Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Asistentă agresată de medic în fața bolnavilor

Se întâmplă la Spitalul Slobozia

Asistentă agresată de medic în fața bolnavilor

Este anchetă penală la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, după ce o asistentă a reclamat la Poliție faptul că a fost agresată de un medic. Mariana Iancu, mana­gerul celui mai mare spital din Ialomița, a infirmat incidentul, însă surse judiciare au confirmat existența unei plângeri penale ce are ca obiect «purtarea abuzivă» a unui cadru me­dical angajat la Spitalul Slobozia. Sub protecția anonimatului, colegii asistentei agresate au explicat cum s-a pe­trecut incidentul. Mai mult, în acest caz a fost deschisă și o anchetă internă.

Filmul unui scandal
Un nou scandal public a izbucnit la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. De această dată, protagonistul ar fi un medic pe care o asistentă îl acuză de faptul că ar fi agresat-o fizic și verbal, în timp ce era la serviciu. Incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână, în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă. Respectiva asistentă supraveghea bolnavii, moment în care medicul a intrat în salon și a în­ceput să-i ceară explicații cu privire la starea pacienților, pe un ton ridicat. Mai mult, cu aceeași atitudine, medicul i-ar fi reproșat femeii faptul că nu este în stare să întrețină curățenia în salonul secției. Enervată de atitudinea medicului, asistenta a început să-i ceară soco­teală cu privire la motivele pentru care el se află pe Secția ATI. Respectivul medic este specialist în Obstetrică-Ginecologie și este angajat pe această secție din cadrul Spitalului Slobozia... Între cei doi ar fi izbucnit un scandal, moment în care me­dicul ar fi îmbrâncit-o pe asistentă și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. Femeia ar fi încercat să se apere, moment în care i-ar fi smuls medicului din piept ecusonul. Nu este primul scandal pe care medicul l-ar fi provocat în cadrul Spita­lului Județean de Urgență Slobozia. În timpul mandatului fostului manager al Spita­lului Slobozia, medicul ar fi fost acuzat de o infirmieră că o obliga să-i facă sex oral în timpul gărzilor... Femeia s-ar fi adresat conducerii de la acea vreme printr-o plângere scrisă, solicitând să fie mutată pe o altă secție. Scandalul de atunci a fost repede mușamalizat, după ce infirmiera a fost, în cele din urmă, mutată așa cum a cerut...

Mariana Iancu păstrează tăcerea
Contactată telefonic pentru a oferi un punct de vedere cu privire la acest incident, Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, a negat existența scandalului. Aceasta a declarat reporterilor ziarului nostru faptul că: «De unde știți voi ce se întâmplă în spitalul ăsta?! Cine vă spune vouă toate prostiile astea?! Dar ce credeți că eu sunt glugă de coceni?! Păi, eu n-aș fi știut dacă era ceva? Fiți serioși și nu mai umblați cu din astea pentru că într-o zi o să fiți dați în judecată și nu o să vă convină! O zi bună vă doresc...». Surse din cadrul unității medicale susțin că între asistenta Secției ATI și medicul ginecolog ar fi existat, într-adevăr, o altercație. Mai mult, în acest caz va fi deschisă și o anchetă internă prin care membrii Comisiei de Disciplină a Spi­talului Slobozia vor analiza dacă medicul a procedat sau nu corect. Între timp, asis­tenta a făcut o plângere și la Poliție. Astfel, în acest caz a fost deschisă o anchetă, în cadrul căreia se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de «purtare abuzivă». «În această cauză se fac verificări, dar care la momentul de față se află într-o fază incipientă și nu se pot oferi detalii!» au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit Noului Cod Penal, «purtarea abuzivă» se pedepsește cu închisoare de până la 6 luni sau cu amendă.

Bătaie la Unitatea de Primiri Urgență Incidentul relatat în rândurile de mai sus nu este singular la Spitalul Județean de Urgență Slo­bozia. În urmă cu aproximativ 2 ani, o doctoriță și-a agresat o colegă, ieșindu-și din fire. Și atunci, ca și acum, conducerea unității medicale a refuzat să confirme incidentul și le-a îndemnat pe doctorițe să se împace. Cazul a intrat, de ase­menea, în atenția organelor de urmărire penală.

Lipsa medicilor, în presa internațională Lipsa medicilor rămâne problema nerezol­vată a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Recent, deficitul cadrelor medicale din cel mai mare spital din Ialomița a fost reflectat și în presa internațională. Publicația britanică «The Guardian» a relatat pe larg despre si­tuația în care se află Secția Neonatologie a celui mai mare spital din Ialomița unde, în prezent, își desfășoară activitatea doar un singur medic. Este vorba despre șeful de secție, medicul Gabriela Dumitru. Colegul său, me­dicul Gheorghe Hoinaru, se află în concediu medical, din cauza unor probleme de sănătate. Ambii medici sunt pensionari de câțiva ani, însă au preferat să vină la serviciu pentru că, în lipsa lor, secția risca să se închidă. Posturile de medici specialiști neonatologi au fost scoase la concurs de mai multe ori, însă candidații au refuzat să se înscrie la exa­menele organizate de Spitalul Slobozia.

3 Mai 2019, 10:50 (16986 vizualizări - 43 comentarii)

Citiți și:
Un pacient și-a tăiat venele în semn de protest că medicul a refuzat să-l consulte!
Pacient neoperat din cauza unui conflict între medici
Un pacient internat la Spitalul Slobozia a vrut să «evadeze» din salon pe o schelă metalică
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă

Comentariile cititorilor:


angajat:
(4 Mai 2019, 13:20)
@Pacient. Poate limbajul era prea greu pentru tine ca nu il poti intelege cu educatia pe care o ai
Asistenta:
(4 Mai 2019, 12:59)
@Pacient Iulia jegurile de asistente de obicei sunt un mare ajutor medicului. De multe ori cam toata treaba este facuta de ele. Nu suntem chiar jeguri. Ar trebui sa stai in mediul nostru ca sa vezi ca si unii medici sunt foarte jeguri. Nu toate suntem needucate si cu scoala la Dragalina. Mai suntem si responsabile, nu vrem spaga, si ne ocupam de pacienti. Cum vedeti un articol depre spital nu stiti cum sa scrieti numai mizerii.
angajat:
(4 Mai 2019, 12:50)
@Pacient.Esti chiar magar ca scrii prostii depre locul de unde iti iei banii, pe care oricum nu-i prea meriti.
Pacient :
(4 Mai 2019, 12:11)
Buna ziua! Eu am fost pacient pe acea secție și situația a fost contrar comentariilor de mai sus. Un medic făcea legea printre asistente și paciente, folosind un ton mult ridicat și un limbaj licențios. La nevoie ( medicală ), medicului trebuia sa i se respecte odihna, singurul ajutor venind de la asistente. Multumesc!
doctor:
(4 Mai 2019, 11:54)
@medic
Clar nu esti medic daca crezi ca asta se invata la facultate. Se deprinde pe parcurs! Dupa ce asistentele obraznice, necitite, puturoase si cam reduse mintal ti-o trag ele mai intai iar sefii tai le incurajeaza s-o faca. Pestele stim toti din ce parte se impute.
Sili:
(4 Mai 2019, 10:32)
Nu mai comentati degeaba.Se stie situatia dar este scapata de sub control. Ce pretentii sa ai la asistente. Majoritatea au terminat luceul la f.f. Fetesti sau Dragalina,si evident au intrat pe spaga. Lor le este frica sa ajunga cu o ruda in urgenta la Slobozia.Pleaca la Bucuresti ca stiu ce este in Slobozia. Le.a facut salarii sa traiasca super bine. Sa mearga in privat. Sunt salarii mai mici,platesti ,dar macar ca pacient esti respectat. Dar din pacate nu ne permitem toti. Spitalul de la Slobozia a devenit spitaul asistatilor sociali. Ei sunt multumiti oricum.
CETATEA:
(4 Mai 2019, 10:28)
VEZI NUMAI UNA SI UNA , CUM E POSIBIL ASISTENTA INCADRATA DE CEVA VREME PE O SECTIE SI NU DAU NUME A LUAT DUPA 10 ANI SE PROFESAT NOTA 3 SI MAI FACE SI FACULTATEA ACUM................Alo Mariano tu esti chioara sau nu vezi ce se intimpla la probele scrise cu ce note vin la tine? Mariano sau tu primesti spagi grele de la rudele sau frati acestora ? de fapt daca directoarea e muma cum sa fie si personalul , nu tot bine inteles, am tot respectul pentru uni medici si asistente chiar si infirmiere sau gospodine , dar unele lasa de dorit in frunte cu muma.........
Just:
(4 Mai 2019, 03:17)
Pacient Iulia! Nu contesta nimeni profesionalismul medicului se știe ca este un medic bun! Problema este ca nu asitenta a rupt ecusonul medicului ci medicul ei! Ba chiar și puțin din uniforma! Asta nu este un comportament adecvat de nici o parte! Oricum bine din sta nu va ieși! Nu ea a instigat cu el? Ce cauta un medic ginecolog în secție ATI dacă nu are nici o pacientă acolo!? El a vrut sa o instige nu ea!
Medic:
(3 Mai 2019, 23:10)
Nu ești doctor dacă nu te pisi inchiuveta și nu ii tragi asistentei ! Asta se învață de pe bancile facultății !
Un cetatean:
(3 Mai 2019, 21:21)
Asistentele sunt de o nesimtire si un tupeu fara margini.Sa va uitati mai ales la cele de pe chirurgie. Unele dintre ele nici nu stiu sa ia tensiunea.Si cum sa nu te iei de ele.Mai sunt si ingamfate. Nici nu stiu sa vorbeasca, dar meserie. De infirmiere, ce sa mai zici..sunt suparate pe lume, ca atata stiu, sa stearga, dar ..nici asta nu mai fac...ca au prins si ele aere. Si cum doctorii sa nu le ia...si ptr.prostie, ca nu isi fac meseria, si ce uniforme au unele dintre ele.
Pacient iulia:
(3 Mai 2019, 19:26)
Clar, asistenta va trebui sanctionata, data afara.Cum isi permite o mucoasa de asistent sa se dea la gatul unui medic.Indiferent de subiectul de la care a pornit scandalul nu trebuia sa actioneze in felul acesta.Mentionez, este un medic profesionist care isi indeplineste actul medical cu mare drag.Cat despre asistentele de pe ginecologie nu sunt altceva decat niste spagarite care nu au habar sa puna o perfuzie, niste nesimtite care fura materiale de pe sectie pentru propria afacere(ingrijiri la domoiciliu),asistente care se cred mai ceva decat medicii.Cat despre hartuirea sexuala, hai sa fim seriosi, omul e insurat, cu copii, nu isi pata el onoarea cu un jeg de asistenta.
Just :
(3 Mai 2019, 18:52)
O sa vedeți ca în zilele ce vor urma în viitorul foarte apropiat va fii întrunit consiliul de etica și se vor da sancțiuni cu avertisment! Sa urmați cursul dosarului când va întra pe rolul instantei unde acolo Doamna Manager nu are nici un fel de influenta și de acolo vă veți convinge ca respectabila doamna știe tot doar ca ce nu ii convine nu știe! Aștept cu mare interes rezultatul procesului sper ca acea asistenta sa nu fie atât de fraiera sa accepte oferta financiara pentru retragerea plângerii deoarece pe cale lega tot își va primii daunele morale! Măcar asa o sa vedeți cu adevărat ca nu întotdeauna cel cu studii și superior are dreptate
Cristina:
(3 Mai 2019, 17:18)
Afara cu asistenta, se cred mai ceva decât medici .....
Urziceni:
(3 Mai 2019, 16:01)
@observator. Incorect! Toate comentariile sunt deștepte și pe subiect! Unele comentarii nu au fost puse, probabil pentru că unele asistente sunt numite ,,crve”. Și nu sunt!!! Asistente și medici de la Slobozia. Ei se iau de păr uneori, și medicii au dreptate! Să le dea afară!
observator:
(3 Mai 2019, 15:51)
Singurul comentariu valabil, este a lui ,,Just'' ,probabil este ruda cu cineva din interior,sau chiar lucreaza acolo,restul sunt comentarii pe langa!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Pietoni amendați de polițiști

Nu doar șoferii ajungă să fie amendați de polițiștii Serviciului Rutier, ci și pietonii. În cadrul unei acțiuni de amploare demarată de oamenii legii pe raza județului, pietonii care au ignorat zebra au ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2013, 08:10
(7753 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Poliția în acțiune pe străzile județului

Oamenii legii au continuat acțiunile preventive specifice pe raza județului Ialomița. În cursul zilei de miercuri, 10 septembrie a.c., polițiștii au aplicat amenzi cetățenilor certați cu legea. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2013, 07:09
(8299 vizualizări - 0 comentarii)


Hoții își fac de cap la Slobozia. Un magazin de electrocasnice și o grădiniță, jefuite în 72 de ore!

Slobozia este din nou sub asediul hoților. O bandă de suspecți acționează de cîteva zile pe străzile orașului, iar prinderea lor pare imposibilă pentru polițiști. Suspecții au la activ două spargeri, ambele ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2013, 08:37
(11208 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Militar ISU, rănit într-un accident de motocicletă

Slobozia: Militar ISU, rănit într-un accident de motocicletă

Un subofițer din cadrul Serviciului de Descarcerare a fost rănit în noaptea de joi spre vineri, 5/6 septembrie 2013. Militarul conducea o motocicletă, moment în care a pierdut controlul vehiculului și s ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2013, 21:09
(9371 vizualizări - 3 comentarii)


Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România sfătuiește fermierii să-și stocheze recoltele!

«Datorită situației dezastruoase pentru fermieri, privind piața produselor agricole, LAPAR le recomandă producătorilor agricoli să facă tot posibilul să-și stocheze producțiile de grîu, floarea-soarelui ...[citește_toată_știrea]

20 August 2013, 14:56
(10291 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița! Un mort și șase răniți...

O persoană a decedat iar alte șase au fost rănite, după ce două autoturisme în care se aflau au intrat în coliziune pe DN2, în apropierea localității Movilița. Evenimentul s-a produs în după-amiaza zilei ...[citește_toată_știrea]

20 August 2013, 09:54
(6774 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 201 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 19 august 2013, sînt disponibile 201 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

19 August 2013, 18:37
(10919 vizualizări - 6 comentarii)


Bucu: Beat la volan, a fost prins de radar cu 96 km/h în localitate!

Un bărbat de 61 de ani, din București, a fost înregistrat  de polițiști cu aparatul radar de supraveghere video a traficului rutier în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bucu cu viteza ...[citește_toată_știrea]

19 August 2013, 18:19
(7892 vizualizări - 1 comentariu)


Tînărul care a produs accidentul de vineri, arestat preventiv pentru 29 de zile!

Judecătoria Slobozia a emis pe numele tînărului de 28 de ani, din Slobozia, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără ...[citește_toată_știrea]

19 August 2013, 17:51
(9386 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Incendiu de la un foc din curte

Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de duminică, 18 august a.c, în gospodăria unui cetățean din localitatea Borănești, după ce proprietarul a făcut focul în curte și l-a lăsat nesupravegheat. În ...[citește_toată_știrea]

19 August 2013, 13:50
(6114 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Grav accident provocat de un tânăr slobozean, beat la volan și cu permisul suspendat! Un mort și doi răniți...

DN21: Grav accident provocat de un tînăr slobozean, beat la volan și cu permisul suspendat! Un mort și doi răniți...

Poliția a fost sesizată vineri, 16 august a.c., în jurul orei 21,00, cu privire la faptul că pe DN21 s-a produs un accident grav. Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit ...[citește_toată_știrea]

17 August 2013, 12:38
(11739 vizualizări - 12 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului pentru iulie 2013, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iulie 2013, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7078 șomeri, din care 1772 șomeri indemnizați, respectiv 5306 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

14 August 2013, 12:53
(5490 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Din nou înșelăciune prin metoda «Accidentul»

O persoană din județul Ialomița a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a dat curs solicitării formulate de o persoană necunoscută prin intermediul telefonului. Poliția atrage atenția cu privire ...[citește_toată_știrea]

14 August 2013, 11:31
(10096 vizualizări - 2 comentarii)


Scînteia: S-a înecat în canalul de irigații

Un bărbat de 24 de ani a murit marți seara, 13 august a.c., în jurul orei 21,00, după ce a intrat să se scalde într-un canal de irigații, pe raza localității Scînteia, și nu a mai ieșit. Martorii au sunat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2013, 08:27
(10873 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Scânteia înec


Movilița: Accident provocat de o explozie a unui cauciuc

Poliția a fost sesizată marți, 13 august a.c., cu privire la faptul că pe DN2 s-a petrecut un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, în timp ce un bărbat, de 54 de ani, din București, conducea ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 20:24
(9924 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărire ca în filme la Urziceni

În cursul zilei de marți, 13 august a.c., o patrulă de siguranță publică, aflată în serviciul de patrulare pe Calea București, din Urziceni, a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 19:23
(6794 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Peste 200 de polițiști, în stradă de Sfînta Marie

Peste 200 de polițiști vor fi la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfînta Marie), pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 18:11
(6961 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat mangă la volan

Un tînăr de 24 de ani, din Slobozia, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 17:15
(7561 vizualizări - 3 comentarii)


Scandal la un bar din Drăgoești

Polițiștii au reținut marți, 13 august a.c., pe bază de ordonanță de reținere, patru tineri, cu vîrste cuprinse între 19 și 27 de ani, domiciliați pe raza județelor Ialomița și Călărași. Față de aceștia ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 16:14
(5532 vizualizări - 1 comentariu)


Școlile auto, în atenția inspectorilor ITM Ialomița

În luna iulie 2013, din inițiativa Inspecției Muncii București, s-a desfăsurat în județul Ialomița Campania Națională privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea ...[citește_toată_știrea]

12 August 2013, 13:06
(6453 vizualizări - 1 comentariu)


APDRP: Fermele de familie, finanțate prin Măsura 121

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit informează potențialii beneficiari ai Programul Național de Dezvoltare Rurală asupra unor noi posibilități de asigurare a cofinanțării private a proiectelor ...[citește_toată_știrea]

12 August 2013, 12:02
(11073 vizualizări - 3 comentarii)


Icoana Maicii Domnului-făcătoare de minuni de la Mînăstirea Iviron din Muntele Athos, la Țăndărei

Sîmbătă, 3 august 2013, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, se va purta în procesiune Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de la Mînăstirea Iviron din Muntele Athos, pe ...[citește_toată_știrea]

1 August 2013, 18:51
(12461 vizualizări - 11 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit un incubator!

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit un incubator!

Fundația «Salvați Copiii» a inițiat, alături de o firmă producătoare de apă minerală și băuturi răcoritoare, campania «Îi ajutăm să înflorească». Scopul acestei acțiuni este acela de a dota secțiile de ...[citește_toată_știrea]

1 August 2013, 15:11
(7637 vizualizări - 5 comentarii)


Fetești: Tânără de 19 ani, dispărută

Fetești: Tînără de 19 ani, dispărută

Polițiștii de investigații criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o tînără, de 19 ani, a plecat de la domiciliul său, situat pe raza municipiului Fetești și nu a revenit pînă în prezent. Din ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 15:45
(10049 vizualizări - 4 comentarii)


Gîrbovi: Copil pe bicicletă, acroșat de un autoturism

Poliția a fost sesizată marți, 30 iulie a.c., în jurul orei 11,30, cu privire la faptul că pe raza localității Gârbovi s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 15:03
(8244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Valea Ciorii: La 17 ani a violat o bătrînă de 78!

Polițiștii au reținut luni, 29 iulie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore un minor în vîrstă de 17 ani pentru comiterea infracțiunii de viol. Duminică, 28 iulie a.c., Poliția a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 14:59
(9473 vizualizări - 12 comentarii)

Taguri: Valea Ciorii viol


Fierbinții de Sus: Incendiu după ce a verificat butelia cu un chibrit

Luni, 29 iulie a.c., în jurul orei 21,50, locuința unui cetățean din localitatea Fierbinții de Sus a fost cuprinsă de flăcări, după ce proprietarul, o femeie în vîrstă de 67 de ani, a verificat etanșeitatea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 13:48
(9300 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: A adormit la volan. Doi morți și doi răniți!

Luni, 29 iulie a.c., în jurul orei 13,15, în timp ce un bărbat, în vîrstă 56 de ani, din județul Brașov, conducea un autoturism pe DN2A, din direcția Slobozia către Urziceni, în afara localității Balaciu ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 10:43
(7022 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


APIA Ialomița: Vizarea carnetelor de rentă viageră

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2012, rentierii trebuie să se prezinte la centrele ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 08:42
(8137 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cinci persoane, trimise în judecată pentru trafic de minori

Cinci persoane au fost trimise în judecată de oamenii legii pentru trafic de minori. Suspecții au recrutat, transportat și găzduit o minoră, fugită de la domiciliu, profitînd de starea ei de vulnerabilitate ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2013, 18:54
(9938 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...