Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Marea surpriză de la Gheorghe Doja

Fotbal, Baraj pentru Liga a III-a

Marea surpriză de la Gheorghe Doja

7  ani au trecut de la ultima promovare în Liga a III-a a unei echipe ialomițene. Scepticismul s-a păstrat și în acest an, mai cu seamă că reprezentanta Ialomiței la baraj dă din nou piept cu campioana Ilfovului. ACSO Pantelimon a trecut drept favorită a barajului atât declarativ, cât și prin ce a scris presa sportivă. Recolta Gheorghe Doja a crezut în șansa ei și, astfel, jumătate din misiune a fost îndeplinită în meciul de sâmbătă, 15 iunie a.c., de pe terenul propriu, în turul barajului. Recolta a învins și a surprins multă lume. Promovarea nu a fost încă rea­lizată, dar sunt 2 goluri avans și șanse mari ca după meciul retur, dopurile sticlelor de șampanie să bubuie la Gheorghe Doja...

S-au desprins în partea secundă Sărbătoare locală la Gheorghe Doja, acolo unde echipa comunei triumfă în premieră în Liga a IV-a și, totodată, forțează promovarea în Liga a III-a, acolo unde de 7 ani echipele ialomițene venite din competițiile județene au interzis. Oaspeții, ACSO Pantelimon, constituie o echipă solidă, așa cum îi stă bine de ceva vreme ilfoveanului implicat în fotbal. Recolta se bazează pe experiența unor Toma, Scurtu sau Alexe, dar și pe dorința de afirmare a tinerilor. Antrenorul Grigore Țuican i-a trimis în teren pe: Petre-Voicu, Toma, Neagu, Andrei-Popescu, Țuican, Alexe, Vâlcu-Scurtu, Anton. Pe parcurs au mai intrat Tudor și Manea. Meciul a început în nota de dominare a oaspeților, care au reușit să introducă mingea în poartă. Golul a fost dat cu mâna, iar Maradona e unic și, prin urmare, reușita a fost anulată. Recolta a fost la rându-i periculoasă prin Anton, care nu a reușit să fructifice centrarea de pe stânga a lui Vâlcu și prin Scurtu care a lovit bara. Și în startul părții secunde ilfovenii au controlat meciul, dar ialomițenii s-au dovedit mai pragmatici și, în minutul 60, Ionuț Vâlcu a pivotat în careul mare și l-a învins cu un șut necruțător pe portarul advers.

Anton care dă goluri beton Momentul de uluială al oaspeților a fost speculat de atacantul Costin Anton care, când e vorba de fotbal, nu știe de glumă. Incisivul vârf s-a aflat la capătul unei acțiuni purtate pe dreapta. A pătruns printre doi fundași adverși și, rămas singur cu portarul, nu a iertat! Anton este unul dintre mulții jucători ai Recoltei Gheorghe Doja formați la Centrul de Copii și Juniori al Unirii Slobozia. Acum au șansa de a reveni în Liga a III-a și de a demonstra că locul lor e cel puțin la acest nivel. La 2-0, oaspeții au forțat înscrierea unui gol care să le facă în retur viața mai ușoară. De fiecare dată s-a opus însă bravul portar Petre. Și astfel fotbaliștii de la Recolta Gheorghe Doja au realizat după un retur de Campionat aproape perfect surpriza primei manșe a barajului. «În ciuda faptului că adversarii au în rândurile lor jucători cu experiență în ligile superioare, echipa noastră a crezut în șansa ei și am reușit să îi bucurăm prin această victorie pe toți cei care ne-au susținut de-a lungul întregului sezon! Ne dorim să mergem mai departe și să obținem promovarea dar, pentru aceasta, băieții trebuie să rămână concentrați. Oricum, acești copii au făcut un meci foarte bun și merită felicitați... Avem un grup de 20-30 de persoane care, alături de autoritățile locale, ne-au sprijinit și cred în noi. Cu toții ne-au asi­gurat că, în cazul promovării, vor rămâne alături de noi și împreună vom alcătui o echipă care să facă față nivelului Ligii a III-a!» ne-a declarat antrenorul Grigore Țuican. Meciul retur se va juca sâmbătă, 22 iunie a.c., orele 17,30, cel mai probabil în localitatea Pasărea.

18 Iunie 2019, 16:55 (6396 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Program stabilit pentru lotul remaniat al Recoltei Gheorghe Doja în noul sezon 2026-2027
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Radu:
(24 Iunie 2019, 14:26)
Pai va da Slobozia 9 voi vorbiți de jucatori care nu știu sa stea in teren la unirea Slobozia este alta nivel
Gicu:
(23 Iunie 2019, 01:56)
Bravo Doja eu chiar sunt suporter Ciulnita si ma bucur ca intrati in liga 3.Poate anul viitor castigam si noi campionatul cine stie om vedea.Voi sa aveti un paecurs cat m-ai lung in liga 3.
Doja:
(22 Iunie 2019, 23:04)
Ia zi Suporter,și azi au jucat băieții de la Pantelimon la pariuri??
Guta :
(20 Iunie 2019, 01:19)
Ia mai suferi mai "suportere" fotbalist ofticat
Suporter:
(20 Iunie 2019, 00:57)
Suporter 2 nu are nici o legatura meciul cu Ciulnita si nici eu nu am nici o legatura cu Ciulnita, doar ca va doare adevarul, nu este normal sa câștigi un campionat cu jocuri de culise, nu conteaza cine castiga, dar sa fie pe corect cum cei de la doja cheltuie destui bani, asa cheltuie si ciulnita si munteni si adâncata, etc, dar pt echipa, nu ca sa faci jocuri murdare si sa te bucuri la final pe spatele altora, nu pe propriile tale forțe. Sa stii ca am fost la ambele meciuri cu Ciulnita si in ambele meciuri au fost mai buni decat Doja, dar in meciul din camp s au batut singuri ca ati dat 2 goluri pe 2 greseli grave, iar in finala cupei ciocul mic si joc de glezne sa ziceti mersii ca ați scapat doar cu 4 si nu cu vreo 7, plus ca nu a mai mers joaca lunga pe Scurtu si ce o iesii, v au cam dat ideiile peste cap baietii ăia de la Ciulnita, asa ca lăsați capul jos treceți peste, chiar daca stie tot judetul cum ati castigat campionatul asta si inca o data va doresc bafta la baraj, dar daca aveti norocul sa treceti de baraj, va dau un sfat, nu va duceți la liga 3 a, ca nu este de voi nici ca lot nici pe Zamfir nu il aveti, nici cu mlastina aia pe care voi o numiti teren nu puteti juca.
Eu:
(19 Iunie 2019, 21:39)
Pentru suporter! Ce sa faci cu ei la unirea? Pai la unirea când au jucat ei echipa a terminat pe cel mai bun loc de când s a reînființat! Cum poți spune cî a fost meci de pariuri atât timp când in minutul 5 Pantelimon a dat gol ! Și despre meciul de la Călărași de ce vorbești dacă nu ai fost acolo?daca tot spui ca doja a dat bani arbitrilor tot campionatului de ce nu arați dovezi? Îți spun eu de ce nu arați, pentru ca nu s a întâmplat chestia asta! Te rog frumos dacă tot ai adus vorba despre Zamfir Marian sa ne spui te rog câte meciuri a arbitrat echipa din doja in acest sezon și dacă adversara din acel joc s a plâns de arbitraj! Și cred ca e ceva normal ca in acest secol o echipa sa ofere arbitrilor o masa după meci indiferent de rezultat ! In loc sa ii felicitam pe cei de la doja ca au reușit aceasta performanța pentru județul nostru, care dacă stam bine sa ne gândim nicio echipa de la noi din județ nu a mai câștigat un meci de baraj( atenție, nu barajul, un joc măcar) stam sa ii acuzam de tot feluri de lucruri neadevărate! Ar trebui sa ii susținem, dar invidia este mare!
suporter 2:
(19 Iunie 2019, 17:51)
Bai suportere mai lasă ne și pe noi sa respiram ca de când i am bătut pe Ciulnița ați inebunit cu toții , in loc sa va bucurați și voi odata aruncați cu pietre , dacă era alta echipa din Ialomița la baraj și câștiga mai comentai tu acum ? Ești și tu fotbalist de tot te bagi in seamaa toate știrile legate de echipa din Doja ? Vezi ți de treaba ta acolo .
Suporter:
(19 Iunie 2019, 16:18)
Fan ce sa faci cu ei la Unirea, cand nu au valoare, daca aveau nu mai jucau fotbal la tara.Legat de meciul de baraj pe care Doja l a ''castigat'', trebuie sa fii orb sa nu iti dai seama ca au fost meciuri de pariuri, cele de la barajul de anul asta. De ex. Doja cota 6 la pariuri bate, alt ex Ulmu cu Carmen 3 3, cota de 6.50 la pariuri si asa mai departe.Baietii aia de la Pantelimon nici nu zici ca erau pe teren, nu se certau nu isi reprosau nimic la ''greselile copilaresti'' pe care le faceau, fundasul central s a accidentat in min 10 etc.Cand acelerau putin cei de la Pantelimon nu mai ieseau din 16 m Doja. In afara de Toma, Alexe si Scurtu si portarul la cateva faze care chiar au jucat, restul panamant, asa cu echipa asta din Pantelimon care a uitat fotbalul odata.Ce sa faci cu Tuican (ala din teren) ca a pierddut toate mingiile, nu a facut o recuperare, nimic, dar probabil a crezut ca poate umbla taicasu cu celebra conducere a celor din doja la Brigada de Arbitrii, cum au facut tot campionatul (bani la arbitrii, sprituri dupa meci, etc) sau l a vazut pe domnul Marian Zamfir in tribuna si a crezut ca arbitreaza el, ca tot este unu din oameni care a pus umarul la castigarea campionatului.Ca sa inchei, chiar le doresc bafta celor din Doja, dar exista posibilitatea sa isi fi adus aminte baietii aia de la Pantelimon de cum se joaca fotbalul PE TEREN, mai ales ca au buzunarele pline acum.
Fan:
(19 Iunie 2019, 04:26)
Pai da! La unirea slobozia nu erau buni acesti baieti : anton, alexe, radu, popescu, vilcu,tuican ! Dar ce sa faci cand unul ca Ionescu cu bacul luat la 51 ani si fara pedagogie care i-a facut vrei nu vrei sa se lase si sa aleaga alt drum! Pe motiv: "nu sunt buni de nimic".."ce sa faci ma cu astia?" Nu a avut rabdare cu ei, si-a adus jucatori si degeaba! Chiar imi doresc sa promoveze sa-i dea o palma celor care nu au avut incredere in ei!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,23 milioane de lei în aprilie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,23 ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 15:20
(12295 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Duminică, 18 mai a.c., în jurul orelor 20,00, într-o parcare din Slobozia, un tânăr de 21 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 13:20
(4946 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2025, 12:25
(6082 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 3 ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2025, 14:00
(6143 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din Țăndărei!

Miercuri, 14 mai 2025, în intervalul orar 13,45-17,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Sinistrați, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2025, 14:10
(5486 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Luni, 12 mai a.c., în jurul orei 7,00, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe strada Vatra Nouă, din Jilavele, o autoutilitară cu remorcă. Vehiculul transporta material lemnos, î ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 14:20
(4635 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița se alătură demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului cultural «Noaptea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 12:55
(4301 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 434,07 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna aprilie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 10:25
(8965 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 08:25
(5712 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orei 3,00, pe strada Primăriei, în localitatea Munteni-Buzău, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:30
(5264 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Atenționare privind noi metode de înșelăciune on-line

IPJ Ialomița informează cu privire la apariția și extinderea unei noi metode de înșelăciune on-line, semnalată tot mai frecvent în ultimele săptămâni. Aceasta se desfășoară prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:25
(1063 vizualizări - 0 comentarii)


Controale și amenzi ale polițiștilor ialomițeni

În perioada 10-11 mai a.c., polițiștii din Slobozia au desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a faptelor stradale, a faptelor antisociale și menținerea climatului de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:20
(6773 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole vestimentare contrafăcute, confiscate

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești au identificat două persoane, de 24 și 26 de ani, care se deplasau cu o autoutilitară pe strada Călărași din Fetești. ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:15
(4988 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Slobozia, arestată pentru deținere de droguri

Sâmbătă, 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au pus în executare un mandat de executare a pedepsei, emis de Judecătoria Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:10
(9056 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia droguri


Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Polițiștii au depistat în flagrant delict, la Slobozia, trei persoane, care ar fi transportat cu un autoturism o cantitate de pește, fără a deține documente de proveniență, pe care o ofereau spre ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2025, 14:00
(12410 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia flagrant


AJOFM Ialomița: 6,02%, rata șomajului înregistrat în luna martie 2025

La sfârșitul lunii martie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4714 șomeri de (din care 2110 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2025, 13:30
(15461 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 12:25
(13834 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 mai 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 10:30
(7904 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută candidați pentru școlile militare

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută candidați pentru școlile militare

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță deschiderea perioadei de recrutare a candidaților pentru instituțiile de învățământ militar din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 09:50
(7593 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 12,5 tone de morcovi cu pesticide, retrase de pe piață

În perioada 1 ianuarie-1 mai 2025, în cadrul Laboratorului Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița al DSVSA Ialomița au fost efectuate analize privind prezența pesticidelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 14:30
(8963 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Generală a Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 23 mai 2025, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la sediul Agenției Locale din ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 13:00
(6442 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Amenzi de aproximativ 44 mii de lei aplicate de jandarmi în luna aprilie 2025

IJJ Ialomița: Amenzi de aproximativ 44 mii de lei aplicate de jandarmi în luna aprilie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 699 misiuni de ordine publică, dintre care 93 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 11:40
(17289 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7200 de firme pe lista contribuabililor bun-platinici a ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 11:00
(10259 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea consumului de alcool și substanțe interzise la volan

Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea consumului de alcool și substanțe interzise la volan

În perioada 1-4 mai 2025, polițiștii IPJ Ialomița, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în trafic, în special pentru combaterea ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 16:15
(9764 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: Expoziție dedicată Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei-etapa județeană

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 09:40
(8770 vizualizări - 0 comentarii)


Salonul Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane», ediția a XVIII-a, 2025

Marți, 6 mai 2025, orele 17,00, în Sala «Arcadia», Centrul Cultural «Ionel Perlea»din Slobozia, «TRUICART Events Brand» și Dan Tudor Truică-curator independent ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 09:20
(5461 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Principală din Fierbinți-Târg!

Vineri, 2 mai 2025, a survenit o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din orașul Fierbinți-Târg. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2025, 12:55
(8834 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru «furt calificat»

Marți, 30 aprilie 2025, polițiștii din Slobozia au reținut patru bărbați, din municipiul Slobozia, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2025, 16:00
(6822 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA de «1 Mai-Ziua Muncii»

Joi, 1 mai 2025, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele variante ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2025, 09:30
(14458 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei. Arme letale deținute ilegal!

Percheziții la Țăndărei. Arme letale deținute ilegal!

Marți, 29 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza orașului Țăndărei. Într-unul dintre imobilele supuse perchezițiilor, polițiștii au descoperit î ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2025, 16:00
(9332 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...