EVENIMENT
Se întâmplă la Sărățeni
Proiecte demne de o comună europeană
Autoritățile locale din comuna Sărățeni sunt pe cale să finalizeze 3 proiecte importante menite să aducă comuna la standarde europene. Începute cu mai bine de 2 ani în urmă, fondurile celor 3 proiecte provin de la Programului Național de Dezvoltare Locală 2. Însa asta nu e tot! Primarul Eugen Tocileanu dorește să construiască și o grădiniță pentru 50 de copii.
În rând cu lumea La Sărățeni, primarul Eugen Tocileanu se luptă pentru a avea o comună europeană. Acesta își dorește ca proiectele aflate în derulare, cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, să fie finalizate până la sfârșitul anului. La momentul de față, comuna Sărățeni este asfaltată în proporție de 65%. «Aproximativ 6 km de asfalt prin PNDL 2 au fost realizați! Cele 8,5 milioane de lei reprezintă fonduri prin PNDL 2. Acest proiect este unul dintre cele 3 aflate în derulare în acest moment... Stația de epurare prevăzută cu echipament tehnic pentru tratare și construcția rețelelor de apă și canalizare sunt și ele în derulare. Construcția stației de epurare este finalizată în proporție de 80%, iar rețelele de apă și canalizare în proporție de 97%!» susține Eugen Tocileanu, primarul comunei Sărățeni. Cele două proiecte sunt finanțate tot cu bani de la Programul Național de Dezvoltare Locală 2, sumele ridicându-se la 3,3 milioane de lei pentru construcția rețelelor de apă și canalizare și 3,8 milioane de lei pentru stația de epurare. «Sper ca până la sfârșitul anului 2019 stația de epurare prevăzută cu echipament tehnic pentru tratare să fie dată în funcțiune!» adaugă Eugen Tocileanu.
Niciodată nu e prea târziu
Deși Programul Național de Dezvoltare Locală 3 nu a fost încă lansat, primarul comunei Sărățeni, Eugen Tocileanu, își dorește să înființeze o grădiniță pentru copiii din comună. «Am proiecte mari pe care intenționez să le depun. Dar trebuie să găsim sursa de finanțare... Unul dintre acestea este înființarea unei grădinițe cu o capacitate de 50 locuri, o grădiniță cu program normal... Trebuie să le creem un viitor și copiilor care s-au născut și locuiesc în comună!» afirmă Eugen Tocileanu, primarul comunei Sărățeni.
20 Iulie 2019, 11:20 (5493 vizualizări - 3 comentarii)
Asfaltarea localității, prioritate a comunei Sărățeni
Fonduri locale pentru modernizarea străzilor din Sărățeni
Reabilitarea sediului Primăriei Sărățeni, finalizată 99%
Ialomița rurală caută soluții pentru proiectele de investiții în derulare











Comentariile cititorilor:
(25 Iulie 2019, 01:18)
hai sa fim seriosi.
(23 Iulie 2019, 16:42)
Un parvenit sadea . A uitat de unde a plecat și ce era . Își bate joc de un sat cu oameni în vârstă si câțiva tineri! Sa multumeasca socrului Geana ca a ajuns unde a ajuns dar dacă ai bani nu înseamnă sa - ți bați joc
(21 Iulie 2019, 16:53)
Baliverne de politician de doi bani.Azi am fost în Sărațeni și am văzut lucrările care sunt de ras ,oare pe bani lui ar fi plătit așa ceva ? Apa în acest cătun ce se vrea european lipsește cu desăvârșire . Mai vrem primari care sa asigure calitatea vieții doar pe hârtie și în declarații sforaitare ? ATENȚIE VIN ALEGERILE ! Cetățeni ai Sărațeni ului aveți grija ce va doriți !