Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Moraru-omul și opera (III)

Moraru-omul și opera (III)

Săptămâna trecută anunțam că vom de­dica cea de-a treia parte a foiletonului nostru administratorului public al județului, Larisa Mihai, femeia care prin sacrificiul ei public i-a adus liniște sufletească și, implicit, sănătate trupească, președintelui Victor Moraru. Vă rugăm însă să mai aveți puțintică răbdare. Pentru că administratorul public mai poate aștepta, însă domnia sa Victor Moraru ba. Atât de nerăbdător este încât a decis ca în 7 luni să realizeze cât a promis în 3 ani... Și pentru că nu vrem să rateze vreo promisiune și să rămână, Doamne ferește!, fără următorul mandat de președinte, i le contabilizăm noi pe toate, ca să-l scăpăm de-o grijă.

O dată vede Ialomița Raportul Președintelui
Raportul anual de activitate al președintelui Consiliului Județean Ialomița este un document obligatoriu. Iar președintele Moraru este obsedat de obligațiile sale publice. Așa că în vara anului 2017, convins că mandatul va fi suficient pentru a face Ialomița europeană, a comandat acest Raport și l-a împărțit cu mândrie cui a stat să îl ceară. Așa a ajuns și la noi unul pe care l-am recenzat la vremea respectivă după cum urmează: «Potrivit opisului, raportul are 7 capitole pe care ne permitem să le înșirăm neprotocolar, din lipsă de spațiu tipografic: infrastructură, administrație publică locală, cultură și tradiții, educație, sport și social, mediu, transparență administrativă și... țineți-vă bine, structuri asociative, relații internaționale și diplomație! Dacă sunteți însă masochiști și vă adânciți în lectură, veți constata că el se oprește brusc după prima pagină a Capitolului II, respectiv Administrație, lăsând în aer toate celelalte domenii ale vieții publice înșirate mai sus». Și ar mai fi ceva. Același Raport, colorat și plin de fotografii cu președintele Moraru, ne oferă șansa de a lectura într-un act oficial o rara avis, o mărturisire publică care și acum ne bântuie existența. Iată ce declara președintele Moraru la momentul respectiv: «Am fost nevoit să concluzionez că întreg sistemul administrativ se află într-o criză fără precedent. (...) Țin să menționez că a trebuit să îndeplinesc în același timp rolul de mediator, consilier, terapeut și, în unele cazuri, chiar și rolul de cel mai bun prieten!». Ulterior acestui moment, rapoartele au devenit seci și neatractive, transformându-se într-o lungă listă de date statistice și evenimente publice insipide pe care nici măcar noi, fani declarați ai activității prezidențiale, nu le mai putem urmări.

Ce e val, ca valul trece
Dar ne luarăm cu vorba și am uitat că avem de contabilizat proiectele președintelui, așa cum au fost ele lansate în discursurile publice lansate în acești 3 ani. Ne amintim cu plăcere două dintre ele. Prima a vizat fluidizarea traficului în zona Drajna, iar președintele Moraru declara despre această investiție în august 2016: «Demersurile sunt complicate, dar le vom face cât mai repede posibil! Eu aș fi dispus ca din banii Consiliului Județean să facem această pasarelă»... 3 ani mai târziu, în octombrie 2019, un alt strateg investițional, deputatul PSD Ștefan Mușoiu, preciza că investiția s-ar putea ridica la 100 milioane de lei. Și că va fi gata, dacă va fi!, în 2022. Cât despre cea de-a doua promisiune, ea vizează o investiție pe care, tot prin august 2016, președintele Victor Moraru o considera iminentă: «În urmă cu 2 săptămâni m-am întâlnit cu o societate germană care dorește să investească 150 milioane de euro în zona Țăndărei-Fetești, pentru achiziționarea și procesarea porumbului. Problema principală o reprezintă însă forța de muncă, fiindcă firma dorește să angajeze 1200 de oameni! Iar dacă îi putem asigura, la nivel de Asociație a Producătorilor de Cereale din Ialomița, că pot achiziționa porumb la 110 euro/tonă, vom avea acest investitor!». Și exemplele ar putea conti­nua, căci de-a lungul ultimilor 3 ani am auzit multe, de la investitori strategici chinezi din provincia nuștimcare care au venit la Slobozia pentru a pune «bazele unei posibile colaborări în domeniul agriculturii, infrastructurii rutiere și energiei fotovoltaice» la cei japonezi sau israelieni capabili să investească sute de milioane de euro în infrastructura rutieră sau în facilități de producție generatoare de mii de locuri de muncă. Veți spune, poate, că sunt declarații conjuncturale, că materializarea acestor promisiuni nu a depins exclusiv de administrație și că președintele Moraru nu poate fi judecat doar după vorbe. Vă dăm dreptate fără rezerve. Și vă invităm să rememorăm proiectele administrative concrete ale administrației Moraru...

Podul de la Dridu, singura certitudine administrativă
Proiectele administrative ale președin­telui Victor Moraru sunt greu de inventa­riat. Întâi pentru că sunt multe. Apoi pentru că niciunul nu a fost finalizat... E drept, domnia sa s-a delimitat public de acest deznodământ susținând că orizontul de așteptare pentru proiectele sale e 2022-2023. Dar asta nu înseamnă că ele nu există și că nu au produs cheltuieli admi­nistrative. Dimpotrivă! Potrivit informa­țiilor oficiale furnizate de către instituție, administrația Moraru a cheltuit în perioada 2016-2019 aproximativ 1 milion de lei pe studii de fezabilitate. Concret, este vorba despre modernizarea și reabilitarea de drumuri județene și de celebrele inves­tiții care ar urma să fie realizate în cadrul Spitalului Județean Slobozia prin PNDL 2. Valorile acestor Studii au oscilat între 18 mii de lei, în cazul «Modernizării DJ213A Mărculești-Bucu», și 129,9 mii de lei în cazul reabi­litării Blocului Operator din cadrul Spi­talului Județean. Ulterior, unele dintre aceste studii au stat la baza accesării fondurilor europene sau a celor derulate prin PNDL 2. Altele rămân la fel de inutile precum scopul pentru care au fost coman­date. Inutil să mai precizăm că, până la acest moment, niciuna dintre aceste in­vestiții nu a fost efectiv demarată. Și pentru că iarna bate la ușă, până în pri­mă­vara anului 2020 nici nu se va întâmpla! În aceste condiții, singurele realizări ad­ministrative certe ale administrației Moraru rămân două tronsoane de drum județean modernizate și reabilitarea celebrului de-acum pod de la Dridu peste râul Prahova. Președintele a reușit această performanță grație accesării Programului Național de Dezvoltare Loca­lă 2017-2020, iar valoarea estimată a investiției a fost de 10,3 milioane de lei. Podul a fost finalizat după 7 ani de la debutul lucră­rilor, în mai 2019, în plină campanie electorală. Reamintim că această unică victorie administrativă a președintelui Moraru a fost marcată, 3 luni mai târ­ziu, de un in­cident jenant. O parte a terasamentului, sub unul dintre pilonii dinspre Dridu, s-a surpat. Reparațiile au durat mai multe zile, perioadă în care circulația pe pod a fost li­mitată la o singură bandă. Din păcate, spa­țiul tipografic rezervat președintelui Moraru se oprește aici. Până data viitoare... La bună vedere!

13 Noiembrie 2019, 15:20 (5024 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


UnuDoisiTreide0:
(14 Noiembrie 2019, 18:36)
Mai e putin putin pana la vot, trebuie sa scapam judetul de capusele astea.
Vlad:
(14 Noiembrie 2019, 18:02)
@geo esti penibil.dar struguri sunt acri cateodata inclusiv si pentru tine.sa ai bafta
Bertolt Brecht:
(14 Noiembrie 2019, 15:08)
Opera de trei parale..
@Geo:
(14 Noiembrie 2019, 12:25)
Deja faptele'vorbeste' dar nu 'e' bune si anumite organe sunt tot mai atente si cu ochii pe personaj..
@ Geo:
(14 Noiembrie 2019, 10:06)
Astia-s sustinatorii lui Moraru! Cei care-l pupa vartos in dos si agramati de genul lui Geo. Bravo Geo!!!! Siluiesti limba romana in toate pozitiile! :)
Cat despre realizarile lui Moraru, acestea sunt doar in budoarul conitei ...
Geo:
(13 Noiembrie 2019, 23:58)
Tot ce sa promis se va face in perioada imediat urmatoare.asa ca va vorbi faptele nu ca altiii doar vorbe...Bv Moraru.
andrei:
(13 Noiembrie 2019, 17:25)
asteptam marea realizare : PODUL DE LA BORA.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(14924 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(12134 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13491 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12404 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12433 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(52834 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(10962 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11515 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12577 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13877 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17428 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13784 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12258 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14321 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11538 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11562 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12701 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15663 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(12017 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(13050 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10622 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10937 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14221 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11581 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11857 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11638 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12806 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11106 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14306 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...