PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Crăciunul-Taina Întrupării Mântuitorului

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări !

Dreptmăritori creștini,
Sărbătoarea Nașterii după trup a Mântuitorului Iisus Hristos este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de celelalte sărbători legate de viața Mântuitorului, precum Botezul Domnului, Schimbarea la Față, Sfintele Pătimiri, Învierea și Înălțarea Lui. Fără Naștere nu ar fi Învierea, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul nașterii Sale după trup, sau al Sfintei întrupări. Așadar, toate praznicele împărătești sunt unite între ele, însă noi le despărțim pentru a le putea cinsti și pentru a aprofunda însemnătatea lor mântuitoare în fiecare an al petrecerii noastre pe pământ. La fiecare Sfântă Liturghie trăim toate aceste evenimente ale Sfintei întrupări. De aceea, după cum spun Sfinții Părinți, mereu este Crăciunul, mereu este Paștele și mereu sunt Rusaliile.
Sfintele Evanghelii prezintă Nașterea după trup a Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria și prin umbrirea Sfântului Duh, adică fără participarea unui tată omenesc. Evanghelia după Ioan afirmă că Fiul lui Dumnezeu sau Cuvântul, Care exista împreună cu Tatăl din veșnicie, „S-a făcut trup” – adică S-a „întrupat” ca om.
În Crezul pe care-l rostim în Biserică mărturisim că Fiul veșnic al lui Dumnezeu „S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”.
Sfântul Apostol Pavel mărturisește în Epistolele sale că Iisus Hristos, Mesia iudeilor și Mântuitorul lumii, a fost „egal cu Dumnezeu” (Filipeni 2, 6), că în El „locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) și că „S-a născut din femeie la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), adică într-un moment istoric, când relația omului cu Dumnezeu era întreruptă.
A venit nu ca să strice Legea, căci S-a născut după trup sub Lege, ci ca să-i răscumpere pe cei ținuți sub tirania Legii, dându-le un alt statut. De aceea, cei ce au credință nu se mai consideră supuși Legii, căci au devenit liberi, fiind repuși în dreptul de moștenitori (Galateni 4, 4-7). Toți am primit darul „înfierii” și astfel am devenit fiii adoptivi ai lui Dumnezeu, dând naștere unui popor nou, al lui Dumnezeu, de fii liberi, răscumpărați prin jertfa plină de iubire a Fiului Său întrupat.
Această schimbare radicală este marea noutate anunțată de Duhul Sfânt, „singurul lucru nou sub soare”, faptul că Dumnezeu S-a făcut om asemenea nouă, într-un anume context istoric și social al secolului I, când stăpânitorul lumii cunoscute atunci, adică al Imperiului Roman, era împăratul Octavian Augustus, iar regele vasal al Iudeei, Irod Idumeul.
Astfel, odată cu Nașterea Domnului Iisus Hristos, intră în lume nu numai un nou copil, cum altul nu a mai fost, de care se bucură părinții și familia, ci și un popor al lui Dumnezeu, deoarece, prin Fiul Său după natură întrupat, toți devin fiii Săi adoptivi, după har. Toată noutatea mântuirii este cuprinsă în Întrupare, care împarte istoria în două: înainte și după Întruparea lui Hristos. Taina Celui ce S-a „născut din Fecioara Maria și S-a făcut om” rămâne netâlcuită: „Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică Preacurată, ceea ce în tine s-a săvârșit”.

Iubiți frați și surori în Domnul,
În icoana Nașterii Domnului această Taină ni se descoperă într-un mod deosebit de clar. Imaginea tradițională ni-L prezintă pe Hristos copil în centru, înconjurat de zidurile peșterii în care S-a născut. Este înfășat nu în scutecele unui nou-născut, ci într-un giulgiu de înmormântare, care anticipează punerea Lui într-o altă peșteră, într-un alt spațiu întunecat, după moartea Sa pe Cruce. Nu este întins într-un pătuț, ci pe un altar de jertfă; pe un loc de jertfă, care anticipează momentul când Își va întinde mâinile pe cruce, va simți cuiele străpungându-I trupul și va da glas ultimului strigăt al unui om aflat în agonie: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”.
Înveșmântată în roșul morții și al învierii, Fecioara Maria privește în gol, dincolo de copil, spre veșnicie, contemplând Taina care s-a săvârșit prin ea. De fapt, ea este figura centrală a icoanei, de vreme ce ea este Maica lui Dumnezeu. Prin acceptarea misiunii minunate care a fost pusă în fața ei, Dumnezeu și-a asumat un „trup”, adică deplinătatea umanității noastre căzute. „El a devenit ceea ce suntem noi”, cu singurul scop de a ne deschide calea de a „deveni ceea ce este El”.
Întruparea a fost necesară deoarece omul nu se poate mântui pe sine însuși; numai Dumnezeu ne poate mântui!
Marea noutate, întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie, este o Taină minunată, care nu îngăduie „ispitire”: „Unde voiește Dumnezeu, acolo se biruiește rânduiala firii”. Rugăciunile și imnurile sărbătorii scot în evidență, pe de o parte, identitatea dintre Iisus din Nazaret și Mesia, numit de profeți „toiag din rădăcina lui Iesei”, „fiul lui David”, „așteptarea și înnoirea neamurilor”, „Emanuel – Dumnezeu este cu noi”; unul din cele mai importante titluri este „Îngerul sfatului celui mare”, ceea ce înseamnă că profeții au făcut experiența Cuvântului înainte de întrupare. Pe de altă parte, rugăciunile și imnurile sărbătorii scot în evidență cauza întrupării: „pricina minunată” este iubirea lui Dumnezeu pentru om sau filantropia divină: „Văzând Creatorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile Sale pierind, S-a pogorât plecând cerurile și îl zidește cu totul din nou”, în Noul Adam, născut din trupul Fecioarei.

Dreptmăritori creștini,
În fiecare an, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul sau „Nașterea lui Hristos după trup”, taina întrupării Lui. Totuși, după cum toți putem vedea, superficialitatea adusă epocii noastre de secularism a schimbat atât de puternic „adevăratul sens al Crăciunului”, încât se identifică sărbătoarea mai mult cu figura lui Moș Crăciun (sau a lui Moș Nicolae) decât cu Hristos, mai mult cu schimbul de cadouri, decât cu cinstirea Darului darurilor, care este pentru noi viața nouă și veșnică, posibilă prin Întruparea, Pătimirile și moartea lui Emanuel, a Celui Ce este „Dumnezeu cu noi”.
Reducerea tragică a Tainei creștine în conștiința publicului larg este atât cauza, cât și rezultatul eforturilor venite din partea unor gânditori rătăciți, de a redefini persoana lui Iisus, astfel încât El devine aproape de nerecunoscut. Cel pe Care Evangheliile și Epistolele Sfântului Pavel Îl numesc Domnul, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, este prezentat de către mass-media și de către unii care se consideră „specialiști biblici” ca un iudeu rătăcitor și marginal sau un revoluționar energic. Cu siguranță că denaturarea chipului evanghelic al lui Iisus Hristos este consecința unei gândiri slabe și secularizate, care încearcă să-L reducă pe Dumnezeu la puterea rațiunii umane, slăbănogite de păcat, de a-L înțelege.
Dumnezeu a trebuit să se facă om asemenea nouă, să Își asume atât condiția vieții noastre, cât și a morții noastre, pentru ca noi să ne împărtășim de viața Lui dumnezeiască. El trebuia să devină ceea ce suntem noi, pentru a ne permite nouă să devenim ceea ce este El în deplinătatea vieții și slavei Sale veșnice.
Părinții Bisericii, ca oameni duhovnicești, au adus multe și prețioase contribuții la înțelegerea Sfintei Scripturi și a Sfintelor Evanghelii, în special. Ei au adâncit și explicat aceeași învățătură despre Hristos-Dumnezeu făcut Om. Cei ce nu cred în dumnezeirea lui Hristos și, de aceea, nici în înduhovnicirea umanității asumate de El, prin urmare nu caută să se înduhovnicească pentru a înțelege infinitatea Lui și viața Lui omenească înduhovnicită, nu-L pot vedea pe Iisus după chipul Lui evanghelic, prezentat de Sfinții Apostoli.
Iată de ce Iisus nu este nici un iudeu rătăcitor, nici un revoluționar care a vrut să schimbe structurile sociale ale lumii acesteia, cum spun acești rătăciți. El este Domnul Păcii, Care S-a făcut trup, a murit și a înviat din morți, pentru a da Viață lumii.
La Nașterea Domnului noi sărbătorim an de an dragostea lui Dumnezeu, Care a primit un trup. Este dragostea Care S-a întrupat asemenea iubirii absolute a lui Dumnezeu, Care a rostit un cuvânt sau a atins o rană și a adus vindecarea.
În perioada Crăciunului, îndeosebi, nu putem decât să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul acestei iubiri, așa cum Iisus Mântuitorul a întruchipat-o și care prinde substanță prin viețile tuturor celor care fac din existența lor ceva asemănător unei filantropii dumnezeiești, prin susținerea lucrărilor de ajutorare a aproapelui. Sunt creștini filantropi, care oferă cu generozitate dumnezeiască din rodul muncii lor celor mai puțin privilegiați. Preabunul Dumnezeu să le binecuvinteze eforturile și să le sporească dăruirea. Fie ca exemplul lor luminos să fie urmat de cât mai mulți creștini, după cuvintele Mântuitorului: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16). Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a rânduit, de altfel, ca Anul mântuirii 2020 să fie un an în care să-i cinstim pe cei care fac binele, pe filantropii Bisericii.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Anul 2019 a fost un an tulburat de multe încercări și ispite. Preabunul Dumnezeu ne-a dat credința și nădejdea să le biruim și să ieșim din ele întăriți și mai buni, conștienți fiind că Sfânta Biserică Ortodoxă rămâne așezământul divino – uman prin care Dumnezeu ne mântuiește. În mulțimea de creștini, fii ai Bisericii, care cred cu smerenie, care iubesc și care suferă, Îl putem descoperi pe adevăratul Dumnezeu, Cel al iubirii. Biserica a fost și va fi, astăzi și în viitor, o Biserică de martori, dar și de martiri ai lui Hristos.
La acest moment de bucurie a Nașterii Domnului, cu părintească dragoste, Vă îndemn să fiți făclii luminoase ale credinței, așezate într-un loc înalt, care să lumineze tuturor celor ce sunt întru întuneric (Matei 5,15). Creștinii sunt chemați să răspândească lumina lui Hristos prin exemplul vieții lor, prin mărturisirea pe care o fac despre Lumină, în această lume a întunericului adus de păcate.
Fie ca sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2020 și Bobotezei să le aveți cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii!
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor