Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Editorialele prezidențiale

Editorialele prezidențiale

Așa cum ne-a obișnuit deja, președintele Victor Moraru continuă aventura sa editorială în paginile oficiosului «Ialomița ta». În luna august el a publicat pentru a doua oară în calitate de editorialist un expozeu cu titlul «Muzică bună și drumuri modernizate în Ialomița»...

Muzichie și... asfalt! La sfârșitul lunii precedente a apărut numărul 8 al oficiosului administrației ialomițene, «Ialomița ta». Așa cum ne-a obișnuit vreme de 2 ani, buletinul pu­blică pe prima pagină o fotografie cu președintele Moraru, alături de vicepremierul Daniel Suciu, la semnarea celui mai mare contract de finanțare a infrastructurii rutiere din județ, respectiv moder­nizarea a 3 tronsoane de drum în lun­gime totală de 47,5 kilometri. În evidentă scădere de formă, tehnoredactorul reușește să-l strecoare pe domnul pre­ședinte în fotografii de numai 4 ori (spre deosebire de numărul precedent, în care apare de 8, uneori de două ori în aceeași pagină!). Salvează însă situația reporterii oficiosului, care reușesc să-l nominali­zeze pe președinte unde cu gândul nu gândești. Iată, de exemplu, o întrebare adresată directorului Spitalului Județean, Mariana Iancu, într-un interviu fluviu: «Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, v-a susținut public, iar instituția amintită a sprijinit financiar modernizarea spitalului. Cât de mult a contat acest sprijin?» sună întrebarea înălțată ușor, deasupra fileului doamnei director, special pentru a fi lovită artistic de limba catifelată a acesteia. «Am avut nevoie de încurajarea domnului Președinte Victor Moraru pentru a putea merge mai departe în această luptă (...)» se confesează ea public. Restul e de-acum istorie, mai ales că un nou număr al oficiosului bate deja la ușă...

Steaua editorialisticii ialomițene Ceea ce fascinează însă la acest număr de... nici nu mai știm cum să-l denumim, este editorialul. Semnat pentru a doua oară de președintele Victor Moraru, expozeul, fulminant, apreciem noi, este propulsat pe ultima pagină sub titlul «Muzică bună și drumuri moder­nizate în Ialomița». Iată o mostră din el: «Așa cum iubesc „Festivalul Tinereții“, atât de mult îmi doresc ca ialomițenii să poată circula pe drumuri județene mo­dernizate. Obiectivul meu este clar și îl voi repeta de câte ori va fi nevoie: voi moderniza în județul Ialomița mai mult de 200 de kilometri de drumuri județene în următorii ani». Nu-i așa că e fabulos?! Permiteți-ne să vă explicăm. Deși ope­rează cu o fractură logică, editorialistul ne ridică instantaneu deasupra ei și fără să ne dea răgazul de a o înțelege. Iar o dată ajuns acolo, în lumea rarefiată a obiectivelor edilitare megalomanice, ne transmite subliminal că pentru a le avea este nevoie de el și «în următorii ani»! Genial, nu-i așa?! Dar să nu ne bucurăm prematur și să citim pe sărite: «Voi fi constant pe teren ca să monitorizez lucrările, să iau pulsul și ritmul lor și să corectez eventualele probleme care vor apărea». Monumental! Extraordinar! Iar fractura logică rezistă, căci numai un președinte și Dumnezeu drăguțul pot înțelege cum se ia « pulsul și ritmul» unor lucrări de infrastructură...

Ceaușescu ar fi invidios Însă cea mai inspirată dintre frazele președintelui poate fi nominalizată la a doua citire. Ba, chiar la a treia, căci ne-a abătut atenția de la text chenarul cu integrame în care am căutat zadarnic definiția pentru «președintele tuturor ialomițenilor: două cuvinte». Halal integra­mist, 10% din salariu și mustrare scrisă! Ei, bine, fraza se ascunde timid între pro­misiuni, informații, grafice și previ­ziuni economico-administrative dintre cele mai optimiste. Iat-o, în toată splendoarea ei: «Știu că așteptarea ialomițenilor în această privință este, pe bună dreptate mare, dar și determinarea mea este la fel de mare. Nimic nu-mi va sta în cale ca să finalizez acest obiectiv ambițios pentru județul nostru». Ce obiectiv? Nu contează. Apreciați, vă rugăm, determinarea revoluționară care transcende fraza... Viziunea cosmică! Ceaușescu însuși pălește de invidie de-acolo, de unde îl veghează. Noi înșine, bieți scribi cu pretenții de tonomate soroșiste ne înverzim de ciudă (n.red.: și, credeți-ne pe cuvânt, avem un nivel decent de expertiză!). Căci președintele reușește în doar câteva încâlceli de frază să transforme cultul perso­nalității în autocult. Câtă grație, cât ta­lent! Singur, cu mâna lui... Că doar știm toți că nimeni nu-l mulțumește îndeajuns și nimic nu se ridică la înălțimea așteptărilor sale. De aceea a ajuns domnia sa să-și autodedice editorialele, răpindu-și puținul timp liber pe care îl mai are... Doamne, cuvintele sunt puține și sărace, iar admirația noastră extatică nu e de ajuns. Și timpul până la apariția următorului editorial trece atât de greu!...

26 Septembrie 2019, 17:55 (5904 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei
Revista presei Președintelui
Distribuția pentru «Ialomița ta» ne costă 120 mii de lei anual

Comentariile cititorilor:


Pentru eu de la mine:
(27 Septembrie 2019, 12:25)
De trei ani se tot aproba in CJ deschiderea lucrarilor la drumul Grivita Murgeanca, afirmandu-se ca sunt fonduri... Inceperea efectiva a lucrarilor. IOC!
soimu patriei:
(27 Septembrie 2019, 12:24)
"Nimic nu-mi va sta în cale ca să finalizez acest obiectiv ambițios pentru județul nostru"
Aplauze frenetice din sala (cu geometrie variabila fara autorizatie). Uraaa tovarase secretar general al partid, scuze, presedinte! V-a stat ceva in cale sa nu primiti fondurile europene pentru groapa lui stoica (tot din partidul dvs)? Asa ati mintit  promis in campania elect orala din 2016 cand ne-ati pacalit ca sa vi-l votam pe mocioniu ca primar(t) la Slobozia! Este ca stiati de atunci ca nu se poate, dar ne-ati mintit fara sa clipiti? Adevarat ca stiti si acum ca banii alocati pentru potabilizarea apei in slobozia nu rezolva nimic? Reduc nivelul de sodiu, dar trihalometanii si celelalte elemente daunatoare raman! Nu ati facut nimic notabil in judet desi aveati toate conditiile (guvern rosu, aghiotant al lui dragnea, etc.). Ati abandonat ideea de a va cumpara pe banii nostri sediul megalomanic al BCR? Nu vreti sa va platim si elicopter/avion privat ca sa va duca de la aeroportul Alexent direct in Europa, doar sunteti ditamai presedintele ieuropean! Renuntati la mizeria asta cu "Ialomita ta" care doar incearca pe banii nostri sa ascunda mizeria sub pres, creeandu-va chipurile o imagine pozitiva; realitatea este aia care se vede, cetatenii "isi baga picioarele" la propriu in gropile de pe ulitele judetului si le sare cat colo "Ialomita ta" din mana, zdruncinati de craterele din asfalt.
eu sau tu:
(27 Septembrie 2019, 08:51)
@eu
Se simte de la o posta ca esti un pup.....st de-al presedintelui galactic moraru ( nu merita scris cu majuscula ). Daca nici intr-un an nu se face Dj 203F, mai pupi asa vartos in dos?
Eu:
(27 Septembrie 2019, 00:16)
Domnul giovani nu faceti acuzați fara sa stiti.drumul va fi reabilitat cat de curand.o zi placuta si acuzati cand stiti toate detaliile unei probleme sau unei situatii.
giovani:
(26 Septembrie 2019, 23:02)
asta e retardat.dj 203 F (grivita -murgeanca),care deserveste cca. 10.000 cetateni este plin de gropi.individul asta nesimtit   si care in nimicnicia lui se crede altfel minte cu nerusinare.in 2016 a promis la fel ca dj va fi modernizat. ciuperca mai umplea din cand in cand gropile din asfalt.acest ticalos nu s-a deranjat.mars de aici pramatie si sa nu te prind in zona ca te scuip drept intre ochi de nemernic ce esti ! 
omul si destinul:
(26 Septembrie 2019, 18:20)
Pai daca visul lui e "Festivalul tineretii", sa lase politica(ca, oricum, noua ni s-a acrit de ea) si sa se ocupe de festival iar noi ii uram 'drum bun si muzica modernizata' ..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grivița: Cetățean algerian, depistat cu ședere ilegală

Un cetățean algerian, de 33 de ani, a fost depistat cu ședere ilegală pe raza comunei Grivița. Ulterior, acesta a fost transferat de polițiști către autoritățile italiene, în vederea internării sale într ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 19:45
(6310 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: A încercat să vîndă un smartphone contrafăcut

Jandarmii din Urziceni au depistat pe străzile municipiului un bărbat, de 33 de ani, din comuna Bărbulești, care încerca să vîndă un model de smartphone contrafăcut. Comerciantul de ocazie cerea pe respectivul ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 18:20
(5575 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: S-a răsturnat cu mașina în șanț

Un șofer de 32 de ani, domicilat în județul Călărași, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea într-un șanț de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în zona localității ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 17:40
(5027 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist, lovit de o mașină

Un tînăr de 20 de ani, din Valea Ciorii, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul care a provocat accidentul rutier are 26 de ani și domiciliează în aceeași localitate cu victima. Luni ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 17:10
(4247 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au continuat activitățile preventive referitoare la siguranța traficului rutier și în aceste zile. Astfel, luni, 31 octombrie 2016, oamenii legii au aplicat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 16:15
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tînăr fără permis și beat la volan, reținut de polițiști

Un tînăr, de 20 de ani, din Fetești, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui autovehicul de către o persoană care se află sub ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 17:25
(6092 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință publică la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 23 Ialomița

Marți, 2 noiembrie 2016, orele 15,00, va avea loc la sediul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 23 Ialomița din Slobozia, Piața Revoluției, nr. 1, ședința publică în care se va proceda la completarea ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 16:20
(5282 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 66000 de lei, 18 de permise reținute

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 28-30 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 15:15
(5775 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Doi bărbați, de 35 și 45 de ani, din Urziceni și Gîrbovi, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 14:20
(4118 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr drogat, depistat de jandarmi

Fetești: Tînăr drogat, depistat de jandarmi

Jandarmii din cadrul patrulei de intervenție Fetești, aflați în timpul serviciului pe raza municipiului, vineri, 28 octombrie a.c., în jurul orei 1,30, s-au sesizat cu privire la faptul că doi tineri se ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 13:25
(5295 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Se prelungește sesiunea de primire a proiectelor de investiții pentru procesarea produselor agricole și pomicole și pentru dezvoltarea exploatațiilor pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile (sM) 4.1a «Investiții în exploatații pomicole», 4.2 «Sprijin ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 12:20
(10755 vizualizări - 0 comentarii)


SC CONSTRUCT PEROM SRL

angajează
-șoferi profesioniști
categoria C+E
-mecanici utilaje
-automacaragiu
-inginer mecanic

așteptăm CV-urile dvs
la adresa de e-mail

[email protected]
Pentru mai multe detalii
vă rugăm să ne contactați
la telefon
0264/358.878

27 Octombrie 2016, 20:05


DN2C: Beat la volan, a acroșat cu mașina un biciclist

Miercuri, 26 octombrie a.c., Poliția Orașului Amara a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2C s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2016, 19:05
(4233 vizualizări - 0 comentarii)


SC CDI TRANSPORT INTERN Și INTERNAȚIONAL SRL

angajează
șoferi cu categoria D
pentru transport angajați
Urziceni-Balotești
(tur-retur)
Relații la telefon
0730/466.979
0730/444.450

27 Octombrie 2016, 18:30


Fructe și legume, confiscate de polițiștii ialomițeni

În cadrul unei acțiuni demarată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, oamenii legii au confiscat 275 kg de fructe ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2016, 18:20
(3654 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: A acroșat un biciclist

Marți, 25 octombrie a.c., în jurul orei 10,30, pe raza localității Mihail Kogălniceanu s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate, polițiștii ajunși la fața ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:45
(4353 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Jandarmii i-au confiscat peștele

Jandarmii din cadrul echipei de intervenție Urziceni, care desfășurau marți, 25 octombrie a.c., o acțiune de prevenire a comerțului ilicit, au observat un bărbat care comercializa pește direct din portbagajul ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:30
(5375 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit pentru «complicitate la evaziune fiscală», arestat

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:25
(4166 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru sex cu minori

Un bătrîn de 76 de ani din zona Urziceniului a fost trimis în judecată de procurorii locali după ce a obligat un minor de 12 ani să întrețină raporturi sexuale orale cu inculpatul. Potrivit anchetei, bătrînul ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:15
(4421 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr fără permis, reținut după ce a acroșat un pieton și a părăsit locul accidentului!

Un tînăr, de 22 de ani, din Slobozia, a fost reținut pe baza de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, marți, 25 octombrie a.c., fiind prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă. În fapt ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2016, 20:35
(5015 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accidente la Munteni Buzău și Urziceni

Luni, 24 octombrie a.c., pe DN2A, lîngă localitatea Munteni Buzău, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 61 de ani, din Urziceni, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2016, 20:20
(6242 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor»

În parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din municipiu, Protopopiatul Slobozia a desfășurat luni, 24 octombrie 2016, acțiunea «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor». Părintele ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2016, 18:55
(6824 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Intervenție a jandarmilor pentru calmarea unui elev-bătăuș

Vineri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, patrula de intervenție din cadrul Detașamentului de Jandarmi Fetești a fost sesizată de conducerea unui liceu din localitate despre faptul că în incinta școlii ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2016, 18:40
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Printr-un comunicat, Enel Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 19:40
(5507 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: A intrat cu mașina în stîlp

Joi, 20 octombrie a.c., în comuna Manasia, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 32 de ani, din comuna Manasia, conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 19:25
(4972 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 20 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 19:10
(4725 vizualizări - 1 comentariu)


Două posturi de ofițer, scoase la concurs la ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează concurs/examen în vederea ocupării unor posturi vacante de execuție, recrutare din sursă externă ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 18:20
(11388 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Bugetul pentru «Casa Verde Clasic», epuizat

În cadrul programului «Casa Verde Clasic», Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița a înregistrat, pînă la data de 20 octombrie 2016, un număr de 181 dosare. Astfel, plafonul de 1089963 lei, pus la dispoziție ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 15:35
(5205 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Luna octombrie, luna siguranței on-line

Peste 80 de elevi de la Colegiul Național «Grigore Moisil» și Liceul Tehnologic «Sfînta Ecaterina», din Urziceni, au fost informați despre navigarea în siguranță în mediul on-line. Astfel, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 14:10
(3902 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Săveni produs de un șofer băut la volan

Miercuri, 19 octombrie a.c., pe DJ201, în localitatea Săveni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 12:20
(5662 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...