Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Viitorul copiilor sună bine!

Se întâmplă la Perieți

Viitorul copiilor sună bine!

După ultimele sale reali­zări, lucrările de asfaltare și amplasarea în comună a 5 busturi ale celor mai importante personalități de-a lungul istoriei, primarul Periețiului, Adrian Merlea, se preocupă de viitorul copiilor: realizarea de parcuri, reabilitarea școlii și grădiniței sau introducerea în unitățile de învățământ a culege­rilor auxiliare. Astfel, cei mici vor deveni beneficiarii mai multor surprize din partea edilului. «Anul acesta ne axăm pe viitorul copiilor noștri!» susține Adrian Merlea, primarul comunei Perieți.

Parcuri pentru copii Luna septembrie reprezintă luna în care copiii se întorc la școală. Astfel, pentru a le oferi o oază de relaxare atât celor mici, cât și întregii comunități, primarul comunei Perieți, Adrian Merlea, a demarat noi proiecte. Începând cu această lună, edilul va începe construcția a două parcuri. «În următoarele zile urmează să ne apucăm de treabă! Dorim să construim două parcuri, unul în satul Misleanu, lângă Școală și celălalt în satul Perieți, lângă Dispensar. Cele două parcuri, în valoare totală de 60 mii de euro, sunt finanțate cu bani atât din bugetul local, cât și de la Asociația Grupul de Acțiune Locală Ialomița...» susține Adrian Merlea, primarul comunei Perieți. Tobogane, leagăne și băncuțe, dar mai presus de toate, un loc al copiilor în care aceștia se vor relaxa după terminarea temelor. Construcția celor două parcuri se va finaliza până la sfârșitul acestui an.

«Împreună pentru Educație!» Primăria Perieți, împreună cu Școala Gimnazială Perieți și Consiliul Local Perieți au demarat cel mai mare proiect pe plan local. Proiectul «Împreună pentru educație!» a luat naștere din dorința edililor de a contribui la bunăstarea elevilor. În cadrul acestui proiect, beneficiarii vor fi, desigur, elevii comunei Perieți. «Prin intermediul Proiectului „Împreună pentru Educație!“ am reușit reabilitarea Școlii Primare Misleanu și Școlii Primare Păltinișu, iar la acest moment se lucrează la reabilitarea Grădiniței din Fundata și Grădiniței cu Program Normal Stejaru...» susține Adrian Merlea, primarul comunei Perieți. Pentru a-i îndemna pe copii să învețe, edilul comunei Perieți dorește să organizeze concursuri la diverse materii, iar cei mai buni vor primi câștiguri în bani. «Ne-am gândit să le oferim copiilor oportunitatea de a câștiga câțiva bănuți prin a-și valorifica cunoștințele... Astfel, Școala Gimnazială Perieți va organiza, de exemplu, un concurs în luna ianuarie la materia Limba și Literatura Română. Tema aleasă este Mihai Eminescu, iar cele mai frumoase eseuri vor fi premiate în bani. Sperăm să îi ambiționăm astfel pe elevi să acorde mai mult timp pentru școală și să aprofundeze materia pentru a avea note mai bune la exemene!» afirmă Adrian Merlea, primarul comunei Perieți.

Peste 300 materiale auxiliare
Pentru a veni în sprijinul elevilor, primarul Adrian Merlea s-a hotărât să aloce 6 mii de lei pentru materiale auxiliare. Începând cu clasa a III-a și până la clasa a VIII-a, toți elevii vor beneficia de culegeri. «Pentru a-i sprijini pe elevi, am hotărât să le oferim, prin intermediul Bibliotecii din Perieți, materiale auxiliare la Limba și Literatura Română și Matematică. Astfel, elevii vor beneficia de 315 culegeri pentru a se putea pregăti atât pentru orele de curs, cât și pentru Evaluarea Națională!» adaugă Adrian Merlea, primarul comunei Perieți.

5 Octombrie 2019, 18:05 (5215 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Teren de sport cu gazon sintetic la Școala Primară Misleanu
Sistem video de 1,4 milioane de lei la Perieți
9,3 km de străzi asfaltate la Perieți
Primarul Adrian Merlea asfaltează comuna Perieți
Bibliotecă modernă pentru cititorii din Perieți

Comentariile cititorilor:


Gica:
(7 Octombrie 2019, 15:55)
Vin in țară si votez acest primar,ii votez si neamu numai sa rămână la conducere. Ce a facut omușorul ăsta pentru noi,in doar trei ani, nu a făcut aia in 12 ani(ardeoar catranu de...) Multumim dle primar ca va ocupati si de copilasii noștrii, iaca culegerile alea costa undeva la 40 de lei,mulțumim, se vede ca sunteți un om minunat. Multumesc si celor din consiliu local perueti,si celor de la consiliu judetean care va dat banii pentru lucrări. Dumnezeu sa va dea sănătate si la cei din consiliu
Stela:
(7 Octombrie 2019, 01:19)
O comuna binecuvântată! Doame ajută!
Narcis:
(7 Octombrie 2019, 00:03)
E binee O saptamana reușită!
Ionescu :
(7 Octombrie 2019, 00:02)
Se vede cu ochiul liber cum înflorește comuna Perieti. Felicitări celor care au votat cu Merlea. Eu nu am votat dar acum m.a convins să votez cu dansu
Sandel:
(7 Octombrie 2019, 00:00)
Este un proiect minunat. Felicitări!
Alegatorul:
(6 Octombrie 2019, 23:31)
Cred că vorbim de un primar care câștigă alegerile locale de anul viitor din primul tur. Se pare ca echipa a fost de acord cu proiectele primarului care au avut priza la oameni. O saptamana minunată!
Membru ALDE:
(6 Octombrie 2019, 21:44)
Sunt convins ca stiti ca in tot ce se fface exista un Consiliu Local care aproba. Adică nu face de unul singur.ca ar fi imposibil si bugetul s ar bloca iar.investitiile toate s ar opri. Vorbim de o echipă la Perieti.
Daniel :
(6 Octombrie 2019, 19:58)
Doamne ajută! In sfarsit se întâmplă ceva bun in aceasta localitate. Succes si in mandatul urmator!Meritati.
Liliana:
(6 Octombrie 2019, 14:53)
Despre Perieti se aud numai lucruri frumoase. Doamne ajută! Să fim sănătoși,să vedem și la al doilea mandat asemenea realizări. O duminică binecuvântată!
Stejareanul Viorel:
(6 Octombrie 2019, 10:44)
Sa sperăm că la anul pe vremea asta il avem primar tot pe dl. Merlea. Ptr.asta noi toti care vedem ce face sa l votăm.
Maria:
(6 Octombrie 2019, 10:09)
Felicitări,domnule primar!Multă succes în continuare!
Alegatorul:
(5 Octombrie 2019, 21:39)
Felicitări și pentru Ziua Comunei Perieti! A fost un mare succes!
Stela:
(5 Octombrie 2019, 21:35)
Sper sa nu apară tampiti care să strice frumusețea acestui articol.
Nicoleta:
(5 Octombrie 2019, 21:33)
Felicitări! Prea multe lucruri frumoase în doar 3 ani.Asfalt, trotuare,școli,iluminatul public etc
Georgeta:
(5 Octombrie 2019, 21:09)
Alți primari dorm.Perieti este reperul județului.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
206 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gura Ialomiței: Reținut pentru «distrugere»

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe raza localității Gura Ialomiței, ar fi distrus ușa de acces a unei societăți comerciale și ar fi ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 14:50
(7974 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedura de acordare a bonificației de 3%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată și publicată procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 11:30
(6999 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 8,28 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna martie a.c., 18 inspecții fiscale (8 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 10:30
(22860 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 39,515 milioane de euro, sprijin financiar pentru sectorul creșterii ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 16:15
(11576 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 225 mii de lei, 30 de permise reținute

În această perioadă au fost intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, precum și pe principalele artere rutiere. Astfel, peste 100 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 15:45
(10602 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(6765 vizualizări - 0 comentarii)


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(14034 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9259 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14491 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5316 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5441 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1916 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(10006 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12737 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13855 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12944 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(729 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12664 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6890 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(14122 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3066 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14442 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(5088 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5221 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1264 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5205 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3433 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3384 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...