Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Experiența a făcut diferența

Handbal, Cupa României, HCM Slobozia-CSM București 22-30 (11-16)

Experiența a făcut diferența

bonus: 14 echipe la turneul de minihandbal

«În niciun caz nu a fost un simplu antrenament! A fost un meci greu, cu o echipă a Sloboziei care a arătat că are valoare peste ce presupune Liga Secundă. Am întâlnit un adversar care ne-a pus probleme serioase și, în final, mă bucur sincer că mergem mai departe!» a declarat la finalul meciului dintre HCM Slobozia și CSM București extrema dreaptă a oaspetelor, Aneta Udriștoiu. Un discurs realist a avut și antrenorul Gheorghe Covaciu. «Nu am ce reproșa arbitrilor pentru că astăzi, chiar și fără prezența acestora, Bucureștiul s-ar fi impus prin plusul de experiență la nivel înalt pe care îl au jucătoarele. Sigur, pe parcursul jocului, orice antrenor se gândește că sorții ar putea fi de partea echipei sale, dar în final trebuie să fim realiști...». Bucureștiul a învins în meciul jucat duminică în Sala «Andreea Nica», dar HCM Slobozia a convins pe toată lumea prezentă că are potențial pentru a reveni în elita handbalului. Oaspetele merg în Final Four-ul Cupei României și le dorim să atingă această fază și în Liga Campionilor. O vor face doar etalând un joc net superior celui prestat la Slobozia.

Uriaș prietenos Primele minute ale jocului au fost, cum se spune mai ales în fotbal, de tatonare. Bucureștiul a venit fără Lekic sau Cvijic, spre dezamăgirea spectatorilor care s-au duelat copios pentru a prinde un loc în minuscula sală slobozeană. Au fost în schimb la datorie și au pus serios osul la treabă Mehmedovic, Radicevic, Omoregie, Lazovic sau Ungureanu. La noi, a ieșit din nou în evidență, pe parcursul primei reprize, portarul Andreea Polocoșer, care prin intervențiile sale a frânat dezlănțuirea oaspetelor. Printre altele, Andreea a parat și 3 aruncări de la 7 metri. Pe plan ofensiv, a făcut un meci bun tridentul Ivan-Obedeanu-Georgescu, dar s-a simțit la coordonare absența specialistei postului Loredana Vartic. Totodată, și-a pus amprenta pe jocul în atac al echipei și căpitanul Mădălina Toma, prezentă pe tot terenul. Totuși, în prima repriză, campion al României din ultimii 4 ani, s-a impus clar și a intrat la vestiare cu un avantaj confortabil: 16-11. Oamenii începutului celei de-a doua reprize au fost Mouna Jlezi, care a obținut 2 aruncări de la 7 metri și Mihaela Obedeanu, care prin 2 goluri consecutive, a adus echipa la 3 lungimi în spatele formației din Capitală. A urmat o perioadă de grație a echipei albastre, în care HCM Slobozia a dat serioase frisoane reprezentantei României în Liga Campionilor. S-a ajuns la 16-17 pe un fond bun de joc, iar Bucureștiul a marcat în urma unei aruncări căzute a Majdei Mehmedovic, infracțiune pe care arbitrii nu au văzut-o în ciuda faptului că a fost evidentă pentru toată asistența. Ialomițencele au mai ținut trena echipei vizitatoare doar până la 19-20... Desprinderea logică a oaspetelor a venit în ultimul sfert de oră, cu toate că portarii Savko și Aron și-au făcut la rându-le simțită prezența. La finalul celor 60 minute, tabela a arătat 30-22 pentru CSM București. Pentru Slobozia a marcat: Georgescu-8 goluri, Ivan-5, Obedeanu-3, Toma-3, Sava-2, Jlezi-1. Pentru București au înscris Mehmedovic-7 goluri, Radicevic-5, Omoregie-4, Udriștoiu-3, Bazaliu-3, Constantinescu-3, Manea-2 , Lazovic-2, Jacobsen-1. Slobozia a rămas să lupte pentru Campionat, acolo unde mai sunt 3 meciuri din faza zonală...

Promovare pe ruta Făgăraș-Ploiești Federația Română de Handbal a stabilit locațiile turneelor semifinal și final, în urma cărora se vor stabili echipele din Divizia Secundă care vor promova în Liga Națională. Astfel, în perioada 9-12 mai 2019, se va desfășura Turneul semifinal care va fi găzduit de orașul Făgăraș, județul Brașov. Aici, HCM Slobozia va întâlni în data de 10 mai 2019 Crișul Chișineu Criș, în 11 mai a.c. pe Știința București, iar pe Dacia Mioveni pe 12 mai 2019. Turneul final pentru promovarea în Liga Națională se va desfășura în perioada 16-19 mai 2019 la Ploiești.

14 echipe la turneul de minihandbal
Festivalul regional de minihandbal organizat de HCM Slobozia la Sala «Andreea Nica» în perioada 6-7 aprilie a.c. va aduna la start 14 echipe. Pe lângă cele înscrise săptămâna trecută, s-au mai adăugat Danubius Călărași și Triumf Călărași. Totodată, HCM Slobozia va înscrie în competiție două echipe. Turneul va debuta sâmbătă, 6 aprilie 2019, cu întâlnirea dintre CSS Slobozia și CSM Unirea Slobozia.

2 Aprilie 2019, 16:40 (5443 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia
HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

12 sesizări penale înaintate de Finanțe la Parchet

Peste 200 de verificări privitoare la respectarea prevederilor legale în materie de fiscalitate și venituri de peste 5 milioane de lei la bugetul statului, acestea sînt cifrele înaintate de inspectorii ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 12:41
(13367 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Fetești și Săveni

Miercuri, 20 octombrie a.c., Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», Biblioteca Municipală Fetești și Primăria Fetești inaugurează un nou serviciu «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Acțiunea se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 14:49
(14873 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune a Poliției în mediul rural din zona de vest, razie la Urziceni și controale la discotecile din zona Țăndărei

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat la acest sfîrșit de săptămână la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, o primă ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 14:32
(15590 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Un elev de 15 ani i-a furat mobilul unui coleg

Un copil de 15 ani, din Manasia, elev la o unitate de învățămînt din Urziceni, este principalul suspect al polițiștilor în cazul furtului unui telefon mobil. Minorul este bănuit că în timpul orelor de curs ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:59
(13337 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ialomița: Un mort și trei răniți în accidente

O persoană și-a pierdut viața și alte patru au fost rănite în urma a trei accidente rutiere produse la acest sfîrșit de săptămînă pe arterele județului. Fie că au avut drept cauză de producere traversarea ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:53
(14255 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 15 octombrie a.c., în jurul orei 11.50, agenții rutieri aflați în serviciul de patrulare și control al traficului rutier pe Șoseaua București din orașul Țăndărei au oprit pentru verificări un autoturism ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:47
(14414 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Calul căzut în groapă a fost scos de pompieri

Salvarea unei cabaline căzută într-o groapă a fost situația de urgență pentru care au fost solicitați să intervină pompierii de la Garda Fetești sîmbătă dimineață, 16 octombrie a.c., în gospodăria unui ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:38
(13263 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A luat foc mașina!

Slobozia: A luat foc mașina!

Un incendiu s-a produs la compartimentul motor al unei mașini din Slobozia, ca urmare a aprinderii unei cantități de combustibil scurs pe elemente din compunerea acestuia. Pompierii militari de la Garda ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:31
(15797 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Fetești: Flăcările au izbucnit de la coșul sobei

Seria incendiilor cauzate de sistemele de încălzire locală neîntreținute corespunzător a debutat în acest sezon la casa unui cetățean din Fetești. Coșul unei sobe cu acumulare de căldură neprotejat termic ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:30
(15744 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Slobozia: Hoțul a furat din mașină

Pentru săvîrșirea infracțiunii de furt calificat este cercetat și un bărbat, de 32 de ani, domiciliat în Slobozia, suspectat că în noaptea de sîmbătă spre duminică, 16/17 octombrie a.c., a sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:29
(13829 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Țăndărei: Fetiță de 10 ani, accidentată

Joi, 14 octombrie, la Țăndărei, o minoră de 10 ani, din Perieți, a fost accidentată. Copila a încercat să traverseze strada în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure. Fetița a vrut să treaca strada ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:57
(15234 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 12 hoți, prinși de polițiști

Miercuri 13 octombrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat în localitate o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea furturilor din incinta firmelor și din autovehicule. De asemenea, un alt punct al ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:53
(13596 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Ialomița: Furturile se înmulțesc

În dimineața zilei de joi, 14 octombrie, un feteștean a reclamat la Poliție faptul că în cursul nopții persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale de unde au furat mai multe păsări. În urma ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:51
(18606 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița furt


Fetești: La furat de cereale din TIR

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 13 spre 14 octombrie, un echipaj de poliție din Fetești a surprins în flagrant doi tineri în timp ce încercau să fure bunuri dintr-un autotren staționat. La vederea ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:47
(14673 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 21 octombrie, Colegiul Prefectural se întrunește în ședința lunară de lucru, avînd o ordine de zi formată din patru teme de dezateri. Pe scurt, membrii Colegiului Prefectural vor asista la prezentarea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 18:22
(18137 vizualizări - 1 comentariu)


Soț și soție din Slobozia, acuzați de trafic de persoane

Trafic de minori și trafic de persoane sînt acuzațiile care se rețin în sarcina a doi slobozeni, soț și soție, după ce timp de aproximativ șapte luni au exploatat zece persoane fără adăpost. «Cei doi au ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 13:40
(18337 vizualizări - 3 comentarii)


Țigări de contrabandă la Fetești

În baza unor informații și a unei autorizații de percheziție emisă de Judecătoria Fetești polițiști, inspectori ai Gărzii Financiare Ialomița, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Intervenție Rapidă ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 13:39
(16267 vizualizări - 0 comentarii)


Firmele, obligate să-și anunțe locurile de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul sau domiciliul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile legale, ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:25
(14165 vizualizări - 1 comentariu)


Fiscul ialomițean, locul 5 pe țară la încasări

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna septembrie 2010 a fost încasată la bugetul general consolidat suma de 50,39 milioane lei, în procent de 113,72% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:21
(16598 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Copil de 13 ani încerca să fure din magazin!

Un minor de 13 ani, instituționalizat într-un centru de plasament din Slobozia, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un magazin. Fapta s-a produs în noaptea de 12 spre 13 octombrie ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:20
(14660 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia copil hoț


Fetești: «Șofer» fără permis

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 12 spre 13 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic un autoturism întrucît se deplasa cu farurile stinse. În urma verificărilor polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:19
(13352 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Hoț încarcerat

Un tînăr de 27 ani a fost prins marți, 12 septembrie, după ce timp de doi ani a fost urmărit. Infractorul a fost prins în urma unei acțiuni polițienești în localitatea Sinești. În anii 2008 și 2009, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:18
(12675 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești arestare


Cocora: Cercetat penal pentru deținerea de deșeuri periculoase

Polițiștii ialomițeni au descoperit în depozitul unei societăți comerciale din Cocora o cantitate semnificativă de produse de uz fitosanitar cu termenul de valabilitate expirat. Acțiunea s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:17
(13051 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 18:29
(8429 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 18:13
(8470 vizualizări - 0 comentarii)


Cultura romani, pe scena Festivalului «Identitate și cultură romă»

«Identitate și cultură romă» este titlul unui nou Festival pus în scenă, joi, 14 octombrie la Fetești. Aflat la prima ediție, evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților publice locale, județene ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:08
(15646 vizualizări - 1 comentariu)


Vitezomanii, amendați cu peste 66000 de lei

Șoferii ialomițeni au încasat în week-endul precedent peste 270 de contravenții la regimul circulației, valoarea amenzilor depășind 66 mii de lei. Cele mai multe abateri constatate de polițiști s-au concretizat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:06
(12012 vizualizări - 0 comentarii)


Lemnele, în atenția polițiștilor feteșteni

Luni, 11 octombrie, polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal de lemne. Polițiștii organizați în filtre rutiere au verificat 14 mașini și au legitimat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:05
(12567 vizualizări - 2 comentarii)


Școlile, prioritate pentru polițiștii ialomițeni

«În perioada 11-15 octombrie, la nivel național, polițiștii vor intensifica acțiunile de prevenire și combatere a delincvenței juvenile și asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:04
(14185 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Urziceni

Prevenirea furturilor din firme și evitarea faptelor violente au fost aspecte urmărite de acțiunea desfășurată de polițiștii din Urziceni, luni, 11 octombrie. Astfel, au fost verificați 16 agenți economici ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:02
(14843 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...