, 16 ianuarie 2018, pe raza întregului județ, în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2018, 17:10
(10087 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Accident rutier din cauza condițiilor meteo

Vremea dă bătăi de cap autorităților din Ialomița. În această dimineață, pe șoseaua care leagă orașele Țăndărei și Hârșova, a fost produs un accident rutier, din cauza unui copac smuls de vânt și dărâmat ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2018, 10:30
(4501 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Adâncata și Cocora

Incendii la Adâncata și Cocora

A fost suficientă amplasarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile față de o sobă cu acumulare de căldură și casa unui cetățean din comuna Adâncata a fost cuprinsă de flăcări. Acestea s-au extins ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2018, 13:40
(6067 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii decembrie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6476 de șomeri, din care 1344 șomeri indemnizați, respectiv 5132 șomeri ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2018, 11:35
(6500 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție «Portret Eminescu»

Peste 90 de portrete ale poetului Mihai Eminescu , realizate de artiști ilustratori din 92 de țări, sunt expuse in holul Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» cu ocazia «Zilei Culturii Naționale». Lucrările ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2018, 12:40
(6287 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 110000 de lei, 24 permise reținute

În ultimele 48 de ore polițiștii ialomițeni au acționat, pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 15 acțiuni și s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2018, 20:30
(7258 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...