Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean

Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean

Reprezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ -filiala Ialomița avertizează că un nou scandal cu iz penal este pe cale să izbucnească la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița. Sindicaliștii pun totul pe seama controlului politic exercitat în școli de Manuela Zainea, numită în funcția de inspector școlar gene­ral cu sprijinul PSD. Conform unor sesizări ce ar fi fost înaintate organelor judiciare, ar fi vorba despre faptul că mai mulți dascăli, membri sau simpatizanți PSD, ar fi fost avantajați în timpul procesului de distribuire a catedrelor, la comanda fostei șefe a Învățământului ialomițean.

Verificări în curs
Potrivit reprezentanților sindicali ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ-filiala Ialomița, proble­mele privind repartiția posturilor în șco­lile din Ialomița au apărut în momentul în care în funcția de inspector școlar general a fost numită Manuela Zainea. Reamintim faptul că aceasta era propunerea PSD Ialomița la șefia Învățământului ialomițean, după ce Luminița Barcari a fost demisă printr-un Ordin semnat de ministrul Educației, Valentin Popa. Sindicaliștii atrag atenția că în cele aproximativ 12 luni pe care Zainea le-a petrecut la Inspectoratul Școlar Județean, aceasta a reușit să readucă instituția în atenția organelor judiciare. Vizați ar fi unii angajați ai Compartimentului Management al Resurselor Umane din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița care, la ordinele fostei șefe Manuela Zainea, ar fi împărțit prefe­rențial anumite posturi în școlile din județ. «Într-o anumită perioadă, la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a fost numită cineva politic, care acționa și făcea privilegii numai celor pe care dumneaei îi agrea... Sunt niște sesizări făcute împotriva celor care gestioneză activitatea la MRU (n. red.: Compartimentul Management al Resurselor Umane). Cei de la MRU au acționat așa cum li s-a cerut. Au fost și niște controale, plângeri depuse la Poliție și la Parchet...» a reclamat situația Traian Mitrea, liderul Uniunii Naționale a Sindicatelor Libere din Învățământ-fi­liala Ialomița.

Profesorii, la mâna directorilor de școli
Mai mult decât atât, sindicaliștii din Învățământul ialomițean au atras încă o dată atenția cu privire la faptul că, dincolo de pro­blemele cu legea, exercitarea controlului politic în școli afectează în mod direct calitatea actului educațional. Sindicaliștii au făcut referire la un paragraf al articolului 253 din Legea Educației, potrivit căruia: «viabilitatea unui/unei post didactic/ca­tedre presupune existența acestuia/acesteia pe durata unui nivel de învățământ și se stabilește de consiliul de administrație al unității de învățământ în funcție de planurile-cadru în vigoare, de proiectele planurilor de școlarizare și de evoluția demografică la nivel local». Sindicaliștii susțin faptul că, în baza acestei prevederi, multe dintre posturile pe care profesorii cu note mari la titularizare le-ar ocupa sunt blocate la nivelul școlilor de către directori pentru o anumită categorie de dascăli. «Nu mai este niciun secret faptul că în unele școli posturile, deși titularizabile, nu sunt scoase la concurs și sunt date doar celor care trebuie, adică „lipitorilor de afișe“... Învățământul ialomițean a fost pus pe chituci și trebuie ca aceste situații să nu se mai petreacă în școli!» a mai spus Traian Mitrea, liderul Uniunii Naționale a Sindicatelor Libere din Învățământ-fi­liala Ialomița.

Anchetă uitată în sertar Nu este prima dată când Manuela Zainea este în centrul unui scandal care a intrat și atenția polițiștilor. În urmă cu aproximativ 4 ani, în timp ce aceasta se afla la conducerea Palatului Copiilor din Slobozia, a fost acuzată de faptul că ar fi închiriat ilegal spațiile din incinta instituției. În cauză a fost întocmit un dosar penal, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia. Despre mersul acestei anchete nu se mai știe absolut nimic, fiind, pro­babil, una dintre zecile de anchete pe care procu­rorii acestei unități le-ar fi «uitat» prin sertare...

Drept la replică
Către Redacția Ziarului Independent

Urmare articolului publicat în ediția electronică a ziarului dumneavoastră, în data de 15.04.2019, cu titlul «Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița», în calitate de inspectori școlari pentru managementul resursei umane la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, vizați fiind de conținutul acestui articol, vă facem următoarele precizări:
1. Nu am fost contactați până la această dată pentru a ne exprima punctul de vedere față de cele afirmate de reprezentanții U.S.L.I. Ialomița care lansează acuzații foarte grave referitoare la activitatea compartimentului respectiv, din cadrul I.Ș.J. Ialomița.
2. Apreciem că afirmațiile făcute în acest articol nu reflectă realitatea, în măsura în care, activitățile de control întreprinse de Ministerul Educației Naționale dar și de alte instituții competente ale statului, nu au indicat disfuncționa­lități în activitatea compartimentului, mai mult s-a constatat respectarea legislației în vigoare pentru repartizarea cadrelor didactice pe posturi/catedre didactice.
3. Legislația în vigoare prevede că, reprezentanții organizațiilor sindicale pot participa, în calitate de observatori, la toate ședințele comisiei de mobilitate și în acel context pot sesiza, prin consemnarea în procesul-verbal de ședință, neregulile sau eventualele probleme sesizate; din anul 2013, de când lucrăm la acest compartiment, nu au fost consemnate nereguli sau încălcări ale legislației de către reprezentantul U.S.L.I. la aceste ședințe, dumnealui fiind invitat în mod oficial, de fiecare dată, la aceste activități.
4. Legislația în domeniul resurselor umane este extrem de vastă și se modifică anual, dând naștere la numeroase interpretări; inspectorii școlari de la acest compartiment au consiliat cadrele didactice referitor la toate aspectele prevăzute de lege, la toate modificările legislative și la toate activitățile derulate.
Având în vedere cele precizate mai sus, apreciem că până la verificarea aspectelor prezentate în articol de către organele competente ale statului, astfel de afirmații sunt inoportune, afectându-ne grav activitatea în cadrul compartimentului și instituției.
Cu deosebită considerație,
Inspectorii școlari pentru managementul
resursei umane-I.Ș.J. Ialomița

15.04.2019

15 Aprilie 2019, 10:55 (21381 vizualizări - 90 comentarii)

Citiți și:
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița lasă liceele fără elevi și profesori
Slobozia: Petițiile Manuelei Zainea
Foștii directori ai școlilor din județ protestează pe internet
Inspectorul general școlar Manuela Zainea pune virgulă între subiect și predicat
Șefa Învățământului ialomițean a intrat în atenția Comisiei de Disciplină a Ministerului Educației

Comentariile cititorilor:


Nicolae:
(19 Aprilie 2019, 15:25)
Ce mai, e groasă! Numai citind comentariile, fără să fii din sistem, realizezi mizeria de la vârful inspectoratului școlar. Să vedem dacă se va și curăța, au mai fost tentative! Nici cu pușcăriașii Bac 2012 (?!) nu se descoperea nimic dacă nu interveneau serviciile secrete profund și obiectiv. Mulți profesori fricoși vorbesc pe la Colțuri că Mitrea Sindicat etern se bagă în treburile care nu-l privesc.
Spinu Lucian :
(19 Aprilie 2019, 15:01)
Domnule..., am să public un document eliberat de ISJ IALOMIȚA care cred că va va lămuri cum blochează clanul Mitrea cercetările penale. Cu stimă
NUMIRI:
(19 Aprilie 2019, 13:20)
cea mai tare chestie facuta asta vara, girata de MRU, a fost numirea inspectorilor scolari si a directorilor, care nu a avut baza legala.in cazul inspectorilor, s-a incalcat procedura ministerului si , ca la piata, s-au protapit in scaune persoane care nu au demonstrat nicicum competenta,pur si simplu i-a inscaunat-dupa pozitia in partid! e penibil ca acest aspect nu e adus in discutie, dar cum explica aceste numiri?alta invatatoare mai competenta nu exista decat una aflata in prelungirea activitatii?nici un anunt de ocupare a posturilor, nu selectie, nu dosar, nimic.cum justifica ei asta???functii ocupate doar sa poata iesi cu pensie mai mare?ne e scarba , speram sa platiti cu totii! 
domnule...:
(19 Aprilie 2019, 13:12)
nu ne -ai lamurit..dumneata nu profesezi acum?cum poate bloca un dosar penal cineva?ai facut fixatie pe liderul sindical, ala face parte din ca fara drept de vot.pe siteul justitiei vedem insa ca ai facut interventie in procesul d nei barcari, asa, gratuit, ca nu stim ce treaba aveai acolo, in afara de tergiversarea procesului.ia vezi ti de ale tale, ca doar de scandal te tii, si nici un argument.esti platit sa fii postac aici acum.ne-ai intoxicat, ocupi spatiul degeaba, doar sa discreditezi si sa abati atentia de la lucruri care ne-ar interesa.bine spunea alt comentator, daca ai dovezi, du-te, domnule, in justitie, poate ne faci un bine sau poate iti faci tie un bine.oricum ar fi, pute de la o posta ca debitezi doar de dragul de a razbuna frustrari personale si altii te incita, folosindu-se de tine.auzisem ca esti totusi om inteligent, demonstreaza ne!
Spinu Lucian :
(19 Aprilie 2019, 12:38)
Larisa, Mitrea Steluța a pierdut procesul cu Școala Gimnazială Spiru Haret Tandarei și până nu obține o altă hotărâre judecătorească nu i se poate da nimic la Școala Gimnazială Spiru Haret Tandarei, respectiv DECIZII, contracte de muncă....MRU refuză să încalce o hotărâre judecătorească și USLI IALOMIȚA se pare ca simte iz de respectare a legii în spetele doamnei profesor cu ip3 Mitrea Steluța Iuliana
Larisa :
(19 Aprilie 2019, 10:32)
Ma, eu n am avut loc la voi in lista. Mitrea Stela e presedi tele comisiei de mobilitate: posturi, verificari ore la plata in scoli.Mitrea Traian nu s a miscat din observator. Nu de alta,dar Stela fuma in fata Isj. N a vazut nimeni! De ce casunati pe Zainea, Lambru si Vasluianu? Zainea n a avut implicare, a condus BAC, iar ceilalti au lucrat dupa lege. Directorii au fost secondati de Stela Mitrea cu observatori la examene in scoala. Concluzia: pe cine n a putut sa aranjeze aia trei? Orele Stelei M de la Spiru Haret, pt ca intre director Toma Nicoleta si Bratu a mai fost un interimar si Mitrea, marea inspectoare nu i a dus decizia la timp, pentru contract. Asta i buba! Se judeca cu scoala Stela. N are 7 dosare cu ministeru!!!
Rita Copilau:
(19 Aprilie 2019, 09:44)
Cine le a dat sperante astora 2?Mitrea si Bratu. Nu mergeau la bratete sa dea directori jos pe care nu i agreau? Sa suporte consecintele juridice si dumnezeiesti. Barcari era si ea implicata, dar mai putin. S o bata Saveniul, locul nasterii...Era dna doctoreasa si sa nu si faca omul de ras. Dar cu Contractul dl dir Grasu? De la o scoala la cu totul alta. Si sunteti " di vine"? Mizerii cu partid in spate. Fara, nu faceti 2 bani... Asteptati Pastele. Sa va aduca ce dati. Dumnezeu decide! Amin!
problem:
(19 Aprilie 2019, 01:35)
potul mare era pretransferul-care pana anul trecut era in calendar inaintea titularizarii...apoi, profesorii convinsi sa accepte anumite posturi la restrangere, pt a lasa loc altora, care aterizau direct pe placinta.! ore cu ghiotura luate din aplicatie de oricine statea bine cu relatiile celor 2-apoi impuneau legea in fata titularilor scolii care captau orar fragmentat din cauza lui x si y care stabileau zilele si orele cand voiau sa vina si la orele suplinite.toate astea se stiu, ce nu stim insa, este daca s-au luat bani, cati bani, daca pensionarii cedau cumva un salariu din cele 10 ca sa primeasca ore,etc.poate organele ar avea nevoie de mai multe detalii, de aceea, e bine ca toti care s-au confruntat cu astfel de aspecte, sa dea detalii, sa se termine odata cu lipsa de competenta, cu gainariile impuse de partid.apropos-cei 2 sunt membri de partid?asta ar explica totul
Spinu Lucian :
(18 Aprilie 2019, 23:08)
Domnule...., eu nu apăr MRU!!! Dosarul penal deschis la cererea subsemnatului pentru abaterile penale din cadrul.proceselor de mobilitate din ultimii 3 ani este în sertarele IPJ Ialomița iar intrarea în legalitate este blocată sistematic de grupul organizat de Mitrea Traian atât prin activitatea sindicală de la nivelul unităților de învățământ dar mai ales prin prezenta domnului învățător în CONSILIUL de administrație al ISJ IALOMIȚA Sau Comisia de mobilitate INDIFERENT CINE a fost sau ESTE INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL AL JUDEȚULUI IALOMIȚA. Cu stimă PS nu a primit nimic de la fostul Inspector școlar general, chiar ... , situația fiind deosebit de delicată de la revenirea provizorie a Luminiței și sper să o rezolv curand pentru putea profesa in continuare
domnule...:
(18 Aprilie 2019, 22:39)
sa revenim la oile noastre, mai bine zis la boii nostri pe care cu totii ii stim...articolul este despre altceva-pentru a contracara argumentele, se distrage atentia cititorilor prin mizerii postate de o marioneta, neobosita, latrator consecvent care intervine de cate ori i se arata osul...problema traficului cu locuri de munca , aspect grav, foarte grav, care trebuie pedepsit daca e dovedit! replica anemica ne intareste suspiciunile ca acolo nu e lucru curat la mijloc, altfel cum ar fi fost posibil sa se perinde prin scoli persoane care nu ar obtine in veci pe merit un post bun! asta e esenta problemei, nu deraierile unei persoane care are frustrari personale.nu cumva a uitat dl spinu cate petitii a depus prin scoli , nemultumit de activitatea MRU? acum a schimbat tactica....cumva s-a titularizat intre timp??si i s-a inchis gura dar trebuie sa isi plateasca datoriile??eu as lua la puricat toate dosarele din ultimii ani
Spinu Lucian :
(18 Aprilie 2019, 21:34)
Părinte TANDAREAN, SCOPUL DEMERSURILOR MELE ESTE ELIMINAREA DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL IALOMIȚEAN A CADRELOR CE DETIN ILEGAL FUNCȚII DE CONDUCERE ȘI CONTROL ( vezi cazurile Mitrea Steluța Iuliana , Barcari Rodica Luminita, Mitrea Traian, Popescu Constantin, Puclici Gabriela, Stalidi Alina, samd )IN VEDEREA LIMITĂRII EMITERII DE DECIZII, ORDINE DE SERVICIU SAU ACTE DE STUDII ILEGALE SAU PE CRITERII POLITICE( sau cu iz penal cum la consideră USLI IALOMIȚA prin vinovatul principal in formă continuată și organizată).CU STIMĂ PS Identitatea se poate afla usor Părinte TANDAREAN Fii responsabil și declarați-o singur....
@Din Urziceni:
(18 Aprilie 2019, 16:13)
Ai zbarcit-o! In articol  e vorba de Zainea, "competenta" numita de ciuma rosie, nu de Barcari.
Din Urziceni:
(18 Aprilie 2019, 12:04)
Nu le convine zdrențelor dezvăluirea adevărului. Normal, pentru o școală! Nu cred că elevii singuri ar fi luat “atitudine”! Și din Țăndărei! Hai un cliuj, Oradea, Timișoara..mai, mai! Dar Țăndărei, și elevi responsabili? Ca și profesorii lor! @parinte tandarean, du-te pe la Barcari să-și asume ea pumnul in gura prof. Spinu! E bună la băgat...pumnul in gură.
Parinte TANDAREAN :
(18 Aprilie 2019, 10:11)
Dle Spinu, prin comportament, cam iti reflecti numele. LA scoala 2 tandarei impreuna cu sora dumtale ai creat o stare de scandal. Sunteti agresiv, verbal și fizic. Toti  oamenii din aceasta scoala- cadre didactice, parinti si chiar elevi (unii dintre ei chiar v-au amenintat sa le lasati profesori in pace...) s-au ridicat mpotriva voastra- a ta si a celei care a fost directoare.
Mi se pare ca exista  problema serioasa la cutia craniana din moment ce toata lumea s-a ridicat impotriva voastra iar voi nu si nu. Ramanem pe pozitii. Despre episoadele Directoare si Secretarul scolii prin scoala----ce sa mai zicem? ZIc ei elevii. Alooooooooo! suntem de rasul orasului si avem tupeul sa ne erijam in promotori ai dreptatii? cine? voi? Scoala aceasta a ti transformat o in arena de lupte si de orgoloo personale. Bravo lui BARACARI ca si-a asumat demiterea nebunei. Nu cum a facut Zainea, care si-a dorit functia de general, dar la capitolul fermitate zero. Imp.ca oamenii sa o venereze si atat. Alta .... a evaluat - o cu FB fapt care a trezt MEN la realtate. Aici se ascund jocuri politice urate. Demitem si atacam pe MITREA, sigur si astia alti nebuni ...dar scopul care este? nu unul politic? Comediantilor nu aveti ce cauta in curtea unei scoli darmite intr-o scoala. Inclusiv madam Bratu ....ca apoi are trairi erotice pe sub scara ....asa vb.gura elevilor. RUSINE SA VA FIE.
Spinu Lucian :
(17 Aprilie 2019, 22:27)
Nota 1, sunt dosare în cercetare la IPJ Ialomița blocate sau în sertar și în instanțe iar Ministrul educației Ecaterina Andronescu a dispus cercetarea ...Domnul Mitrea Traian amenință de ani cu procese dar se pare că studiile juridice îl împiedică să reacționeze, folosește săgețile sau membri grupului în speranța că scăpa... Cu stimă PS Dacă aș fi în locul dumneavoastră aș posta cu Nume și Prenume...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(256 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(187 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(158 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(203 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(234 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(212 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(185 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(262 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(467 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(569 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(566 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(455 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(896 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(433 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2187 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(869 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1622 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1367 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1065 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(598 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1270 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1799 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1773 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1289 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...