Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proces cu 200 de reclamanți înregistrat la Tribunalul Ialomița

Proces cu 200 de reclamanți înregistrat la Tribunalul Ialomița

Număr record de părți într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița. Peste 200 de oameni, foști membri ai SA Prod Agro din Gheorghe Doja, una dintre puținele asociații agricole care mai există pe raza județului Ialomița, cer plata unor dividende neachitate de 2 ani. În total este vorba despre 350 mii de lei. Președintele entității susține că reclamanții au datorii pe care au omis să le plătească. Acesta nu este primul scandal public în care asociația agricolă din Gheorghe Doja este implicată. SA Prod Agro a fost la un pas de a se desființa după ce primarul din Gheorghe Doja, Ion Mihai, a încercat să preia întreg patrimoniul acestei asociații. Contactat telefonic pentru a oferi un punct de vedere, acesta nu a răspuns.

Un proces controversat Cu un patrimoniu de peste 1400 de hectare, SA Prod Agro din Gheorghe Doja, este una dintre puținele asociații de acest fel din Ialomița și, totodată, printre cele mai mari care există pe raza județului Ialomița. Recent, reprezentanții entității au fost acționați în instanță de către o parte dintre foștii membri. Reclamanții, 200 la număr, au solicitat plata unor dividende în valoare de aproximativ 350 mii de lei. În cererea de chemare în judecată, aceștia au explicat faptul că: «în momentul depunerii cererii de retragere din socie­tatea agricolă, am cerut relații cu privire la plata drepturilor care ni se cuveneau, dar nu ni s-a dat niciun răspuns și nici nu ni s-a comunicat ceva concret, mizându-se, probabil, pe faptul că vom renunța la drepturile noastre...». Actuala conducere a asociației agricole susține însă faptul că toți cei 200 de reclamanți au datorii către entitate, motiv pentru care plata dividendelor solicitate nu se va efectua până la momentul în care aceștia nu își vor achita restanțele. «Debitele pe care aceștia le au constau în neplata unor lucrări agricole pe care le-am efectuat și de care dumnealor au beneficiat. Într-adevăr, legea spune că au dreptul de a fi remunerați, dar tot legea spune că se realizează în momentul onorării tuturor obligațiilor. Noi vom plăti dividendele atunci când își vor plăti datoriile!» a explicat Ionel Rotaru, președintele asociației agricole SA Prod Agro din Gheorghe Doja.

Război pentru pământ Procesul care vizează asociația SA Prod Agro din Gheorghe Doja aduce în prim plan un scandal mai vechi în care entitatea a fost implicată. În 2017, asociația a fost la un pas de a se desființa, după ce Ion Mihai, primarul din Gheorghe Doja, a făcut numeroase presi­uni în acest sens. Motivul l-a reprezentat încercarea acestuia de a prelua asociația integral. Mai mult, membrii acestei entități au fost presați să renunțe la patrimoniul SA Prod Agro pentru ca acesta să fie preluat de societatea co­mercială Zenit Com, controlată de primarul Ion Mihai. La momentul respectiv, acesta a împărțit prin localitate foi volante prin care i-a îndemnat pe oameni să predea întreg pa­trimoniul către societatea Zenit Com, cu următorul mesaj: «Eu, Ion Mihai, vă chem astăzi să pornim pe un alt drum. (...) Nu mai ascultați la manipulările pe care le aduc în spațiul public persoane care nu au pus nici măcar o cărămidă la temelia SA Prod Agro. (...) Fiecare persoană care dorește retragerea din SA Prod Agro și înscrierea în SC Zenit Com SRL va trebui să completeze două cereri de retragere!». Cazul a fost expus și Prefecturii Ialomița. Singurul demers făcut de instituție a fost acela de a le recomanda reprezentanților SA Prod Agro de a redacta un memoriu în care să-și exprime nemulțu­mirile...

27 Martie 2019, 13:55 (9143 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului
Icoane de la Muntele Athos, în schimbul informațiilor oferite traficanților de droguri
Deponenții CAR Învățământ Slobozia cer Tribunalului Ialomița urgentarea anchetei

Comentariile cititorilor:


unul din cei 200 DE RECLAMANTI:
(28 Martie 2019, 12:48)
m-am retras in 2017  din anumite motive,la sfarsitul lui 2017 cand am ridicat ultimii bani de pe produse am achitat toate sumele ce mi s-au cerut,n-am cerut explicatii mi-am luat banii si cu asta gata.AM fost la sedinta noii conduceri si am inteles ca la  sfarsitul anului 2017 a iesit un profit de 727 de lei /ha si ca acesta va fi repartizat sub forma de divident tuturor inclusiv celor care s-au retras.TOATE BUNE numai ca acest divident trebuie incasat dar noua conducere ne scoate datori cam cu aceeasi suma de bani in conditiile in care ni se spune ca vechea conducere nu a repartizat subventia primita in 2016 si 2017  depusa in cererea unica de plata in 2016.CUM poate noua conducere sa spuna acest lucru cand acea subventie dupa impozitare in suma de 732 de lei  /ha aprobata de AGA a fost luata in calcul chiar de iei  ,OAMENII  platind doar diferentele,cum poti incalca hotararea  AGA cand pana in februarie 2018 au eliberat dispozitii de plata cu aceasta suma,,apoi cand au vazut ca trebuie sa dea sume mari de bani au sistat tot dand vina de pe un contabil pe altul atunci cand s-au cerut explicatii,ASADAR actiunea celor 200 de persoane este perfect justificata  si sper ca legile din tara asta vor fi corecte iar oamenii nu vor avea de suferit .RAZBOIUL DINTRE PRIMAR SI CONDUCEREA PROD AR TREBUI SA FIE AL LOR SI DOAR AL LOR
anonim:
(28 Martie 2019, 12:28)
UN ADEVARAT RAZBOI,SOCIETATEA ANULEAZA SUBVENTII,OAMENII SUNT SCOSI DATORI,SEMNEAZA FARA SA STIE CE,DACA AI SEMNAT  SI AI PLECAT CUMVA DIN SOCIETATEA PROD-AGRO TE ALEGI CU PRAFUL DE PE TOBA,SA RAMANA EI FRATE CU TOT PATRIMONIUL,ACOLO E PROFITUL SOCIETATII DIN 2001 PANA IN PREZENT.OAMENII SUNT AMAGITI DE NOUA CONDUCERE CU VORBE FRUMOASE DAR NU LI S-A SPUS CA PENTRU FIECARE HA I-AU SCOS DATORI CU 732 LEI PENTRU 2017.CEI CARE AU RAMAS NU STIU  DESPRE CE ESTE VORBA ,PROBLEMA APARE ATUNCI CAND VREI SA PLECI,ATUNCI AR TREBUI SA TI SE DEA SUBVENTIA PENTRU ANUL IN CARE AI PLECAT PENTRU CA ASA STAU LUCRURILE ,SUBVENTIILE VIN DUPA ANUL DEPUNERII CERERII .EI AU SPUS CA VOR DA DIVIDENTE CA INLOCUIESC SUBVENTIILE DAR CAND TE DUCI SA RIDICI DIVIDENTUL STUPOARE TE SCOT DATOR CAM CU ACEEASI SUMA DE BANI PE CARE IN MOD NORMAL AR TREBUI SA O IEI.SUMELE AR FI MARI SI CUM SA RAMANA SOCIETATEA FARA BANI CA DE AVEM CONTABILI DE PLATIT,EXPERTI,AVOCATI SI SALARIILE INDEXATE ,DA-L INCOLO PE OMUL DE RAND CA ORICUM SUNT BATRANI SI NU MAI POT SA MUNCEASCA.E USOR SA INTRI IN TOTUL DE-A GATA,DE CE N-AU LUAT-O DE LA ZERO SA VEDEM SE MAI LAUDAU CA SUNT BUNI GOSPODARI?!
dojean:
(27 Martie 2019, 20:29)
Dupa asociatie ia venit randul lu mosorel pe care am auzit ca lai falimentat, Cine urmeaza.te-ai orientat ca la setea matale de bani trebuie sa pui ceva la cale
Cetatean Doja:
(27 Martie 2019, 20:28)
Am fost la sedinta cetateneasca de duminica. Primarul mi s-a parut incoerent, vorbea fara sens. Am pus totul pe seama bolii pe care a avut-o - accident vascular-. S-a facut pur si simplu de cacao. Nu mai face fata treburilor de primar. Pacat. Nu intelege ca nu il mai vrea lumea. Sa se retraga si sa lase alta persoana vrednica sa conduca treburile comunei noastre.
anonim:
(27 Martie 2019, 20:17)
Saptamana si procesul.Partea proasta este ca nici din procese nu castigati banuti.Nu prea va iese dar insistati daca va mai tin buzunarele. Pana acum le-ati pierdut pe toate si o sa pierdeti in continuare .A-ti
speriat judecatoria Slobozia, mai dati-le de lucru si la alte judete ca pastia i-ati sufocat.
cetatean:
(27 Martie 2019, 18:55)
Cei mai multi din cei 200 habar nu au ca au dat in judecata. Eu sunt unul dintre ei. Locuiesc in Prahova si nimeni nu m-a intrebat despre chestia asta. Cand i-am luat la intrebari pe cei de la zenit mi-au spus ca e prea tarziu acum. Sa merg in rand cu ceilalti. Nici nu stiam ca am datorii. Mi s-a spus tot timpul ca nu am nici o problema, dar cand am sunat la prod agro mi-au spus ca am cateva datorii dar se compenseaza cu dividentele.
anonim:
(27 Martie 2019, 18:36)
Te lauzi peste tot ca dojenii sint bogati  si de bogati ce sunt pleaca in turma la judecata pentru cateva sute de lei si inteleg ca nici nu au decat sa semneze niste hartii  pentru a-si lichida pozitiile.Sa va fie rusine puneti oamenii pe drumuri degeaba.
anonim:
(27 Martie 2019, 18:29)
Cu astia 200 pe care ai reusit sa-i inbrobodesti ai ramas primarule si nici cu astia cand te gandesti ca mai vin si alegerile.lasa oamenii in pace ca te faci de c....Sint unul din aia 200, am primit o hartie ,m-am dus la sediu si am semnat 2 hartii ce sa ma iau dupa fetele alea sa mai ma plimb pe la judecatorie
Consilier:
(27 Martie 2019, 16:00)
Toti sunt o apa si un pamant. Consilierii in unanimitate au votat marirea taxei de salubritate fara nici un suport tehnic. Si ce e mai rau e faptul ca sotia primarului - angajata primariei si ea- nu incaseaza impozitul fara taxa de salubritate. Nu vine nimeni in control sa vada neregulile lor?
cetatean din doja:
(27 Martie 2019, 15:55)
Sa il intrebe cineva pe dl primar de unde a reusit - ca doar nu din salariu de primar - sa faca firme, case si sa dea donatii la biserica din comuna. Firnele sunt pe rosu la sfarsitul anului, deci profit nu prea. Pai atunci ANI, DNA nu se sesizeaza? I-a invrajbit pe oamenii din comuna. In loc sa fie primar pentru toti locuitorii el este doar pentru familia si rudele lui. Toti angajati la primarie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Pistol deținut fără drept, ridicat în vederea confiscării de polițiști

Un bărbat de 35 ani, din Slobozia, care deținea fără drept un pistol cu aer comprimat, calibru 4,5 mm și o cutie cu 258 diaboluri calibru 4,5 mm a fost depistat vineri, 2 martie a.c., de către efectivele ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:26
(10022 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A accidentat-o pe trecerea de pietoni!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 15,30, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:25
(10453 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a expirat permisul pentru arme. Poliția a decis ridicarea acestora!

Vineri, 2 martie a.c., efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 68 ani, din Fetești, care deținea fără drept o armă de vînătoare cu alice, calibru 16/2 și ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:23
(11667 vizualizări - 0 comentarii)


Secția Poliție Rurală Grivița: Acțiune preventivă pe raza comunelor arondate

În cursul nopții de 3/4 martie a.c., în intervalul orar 23,00-4,00, efectivele Secției Poliție Rurală Grivița în colaborare cu cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au acționat pe linia ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:21
(13328 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu ulei combestibil de furat în portbagaj

Duminică, 4 martie a.c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 35 ani. În urma controlului efectuat în interiorul portbagajului ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:08
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau cu permisele suspendate, la volan

Sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 1,30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr,de 27 ani, din orașul Amara. Întrucît șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:07
(12152 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La furat de fier vechi

O echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în noaptea de sîmbătă spre duminică, 3/4 martie a.c., în jurul orei 23.30, un autoturism ce se deplasa pe strada Reginei, din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:06
(14250 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși la tăiat de copaci

Sîmbătă, 3 martie a.c., polițiști din cadrul Secției Rurală Ion Roată au fost sesizați de către un bărbat de 48 ani, din comuna Valea Măcrișului, despre faptul că mai multe persoane taie un plop de pe aliniamentul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:04
(13228 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Incendiu la un centru de colectare lapte

În dimineața zilei de sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 3,30, în urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un centru de colectare lapte de pe raza localității Manasia a fost cuprins de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:09
(12244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Slobozia: A intrat în curtea unui localnic și a furat ce a găsit

Polițiștii cercetează un tînăr slobozean, de 33 ani, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Acesta, în noaptea de 1/2 martie a.c. a pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:03
(9425 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Florari amendați de 1 Martie

Polițiștii de Investigarea Fraudelor au organizat joi, 1 martie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a ilegalităților ce se comit în domeniul comercializării florilor. Astfel ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(15419 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Mașină furată din Ungaria, găsită

Un tînăr de 20 ani a fost prins joi, 1 martie 2012, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto în timp ce conducea un autoturism de lux care figura urmărit ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(12878 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Patroană acuzată de evaziune fiscală

Evaziune fiscală la Ion Roată. Administratorul unei firme din Ion Roată s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii de investigarea fraudelor din Urziceni l-au acuzat de evaziune fiscală. Pe scurt, administratorul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:30
(11282 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi ale Poliției

Peste 90 de persoane au fost legitimitate joi, 1 martie, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii ialomițeni la Slobozia și Fetești. De asemenea, în cadrul activităților au fost verificate și 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:29
(11854 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a angajaților de la Penitenciarul Slobozia în închisoarea de la Galați

Peste 32 de lucrători ai Penitenciarului Slobozia au luat parte joi, 1 martie a.c., la o acțiune de amploare desfășurată în spațiile de detenție ale închisorii din Galați. La aceeași acțiune au participat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 16:59
(11702 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Suprins la volanul unui autobuz neînmatriculat

Miercuri, 29 februarie, la Urziceni, un localnic de 63 ani a fost prins în timp ce se afla la volanul unui autobuz, autovehicul ce nu era înmatriculat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:04
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Prinși la furat lemne

Opt persoane, cu vîrste cuprinse între 23 și 59 ani, toți din Ion Roată, au fost prinși miercuri, 29 februarie, de polițiști, în timp ce furau material lemnos cu ajutorul unor căruțe. Hoții au fost prinși ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:03
(12452 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni furt lemne


Fetești: Infractor încarcerat

Un tînăr de 29 ani, din Fetești, a fost prins de polițiștii din localitate și încarcerat. Pe numele individului Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:02
(14469 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 48 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 29 februarie 2012, sînt disponibile doar 48 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:27
(12240 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni, solidari cu ofițerul rănit la Sighetu Marmației

În semn de solidaritate cu polițistul bistrițean Darius Perhaiță, omul legii rănit în urma exploziei care a avut loc în cursul săptămînii trecute la Sighetu Marmației, jandarmii ialomițeni au decis să îl ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:15
(12103 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți prinși după ce un localnic a alertat Poliția

Un bărbat de 52 ani, din Slobozia, a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a surprins trei persoane care furau mai multe plăci de beton de la o clădire dezafectată situată în cartierul ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:48
(9443 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia furt


Coșereni: S-a răsturnat cu mașina și a lovit doi pietoni

Miercuri, 28 februarie a.c., la Coșereni s-a produs un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. Pe scurt, în timp ce un tînăr de 21 ani, din Borănești, se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:46
(9050 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Au furat din curtea vecinului

Doi tineri de 15, respectiv 21 ani, ambii din Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei doi au pătruns, în noaptea de 25/26 februarie a.c., în gospodăria unui consătean și au furat ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:45
(11873 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Acțiune a Poliției la Fetești și localitățile limitrofe

Miercuri, 28 februarie, polițiștii feteșteni și cei ai Secției Poliție Rurală Stelnica au acționat, timp de cîteva ore, pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul transporturilor ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:44
(11083 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «175 ani de la nașterea lui Ion Creangă»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 3 Slobozia organizează joi, 1 martie a.c., «aniversarea a 175 ani de la nașterea lui Ion Creangă». În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:41
(12296 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Pompierii încă mai deszăpezesc case

În ultimele zile, pompierii ialomițeni au intervenit pentru deszăpezirea mai multor locuințe din patru localități ale județului. Astfel, în data de 25 februarie a.c., 25 de pompieri din Urziceni au mers ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:38
(10908 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:56
(7599 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start la vizarea carnetelor de rentieri agricoli

În perioada 1 martie-31 august 2012 inclusiv, rentierii agricoli sînt așteptați la sediul APIA din Slobozia pentru vizarea carnetelor de rentieri. Rentierii agricoli au nevoie de următoarele documente pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:50
(15127 vizualizări - 0 comentarii)


«Firicel de primăvară» la Muzeul Județean Ialomița

Joi, 1 martie 2012, orele 13,00, la sediul Muzeului Județean Ialomița va fi vernisată cea de-a doua ediție a expoziției «Firicel de primăvară». Acțiunea continuă tradiția colaborării dintre Muzeul Județean ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:48
(16487 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Înșelată prin telefon

Luni, 27 februarie a.c., o femeie de 65 ani a sesizat Poliția Fetești cu privire la faptul că a fost înșelată prin telefonul mobil. Victima a povestit anchetatorilor că a primit un apel telefonic de la ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 17:47
(11697 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...