Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Ouă de Slobozia

Ouă de Slobozia

După cum puteți vedea în imagine, începând cu această săptămână, slobozenii se pot bucura de noile ornamente de granit ale Pieței Revoluției. Botezate, după caz, ba «ouăle lui Mocioniu», ba «ouăle administratorului public Gheorghe Puia», noile ornamente tronează cât e agora de lungă, dar și în dreptul Palatului Administrativ, acolo unde își parchează prefectul Gigi Petre vehiculul de firmă cât e ziua de lungă cât să irite contribuabilii. N-am fi consemnat acest aspect pitoresc al investiției dacă nu am fi auzit pe holurile Primăriei că cei doi își dispută paternitatea acestor ouă. Primarul, zice-se, de când au fost aduse, se plimbă țanțoș prin birouri fericit că are și el o oarecare greutate și ce arăta subalternelor. În replică, administratorul Puia susține că ouăle sunt dovada irefutabilă a eficienței sale administrative, că de potență nu mai poate fi vorba la vârsta senectuții, când singura bucurie reală sunt cei 16000 de lei pe care îi câștiga, mai nou numărând ouă, întocmai cum ne-a invitat Adrian Năstase. Acestea fiind spuse, noi le dorim să le numere cu spor! Iar slobozenilor, minte mai multă la viitoarele alegeri, că în ritmul ăsta pe ouăle de granit din Piață următorul primar va monta cloști de marmură, iar noi vom conti­nua să fim puii de bogdaproste ai unor edili care au pus pe hartă singura parcare fără intrare din lume.

6 Noiembrie 2019, 16:55 (5666 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Slobozia bolarzi
Citiți și:
Dragoș Soare vs Alexandru Potor, faza pe «bolarzi»

Comentariile cititorilor:


da' halatu'?:
(8 Noiembrie 2019, 10:55)
O reclama veche spunea: "da' halatu', cat e halatu"? protagonistul era in camasa de forta.
Ba ej nebun? Nu v-am mai spus ma sa nu-mi mai cheltuiti banii pe prostii? Mars afara din primarie mocio cu clanul tau de consiglieri si administratori pu(b)lici. Cat ati mai cheltuit ma din banii orasului pentru pietrele astea? ca de reparat calumea strazi si de facut trotuare acolo unde nu sunt spuneti imediat ca nu aveti bani Nu mai amintesc de problema apei nerezolvate, groapa, bani de returnat la UE si alte esecuri. Le-ai supraevaluat si p'astea, este? Ca doar va trebe bani de campanie elect orala. Bai nepriceputilor, cand ploua, pavelele alea puse mai jos decat bordurile, desi trebuia invers, vor tine apa ca intr-o cuva in loc sa o lase sa se scurga pe spatiul verde sau in canalizare, iar cetatenii cand vor vrea sa evite trotuarul inundat se vor impiedica de "ouale" voastre impietrite. O sa va traga suturi in ele la propriu, la figurat si la alegeri!
marius:
(7 Noiembrie 2019, 12:05)
si urate si inutile....impreuna cu luminitele  de aeroport desavarsesc kitchul peisagistic.s-a rezolvat cu potabilitatea apei, cu mult necesara parcare subterana, cu iluminatul in oras(aproape in totalitate, corpurile de iluminat , si asa slabe, sunt flancate de copaci),cu locurile de joaca, putine si sarace in dotari, etc.
Eu chiar nu-i inteleg pe astia:ori nu pot, ori nu vor....
bratian brt:
(7 Noiembrie 2019, 08:58)
La Tandarei se asfalteaza miseleste. Nu te anunta nimeni, si te trezesti blocat in curte cu masina. Nu tu anunt pe fb pe strada, la tv, ca tampitii fac ce vor si stai blocat in curte. Strazile se puteau plomba cu bani putini daca se intervenea imediat dar cind sa faca asta ? acum se asfalteaza cu bani multi, in graba cu bani imprumutati, in viteza sa nu se observe ilegalitatile. Noi orasenii platitori de taxe asteptam sa mai vina DNA sa mai faca iar curatenie, sa i mai bage la bulau ca nu s-au invatat minte. Aceasta specie de om trebuie starpita din radacini. Asteptam DNA acolo mai avem speranta.
oualele:
(6 Noiembrie 2019, 17:15)
Slobozia e barbata, are oo de Puia..Mocio va veni cu banane de granit. Doua oo si-o banana, sa nu se sparga oualele cand bate vantul.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
343 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția Rutieră Ialomița: 5 permise reținute, amenzi de peste 33500 de lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 4-6 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2016, 18:25
(6462 vizualizări - 0 comentarii)


Braconaj piscicol la Dridu

Braconaj piscicol la Dridu

În cadrul acțiunilor de combatere a braconajului piscicol, o patrulă de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni a depistat sîmbătă 5 noiembrie a.c., în jurul orei 7,30, pe malul lacului Dridu, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2016, 17:25
(7680 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Slobozia, morți în accidentul de pe Autostrada Soarelui. Linii telefonice pentru identificarea supraviețuitorilor

Doi bărbați din Slobozia, morți în accidentul de pe Autostrada Soarelui. Linii telefonice pentru identificarea supraviețuitorilor

UPDATE Reprezentanții Parchetului de pe lîngă Judecătoria Lehliu Gară au confirmat oficial faptul că două dintre cele trei persoane care au murit în ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2016, 18:10
(14206 vizualizări - 0 comentarii)


Arestări preventive în dosarul mașinilor incendiate la Slobozia

La începutul acestei săptămîni, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au făcut 8 percheziții domiciliare, în Ialomița și București, ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2016, 16:50
(6295 vizualizări - 3 comentarii)


Grivița: Cetățean algerian, depistat cu ședere ilegală

Un cetățean algerian, de 33 de ani, a fost depistat cu ședere ilegală pe raza comunei Grivița. Ulterior, acesta a fost transferat de polițiști către autoritățile italiene, în vederea internării sale într ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 19:45
(6312 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: A încercat să vîndă un smartphone contrafăcut

Jandarmii din Urziceni au depistat pe străzile municipiului un bărbat, de 33 de ani, din comuna Bărbulești, care încerca să vîndă un model de smartphone contrafăcut. Comerciantul de ocazie cerea pe respectivul ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 18:20
(5576 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: S-a răsturnat cu mașina în șanț

Un șofer de 32 de ani, domicilat în județul Călărași, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea într-un șanț de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în zona localității ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 17:40
(5030 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist, lovit de o mașină

Un tînăr de 20 de ani, din Valea Ciorii, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul care a provocat accidentul rutier are 26 de ani și domiciliează în aceeași localitate cu victima. Luni ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 17:10
(4250 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au continuat activitățile preventive referitoare la siguranța traficului rutier și în aceste zile. Astfel, luni, 31 octombrie 2016, oamenii legii au aplicat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 16:15
(6479 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tînăr fără permis și beat la volan, reținut de polițiști

Un tînăr, de 20 de ani, din Fetești, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui autovehicul de către o persoană care se află sub ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 17:25
(6093 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință publică la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 23 Ialomița

Marți, 2 noiembrie 2016, orele 15,00, va avea loc la sediul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 23 Ialomița din Slobozia, Piața Revoluției, nr. 1, ședința publică în care se va proceda la completarea ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 16:20
(5288 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 66000 de lei, 18 de permise reținute

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 28-30 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 15:15
(5842 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Doi bărbați, de 35 și 45 de ani, din Urziceni și Gîrbovi, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 14:20
(4119 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr drogat, depistat de jandarmi

Fetești: Tînăr drogat, depistat de jandarmi

Jandarmii din cadrul patrulei de intervenție Fetești, aflați în timpul serviciului pe raza municipiului, vineri, 28 octombrie a.c., în jurul orei 1,30, s-au sesizat cu privire la faptul că doi tineri se ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 13:25
(5301 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Se prelungește sesiunea de primire a proiectelor de investiții pentru procesarea produselor agricole și pomicole și pentru dezvoltarea exploatațiilor pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile (sM) 4.1a «Investiții în exploatații pomicole», 4.2 «Sprijin ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 12:20
(10769 vizualizări - 0 comentarii)


SC CONSTRUCT PEROM SRL

angajează
-șoferi profesioniști
categoria C+E
-mecanici utilaje
-automacaragiu
-inginer mecanic

așteptăm CV-urile dvs
la adresa de e-mail

[email protected]
Pentru mai multe detalii
vă rugăm să ne contactați
la telefon
0264/358.878

27 Octombrie 2016, 20:05


DN2C: Beat la volan, a acroșat cu mașina un biciclist

Miercuri, 26 octombrie a.c., Poliția Orașului Amara a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2C s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2016, 19:05
(4235 vizualizări - 0 comentarii)


SC CDI TRANSPORT INTERN Și INTERNAȚIONAL SRL

angajează
șoferi cu categoria D
pentru transport angajați
Urziceni-Balotești
(tur-retur)
Relații la telefon
0730/466.979
0730/444.450

27 Octombrie 2016, 18:30


Fructe și legume, confiscate de polițiștii ialomițeni

În cadrul unei acțiuni demarată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, oamenii legii au confiscat 275 kg de fructe ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2016, 18:20
(3655 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: A acroșat un biciclist

Marți, 25 octombrie a.c., în jurul orei 10,30, pe raza localității Mihail Kogălniceanu s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate, polițiștii ajunși la fața ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:45
(4354 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Jandarmii i-au confiscat peștele

Jandarmii din cadrul echipei de intervenție Urziceni, care desfășurau marți, 25 octombrie a.c., o acțiune de prevenire a comerțului ilicit, au observat un bărbat care comercializa pește direct din portbagajul ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:30
(5377 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit pentru «complicitate la evaziune fiscală», arestat

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:25
(4166 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru sex cu minori

Un bătrîn de 76 de ani din zona Urziceniului a fost trimis în judecată de procurorii locali după ce a obligat un minor de 12 ani să întrețină raporturi sexuale orale cu inculpatul. Potrivit anchetei, bătrînul ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:15
(4421 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr fără permis, reținut după ce a acroșat un pieton și a părăsit locul accidentului!

Un tînăr, de 22 de ani, din Slobozia, a fost reținut pe baza de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, marți, 25 octombrie a.c., fiind prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă. În fapt ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2016, 20:35
(5019 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accidente la Munteni Buzău și Urziceni

Luni, 24 octombrie a.c., pe DN2A, lîngă localitatea Munteni Buzău, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 61 de ani, din Urziceni, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2016, 20:20
(6244 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor»

În parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din municipiu, Protopopiatul Slobozia a desfășurat luni, 24 octombrie 2016, acțiunea «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor». Părintele ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2016, 18:55
(6828 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Intervenție a jandarmilor pentru calmarea unui elev-bătăuș

Vineri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, patrula de intervenție din cadrul Detașamentului de Jandarmi Fetești a fost sesizată de conducerea unui liceu din localitate despre faptul că în incinta școlii ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2016, 18:40
(6762 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Printr-un comunicat, Enel Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 19:40
(5508 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: A intrat cu mașina în stîlp

Joi, 20 octombrie a.c., în comuna Manasia, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 32 de ani, din comuna Manasia, conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 19:25
(4974 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 20 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 19:10
(4726 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...