Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

3500 tone de asfalt

Se întâmplă la Slobozia

3500 tone de asfalt

Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia a încheiat vineri, 17 mai 2019, un contract pentru asfaltarea unor străzi. Puțin peste 1,99 milioane de lei reprezintă valoarea cheltuielii asfaltării, 5 străzi urmând să intre în reparații...

La an nou, gropi noi Slobozia așteaptă de luni bune asfaltarea străzilor... Drumurile denivelate, gropile din asfalt precum și gropile de canal din ce în ce mai adânci produc pagube serioase mași­nilor, slo­bozenii declarându-se din ce în ce mai nemul­țumiți de starea actuală a șoselelor. Ștefan are 25 ani, iar zilele trecute se întorcea de la Slobozia Nouă. Ploaia a umplut cu apă gropile, carosabilul umed determinându-l pe tânăr să circule cu viteză redusă. Cu toate acestea, pe Șoseaua Brăilei, în timp ce evita o groapă, a lovit o alta. Janta vehicului a fost îndoită! «Nu este posibil așa ceva... Slobozia este municipiu european? Oa­menii aceștia care ne conduc nu văd gropile? Nu circulă și ei tot pe drumurile astea?» se întreabă șoferul. Valeriu Roșca, di­rec­torul Direc­ției de Administrare a Do­me­niului Public Slobozia, de­clară că au fost demarate acțiu­nile de asfaltare. Într-adevăr, pentru moment doar pe hârtie... «Vineri, 17 mai a.c., am semnat contractul pentru asfal­tare. 1990166 de lei se vor duce către cele 5 străzi ce vor urma a fi asfaltate: două la Slobozia Nouă, două la Bora și una la Slobozia... Asfaltul pentru re­pa­rații se va ridica la suma de 1232500 de lei!». Totodată, la sfârșitul lunii se va încheia procedura de achiziție, urmată de în­ceputul propriu-zis al reparațiilor.

10 ani de promisiuni În urmă cu 10 ani, fostul primar al Sloboziei, Gabi Ionașcu, încheia un program multianual de asfaltare a drumurilor. Potrivit lui, SC Tehnologica Radion SRL urma să asfalteze 75 dintre arte­rele de circulație din Slobozia. La vremea aceea, fostul primar Gabi Ionașcu declara: «Muni­cipiul Slobozia are în derulare un contract de mo­dernizare străzi în municipiul Slobozia, încheiat în anul 2009, pe o perioadă de 4 ani, cu SC Tehnologica Radion SRL, având o valoare totală de 36148732 lei. Până la această dată, din cauza dificultăților financiare, nu s-au putut realiza modernizări de străzi decât în proporție de 5% din contract. Gradul de îndato­rare estimat al Municipiului Slobozia pentru perioada 2011-2026, în urma contractării unui împrumut cu maturitate de 15 ani și o valoare de maxim 50.000.000 lei, variază între 8,48% și 20,81% din veniturile proprii, înregistrând un nivel maxim de 20,81% în anul 2014». Din păcate pentru cetă­țeni, lu­crurile nu s-au îm­bu­nătățit. Pro­­blema gropilor este încă nerezolvată și an de an auto­ritățile alocă fonduri pentru «pe­ticirea» străzilor.

24 Mai 2019, 18:10 (3529 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă
Gropile din asfalt, problema nerezolvată a Primăriei Slobozia
Asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă intră în linie dreaptă
Alocări bugetare de 500000 de lei pentru gropile din asfaltul Sloboziei
DADP asfaltează 5 străzi cu manageri de «baruri și activități de servire a băuturilor»

Comentariile cititorilor:


Suspensiv (!) :
(26 Mai 2019, 15:26)
Hai ca asta cu contractul suspensiv e si mai tare!Ar fi putut scrie ca vor cumpara 1000.000 to,insa era cam la misto.Bine,cu banii alocati asa cum este in intentia contractuala suspensiva(!) - daca sunt bani vor asfalta. Daca nu =NU. Multumim ion ion. Asta e psdul,semneaza si asfalteaza suspensiv,doar atunci cand sunt bani disponibili!Dar promisiunea...?? Magie cu care spala creierii votantilor! Si auziti domnii cu ziaru'... Asta cu suspensivu trebuia scrisa si evidentiata de voi...
ion ion:
(25 Mai 2019, 21:45)
extras din SICAP ,,DADP Slobozia si-a propus achizitionarea acestor lucrari prin derularea unei proceduri simplificate, cu clauza suspensiva. Clauza suspensiva: ,, Autoritatea Contractanta va incheia contractul cu ofertantul declarat castigator numai in masura in care fondurile necesare achizitiei vor fi aprobate odata cu bugetul local. In cazul in care, indiferent de motive, , daca pana la finalizarea procedurii nu se adopta bugetul local cu aceasta destinatie , Autoritatea Contractanta isi rezerva dreptul de a anula procedura de atribuire, in conformitate cu prevederile art. 212 alin.(1) lit. c) teza 2-a din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice cu modificarile si completarile ulterioare, fiind imposibila incheierea contractului de achizitie publica. Prin participarea la procedura, ofertantii inteleg sa accepte utilizarea clauzei suspensive, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar suferi in aceasta situatie.” parca bugetul era 0 lei dar totusi avem un contract semnat...
ii:
(25 Mai 2019, 20:57)
Viorica nu verifica nimeni nu au fisa de consum pe strazi totul este la voia intimplari penrtu a se putea fura.Tot ce se intreprinde in DADP este facut pentru a se putea fura .Nea ION  de la curte care se afla in control ce parere are .se face ca nu vede.
viorica:
(25 Mai 2019, 13:18)
Cine poate verifica ca sunt pe teren deja 3500 T de asfalt? Poate sunt 2500, restul la nenea X sau Y
Șofer:
(25 Mai 2019, 11:38)
Se va termina treaba asta urgent! In 10-15 ani. Asfaltează o stradă, se delolează trei! Oricum, bine că au anunțat facerea că de făcut, nu se știe când!
Asfalt rosu de psd:
(25 Mai 2019, 11:33)
Auziti domnu cu deadepeuu?La cata minte aveti cu ciordeala in psd nu ar fi de mirare sa turnaț asfalt in piata Ionel Perlea. Bonus leduri albastre!Ca investitie noua,pentru cetateni, bineinteles.Sunteti tineri dar e inutil,psdistilor!Parintii,in loc sa va educe si cultive spiritul cetatenesc,v-au invatat doar ciordeala continua.In loc de creier v-au cumparat elastice sa va stea urechile pe cap si cam atat.Furt si nesimtire!Este cumparat degeaba asfaltul,ca il veti imprastia cu roabele,sa prostiti votantii pensionari.Orasul va avea aceleasi sosele nenorocite,cu aceeasi alesi expirati!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 21 Sep 2026
216 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(380 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(522 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(425 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(696 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

15 Septembrie 2026, 19:25


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(832 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(914 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(1653 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1179 vizualizări - 0 comentarii)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(898 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(855 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(942 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3274 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1115 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1177 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1063 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1054 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(3515 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1226 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1121 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1071 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(1876 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3221 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(1616 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2018 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(1500 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1706 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean al orasului în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii cetatean în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă cetatean în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița cetatean în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița jake în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Aldea în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Necredinciosul în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Ionut în Școlile din Ialomița duc lipsă de medici și asistenți garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 cumpăr apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 ianuarie 2026 Cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Costel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Tandarei în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița Andrei în Primăriile din Ialomița au rămas fără secretari FĂNEL G în Dragostea administrativă a edilului de la Ciochina Gigel w în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Gigel în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița oare e corect ? în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița contribuabil în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...