Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

În sfârșit, victorie!

Fotbal, Liga a III-a, Axiopolis Cernavodă-Unirea Slobozia 0-1

În sfârșit, victorie!

Terenul de la Cernavodă, despre care se spune că este făcut în ciuda fotbalului, ne-a jucat multe renghiuri în ultimii ani. Axiopolis nu ne-a lăsat niciodată să plecăm cu toate cele 3 puncte, încurcând multe socoteli ale galben-albaștrilor. Așa că sâmbătă, 21 septembrie a.c., fotbaliștii Unirii au pornit meciul cu gândul doar la victorie. Nu erau auspicii tocmai favo­rabile. Cu două zile înaintea jocului, cel mai în formă om al Unirii, Constantin Toma, a suferit o ruptură musculară care l-a scos din calcule cel puțin pentru acest meci. Avându-l și pe Moldovan suspendat, Enache Costea a jucat în următoarea for­mulă: Poiană-Ibian, Lazăr, Dumbrăvean, Comșa-Danciu, Lemnaru (Milotin ’86), Chebac-Năstase (Ene ’89), Răduca (Hertu ’60), Moise (Bolojan ’70). Nici de această dată nu a fost treabă simplă. Unirea s-a așezat serios la cârma jocului, dar ocaziile au apărut greu, gazdele jucând totul pe cartea apărării. Ibrian, Răduca sau Chebac au trecut pe lângă deschiderea scorului, dar execuțiile lor au ratat ținta. Și gazdele au avut o bară, dar tabela s-a încăpățânat să rămână imaculată. Raportul de forțe a fost același și în partea secundă. De data aceasta s-a și concretizat. Bogdan Danciu și-a așezat bine pentru șut o minge la 20 metri de poarta adversă. Execuția a fost imparabilă și astfel, în minutul 58, tabela a prins viață. Putea fi 2-0 în minutul 65, dar Hertu a izbutit doar să lovească bara. Abia intrat în teren, Petre Bolojan pătrunde în careu și este faultat. Tot Bogdan Danciu execută, dar portarul celor de la Cernavodă respinge. Mingea ajunge la același Danciu care o trimite mult peste poartă. Finalul de meci este încins, așa cum se întâmplă de fiecare dată când joacă Axiopolis cu Unirea. Situația echipei noastre se îngreunează atunci când Flavius Dumbrăvean primește al doilea galben și este eliminat. Gazdele termină meciul cu toți oamenii în terenul nostru, dar de data aceasta rezistăm și trecem podul spre Slobozia cu toate cele 3 puncte în buzunar. Continuăm să fim pe primul loc cu 13 puncte, braț la braț cu CS Afumați. În etapa a 6-a, Unirea va juca tot în deplasare, contra celor de la CS Tunari. Ilfovenii au în lot 4 foști jucători ai Unirii: Ghibea, Teodorescu, Adăscăliței și Bucă. În etapa a 5-a, CS Tunari a trecut cu 3-2 de cealaltă reprezentantă a județului nostru, Gheorghe Doja, golul victoriei fiind marcat în al treilea minut de prelungiri.

24 Septembrie 2019, 15:10 (6657 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Cum să învingi fără să marchezi
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
«Cadouri» taxate
Dezastru în prelungiri

Comentariile cititorilor:


Stanca:
(25 Septembrie 2019, 15:31)
Unu la mână, Anton nu a fost dat afara de nimeni, ci a plecat el. Doi la mână mai duceti-va incolo si cu juniorii voștri de la echipa secundă ca nu sunt in stare sa bata pe nimeni la liga a 5 a, se chinuiesc cu tăranii ăia pe la Bordușani si Movila, apoi ce sa joace la liga a 3 a daca nici la liga a 5 a nu pot sa joace. Așa ca mai lasa-ti-l pe baiatul ăla in pace ca nu stie sa lovească mingea, că pe la echipa secundă nu e niciunul mai bun decat el, că tot vorbeați de “echipa a doua”.
Pt Andrei :
(25 Septembrie 2019, 14:23)
Stai linistit nu doar Milotin sau tinerii U19 de la echipa secunda suferă din cauza lui Ilie Lemnaru si a fiului său străin de fotbal,dar care este impus titular....Alt exemplu este Anton, care joacă,marchează meci de meci la Doja,si a fost dat afară de la Unirea fiindcă era de aceeași vârstă cu fiul președintelui,putând oricând să ii ia locul.Nici nu poate exista comparație între fiul președintelui(care sparge mingea când pune piciorul pe ea) si Anton(care este meserie cu mingea la picior). Eu nu știu cum il păcălește conducerea pe Moraru de nu vede acesta caci conducerea își bate joc de banii investiți,echipa jucând cu Mihăilă Lemnaru impus titular...sau poate asta se dorește...
Andrei:
(25 Septembrie 2019, 02:17)
Felictari echipei, mai ales atunci cand joaca in 10 oameni meci de meci!atingand gradul maxim de penibilitate jucând meci de meci cu un om in minus datorită faptului ca al 11-lea e baiatul lui tati! Dar saracul nu are nicio vina ca nu stie el sa lovească mingea nici cu capul nici cu piciorul! Milotin are 10 clase peste el si a demonstrat asta, si sta pe banca ! Nu va mai bateti joc de juniorii nostrii, sa joace acei 3 baieti u19 care merita si pot ajuta echipa !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Încasări de 493,22 milioane de lei la buget în perioada ianuarie-mai 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-mai 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 493,22 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2023, 17:25
(12535 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Autoturism în flăcări între Slobozia și Bucu

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism, pe DN2A, între localitățile Slobozia și Bucu. ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2023, 15:40
(4795 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Scânteia și Slobozia

Accidente la Scânteia și Slobozia

Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe raza localității Scânteia, în care a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2023, 15:25
(10791 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cursuri de pregătire profesională pentru polițiști

IPJ Ialomița: Cursuri de pregătire profesională pentru polițiști

Vineri, 23 iunie a.c., s-a încheiat stagiul de pregătire profesională organizat pe parcursul a două săptămâni la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în cadrul căruia instructorii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2023, 15:00
(9509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 iunie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță de ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2023, 13:30
(12421 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Crescătorie ilegală de porci, identificată de inspectorii DSVSA Ialomița

Miercuri, 21 iunie a.c., inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat un control pe raza localității Cocora, acolo unde au identificat o crescătorie ilegală de porci. Respectiva locație nu deținea cod de exploatație ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2023, 12:20
(12124 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 74 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 86 evenimente, dintre care 80 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 14 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 18:50
(17948 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință», marcată de polițiștii ialomițeni

«Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință», marcată de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 21 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o activitate de informare și conștientizare a cetățenilor ocazionată de «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință». Activitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 18:40
(13861 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Investiții și pe parte de digitalizare. Monitorizare în timp real a parametrilor de funcționare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare!

RAJA Constanța: Investiții și pe parte de digitalizare. Monitorizare în timp real a parametrilor de funcționare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare!

La ora actuală, RAJA Constanța asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare în peste 160 de localități, răspândite pe teritoriul a 7 județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 18:30
(30979 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 iunie 2023, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 iunie 2023, este termenul limită de depunere a Formularului 394-«Declarația informativă privind livrările ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 13:00
(11855 vizualizări - 0 comentarii)


Senatul adoptă o inițiativă USR care ar putea duce la accelerarea proceselor în justiție

Senatul a aprobat, luni, 19 iunie a.c., o inițiativă legislativă a deputatei USR Oana Murariu menită să reducă timpul proceselor în instanță, prin desemnarea aleatorie, digitalizată, a experților care vor ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 18:20
(2446 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 iunie 2023, termen de depunere a mai multor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 iunie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 17:40
(13321 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu de nivel tactic la un operator economic din Slobozia

Joi, 22 iunie 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va desfășura un exercițiu de nivel tactic tip JOINT, în vederea antrenării forțelor și perfecționării ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 16:40
(19903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă în lunile iunie și iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de miercuri, 21 iunie 2023, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 15:40
(32336 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 76 evenimente, dintre care 72 au fost sesizate la 112. Au fost sesizate 10 infracțiuni, dintre care 3 contra persoanei, 5 ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 18:50
(6530 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Apelați responsabil Numărul Unic de Urgență 112!

În perioada 19 iunie-31 august 2023, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița-Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității vor desfășura activități informativ-preventive în cadrul  campaniei de ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 18:45
(16310 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă japoneză la Tribunalul Ialomița

Miercuri, 21 iunie a.c., magistrații Tribunalului Ialomița declanșează greva japoneză, nemulțumiți de faptul că proiectul de lege privind modificarea pensiilor de serviciu ale personalului din justiție ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 17:30
(3721 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajatori sancționați «muncă la negru» în construcții

ITM Ialomița: Angajatori sancționați «muncă la negru» în construcții

În perioada 8-15 iunie 2023, s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Inspectorii ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 14:00
(9685 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Depistat în flagrant în timp ce încerca să spargă un magazin

Polițiștii de Investigații Criminale au depistat în flagrant un bărbat, de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiuni de «tentativă la furt calificat». Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:55
(11722 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Ordin de protecție emis după ce tatăl și-a agresat fiul

Polițiștii din Amara au fost sesizați sâmbătă, 17 iunie a.c., cu privire la faptul că un bărbat, de 48 de ani, din Amara, l-ar fi agresat fizic pe fiul său, un tânăr de 16 de ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:50
(17380 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factură electronică pentru clienți

RAJA Constanța: Factură electronică pentru clienți

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind o opțiune rapidă, sigură și eficientă. Factura electronică este legală, are valoare fiscală și reprezintă o alternativă ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:45
(12666 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni la Țăndărei

Polițiștii din Țăndărei, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român și Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat activități de prevenire și combatere ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:40
(4898 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 20 iunie 2023, termen de depunere a mai multor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 20 iunie 2023, este termenul-limită de depunere al mai multor declarații, în scopul notificării organului fiscal ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 14:40
(12533 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fetești. Lucrare programată!

În noaptea de 20 spre 21 iunie 2023, în intervalul orar 23,00-8,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile, în vederea cuplării noilor conducte de alimentare cu apă la Stația de Tratare și ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 13:25
(11412 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Incendiu la o casă din cauza unei țigări

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea Bordușani. La fața locului au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 13:10
(13342 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Duminică, 18 iunie a.c., Stația de Pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs pe raza municipiul Fetești, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 13:05
(11332 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Amara: Și-a pierdut viața în urma unui incendiu

Pompierii din Slobozia au intervenit sâmbătă, 17 iunie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din orașul Amara. Flăcările au fost stinse după 3 ore și au distrus o parte din ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2023, 16:20
(14080 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


DN2A: Accident între localitățile Ograda și Bucu

DN2A: Accident între localitățile Ograda și Bucu

Joi, 15 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Cu ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2023, 19:15
(14585 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


AJFP Ialomița: 5,28 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în mai 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna mai 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost 29 de inspecții fiscale finalizate ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2023, 19:05
(19661 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire a «violenței domestice»

Vineri, 16 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o amplă acțiune de prevenire a «violenței domestice». Activitățile au vizat în special persoanele din mediul rural, cărora le-au fost oferite informații ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2023, 19:00
(8954 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...