Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

În sfârșit, victorie!

Fotbal, Liga a III-a, Axiopolis Cernavodă-Unirea Slobozia 0-1

În sfârșit, victorie!

Terenul de la Cernavodă, despre care se spune că este făcut în ciuda fotbalului, ne-a jucat multe renghiuri în ultimii ani. Axiopolis nu ne-a lăsat niciodată să plecăm cu toate cele 3 puncte, încurcând multe socoteli ale galben-albaștrilor. Așa că sâmbătă, 21 septembrie a.c., fotbaliștii Unirii au pornit meciul cu gândul doar la victorie. Nu erau auspicii tocmai favo­rabile. Cu două zile înaintea jocului, cel mai în formă om al Unirii, Constantin Toma, a suferit o ruptură musculară care l-a scos din calcule cel puțin pentru acest meci. Avându-l și pe Moldovan suspendat, Enache Costea a jucat în următoarea for­mulă: Poiană-Ibian, Lazăr, Dumbrăvean, Comșa-Danciu, Lemnaru (Milotin ’86), Chebac-Năstase (Ene ’89), Răduca (Hertu ’60), Moise (Bolojan ’70). Nici de această dată nu a fost treabă simplă. Unirea s-a așezat serios la cârma jocului, dar ocaziile au apărut greu, gazdele jucând totul pe cartea apărării. Ibrian, Răduca sau Chebac au trecut pe lângă deschiderea scorului, dar execuțiile lor au ratat ținta. Și gazdele au avut o bară, dar tabela s-a încăpățânat să rămână imaculată. Raportul de forțe a fost același și în partea secundă. De data aceasta s-a și concretizat. Bogdan Danciu și-a așezat bine pentru șut o minge la 20 metri de poarta adversă. Execuția a fost imparabilă și astfel, în minutul 58, tabela a prins viață. Putea fi 2-0 în minutul 65, dar Hertu a izbutit doar să lovească bara. Abia intrat în teren, Petre Bolojan pătrunde în careu și este faultat. Tot Bogdan Danciu execută, dar portarul celor de la Cernavodă respinge. Mingea ajunge la același Danciu care o trimite mult peste poartă. Finalul de meci este încins, așa cum se întâmplă de fiecare dată când joacă Axiopolis cu Unirea. Situația echipei noastre se îngreunează atunci când Flavius Dumbrăvean primește al doilea galben și este eliminat. Gazdele termină meciul cu toți oamenii în terenul nostru, dar de data aceasta rezistăm și trecem podul spre Slobozia cu toate cele 3 puncte în buzunar. Continuăm să fim pe primul loc cu 13 puncte, braț la braț cu CS Afumați. În etapa a 6-a, Unirea va juca tot în deplasare, contra celor de la CS Tunari. Ilfovenii au în lot 4 foști jucători ai Unirii: Ghibea, Teodorescu, Adăscăliței și Bucă. În etapa a 5-a, CS Tunari a trecut cu 3-2 de cealaltă reprezentantă a județului nostru, Gheorghe Doja, golul victoriei fiind marcat în al treilea minut de prelungiri.

24 Septembrie 2019, 15:10 (6440 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Dezastru în prelungiri
Victorie de «caracter» cu Progresul Fundulea după ce a îngenuncheat liderul Agricola Borcea!

Comentariile cititorilor:


Stanca:
(25 Septembrie 2019, 15:31)
Unu la mână, Anton nu a fost dat afara de nimeni, ci a plecat el. Doi la mână mai duceti-va incolo si cu juniorii voștri de la echipa secundă ca nu sunt in stare sa bata pe nimeni la liga a 5 a, se chinuiesc cu tăranii ăia pe la Bordușani si Movila, apoi ce sa joace la liga a 3 a daca nici la liga a 5 a nu pot sa joace. Așa ca mai lasa-ti-l pe baiatul ăla in pace ca nu stie sa lovească mingea, că pe la echipa secundă nu e niciunul mai bun decat el, că tot vorbeați de “echipa a doua”.
Pt Andrei :
(25 Septembrie 2019, 14:23)
Stai linistit nu doar Milotin sau tinerii U19 de la echipa secunda suferă din cauza lui Ilie Lemnaru si a fiului său străin de fotbal,dar care este impus titular....Alt exemplu este Anton, care joacă,marchează meci de meci la Doja,si a fost dat afară de la Unirea fiindcă era de aceeași vârstă cu fiul președintelui,putând oricând să ii ia locul.Nici nu poate exista comparație între fiul președintelui(care sparge mingea când pune piciorul pe ea) si Anton(care este meserie cu mingea la picior). Eu nu știu cum il păcălește conducerea pe Moraru de nu vede acesta caci conducerea își bate joc de banii investiți,echipa jucând cu Mihăilă Lemnaru impus titular...sau poate asta se dorește...
Andrei:
(25 Septembrie 2019, 02:17)
Felictari echipei, mai ales atunci cand joaca in 10 oameni meci de meci!atingand gradul maxim de penibilitate jucând meci de meci cu un om in minus datorită faptului ca al 11-lea e baiatul lui tati! Dar saracul nu are nicio vina ca nu stie el sa lovească mingea nici cu capul nici cu piciorul! Milotin are 10 clase peste el si a demonstrat asta, si sta pe banca ! Nu va mai bateti joc de juniorii nostrii, sa joace acei 3 baieti u19 care merita si pot ajuta echipa !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19641 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...