Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Speranța» pentru Slobozia

«Speranța» pentru Slobozia

La început a fost un cuvântul... «Speranța»! Iar apoi cuvântul a devenit faptă. Întâi cu 6 elevi, apoi cu 10, cu 15... Acum sunt 32. «Suntem o familie!» ne spun fiecare în parte. O familie care, de mai bine de 5 ani, reușește să insufle slobozenilor bucurie, dragoste și credință. Unii dintre ei fac parte din grup încă de la început... Alții au doar câteva săptămâni. Dar toți fac parte din corul «Speranța», afiliat Parohiei Cuza Vodă din Slobozia.

În culisele «Speranței» I-am cunoscut în vreme ce repetau pentru Spectacolul de Crăciun. Cuminți, serioși, responsabili... Și foarte vocali. În față stau fetițele, păpuși de porțelan cu voci de îngeri, îmbrăcate în strai popular. Pe rândul următor, cu un cap mai înalți, stau băiețandrii. Vocile lor umplu foaierul Casei de Cultură Municipale și se revarsă năvalnic către public, către scenă. Părintele Dumitru Drăghici le coboară cu ochii glasurile. Dar numai un minut, căci vocile Grupului «Speranța» sunt făcute să umple scena. Pe al treilea stau vete­ranii... Niciunul mai mare de 15 ani și toți cu voci de aur moale, făcute parcă să ostoiască suferința sufletelor: «Astăzi s-a născut Hristos/Mesia cel luminos...». Prima care ne vorbește despre cor este Nicole Dumitrașcu, dirijorul corului. Nici ea nu a împlinit 16 ani: «Ne-am lansat în urmă cu 5 ani ca un cor religios, dar între timp am învățat și melodii laice. Dar cu măsură! Cântăm tot timpul anului, la toate evenimentele unde suntem chemați. Piesele noastre de rezistență sunt: „Deschide ușa, creștine“, „Coboară, Doamne, pe pământ“ și „Sculați, sculați, gospodari...“. Mereu simțim sala vibrând la cântările noastre. Dar când cântăm una dintre acestea trei, publicul ni se alătură mereu! Și ei ajung să cânte în fața noastră, nu noi în fața lor. Aceasta e minunea care ni se întâmpla de fiecare dată!».

Vocile care dau slavă Domnului În așteptarea concertului reușim să vorbim cu câțiva dintre membrii corului. Cristina Frățilă are 15 ani și e aici de la început. «Vin aici pentru că e ca acasă... Corul este familia mea! La repetiții, în excursiile pe care le facem, peste tot unde mergem să cântăm... Nu aș vrea să fiu în altă parte! Anul ăsta am fost într-o excursie de 3 zile, pe urmele lui Mihai Viteazul. Și am cântat de nu mai știu câte ori. Nu m-am plictisit niciodată și n-aș vrea să fiu în altă parte!» ne spune ca dintr-o răsuflare. Darius Andrei Porumboiu are 10 ani și vine de numai două săptămâni la cor. Ne mărturisește aparte că nu știe versurile tuturor cântecelor... Dar asta nu-l împiedică să cânte, plin de râvna vârstei: «Îmi plac vocile colegilor. Și mă simt bine tare aici! Am prieteni noi... Și chiar dacă nu știu toate versurile bine, bine, eu tot cânt... Că am încredere în mine!». Pe Darius îl ține de mână Sebastian Tăbleț, un alt veteran al corului. «Suntem ca o familie. Și, împreună, căpătam experiență de viață. Întâi cântăm, pentru că asta ne place... Și apoi ne simțim bine împreună! Iar când ajungem să cântăm pe scenă, descoperim că și oa­menii se bucură de ceea ce facem...». Însă cea mai insolită prezență din cor este Marcu Robert Clopotaru. Născut catolic, Robert cântă de 5 ani în Corul Ortodox «Speranța» și visează să ajungă toboșar într-o trupă rock: «Aici sunt toți pretenii mei. Vin de plăcere și cânt de bucurie... Așa e aici, la noi! Iar pe scenă am întotdeauna emoții. Și atunci când uit, din cauza emoției, improvizez...».

O altfel de poveste despre Educație
Corul «Speranța» nu a fost dintotdeauna celebru. Iar povestea lui o știe cel mai bine doamna Ecaterina Stroe, profesor de Limba Română și reprezentanta Liceului de Arte din Slobozia în cadrul Grupului: «Cu mulți ani în urmă, Liceul nostru a încheiat un parteneriat cu Protopopiatul. Atunci au fost incluse în grup 20 de parohii din întreg județul. Așa au ajuns toți acești copii să fie prieteni. Acum vreo 6 ani a apărut ideea de a face un cor... Numele grupului l-au dat copiii, în clasă. Au scris pe tablă cum ar vrea să se numească, apoi l-au ales... Copiii de-atunci sunt de-acum studenți... Iar dincolo de Cor, demersul nostru vizează Educația continuă a acestor copii. Acesta este scopul, aceasta este finalitatea. Să oferim societății oameni educați și responsabili, capabili să decidă împreună viitorul societății în care trăiesc. Iar dovada că nu greșim constă în faptul că numărul copiilor din Cor crește. La început au fost 6. Apoi 8, apoi 20... Acum sunt 32!».

22 Decembrie 2019, 13:10 (6126 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


T.B.:
(22 Decembrie 2019, 16:41)
Felicitari si multi ani frumosi 'Sperantei'!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3908 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(2169 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(1939 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat vineri, 21 martie 2025, două percheziții domiciliare, la Țăndărei, într-un dosar penal ce vizează ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:40
(2074 vizualizări - 2 comentarii)


Alexeni: Reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 44 de ani, din Alexeni, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști pe numele său ca urmare a faptului că și-ar ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:30
(3320 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Percheziții la hoți din case

Polițiștii din Stelnica au efectuat 4 percheziții domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri dintr-o locuință. Două persoane au fost conduse la sediul Poliției, una dintre acestea fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2025, 16:05
(1461 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi după depistarea de pesticide expirate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat controale pe linia substanțelor și produselor pentru protecția plantelor la mai multe societăți comerciale, în baza ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 16:20
(2660 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița intensifică acțiunile de control în perioada Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează consumatorii de pe raza județului cu privire la faptul că, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 14:30
(4123 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Joi, 20 martie 2025, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Astfel, Stația de Pompare Dridu nu va putea funcționa ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 13:05
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 12:50
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deficiențe la aproape jumătate dintre vehiculele verificate de RAR

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 09:10
(2170 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată aferente anului 2025 pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 30 mai inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2025, aferente sesiunii 4/ ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 16:05
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generala Antifraudă Fiscală transmite «scrisori de informare/notificare-închiriere spații cazare regim hotelier»

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Direcția Generală Antifraudă Fiscală transmite, atât prin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 11:55
(2961 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 21 martie 2025, termen final de primire cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, se depun cererile de acordare a unui sprijin financiar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:20
(3131 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 3,70 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma controalelor în februarie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna februarie a.c., 30 inspecții fiscale (18 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:05
(5155 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sistemul «E-Sigur», operațional

Începând cu luna martie 2025, Sistemul «E-Sigur» a devenit operațional și în județul Ialomița, având ca scop principal prevenirea și reducerea accidentelor de circulație ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 12:00
(4673 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În februarie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de peste 6,10 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 09:30
(3281 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 297,054 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie 2025, plata ajutorului de stat la motorina utilizată ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2025, 16:35
(3256 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, la data de 11 martie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:30
(3738 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Stelnica, în data de 11 martie a.c., în jurul orelor 19,00, au efectuat semanal de oprire unui vehicul ce circula pe strada Bărăganului din localitatea Bordușani. Î ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:25
(1617 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 127,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 127,80 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:40
(4353 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:35
(3095 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni,10 martie 2025, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 16:05
(4579 vizualizări - 0 comentarii)


182 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în luna ianuarie 2025

În luna ianuarie 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 182 de persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:50
(3509 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-07 martie 2025, în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:35
(4330 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 10:30
(3029 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Fidelis», dobânzi de până la 7,80%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că cea de a doua ediție a Programului «Fidelis» din 2025, ce se va desfășura între 7 și 14 martie a.c ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 09:25
(2419 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 74 de fermieri ialomițeni au depus cereri pentru acordarea subvențiilor destinate sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 3-6 martie 2025, prin Centrele APIA, s-au primit cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:40
(2790 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Joi, 6 martie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat activități preventive în cadrul a trei unități de învățământ din reședința județului. Este vorba despre Școala Gimnazială ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:20
(3270 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...