Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Asistentă agresată de medic în fața bolnavilor

Se întâmplă la Spitalul Slobozia

Asistentă agresată de medic în fața bolnavilor

Este anchetă penală la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, după ce o asistentă a reclamat la Poliție faptul că a fost agresată de un medic. Mariana Iancu, mana­gerul celui mai mare spital din Ialomița, a infirmat incidentul, însă surse judiciare au confirmat existența unei plângeri penale ce are ca obiect «purtarea abuzivă» a unui cadru me­dical angajat la Spitalul Slobozia. Sub protecția anonimatului, colegii asistentei agresate au explicat cum s-a pe­trecut incidentul. Mai mult, în acest caz a fost deschisă și o anchetă internă.

Filmul unui scandal
Un nou scandal public a izbucnit la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. De această dată, protagonistul ar fi un medic pe care o asistentă îl acuză de faptul că ar fi agresat-o fizic și verbal, în timp ce era la serviciu. Incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână, în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă. Respectiva asistentă supraveghea bolnavii, moment în care medicul a intrat în salon și a în­ceput să-i ceară explicații cu privire la starea pacienților, pe un ton ridicat. Mai mult, cu aceeași atitudine, medicul i-ar fi reproșat femeii faptul că nu este în stare să întrețină curățenia în salonul secției. Enervată de atitudinea medicului, asistenta a început să-i ceară soco­teală cu privire la motivele pentru care el se află pe Secția ATI. Respectivul medic este specialist în Obstetrică-Ginecologie și este angajat pe această secție din cadrul Spitalului Slobozia... Între cei doi ar fi izbucnit un scandal, moment în care me­dicul ar fi îmbrâncit-o pe asistentă și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. Femeia ar fi încercat să se apere, moment în care i-ar fi smuls medicului din piept ecusonul. Nu este primul scandal pe care medicul l-ar fi provocat în cadrul Spita­lului Județean de Urgență Slobozia. În timpul mandatului fostului manager al Spita­lului Slobozia, medicul ar fi fost acuzat de o infirmieră că o obliga să-i facă sex oral în timpul gărzilor... Femeia s-ar fi adresat conducerii de la acea vreme printr-o plângere scrisă, solicitând să fie mutată pe o altă secție. Scandalul de atunci a fost repede mușamalizat, după ce infirmiera a fost, în cele din urmă, mutată așa cum a cerut...

Mariana Iancu păstrează tăcerea
Contactată telefonic pentru a oferi un punct de vedere cu privire la acest incident, Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, a negat existența scandalului. Aceasta a declarat reporterilor ziarului nostru faptul că: «De unde știți voi ce se întâmplă în spitalul ăsta?! Cine vă spune vouă toate prostiile astea?! Dar ce credeți că eu sunt glugă de coceni?! Păi, eu n-aș fi știut dacă era ceva? Fiți serioși și nu mai umblați cu din astea pentru că într-o zi o să fiți dați în judecată și nu o să vă convină! O zi bună vă doresc...». Surse din cadrul unității medicale susțin că între asistenta Secției ATI și medicul ginecolog ar fi existat, într-adevăr, o altercație. Mai mult, în acest caz va fi deschisă și o anchetă internă prin care membrii Comisiei de Disciplină a Spi­talului Slobozia vor analiza dacă medicul a procedat sau nu corect. Între timp, asis­tenta a făcut o plângere și la Poliție. Astfel, în acest caz a fost deschisă o anchetă, în cadrul căreia se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de «purtare abuzivă». «În această cauză se fac verificări, dar care la momentul de față se află într-o fază incipientă și nu se pot oferi detalii!» au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit Noului Cod Penal, «purtarea abuzivă» se pedepsește cu închisoare de până la 6 luni sau cu amendă.

Bătaie la Unitatea de Primiri Urgență Incidentul relatat în rândurile de mai sus nu este singular la Spitalul Județean de Urgență Slo­bozia. În urmă cu aproximativ 2 ani, o doctoriță și-a agresat o colegă, ieșindu-și din fire. Și atunci, ca și acum, conducerea unității medicale a refuzat să confirme incidentul și le-a îndemnat pe doctorițe să se împace. Cazul a intrat, de ase­menea, în atenția organelor de urmărire penală.

Lipsa medicilor, în presa internațională Lipsa medicilor rămâne problema nerezol­vată a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Recent, deficitul cadrelor medicale din cel mai mare spital din Ialomița a fost reflectat și în presa internațională. Publicația britanică «The Guardian» a relatat pe larg despre si­tuația în care se află Secția Neonatologie a celui mai mare spital din Ialomița unde, în prezent, își desfășoară activitatea doar un singur medic. Este vorba despre șeful de secție, medicul Gabriela Dumitru. Colegul său, me­dicul Gheorghe Hoinaru, se află în concediu medical, din cauza unor probleme de sănătate. Ambii medici sunt pensionari de câțiva ani, însă au preferat să vină la serviciu pentru că, în lipsa lor, secția risca să se închidă. Posturile de medici specialiști neonatologi au fost scoase la concurs de mai multe ori, însă candidații au refuzat să se înscrie la exa­menele organizate de Spitalul Slobozia.

3 Mai 2019, 10:50 (17502 vizualizări - 43 comentarii)

Citiți și:
Un pacient și-a tăiat venele în semn de protest că medicul a refuzat să-l consulte!
Pacient neoperat din cauza unui conflict între medici
Un pacient internat la Spitalul Slobozia a vrut să «evadeze» din salon pe o schelă metalică
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă

Comentariile cititorilor:


Mary:
(3 Mai 2019, 15:30)
Unele asistente sunt de o nesimțire cum rar îți este dat sa întâlnești, ce sunt pe ginecologie rupere, sunt 2 dacă nu le dai lor primele esti terminată oare dna meneger știu de ele una fură medicamentele bolnavelor si materialele sanitare si face ingrijiri medicale la domiciliu......si este favorita spitalului ...verificați dna meneger...ca tote sunt stiute de dv
e nevoie:
(3 Mai 2019, 15:28)
E nevoie de un regulament de regulare interna care sa stabileasca ce, cat si cum, fiecare..In general in istitutiile bugetare predomina membri ai aceleiasi familii(frati, surori, cumnati, nepoti, nasi, fini, cumetri etc), asfel ca sexul la servici e aproape de zero..
Severin:
(3 Mai 2019, 14:51)
Nici medicii nu sunt ușă de biserică! Profită și ei, sunt oameni, de prostia fetelor! E normal!
Internata:
(3 Mai 2019, 14:34)
Unele asistente se cred doctori iar infirmierele deja sunt asistente!Vai de sistem...
Nicolae:
(3 Mai 2019, 14:07)
Cum i-a smuls ecusonul medicului?Ce stie ea cum se ajunge medic? Ea crede ca a ajuns ca ea la asa zisa scoala din curtea liceului de chimie. Dati-o afara.
Vlad:
(3 Mai 2019, 14:04)
Sunt convins ca exista un regulament de ordine interioara, conform caruia personalul poate fi sanctionat pentru neadaptare la acesta, dar este o mare diferenta intre sanctiuni, violenta si sex.
Astia sunt medicii care ne trateaza, dar ai pretentii de la un om cu carte!Cat despre infirmiere si asistente, toti o apa si-un pamant!
Gluga de coceni:
(3 Mai 2019, 13:34)
Cu certitudine un lucru e adevarat (dupa confirmarea incidentului de catre politie) si anume, ca managera e asa cum a recunoscut: gluga de coceni!
Just:
(3 Mai 2019, 13:32)
Nu mai vorbiți prost! Asistata este una cu vechime în secția ATI și una chiar agera!chiar își face meseria cum trebuie! Ce este drept puțin cam iute de gura când are dreptate asta se vede și din curajul pe care l-a avut în fata medicului care venise acolo tocmai pentru a o hărțuii! Cat despre minciuna ca doamna manager nu are habar este o minciuna grosolana ca multe altele! Se știe peste tot ca a venit cu tupeu la asistenta sa se împace cu Don Juan ca ei nu îi trebuie scandal în spital! Dar când a aflat ca soțul asistentei printre altele și polițist a lăsat pliscul!Apropo totul a început cu o hartuire sexuala și a urmat un refuz iar apoi totul a degenerat! Dacă era aasistenta de vina sunt sigur ca într-o zii se făcea comitet director și avea și sancțiune! Când este vb de medic te poate calcă în picioare când vrea fără sa ai nici un fel de susținere! Referitor la persoanele care mai vb de incompetenta și prostie nu va contest ca exista și încă la un nivel ridicat!a încercat doamna împreună cu acoliții sai sa inducă ideea la un concurs ca toți asistenții prezenți sunt prosti dar ce sa vezi cine știe cunoaște iar subiectele au fost făcute ca la medicina! Ce sa vezi..... A făcut ea câteva transferuri de la alte spitale la Slobozia gen o madam de la Cernavodă care a venit împreună cu un anumit medic de altfel a și ajuns în scurt timp șefă prin policlinica! Menționez fără concurs! Asta în vreme ce la SJUS nu te poți transfera nici măcar de pe un post pe altul asta dacă nu se găsește câte un medic sa încete sa îți mai dea câte un oral! Săpați mai adânc dar nu cred ca aveți cu cine și o sa aflați multe! Deci în ultimii ani asistenții din alte județe i-a depășit numeric pe cei din oraș la angajări iar unele chiar fără concurs!
Romeo:
(3 Mai 2019, 13:14)
Sunt și doctori tâmpiți, dar în minoritate față de personalul auxiliar....
Patricia:
(3 Mai 2019, 13:11)
Medicii să aibă puterea legală de a destitui asistente, infirmiere, îngrijitoare! Medicii nu sunt 100% vinovați de malpraxis. Asistentele băgate de N.F. sau alte fufe, nu știu să pună o perfuzie. Imorale și arogante! Eu țin cu doctorul, sigur a avut motive întemeiate să-și iasă din fire!!!!
Vio:
(3 Mai 2019, 12:05)
Eu tin cu doctorul !
Pacient:
(3 Mai 2019, 11:57)
Să se facă lumină și dreptate! Personalul inferior profesional și moral trebuie să-și cunoască meseria și să respecte ierarhia! Apoi să facă scandal și reclamații. Cu greu fac față medicii impertinenței unor asistente-manechine! Sunt vulgare și nesimțite!
Maria:
(3 Mai 2019, 11:51)
Oamenilor, care mai sunteți normali! Unele asistente sunt de o nesimțire și un nonprofesionalism, încât doctorii nu le mai pot tolera! Nu mai zic că îi sfidează mai mult decât pe pacienți! Eu am asistat personal la atitudini ale ,,asistentelor” idioate rău care meritau palme, fără drept de apel! In cele mai multe cazuri, asistentele provoacă pe medici.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Încadrări din sursă externă la IPJ Ialomița

S-a dat startul reîncadrărilor de personal și angajărilor din sursă externă, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliției Române. Inspectoratului de Poliție al Județului ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2018, 19:05
(8026 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Lucrări de întreținere la rețeaua de energie electrică și de distribuție a gazelor naturale

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Astfel, Distrigaz ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2018, 18:10
(9402 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două victime

Pe raza județului Ialomița s-au produs în cursul zilei de joi, 11 ianuarie 2018, două accidente rutiere, soldate cu rănirea a două persoane. Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 20,00, când ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2018, 16:10
(4975 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se opresc gazele!

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Astfel, Distrigaz ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2018, 20:05
(5338 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Depunere de cereri pentru motorina subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 ianuarie 2018 inclusiv, se depun Cererile de plată a ajutorului pentru cantitățile de motorină ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2018, 19:50
(6419 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Miercuri, 10 ianuarie 2018, în apropiere de localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație în urma căruia o persoană a fost rănită. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2018, 19:45
(6756 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: 150 locuri de muncă în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, prin Serviciul de Ocupare EURES oferă 150 locuri de muncă vacante pentru muncă sezonieră, la recoltat și ambalat fructe, în regiunea Lleida-Spania ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2018, 19:05
(5558 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni

Pentru siguranța cetățenilor, aproape 200 de polițiști au acționat, în perioada 10/11 ianuarie, pe raza întregului județ, în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale din cadrul Ministerului ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2018, 18:20
(4456 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune integrată a polițiștilor ialomițeni

Polițiștii acționează permanent pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice. Pentru siguranța cetățenilor, peste 100 de polițiști au acționat ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2018, 17:15
(4738 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-au reluat plățile pentru subvenții

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că începând de luni, 8 ianuarie 2018, s-a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2017, fiind autorizați la plată 16148 fermieri, cu suma totală ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2018, 16:10
(6955 vizualizări - 0 comentarii)


A fost devansat calendarul de admitere la școlile de Poliție

În luna ianuarie 2018, se desfășoară concursul de admitere la școlile de Poliție Câmpina și Cluj-Napoca. Calendarul de admitere a fost devansat. Astfel, activitățile încep pe 10 ianuarie a.c. și durează ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2018, 14:20
(8085 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente într-o singură zi!

Vineri, 5 ianuarie 2018, pe raza județului Ialomița s-au produs 4 accidente de circulație, în urma cărora șase persoane au fost rănite ușor. Victimele, cu vârste cuprinse între 20 și 86 de ani, au fost ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2018, 13:45
(5800 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni

Polițiștii acționează permanent pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice. Pentru siguranța cetățenilor, peste 90 de polițiști au acționat, ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2018, 16:05
(4727 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Analize detaliate pentru depistarea pesticidelor din alimente

În ultimele 3 luni ale anului 2017, laboratorul DSVSA Ialomița a efectuat analize privind determinarea de pesticide din produse de origine nonanimală (fructe și legume cu conținut ridicat de apă, citrice ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2018, 12:20
(8571 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bilanțul minivacanței de Revelion

În perioada 30 decembrie 2017-2 ianuarie 2018, aproape 250 de polițiști au acționat zilnic, pe raza județului Ialomița, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică. Structurile de Poliție ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2018, 11:10
(6735 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore, după ce a tras cu arma în incinta Restaurantului «Central»

Focuri de armă în incinta Restaurantului «Central» din Slobozia. Un tânăr de 29 de ani a fost rănit cu un cuțit de un tânăr de 30 de ani, membru al unui clan de țigani din Țăndărei. După ce și-a înjunghiat ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2018, 21:18
(9303 vizualizări - 10 comentarii)


Patru subofițeri, repartizați la ISU Ialomița

Patru subofițeri, repartizați la ISU Ialomița

Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă Boldești a încheiat stagiul de pregătire a promoției 2017 și a trimis în țară forțe proaspete de muncă pentru inspectoratele județene pentru situatii de ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2017, 14:05
(5881 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: A intrat cu camionul în gard

Polițiștii Secției Rurale Grivița s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza comunei Cocora s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2017, 11:25
(6389 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora accident


Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii ialomițeni

Poliția Română desfășoară acțiunea națională «Foc de Artificii», pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice. Polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2017, 11:10
(4804 vizualizări - 0 comentarii)


16 agenți de Poliție, detașați la IPJ Ialomița

Miercuri, 27 decembrie a.c., 16 agenți de Poliție, proaspăt absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, și-au început activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2017, 10:45
(4643 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Jumătate de tonă de motorină, confiscată de polițiști

Peste 500 de litri de produs susceptibil a fi motorină a fost confiscat de polițiștii ialomițeni, în urma unui control efectuat în trafic. Astfel, luni, 25 decembrie 2017, în jurul orei 3,00, efective din ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2017, 10:20
(4316 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune integrată de Crăciun

Prima și a doua zi de Crăciun, 25/26 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizări prin 112, constatând 42 de infracțiuni și aplicând aproape ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2017, 10:05
(3922 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Dispărut fără urmă în apele unui lac

Pompierii din Ialomița caută de 3 zile trupul unuia dintre pazinicii lacului Ratca, din zona localității Malu Roșu. În prima zi de Crăciun, împreună cu un coleg de serviciu, acesta a căzut dintr-o barcă ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2017, 13:01
(5840 vizualizări - 3 comentarii)


APIA: Aerofotografierea 2017, în termen

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința publicului larg că, prin colaborarea dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Apărării Naționale, destinată ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2017, 10:55
(5200 vizualizări - 0 comentarii)


Trei răniți într-un accident rutier petrecut între Iazu și Slobozia Nouă

Trei persoane, victime ale unui accident rutier, au primit îngrijiri medicale din partea pompierilor din Slobozia, dar și a medicilor Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În eveniment au fost implicați ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2017, 22:25
(8331 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 114 mii de lei, 13 permise de conducere reținute

Polițiștii au acționat în ultimele 48 de ore pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care puteau afecta liniștea comunității. Pentru siguranța cetățenilor, 124 patrule, dintre care 6 mixte, ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2017, 18:10
(7548 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «evaziune fiscală» și infracțiuni rutiere

Polițiștii Secției Rurale Slobozia au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2017, 17:55
(6020 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie de Crăciun

Peste  250 de polițiști ialomițeni vor fi la datorie pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în liniște și siguranță. Poliția Română este la datorie, în serviciul comunității, în perioada ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2017, 17:40
(3635 vizualizări - 0 comentarii)


Autospeciale noi, în dotarea IPJ Ialomița

Vineri, 22 decembrie a.c., parcul auto al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița se reînnoiește cu 7 autospeciale, distribuite de conducerea Poliției Române, urmând a fi folosite pentru activitatea ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2017, 17:10
(4173 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri de Crăciun în Protopopiatul Urziceni

Dacă misiunea Biroului de Asistență Socială din Protopopiatul Urziceni este tocmai aceea de a veni în întâmpinarea dificultăților resimțite de oameni și de a sprijini pe cât posibil beneficiarii săi, atunci ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2017, 14:20
(4281 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...