Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Revista presei Președintelui

Revista presei Președintelui

Începând cu luna iulie 2019, oficiosul Președintelui Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru are o nouă formă. Ne facem datoria de a vi-l prezenta, întrucât cele 20000 de exemplare tipărite par a nu fi de ajuns pentru informarea corectă a cetățenilor județului.

Performanță incontestabilă Pe prima pagină a pu­blicației, Președintele Moraru apare de 3 ori, în 3 ipostaze diferite. Dar numele lui nu este pomenit! Pe pagina 2, Președintele apare într-una dintre cele două fotografii și este amintit ca autor moral al reabilitării unui drum județean de 12,5 km. Pagina 3 e o pagină sportivă, dar tehnoredactorii nu pierd ocazia de a-l strecura și pe Președinte prezentând programul lui de audiențe. Pe paginile 4-5 domnul Moraru își ia revanșa apărând în ambele poze publicate în pagini. Plus un citat lung în care subliniază importanța colaborării sale cu socie­tatea civilă. Vă scutim de amănunte! Urmează paginile 6-7 în care Președintele apare de 3 ori, dominând atât rubrica culturală, dedicată sculptorului Mihai Marcu, cât și la cea dedicată edililor locali care au accesat fonduri pentru investiții locale. Pur și simplu e peste tot, iar numele lui e amintit și reamintit, mai ceva decât cel al lui Ceaușescu în paginile oficiosului PCR. «Scânteia», pentru cei mai tineri dintre dumneavoastră! Iar pe ultima pagină (n.red.: din păcate pentru el, Ialomița ta are doar 8 pagini!), Președintele revine în forță cu o fotografie pla­sată în stânga sus, deasupra unui editorial manifest în care amintește ialomițenilor că a făcut din Consiliul Județean «un model de administrație», iar acum vrea să transforme județul în «Ialomița noastră». Iar la sfârșit ne îndeamnă, apo­teotic, la dialog cu domnia sa. Nu ne putem abține să nu-l cităm: «Și pentru că eu cred într-o administrație transparentă și aproape de cetățean, îmi doresc să fiți informați cât mai bine și cât mai corect! (...) Vreau să dialogăm cât mai mult și cât mai des pentru că aș vrea să știți, în primul rând de la mine, ce îmi doresc pentru județul nostru. Este de la sine înțeles că îmi doresc să știți tot timpul care este stadiul lucrărilor».

Încă 100000 până la sfârșitul anului
Ialomița ta este o publicație patronată de Consiliul Județean Ialomița pentru uzul și abuzul Președintelui Victor Moraru. Ea a ajuns în luna iulie 2019 la a 20-a apariție și al treilea an de când este tipărită. Potrivit informațiilor oficiale, apariția acestui oficios a presupus până acum cheltuieli de tipărire și difuzare de 200000 de lei anual. Începând cu luna iulie, aceste costuri au fost majorate cu aproape 100 mii de lei! Suma reprezintă valoarea contractului pentru tehnoredactarea publicației în perioada iulie 2019-decembrie 2019. Până acum, acest serviciu a fost asigurat de către angajații instituției, aflați în subordinea Președintelui Moraru.

9 Septembrie 2019, 16:10 (4749 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei
Editorialele prezidențiale
Distribuția pentru «Ialomița ta» ne costă 120 mii de lei anual

Comentariile cititorilor:


cotleanu:
(9 Septembrie 2019, 23:31)
Un afemeiat pe banii judetului ,
Anonim:
(9 Septembrie 2019, 19:53)
Dati voi jurnalistilor de la Independent o singura informare corecta facuta de catre, o institutie a statului Roman din jud. Ialomita ! In acest judet aproape toti alesii, sau numitii in functii publice pe criterii politice se vad,si se cred, dumnezei, regi, regine, imparati, chiaburi stapani de mosie. Incepand de la etc, Morarul, Gigi Petre, invecinati cu parchete,j judecatorii, politie, directori, sefi de srrvicii, pâââână hat la ultima primarie, etc, toti sunt o punga nesparta de puroi si mizerie, clanuri, gasti, neamuri. Gretos este ca sunt acceptati si tolerati si nu sunt adunati de catre structurile centrale pentru a raspunde de faptele lor. Moraru este un cioflingar fata de ce este si de ce se intampla in judet. Prefectul pus de Tariceanu deocamdata lipit de scaun îl bate la poponeata in toate potlogariile judetului pe acest, minuscul Moraru care este numai o marioneta a baronilor judeteni. A dat si el ceva €uro si l-au pus cap de lista, ca sa poata fii si el ales prsesedinte de cj. Se cunoaste bine de 29 ani ca daca Pralea de la Barbulesti cotizeaza la partid 80, 100 mii euro este primul pe lista si este ales. Pai Moraru , Gica nu trebuie sa-si recupereze banul, sa mai adune pentru partid dar sa-i ramana si lui ceva Va mirati ca apare nu stiu pe unde scris numele Moraru. Ce vreti domnilor de la Independent sa uite fraierul de el ? E lasati ca merge asa cum zicea un clasic in viata. Sa traiti bine si sa mancati ce a taiat Ciomu !
CETACEAN:
(9 Septembrie 2019, 18:16)
Is face campanie tot pe banii cetateniilor ,un nemernic .
buna ziua lume buna:
(9 Septembrie 2019, 17:31)
AVEM HIRTIE IGIENICA NU...I NEVOIE DE ZIARE
Marinar:
(9 Septembrie 2019, 17:01)
Cum scăpăm mai repede de jigodia asta ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 24 Iun 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 3 accidente, trei victime

În perioada 19-22 februarie 2016, pe raza județului Ialomița s-au produs 3 evenimente rutiere, soldate cu vătămarea corporală a trei persoane. Primul eveniment rutier s-a produs sîmbătă, 20 februarie a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:50
(4687 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 98000 de lei

În perioada 19-22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:35
(4793 vizualizări - 1 comentariu)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Luni, 22 februarie 2016, polițiștii Secției Rurale Platonești au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și comercializării ilegale a peștelui. Pe parcursul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:20
(6785 vizualizări - 1 comentariu)


28 februarie-«Ziua Protecției Civile»

În fiecare an, în data de 28 februarie, în România se aniversează «Ziua Protecției Civile». Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:10
(4701 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru viol

Miercuri, 17.02.2016, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia a admis propunerea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia și a dispus arestarea preventivă a inculpatului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2016, 12:15
(4704 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR a publicat Ghidul Solicitantului consultativ pentru Submăsurile din PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet a instituției, www.afir.info, variantele consultative ale Ghidurilor Solicitantului pentru Submăsurile de finanțare ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2016, 10:15
(9542 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Continuă comercializarea de produse contrafăcute

Slobozia: Continuă comercializarea de produse contrafăcute

Luni, 15 februarie 2016, o patrulă de jandarmi care executa misiuni pe linia combaterii comerțului ilicit în municipiul Slobozia, s-a sesizat despre faptul că într-un magazin din zona centrală a municipiului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2016, 18:40
(5232 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt de conducte, stopat de jandarmi

Luni, 15 februarie 2016,  jandarmii din cadrul unei patrule care executa misiuni de supraveghere și ordine publică în zona cartierului Vlașca a municipiului Fetești, au observat că pe un drum agricol ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2016, 17:15
(6177 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Analizarea indicatorilor de «condiții artificiale» în accesarea fondurilor europene

AFIR a inițiat o serie de dezbateri cu partenerii sociali privind reanalizarea indicatorilor menționați în Ghidul de Prevenire a Neregulilor. Așadar, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFI ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2016, 13:40
(7153 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razii în zonele Slobozia și Urziceni

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional vineri, 12 februarie 2016, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au organizat și ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2016, 12:15
(6128 vizualizări - 2 comentarii)


Protejarea patrimoniului cultural național, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Ialomița au acționat pe linia prevenirii și combaterii prevederilor legale privind ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2016, 11:05
(3166 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 351 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 16 februarie 2016, sînt disponibile 351 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2016, 10:20
(6571 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A intrat cu mașina în stîlp

O șoferiță de 28 de ani a fost victima unui accident de circulație. În timp ce se deplasa pe șoseaua care leagă localitățile Fierbinții de Jos și Maia, aceasta, încercînd să depășească un tir, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 19:25
(3561 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Pieton lovit de o mașină

Neatenția unui șofer era să-l coste viața pe un bătrîn de 87 de ani, din Țăndărei. Șoferul a dat cu spatele și l-a lovit pe bătrîn. Omul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la Spitalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 18:10
(3246 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Produse contrafăcute, vîndute în zona Piața Mare

O patrulă de jandarmi a identificat miercuri, 10 februarie a.c., în zona Piața Mare din Slobozia, un spațiu comercial în incinta căruia se vindeau produse de îmbrăcămite contrafăcute. Respectivele produse ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 17:40
(3109 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Transporta ilegal pește

Mihail Kogălniceanu: Transporta ilegal pește

Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Giurgeni, s-a ales cu dosar penal după ce în mașina sa au fost descoperite 40 de kilograme de pește din speciile mreană și plătică și 2,5 kg de icre de crap, depozitate ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 16:05
(4195 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Astra Nova Security
angajează
agenți securitate (femei și bărbați)
-salariu net 900 lei, fără întîrzieri
-asigurăm calificare profesională,
servicii medicale gratuite
Relații la telefon 0734/200.337
[email protected]

11 Februarie 2016, 14:30


Armășești: Urmărit de autoritățile franceze, prins de polițiștii ialomițeni

Un bărbat, de 47 de ani, din Armășești, a fost prins de polițiștii ialomițeni în cursul zilei de marți, 9 februarie 2016. Pe numele ialomițeanului, autoritățile din Franța au emis un mandat de european ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 13:40
(4303 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mai puține infracțiuni cu violență în 2015

Polițiștii ialomițeni au dat publicității Raportul activităților desfășurate în cursul anului trecut. Potrivit documentului oficial, efectivele de oameni ai legii din cadrul Inspectoratului de Poliție al ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 13:10
(4762 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Accident rutier soldat cu o victimă

O femeie a fost la un pas de a-și pierde viața marți, 9 februarie 2016. Pasageră într-o mașină condusă de un bărbat de 55 de ani, aceasta a fost rănită după ce autovehiculul în care se afla s-a izbit de ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 12:25
(2768 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ion Roată: Reținut pentru furt calificat

Un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Gîrbovi, este principalul suspect într-un dosar de «furt calificat», instrumentat de polițiști. El este bănuit de faptul că ar fi pătruns într-o locuință și ar fi ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 10:35
(5139 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC AMPA SA Slobozia
angajează
agent vînzări
utilaje agricole

Relații la telefon 0723/251.698
sau la sediul societății
Șos. Amara, nr. 19, birou nr. 1,
Slobozia

11 Februarie 2016, 09:45


Bucu: La volan, fără permis de conducere

Un tînăr de 29 de ani, din Bucu, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins conducînd fără permis. Acesta se afla la volanul unui autovehicul cu remorcă, fără a deține permis de conducere corespunzător ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2016, 09:40
(3879 vizualizări - 1 comentariu)


anunț angajare

SC AGROMAS GRUP SRL
angajează
șoferi autocamion
Cerințe
-experiență: minimum 2 ani
-posesor permis conducere
categoria C+E
-posesor atestat transport
mărfuri generale
-fără antecedente penale
-seriozitate și responsabilitate
-aviz medical și psihologic valabil
-experiență în transport de mărfuri
-transport intern și extern
-atestat ADR transport
mărfuri periculoase
Relații la telefon 0743/055.484

11 Februarie 2016, 09:15


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Prevenirea faptelor antisociale și menținerea siguranței publice reprezintă îndatoriri ale Poliției. Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2016, 18:40
(3834 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Slobozia: Bărbat cu interdicție la manifestări sportive, identificat de jandarmi

Jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia care au asigurat vineri, 5 februarie 2016, măsurile de ordine publică la meciul de handbal dintre CS Slobozia și HCM Rîmnicu Vîlcea, au observat în interiorul ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2016, 17:30
(4233 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Manasia, arestat pentru conducere fără permis

Polițiști din cadrul Secției Rurale Ion Roată au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2016, 16:25
(3727 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia arestare


Incendiu la Ciocîrlia

Luni, 8 februarie 2016, în jurul orei 12,45, structurile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au fost solicitate să intervină pentru stingerea ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2016, 15:40
(5048 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Bărbat bănuit de tîlhărie calificată, reținut de polițiști

Polițiștii Secției Rurale Platonești, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești, au reținut luni, 8 februarie 2016, un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2016, 14:05
(4812 vizualizări - 1 comentariu)


Mărculești: Proiectil de artilerie, descoperit pe cîmp

Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au fost solicitați, vineri, 5 februarie 2016, să intervină pentru asanarea unui element de muniție. Proiectilul, cu calibrul 100 mm, a fost ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2016, 18:15
(5648 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Vasile în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...