Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Partidul va decide cine vine primar la Slobozia!»

Ex-primarul PSD Alexandru Stoica

«Partidul va decide cine vine primar la Slobozia!»

Alegerile Locale de anul viitor se apropie și, implicit, PSD Ialomița își manifestă preocuparea pentru identificarea unui candidat viabil pentru (re)câștigarea fotoliului de primar al Sloboziei. Suplimentar, conducerea social-democrată a decis și realizarea unui sondaj în acest sens... Revenind, singurul candidat cu suficientă notorietate pe care PSD îl are ar fi ex-primarul Alexandru Stoica. Acesta nu declină oferta, dar susține că «partidul este cel care decide!».

Mult a fost, puțin a mai rămas Scenariile privind nominalizarea unui candidat pentru Alegerile Locale din 2020 la Slobozia în cadrul PSD sunt sumbre. Surse social-democrate creditează ideea potrivit căreia majoritatea candidaților sugerați electoratului au un grad de notorietate care nu depășește 5%! În aceste condiții, singurul candidat «cu șanse» ar rămâne ex-primarul Alexandru Stoica. Acesta declară că gradul lui de notorietate la nivelul Sloboziei este de 90%, dar că decizia finală aparține PSD Ialomița. «Da, gradul meu de notorietate e mare... Adică 90%! Dar asta nu înseamnă intenție de vot... Și, oricum, nu eu decid! Partidul va decide cine cine vine primar la Slobozia, în urma unor sondaje...». Reamintim că celelalte nume vehiculate la nivelul PSD pentru candidatura la funcția de primar al Sloboziei sunt Valentin Băcanu, fostul viceprimar al Sloboziei, actualii viceprimari Gabriel Mușat și Rudolf Gradea și Ștefan Țintă, președintele TSD Ialomița.

28 August 2019, 18:15 (14226 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Alexandru Stoica se întoarce la PSD
PSD Ialomița repetă istoria la Slobozia
Ciupercă pentru județ, Stoica pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


prost de impung:
(18 Septembrie 2019, 13:25)
`traiti dom` apevist, permiteti sa raportez: am pana in 30 de ani si sunt prost de impung, puteti sa-mi ziceti si "#hai sictir", dupa ce va suflati non-stop fluidele nazale, obiceiuri care v-au facut "celebru". Doar ati rupt netul cu prostiile emanate. Bun tare raspunsul referitor la "groapa lu stoica" noi de ce sa n-avem parcare subterana? suntem mai de la tara? Ia si plateste-o matale bre distinsule, lasa-ne pe noi fara parcare, sa fim asa mai de la tara. Preferam o apa devenita potabila, nu o groapa inutila generatoare de paguba. Oricum, nu ai avut nicio realizare memorabila, (in sensul bun al cuvantului) ca sa ne intelegem. Ne-ai bagat la propriu in groapa, ingropand veniturile orasului pe multi ani (ionascu tu si mocio = trei pesedei), ai jucat alba neagra cu statuile (mos craciun), nu ai rezolvat problema apei, dar ai marit pretul totusi, ai asfaltat cu lopata Bdul Unirii de zici ca mergi pe valuri, iarna nu ai deszapezit nimic de era tot orasul un patinoar, ai taiat stejarii batrani ca sa pui niste pavele aiurea (puteai sa lasi unul, doi in spatiul trotuarului, uite-te la mocio cum pune toti stalpii de iluminat in mijlocul trotuarului, ia si invata!), ai facut fara autorizatie un panou de catarat in parc supraevaluat (doua tevi si 10 scanduri pe care ai cheltuit de 100 de ori pretul lor), infochiosc si ala supraevaluat, inutil ca nu avem oricum turisti, blat cu constructia ilegala niktour si benzinaria de langa, ai scapat basma curata de plangeri ca te-a albit partidul? Si multe alte mizerii! Ai bagat in belea subalternii, obligandu-i sa samneze ilegalitatile tale ca sa scapi. Fugi tare mai "gluga de ciocani" si lasa orasul in pace, poate mai avem vreo farama de sansa fara tine. Mananca-ti linistit pensia normala si aia speciala de apevist, nu o mai cumula cu salariul de primar (fost si doamne fereste viitor). `traiti!(prost ca poporul)
Vecin:
(5 Septembrie 2019, 11:57)
Șoferul primarului Mocioniu a fost lăsat de Stoica..... Respectiv Stoica știe pas cu pas ce face Mocioniu,cu cine vorbește ,cu cine se întâlnește .... etc.Paznicul de la cimitir și pușcăriașul de șofer este un informator al PSD ,el își asuma asta!!! D.D. face abuzuri pt ca nu îl deranjează nici măcar Abaza,pt ca a mai fost mustrat din cauza lui!!! Bravo domnu’ șofer -primar.
CATI:
(4 Septembrie 2019, 21:44)
Stoica a fost un retard dar cel mai prost primar al Sloboziei ,daca ma pot exprima asa este Mocioniu .
Costel:
(4 Septembrie 2019, 02:18)
Cel mai idiot primar pe care l-a avut Slobozia din toate timpurile. O sluga retardata a PSD-ului,care nu se ducea nici la W.C. fara ordin. Ceilalti candidati se scalda in acelasi mocirla. O parte dintre ei fosti anchetati iar ceilalti,slugi fara minte,care doar stiu sa execute. TREBUIE SA FII PROST RAU SA MAI VOTEZI VREUN HOT CA ASTIA ....
Andrei:
(30 August 2019, 13:32)
Trebuie sa ai probleme mari cu capul ca sa mai votezi PSD si in 2020.
Dar deh, judet rosu... Ce ar fi sa mai incercam si cu altii, pentru ca ne-a lamurit ce este de capul astora.
#pasajladrajna:
(29 August 2019, 21:28)
Ai fost un primar de tot rasul! Sa vedeti voi cum veti pierde primaria, noi alegem primarul, voi doar propuneti o persoana din partea partidului.Cum este normal la voi, spre sfarsitul mandatului ii puneti in carca tot ce nu s-a realizat fiindca ati furat. Nu cu mainile voastre,ci prin interpusi. Asa ca, mare grija la vot!
gigi:
(29 August 2019, 20:26)
Pentru Radu :de asa judecata dreapta sa ai tu parte cum a fost condamnat Stoica si alt dosar pe rol nu are doar daca esti unul care poate  ca sa ii fabrice vreun dosar ca se poarta
Confuzie:
(29 August 2019, 17:32)
Mare confuzie facem intre edili. Ba cu apa, ba cu groapa. Cine si ar pierde postul de ales local pentru neindeplinirea unui edificiu de necesitate? Legile, cele ce si bat joc de oamenii de buna credinta. Liciteaza si 8 luni. Dar ce? Fac piramida lui Keops? Mizerabilitati, pe care le inghit alezii. strambe, care permit unora sa si bata joc de noi si de primari , consilieri de buna credi nta
Emil:
(29 August 2019, 16:53)
Nu are importanta in Slobozia orice boschetar daca e pus pe lista psd va iesii primar,orasul asta nu isi revine niciodata la fel ca toata Ialomita si nimeni nu are ce sa le faca-PNL are aceiasi cotoi batrani iar USR cu ce are acum e dupa alta lume sunt paraleli cu totul cauta si ei niste banuti pt partid
Un cetatean:
(29 August 2019, 14:08)
In poza aia vedem 2 Mafioți,la noi politica e o mafie iar cu mafia e foarte greu sa te lupti cand șefii IPJ sunt puși de ei,justiția,SRI si alte structuri sunt slăbite si divizate.SUA au luptat o suta de ani pentru a destructura cosa nostra,mafia ce inca mai activează,noi suntem inca departe si ei doar își întăresc alianțele si aduc in ograda lor interlopi si persoane publice pentru a le baga la înaintare.E trist dar la cum merg lucrurile,nu schimbam nimic,vor pleca PSD si ne vom trezi cu alți vânzători gen Blaga,orban sau alți fomisti din USR sau alta structura puși doar pe imbogatire.Momentan se ocupa cu divizarea populației,a mediului privat de cel bugetar si alte bagatele,nimic concret pentru tara cand in orice democrație avem si bugetari.Nu ii aud de restructurare cand vine vorba de secretari peste secretari de prin ministere si reducerea nr de parlamentari,ca doar nu lovesc in ei.E o alta Păcăleala ce va pica in cârca poporului.
Radu:
(29 August 2019, 12:35)
Primarul "hai sictir".Pai nu are condamnare ? Si inca un dosar pe rol ? 
Sofocles:
(29 August 2019, 12:28)
intr un oras in care sunt 7 pensionari la 10 locuitori, nu ai ce asteptari sa ai ... 
SLOBOZIA:
(29 August 2019, 02:45)
Hai mai taceti toți..ca tot ăsta iese primar,asa vrea partidul,partidul e slobozia,ce n ati inteles?cetatenii sunt proștii orasului,nu au cuvant si nici putere să se impună.ei hotarasc totul.imputitii dracului de fomisti cretini cu diplome pe bani.ah,banii prostilor de cetateni..
PSD ist:
(29 August 2019, 01:08)
Dragi colegi de partid la alegerile de la anul trb.sa defilam ' daca nu cu stoica' cu Zainea. Om capabil si inimos. Avem nevoie si de o femeie primar.
PSD in putrefactie:
(28 August 2019, 22:56)
Stoica va merge in alegeri cu lozinca ce ii apartine in totalitate(aparuta si intr-un interviu dat pt 'Adevarul' acum vreo patru ani):"Slobozenii sunt prosti de impung". Cugetarea asta, din (pre)putul gandirii, i-a venit dupa ce a medidat indelung in fata oglinzii cam cu aceeasi fata ca in poza de mai sus..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3491 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1891 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(664 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(758 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6471 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2105 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5551 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(955 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2723 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4909 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1125 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(542 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(645 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1472 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(789 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5673 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2174 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1606 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1334 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1594 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1494 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2233 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3722 vizualizări - 6 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...