Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Suntem din nou șefii seriei

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-CS Afumați 2-1

Suntem din nou șefii seriei

Final de meci cu victorie importantă pe «1 Mai»! Enache Costea îl îmbră­ți­șează pe Ilie Lemnaru, iar în jurul lor sunt doar strigăte de bucurie. Unirea a trecut de una dintre contracandida­tele la promovare printr-un joc pragmatic, bine calculat și este, din nou, liderul seriei!

Atacul și-a făcut datoria
Enache Costea a rămas consecvent modulului 4-3-3 pe care l-a aplicat în acest sezon, iar contra Afumațiului a jucat cu Poiană-Ibrian, Dumbrăveanu, Lazăr, Comșa-Danciu (Năstase ’84), Lemnaru, Chebac-Moise (Bolojan ’66), Răduca (Hertu ’75), Moldovan (Dinu ’90). Ilfovenii au căutat să pună stă­pânire pe joc în primele minute, dar totul s-a rezumat la faulturi în atac și un șut peste poartă. Șutul pe lângă poartă a lui Moldovan și reluarea din 14 metri peste poartă a lui Danciu au prefațat deschiderea scorului. O combinație în careu venită în minutul 20 face ca mingea să ajungă la Adrian Moldovan, iar acesta înscrie un șut din 12 metri la colțul lung. Iese apoi la rampă Răduca, jucător care revine la forma care l-a consacrat. De data aceasta a evoluat în centrul ofensivei și, după o execuție peste poartă, a fructificat în minutul 35 centrarea lui Moise. Unirea avea 2-0, rezultat care s-a re­găsit pe tabelă și la pauză. În partea secundă, galben-al­baș­trii au căutat să-și conserve avantajul, de aici venind sen­zația de ușoară domi­nare din partea i­l­fovenilor. Domi­narea s-a concretizat parțial în minutul 52, la golul reușit de Mugurel Dedu după un șut expediat din zona punctului cu var. Continuă apoi dominarea sterilă a oaspeților, care pun sporadic în pericol poarta lui Poiană. Putem consemna în acest sens un șut peste poartă din marginea careului mare și o centrare pe­riculoasă în minutul 81, care îl găsește pe Poiană la locul potrivit. Nici mărini­mia arbitrului care prelun­gește cu peste 5 minute meciul nu reu­șește să mai aducă vreun beneficiu i­l­fovenilor. Unirea învinge și, cu 17 puncte, se instalează în fotoliul de lider. O ur­mează la un singur punct distanță CS Afumați și CS Tunari. Etapa viitoare trimite echipa noastră la Borcea, pentru duelul cu Agricola, meci ce se va juca sâmbătă, 12 octombrie a.c., de la orele 15,00.

8 Octombrie 2019, 17:15 (4077 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Central:
(13 Octombrie 2019, 01:37)
Nuami comentați când unirea e pe primu loc și câștiga fără sa se oprească dusmanosilor usturoi in ochi voștri nimicurilor ce sunteți ,hai unirea alee alee alee hai unirea alealeale,cine e pe primu loc unirea eeeee unirea eeeee ,ofticațiva cât mai puteți javrelor mirosiți a câine mort
nutu camataru:
(10 Octombrie 2019, 18:38)
Da soferu...soferu....mai fura motorina?Cel mai mare hot, soferul clubului....cred ca a furat vreo 3 cisterne de motorina pana acum!
Ion:
(9 Octombrie 2019, 18:37)
Au trecute doar 7 etape, jucam cu echipe de sate si ne bucuram ca suntem pe primul loc dupa un sfert de campionat, pe bune??? Unde traiti fratilor, foarte bn ca aduna puncte echipa, dar nu poti sa te crezi promovat dupa 7 etape si sa fi cel mai tare. Sa vedem unde ne clasam la finalul campionatului si dupa sa ne bucuram pt promovare, dar daca nu promovam ar fi grav, cu asa buget cu asa prime de 250 de euro cu echipe de sat, repet suntem intr-o liga a 3 a de echipe de sate, plus 3, 4 orase si ne tremura fundul cu echipe de comuna. Antrenori au merit si jucatorii, frustratul de Lemanru, distrugatorul de copii sa isi vada de ale lui si sa faca si ceva rugaciuni sa scape cu bn dupa sezonul asta!
Darius G:
(9 Octombrie 2019, 14:27)
Voi nu înțelegeți ca de fapt , sunt doar doi , maxim trei indivizi ce comentează sub diferite nume. Interesant ca unul dintre ei , are funcție mare in cadrul echipei de handbal “Giani”:))) Hai Unirea!!!
Giorgi:
(9 Octombrie 2019, 11:45)
Felicitări Unirea Slobozia!!! E interesant că întotdeauna când echipa are un rezultat bun e liniște la comentarii dar dacă nu e ok rezultatul e jale. Abia așteaptă să arunce cu piatra! Doamne ajută cu promovarea!!!
Angelica:
(9 Octombrie 2019, 01:02)
Bv echipei care merita sa fie pe primu loc,dacă echipa avea și un sprijin din partea suporterilor care ușor ușor vin la stadion ar fi minunat ,și nu ar mai fi a tata ura pe toți jucătorii care ne oferă un gram de bucurie in fiecare sâmbătă ,sper din tot sufletul sa fiți sanatosi toți jucatori și sa le dați peste nas la toți cei care va critica și va înjura tot timpu,drept dovada o dovediți prin rezultate și prin munca voastră ,hai unirea !!! Tampiti nu mai au voie sa comenteze ca nu au ce
bbb:
(9 Octombrie 2019, 00:17)
Sunt curios sa vad acuma care mai comenteaza de echipa..Aviz amatorilor de senzatii tari..Hai.Unirea

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(16956 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12381 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17272 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23138 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19182 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14868 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12651 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11285 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14772 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(17931 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(14866 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12543 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16744 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14594 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:51
(13790 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:49
(15345 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 19:04
(14738 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 18:41
(13015 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(10635 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(11709 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(14035 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 18:48
(13404 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 17:12
(12130 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8,1 milioane de lei, sprijin financiar pentru deșeurile de origine animală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor APIA, joi, 11 februarie 2010, peste 8,1 milioane de lei, reprezentînd sprijinul financiar acordat pentru activitatea de neutralizare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 15:18
(12955 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea criminalității, în atenția polițiștilor din Țăndărei și Urziceni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, începînd cu ora 24,00, efective din structurile de siguranță publică, investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 13:45
(10714 vizualizări - 0 comentarii)


Mediul de afaceri, în derivă: Ziua și firma suspendată

Economia județului se prăbușește. Datele statistice întocmite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lunii ianuarie 2010, reliefează cît de critică este situația economică a firmelor ialomițene ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:16
(12385 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și inundații

În urma cantităților însemnate de precipitații căzute la sfîrșitul săptămînii precedente, dar și a topirii zăpezilor, două străzi din municipiul Fetești au fost inundate sîmbătă, 13 februarie a.c.. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:14
(12597 vizualizări - 0 comentarii)


11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:09
(16841 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:29
(15996 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:28
(14728 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...