Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Asistentă agresată de medic în fața bolnavilor

Se întâmplă la Spitalul Slobozia

Asistentă agresată de medic în fața bolnavilor

Este anchetă penală la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, după ce o asistentă a reclamat la Poliție faptul că a fost agresată de un medic. Mariana Iancu, mana­gerul celui mai mare spital din Ialomița, a infirmat incidentul, însă surse judiciare au confirmat existența unei plângeri penale ce are ca obiect «purtarea abuzivă» a unui cadru me­dical angajat la Spitalul Slobozia. Sub protecția anonimatului, colegii asistentei agresate au explicat cum s-a pe­trecut incidentul. Mai mult, în acest caz a fost deschisă și o anchetă internă.

Filmul unui scandal
Un nou scandal public a izbucnit la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. De această dată, protagonistul ar fi un medic pe care o asistentă îl acuză de faptul că ar fi agresat-o fizic și verbal, în timp ce era la serviciu. Incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână, în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă. Respectiva asistentă supraveghea bolnavii, moment în care medicul a intrat în salon și a în­ceput să-i ceară explicații cu privire la starea pacienților, pe un ton ridicat. Mai mult, cu aceeași atitudine, medicul i-ar fi reproșat femeii faptul că nu este în stare să întrețină curățenia în salonul secției. Enervată de atitudinea medicului, asistenta a început să-i ceară soco­teală cu privire la motivele pentru care el se află pe Secția ATI. Respectivul medic este specialist în Obstetrică-Ginecologie și este angajat pe această secție din cadrul Spitalului Slobozia... Între cei doi ar fi izbucnit un scandal, moment în care me­dicul ar fi îmbrâncit-o pe asistentă și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. Femeia ar fi încercat să se apere, moment în care i-ar fi smuls medicului din piept ecusonul. Nu este primul scandal pe care medicul l-ar fi provocat în cadrul Spita­lului Județean de Urgență Slobozia. În timpul mandatului fostului manager al Spita­lului Slobozia, medicul ar fi fost acuzat de o infirmieră că o obliga să-i facă sex oral în timpul gărzilor... Femeia s-ar fi adresat conducerii de la acea vreme printr-o plângere scrisă, solicitând să fie mutată pe o altă secție. Scandalul de atunci a fost repede mușamalizat, după ce infirmiera a fost, în cele din urmă, mutată așa cum a cerut...

Mariana Iancu păstrează tăcerea
Contactată telefonic pentru a oferi un punct de vedere cu privire la acest incident, Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, a negat existența scandalului. Aceasta a declarat reporterilor ziarului nostru faptul că: «De unde știți voi ce se întâmplă în spitalul ăsta?! Cine vă spune vouă toate prostiile astea?! Dar ce credeți că eu sunt glugă de coceni?! Păi, eu n-aș fi știut dacă era ceva? Fiți serioși și nu mai umblați cu din astea pentru că într-o zi o să fiți dați în judecată și nu o să vă convină! O zi bună vă doresc...». Surse din cadrul unității medicale susțin că între asistenta Secției ATI și medicul ginecolog ar fi existat, într-adevăr, o altercație. Mai mult, în acest caz va fi deschisă și o anchetă internă prin care membrii Comisiei de Disciplină a Spi­talului Slobozia vor analiza dacă medicul a procedat sau nu corect. Între timp, asis­tenta a făcut o plângere și la Poliție. Astfel, în acest caz a fost deschisă o anchetă, în cadrul căreia se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de «purtare abuzivă». «În această cauză se fac verificări, dar care la momentul de față se află într-o fază incipientă și nu se pot oferi detalii!» au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit Noului Cod Penal, «purtarea abuzivă» se pedepsește cu închisoare de până la 6 luni sau cu amendă.

Bătaie la Unitatea de Primiri Urgență Incidentul relatat în rândurile de mai sus nu este singular la Spitalul Județean de Urgență Slo­bozia. În urmă cu aproximativ 2 ani, o doctoriță și-a agresat o colegă, ieșindu-și din fire. Și atunci, ca și acum, conducerea unității medicale a refuzat să confirme incidentul și le-a îndemnat pe doctorițe să se împace. Cazul a intrat, de ase­menea, în atenția organelor de urmărire penală.

Lipsa medicilor, în presa internațională Lipsa medicilor rămâne problema nerezol­vată a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Recent, deficitul cadrelor medicale din cel mai mare spital din Ialomița a fost reflectat și în presa internațională. Publicația britanică «The Guardian» a relatat pe larg despre si­tuația în care se află Secția Neonatologie a celui mai mare spital din Ialomița unde, în prezent, își desfășoară activitatea doar un singur medic. Este vorba despre șeful de secție, medicul Gabriela Dumitru. Colegul său, me­dicul Gheorghe Hoinaru, se află în concediu medical, din cauza unor probleme de sănătate. Ambii medici sunt pensionari de câțiva ani, însă au preferat să vină la serviciu pentru că, în lipsa lor, secția risca să se închidă. Posturile de medici specialiști neonatologi au fost scoase la concurs de mai multe ori, însă candidații au refuzat să se înscrie la exa­menele organizate de Spitalul Slobozia.

3 Mai 2019, 10:50 (16830 vizualizări - 43 comentarii)

Citiți și:
Un pacient și-a tăiat venele în semn de protest că medicul a refuzat să-l consulte!
Pacient neoperat din cauza unui conflict între medici
Un pacient internat la Spitalul Slobozia a vrut să «evadeze» din salon pe o schelă metalică
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă

Comentariile cititorilor:


Ion:
(8 Mai 2019, 11:58)
Se încaieră bugetarii, in general! Au dar de bani fără muncă și nu mai au limite! Șpăgarii sunt mai ales în medical, e clar!!!
Circ medical bugetat:
(7 Mai 2019, 19:41)
Se incaiera spagarii prin spitale. Chemati pompierii cu furtunurile de apa sa-i desparta...
Victoria:
(7 Mai 2019, 15:33)
@asistent. Și...câți dintre voi știu ce salarii au cei fin ATI, in comparație cu salariul mediu?!? Plecați drc unde este ușor, nu mai faceți crime și scandaluri! Dacă îi smulgea părul din cap, nu o făcea degeaba!
Asistent:
(7 Mai 2019, 12:52)
Un primul rând informația este eronată medicul ia smuls ecusonul și tot medicul a agresat-o verbal. Comentam să ne aflam in treaba mă întreb câți dintre voi știu ce înseamnă muncă în ATI?
@grigore:
(6 Mai 2019, 16:28)
@grigore! Cum putem ști că doctorul nu are interese pur subiective, personale, ca să dea afară o asistentă? Despre doctori români vorbim, răzbunători, nu despre nemți corecți și morali! E cu două tăișuri dacă medicii pot face selecția asistentelor cu care să lucreze permanent. Câtă încredere să ai și în doctori?
Grigore:
(6 Mai 2019, 14:31)
Ar fi bine pentru pacienți, ar fi o urgență, ca doctorii să fie tranșnați, duri, cu proastele de asistente!!! Ele își bat jos de munca medicului. Sunt om pățit, nu din cauza medicului, ci din cauza celor de pe lături. Dați puteri de constrângere profesională medicilor asupra personalului idiot din subordine!!!!! Este o urgență!
%&:
(6 Mai 2019, 00:41)
Pai daca nu aplica tehnicile de nursing specifice sectiei unde activa,doctorul avea tot dreptul sa intervina,fiind in raporturi de subordonare conform fisei postului.Iar daca asistenta aplica gresit tehnica de ingrijire aducindu-i prejudicii pacientului,mai bine sa plece xin sistem pentru ca nu a intrat pe cinstite acolo,asa cum nu au intrat multe fin colegele asistentei care face obiectul aricolului.Sint multe specimene care se dau cu universitati,dar care nu stiu cum arata un curs universitar sau o analiza intr-un laborator de cercetare biochimica.Nu stiu sa aplice corect tehnicile de pansat,tehnicile de testare iinnectabila,injectiile intramusculare,etc.Y
Urziceni:
(5 Mai 2019, 14:51)
E adevărat că se angajau și se angajează încă pe euro! Corupția continuă? De aceea aveți cel mai eficient spital! Vai de viața voastră!
Cristina:
(5 Mai 2019, 12:10)
Citesc si ma minunez! Oare toti cei care comentați negativ despre locul unde lucrați,despre locul de unde va luati cele mai mari salarii din județ,sunteti angajați în vremea in care dl V.O., V.Z. si dl B., va solicitau între 2000 și 5000 de euro la angajare! Sper ca nu !
Ograda:
(5 Mai 2019, 12:01)
Cele mai multe comentarii sunt in cunoștință de cauză. Adică, în acest spital este dezastru din toate punctele de vedere. Mira-m-aș ca asistenta să fie îngerul, și doctorul ispita. Hai că nu suntem toți idioți! Nu mai încercați, ca @catalina, să puneți parfum pe cct. Nici câteva tone de parfum esență nu ar fi de-ajuns!
Cătălin:
(5 Mai 2019, 11:55)
@catalina. AȘA AR TREBUI SĂ FIE LA ATI!! O fi pila ta cum zici, dar cu una nu poți salva vieți. Da, acolo e nevoie de multă seriozitate și profesionalism. Nu sunt! Depinde pe ce tură nimerești, ca pacient! E bine că-i ții partea asistentei, dar nici medicul acela nu cred că e ne-bun... Îl cunosc, parțial.
Catalina:
(5 Mai 2019, 02:30)
Întâmplarea face să ii stiu pe ambii. Pe dl dr mai putin, asa ca nu pot comenta însă pe respectiva asistenta o stiu. O sa fac un comentariu referitor la pregătirea ei profesională în sensul că nu am cunoscut niciodată un profesionist mai bun si nici nu avea cum sa fie altfel in sectia ATI!!!! Acolo este foc continuu, cazurile cele mai grave acolo sunt. Acolo daca nu ai viteza de reacție si nu esti pregatit, nu prea ai ce sa cauti! " incompetența " asta, asa cum este numită, iti prinde o linie venoasă cu o asa dexteritate ca nici nu ai timp sa iti dai seama ce se intampla. Asa ca mai usurel cu comm in necunostinta de cauza.
Flori:
(4 Mai 2019, 16:51)
V-am spus! La școală și la spital ( obligatoriu, Slobozia!), subiectele sunt savuroase și de mare succes la public! Nicio acțiune LA FLOCI nu este mai citită și mai comentată. Poate doar temele despre apa potabilă, deși....s-au cam resemnat oamenii. Căutați abuzuri sexuale și prin școli. E multe și piperate!
Proverb:
(4 Mai 2019, 16:23)
Pana la Dumnezeu(adica medicul, care pretinde: plic gros, odihna, mancare, sex, relaxare la tigara si cafea-in spital!), te manaca sfintii(adica asistentele, infirmierele, portarul de la intrare etc carora trebuie sa le indesi in buzunare"maruntis" pana faci scurta la mana, pt orice gest care intra in atributiunile normale de serviciu si pt care sunt platiti toti cu salarii consistente).
Tornada spitaliceasca:
(4 Mai 2019, 14:27)
Se pare ca"gluga de coceni"a dlui victor m.este dezinformata,neinformata,depasita sau incearca sa bage gunoiul sub gluga de coceni.Pardon.Pres.In alta ordine,medicii invata mult.Ca in invatamantul actual,prea mult,fiind surmenati,obositi,clar,omeneste,depasiti ca oameni cu puteri normale.Medicii de acum 100ani erau pregatiti si se ocupau de pacienti cu acel cumul de cunostinte generaliste.Azi,ca o greseala,este un talmes balmes pe specializare,garzile lungi cu pacienti nervosi,needucati,duc la iesiri comportamentale.In cazul de mai sus,cearta a mocnit cu mult inainte.Clar.Ca"gluga de coceni"nu intelege ca pacientii si cadrele medicale sunt oameni e grav.Dar asta e sistemul democratic propus de fsn,prelungit de psd ajungand intr un spital de stat in 2019,nepregatiti.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 5 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19645, fiind înregistrate 33 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2022, 16:10
(12983 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termene limită pentru depunerea declarațiilor fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2022, 17:00
(9972 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au legitimat 524 de persoane și au verificat 201 obiective de interes, din care 17 societăți comerciale/persoane fizice autorizate. Pentru neregulile descoperite ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2022, 16:00
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 4 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19612, fiind înregistrate 19 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2022, 15:20
(6261 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorii emise de polițiștii ialomițeni: Un bărbat din Grivița și-a înjunghiat soția, o femeie din Fetești a fost agresată de concubin!

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 44 și 52 de ani. În primul caz, sâmbătă, 1 ianuarie 2022, în jurul orelor 15,30, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 17:15
(7694 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

În prima zi a anului 2022, în jurul orelor 14,30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce efectuau activități de verificare și control pe raza localității Valea Ciorii, au ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 17:05
(2608 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În perioada 1-2 ianuarie 2022, polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificare respectării măsurilor pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 16:50
(4181 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 3 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19593, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 16:10
(2944 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19586, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2022, 16:05
(2796 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19578, fiind înregistrate 10 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2022, 16:05
(6790 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Un grav accident rutier s-a produs vineri, 31 decembrie 2021, în localitatea Alexeni. Este vorba despre un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț. Au intervenit pompierii ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 19:20
(4740 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 31 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19568, fiind înregistrate 14 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 15:30
(2589 vizualizări - 0 comentarii)


Posibil drogat, la volan pe străzile Sloboziei. Avea și permisul suspendat!

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii rutieri din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din Slobozia. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:35
(5372 vizualizări - 1 comentariu)


Percheziții la Urziceni

Percheziții la Urziceni

Peste 1600 de articole pirotehnice și 1500 de suluri de material textil deținute ilegal au fost descoperite joi, 30 decembrie a.c., de polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni în urma a 3 percheziții ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:20
(3063 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Moldoveni

Incendiu la o casă din Moldoveni

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orei 12,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Moldoveni. Trei echipaje de pompieri cu două ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 17:10
(3338 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 30 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19554, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 15:40
(4525 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Drăgoești, reținut pentru «omor». Și-ar fi ucis concubina de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut noaptea trecută, miercuri spre joi, 29/30 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 3 ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:35
(7671 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemn de stejar, confiscat de polițiști

Miercuri, 29 decembrie a.c., pe DJ201, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au depistat în trafic un bărbat, de 54 de ani, din Borănești, în timp ce transporta cu o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:20
(4216 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

10 persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate și sancționate de polițiști și 6 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Este bilanțul ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:10
(8011 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 29 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19548, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 15:15
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

La primele ore ale dimineții de miercuri, 29 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au descins pe raza comunei Găneasa, la locuințele unor persoane suspecte de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 11:50
(4543 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 28 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19542, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 15:20
(2051 vizualizări - 1 comentariu)


Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

În dimineața zilei de marți, 28 decembrie a.c., la ora 2,30, pe DJ201s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 14:15
(5514 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În 24 ultimele de ore, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada Stării ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:30
(2104 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cu mașina în șanț după ce s-a urcat băut la volan

Luni, 27 decembrie a.c., în jurul oreilor 14,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe DN3B, în centrul comunei Făcăeni, un autoturism a intrat în șanț. La fața locului polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:20
(2673 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

Un tânăr de 31 de ani, domiciliat în Călărași, și-a pierdut viața în seara zilei de luni, 27 decembrie a.c., într-un grav accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. Mașina în care ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 00:15
(5370 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 27 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19536, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 15:15
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 25 decembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au oprit, pe raza comunei Făcăeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:20
(1536 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au intervenit în dimineața zilei de luni, 27 decembrie a.c., pentru a căuta un bărbat, posibil înecat în apele Brațului Bocea. Cel care a cerut ajutorul pompierilor a fost fratele ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:15
(1954 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni înecat


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 115000 de lei

În perioada 25-26 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificare respectării măsurilor pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:05
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...