Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Elevii au primit «Corn și Lapte» din prima zi de școală

În Ialomița

Elevii au primit «Corn și Lapte» din prima zi de școală

Obișnuți să consume «Corn și lapte» abia din semestrul al II-lea al anului școlar, elevii din Ialomița au avut parte de o surpriză anul acesta. Produsele alimentare, distribuite de Guvernul României prin tradiționalul Program, au ajuns în clase o dată cu elevii. Buna desfășurare a acestui Program i-a uimit chiar și pe reprezentanții Consiliului Județean Ialomița, considerând-o o realizare administrativă. «Este prima dată în istoria Consiliului Județean Ialomița când se întâmplă așa ceva!» a declarat public Victor Moraru, șeful instituției.

Succes realizat după 17 ani
«Cornul și Laptele» este unul dintre cele mai longevive proiecte inițiate de Guvernul României. El a fost creat în anul 2002, cu scopul de a le oferi preșcolarilor și elevilor din clasele primare și gimnaziale o gustare în timp ce aceștia se află la cursuri. Inițial, Progra­mul a avut ca scop încurajarea consumului de lactate în rândul elevilor însă, în timp, s-a transformat într-un program social. Pentru mulți dintre copiii din medii defavorizate, «Cornul și Laptele» pri­mite la școală au reprezentat singura masă. Modul în care s-a realizat distribuiția produselor a iscat numeroase controverse în spațiul public. În Ialomița, de exemplu, administrația județeană a fost acuzată, ani la rând, de faptul că a favorizat anumite firme producătoare de astfel de produse la licitațiile organizate. Toate aceste controverse au făcut ca Programul să se deruleze cu întârziere, iar «Cornul și Laptele» să ajungă în clase la o distanță de câteva luni de la debutul anului școlar. În Ialomița, anul acesta, «Cornul și Laptele» au ajuns pe băncile elevilor încă din prima zi de școală. La 17 ani distanță de la debutul Programului, oficialii Consiliului Județean Ialomița au reușit să-și facă temele corespunzător și să le ofere elevilor produsele alimentare. Aceștia au creat un contract-cadru valabil 4 ani, în care firmele au voie să liciteze doar în ceea ce privește prețul, fiind agreate societățile care practică cele mai mici prețuri. Buna desfășurare a Progra­mului a fost însă transformată într-o performanță administrativă de către oficialii Consiliului Județean Ialomița. «Este prima dată în istoria Consiliului Județean Ialomița când se întâmplă așa ceva! Este o performanță ca, începând din prima zi a anului școlar, elevii să primească „lapte și corn“... Ușor-ușor am convingerea că vom elimina toate problemele pe care le-am găsit când am venit în 2016 și vom reuși să eliminăm blocajul acestei administrații...» a declarat public Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Produse aduse din alte județe
Potrivit procedurilor de derulare a Programului «Cornul și Laptele» sunt asigurate de Consiliul Județean Ialomița, dar decontate de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură din bugetul Uniunii Europene. Estimativ, anul acesta achiziția de produse alimentare costă peste 1 milion de lei. Niciuna dintre firmele producătoare nu este însă din județul Ialomița. Licitația pentru distribuția lactatelor a fost câștigată de asocierea dintre Delta Lact Tulcea și Meridian, din județul Buzău. Cornurile sunt produse în Prahova de către Agrosemcu, iar merele (n.red.: încă de anul trecut Guvernul României a dispus ca în școli să fie încurajat și consumul de fructe prin distribuția de mere) provin tocmai din județul Suceava, fiind oferite de II Amariei.

22 Septembrie 2019, 17:10 (7534 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
1500 de elevi din Ialomița așteaptă să primească «Masa Caldă»
Guvernul României lasă elevii din Ialomița fără «Corn și Lapte»
Lapte stricat la școlile din Buești și Sălcioara!
Planurile de deszăpezire ale administrației ialomițene
Moraru vs Ionașcu

Comentariile cititorilor:


nu pot sa tac:
(23 Septembrie 2019, 15:49)
pentru o calitate net superioara a acestor produse, cand preconizati o victorie? peste alti 17 ani ?
v-au murit laudatorii? cum de a scapat asa o performanta ?
Urare suedeza, tov victor!:
(23 Septembrie 2019, 10:02)
Ai spus o victore,de parca la sefia CJ s au aflat liberalii sau taranistii de 30 de ani.Grija fata de puscariasi este mai mare vs copii si tineri.De 30 ani scoala romaneasca da un procent imens de "jmekeri", coate goale si analfabeti.De la europenii carora le ati vandut gazele,energia electrica si pamanturile trebuia sa primim bani pentru copiii, tinerii si varstnicii tarii.Ati luat voi spagi si apoi... Potopul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 30 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2104, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 15:05
(2180 vizualizări - 0 comentarii)


Dragoș Soare depune jurământul de primar ales al Sloboziei. Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment!

Dragoș Soare depune jurământul de primar ales al Sloboziei. Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment!

În conformitate cu Ordinul Prefectului Județului Ialomița nr. 552 din 29.10. 2020, se convoacă consilierii locali declarați aleși pentru ceremonia de constituire a Consiliului Local Slobozia, eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 13:35
(3608 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Aleea Fabricii din orașul Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la nivelul vanei de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe Aleea Fabricii din orașul Țăndărei, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 11:55
(2424 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 10 profesori și 40 de elevi, infectați cu COVID-19

Potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, în județ există 59 de școli care studiază în «Scenariul Verde», 33 în «Scenariul Galben» și 35 în «Scenariul Roșu». În ceea ce privește ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 19:05
(2872 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină răsturnată între Movila și Fetești

Mașină răsturnată între Movila și Fetești

În dimineața zilei de joi, 29 octombrie 2020, între localitățile Fetești și Movila, s-a produs un accident de circulație. Din datele polițiștilor prezenți la fața locului a reieșit faptul că un bătrân, ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 15:55
(2631 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2057 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 29 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2057, cu 41 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 15:20
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. Trei persoane din Fetești aflate în «izolare la domiciliu», amendate!

Pe parcursul zilei de miercuri, 28.10.2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 13:55
(2664 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit că ar fi intrat în locuința unei persoane din municipiul Slobozia, pe care ar fi lovit-o. Polițiștii Biroului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 13:50
(3094 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Acțiune comună a Poliției Române și CFR Călători pentru siguranța transporturilor

Ialomița: Acțiune comună a Poliției Române și CFR Călători pentru siguranța transporturilor

Miercuri, 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat pentru creșterea gradului de ordine ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 13:35
(2312 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Șofer rănit într-un accident rutier

Cotorca: Șofer rănit într-un accident rutier

În seara zilei de miercuri, 28 octombrie 2020, pe raza localității Cotorca s-a produs un accident rutier. Șoferul în vârstă de 38 de ani al unui autovehicul, fără să se asigure, a efectuat manevra de întoarcere ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 11:35
(2438 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Localitatea Coșereni trece la Scenariul Roșu

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate la nivelul județului Ialomița, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a dispus trecerea localității Coșereni la Scenariul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 00:00
(6439 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. Amenzi de peste 15000 de lei!

Pe parcursul zilei de marți, 27 octombrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2020, 16:55
(2027 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 4,58%-rata șomajului în luna septembrie 2020

La sfârșitul lunii septembrie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4294 șomeri (din care 2008 femei), rata șomajului fiind de 4,58%, cu 0,09% ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2020, 16:10
(2652 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2016 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 28 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2016, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2020, 15:05
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Amara, arestat pentru «ultraj»

Un bărbat de 35 de ani, din Amara, a fost reținut de polițiștii ialomițeni pentru «refuz de recoltare a probelor biologice». Pentru că a devenit violent și a amenințat polițiștii a fost ulterior arestat ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 17:50
(1879 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Sus: Femeie rănită într-un accident rutier

Fierbinții de Sus: Femeie rănită într-un accident rutier

O femeie de 49 de ani a fost rănită în ziua de marți, 27 octombrie 2020, într-un accident rutier produs în localitatea Fierbinții de Sus. Femeia era pasageră într-un automobil condus de un tânăr de 29 de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 17:30
(2812 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. Eveniment privat întrerupt la Țăndărei!

În cursul zilei de luni, 26 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 15:40
(2163 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 1969 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 27 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1969, cu 50 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 15:05
(2074 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Trei persoane «izolate», amendate pentru că nu au fost găsite la domiciliu

Pe parcursul zilei de duminică, 25 octombrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2020, 15:40
(2854 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1919 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 26 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1919, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2020, 15:05
(2522 vizualizări - 2 comentarii)


SJA Ialomița: A luat «mită» pentru a nu constata defecțiunile unui autoturism la ITP

Polițiștii Anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2020, 12:10
(4598 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1907 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 25 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1907, cu 29 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2020, 15:05
(2020 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: S-au luat la bătaie după producerea unui accident. Cinci bărbați din Bărbulești, reținuți de polițiști!

Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 41 de ani, toți din localitatea Bărbulești, au fost reținuți de către polițiști urmare a unei altercații produse sâmbătă, 24 octombrie a.c., în afara localității ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2020, 14:15
(4645 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Botez întrerupt de polițiști

În cursul zilei de sâmbătă, 24 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2020, 14:10
(1751 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1878 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1878, cu 20 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2020, 16:05
(1870 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat pentru «proxenetism»

Joi, 22 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 17:20
(3301 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Sălcioara, suprins la volan fără permis

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Coșereni, fiind în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, pe raza comunei Axintele, au oprit un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 17:15
(3370 vizualizări - 0 comentarii)


SJA Ialomița: Surprins în flagrant când dădea «mită»

Joi, 22 octombrie 2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu lucrătorii de Poliție Judiciară ai Diecției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 16:25
(3404 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1858 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1858, cu 50 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 16:05
(2912 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat întrerupt de forțele de ordine

În cursul zilei de joi, 23 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 15:20
(1711 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...