Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Crăciunul-Taina Întrupării Mântuitorului

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări !


Dreptmăritori creștini,
Sărbătoarea Nașterii după trup a Mântuitorului Iisus Hristos este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de celelalte sărbători legate de viața Mântuitorului, precum Botezul Domnului, Schimbarea la Față, Sfintele Pătimiri, Învierea și Înălțarea Lui. Fără Naștere nu ar fi Învierea, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul nașterii Sale după trup, sau al Sfintei întrupări. Așadar, toate praznicele împărătești sunt unite între ele, însă noi le despărțim pentru a le putea cinsti și pentru a aprofunda însemnătatea lor mântuitoare în fiecare an al petrecerii noastre pe pământ. La fiecare Sfântă Liturghie trăim toate aceste evenimente ale Sfintei întrupări. De aceea, după cum spun Sfinții Părinți, mereu este Crăciunul, mereu este Paștele și mereu sunt Rusaliile.
Sfintele Evanghelii prezintă Nașterea după trup a Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria și prin umbrirea Sfântului Duh, adică fără participarea unui tată omenesc. Evanghelia după Ioan afirmă că Fiul lui Dumnezeu sau Cuvântul, Care exista împreună cu Tatăl din veșnicie, „S-a făcut trup” – adică S-a „întrupat” ca om. 
În Crezul pe care-l rostim în Biserică mărturisim că Fiul veșnic al lui Dumnezeu „S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”.
Sfântul Apostol Pavel mărturisește în Epistolele sale că Iisus Hristos, Mesia iudeilor și Mântuitorul lumii, a fost „egal cu Dumnezeu” (Filipeni 2, 6), că în El „locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) și că „S-a născut din femeie la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), adică într-un moment istoric, când relația omului cu Dumnezeu era întreruptă.
A venit nu ca să strice Legea, căci S-a născut după trup sub Lege, ci ca să-i răscumpere pe cei ținuți sub tirania Legii, dându-le un alt statut. De aceea, cei ce au credință nu se mai consideră supuși Legii, căci au devenit liberi, fiind repuși în dreptul de moștenitori (Galateni 4, 4-7). Toți am primit darul „înfierii” și astfel am devenit fiii adoptivi ai lui Dumnezeu, dând naștere unui popor nou, al lui Dumnezeu, de fii liberi, răscumpărați prin jertfa plină de iubire a Fiului Său întrupat.
Această schimbare radicală este marea noutate anunțată de Duhul Sfânt, „singurul lucru nou sub soare”, faptul că Dumnezeu S-a făcut om asemenea nouă, într-un anume context istoric și social al secolului I, când stăpânitorul lumii cunoscute atunci, adică al Imperiului Roman, era împăratul Octavian Augustus, iar  regele vasal al Iudeei, Irod Idumeul.
Astfel, odată cu Nașterea Domnului Iisus Hristos, intră în lume nu numai un nou copil, cum altul nu a mai fost, de care se bucură părinții și familia, ci și un popor al lui Dumnezeu, deoarece, prin Fiul Său după natură întrupat, toți devin fiii Săi adoptivi, după har. Toată noutatea mântuirii este cuprinsă în Întrupare, care împarte istoria în două: înainte și după Întruparea lui Hristos. Taina Celui ce S-a „născut din Fecioara Maria și S-a făcut om” rămâne netâlcuită: „Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică Preacurată, ceea ce în tine s-a săvârșit”.

Iubiți frați și surori în Domnul,
În icoana Nașterii Domnului această Taină ni se descoperă într-un mod deosebit de clar. Imaginea tradițională ni-L prezintă pe Hristos copil în centru, înconjurat de zidurile peșterii în care S-a născut. Este înfășat nu în scutecele unui nou-născut, ci într-un giulgiu de înmormântare, care anticipează punerea Lui într-o altă peșteră, într-un alt spațiu întunecat, după moartea Sa pe Cruce. Nu este întins într-un pătuț, ci pe un altar de jertfă; pe un loc de jertfă, care anticipează momentul când Își va întinde mâinile pe cruce, va simți cuiele străpungându-I trupul și va da glas ultimului strigăt al unui om aflat în agonie: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”.
Înveșmântată în roșul morții și al învierii, Fecioara Maria privește în gol, dincolo de copil, spre veșnicie, contemplând Taina care s-a săvârșit prin ea. De fapt, ea este figura centrală a icoanei, de vreme ce ea este Maica lui Dumnezeu. Prin acceptarea misiunii minunate care a fost pusă în fața ei, Dumnezeu și-a asumat un „trup”, adică deplinătatea umanității noastre căzute. „El a devenit ceea ce suntem noi”, cu singurul scop de a ne deschide calea de a „deveni ceea ce este El”.
Întruparea a fost necesară deoarece omul nu se poate mântui pe sine însuși; numai Dumnezeu ne poate mântui!
Marea noutate, întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie, este o Taină minunată, care nu îngăduie „ispitire”: „Unde voiește Dumnezeu, acolo se biruiește rânduiala firii”. Rugăciunile și imnurile sărbătorii scot în evidență, pe de o parte, identitatea dintre Iisus din Nazaret și Mesia, numit de profeți „toiag din rădăcina lui Iesei”, „fiul lui David”, „așteptarea și înnoirea neamurilor”, „Emanuel – Dumnezeu este cu noi”; unul din cele mai importante titluri este „Îngerul sfatului celui mare”, ceea ce înseamnă că profeții au făcut experiența Cuvântului înainte de întrupare. Pe de altă parte, rugăciunile și imnurile sărbătorii scot în evidență cauza întrupării: „pricina minunată” este iubirea lui Dumnezeu pentru om sau filantropia divină: „Văzând Creatorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile Sale pierind, S-a pogorât plecând cerurile și îl zidește cu totul din nou”, în Noul Adam, născut din trupul Fecioarei.

Dreptmăritori creștini,
În fiecare an, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul sau „Nașterea lui Hristos după trup”, taina întrupării Lui. Totuși, după cum toți putem vedea, superficialitatea adusă epocii noastre de secularism a schimbat atât de puternic „adevăratul sens al Crăciunului”, încât se identifică sărbătoarea mai mult cu figura lui Moș Crăciun (sau a lui Moș Nicolae) decât cu Hristos, mai mult cu schimbul de cadouri, decât cu cinstirea Darului darurilor, care este pentru noi viața nouă și veșnică, posibilă prin Întruparea, Pătimirile și moartea lui Emanuel, a Celui Ce este „Dumnezeu cu noi”.
Reducerea tragică a Tainei creștine în conștiința publicului larg este atât cauza, cât și rezultatul eforturilor venite din partea unor gânditori rătăciți, de a redefini persoana lui Iisus, astfel încât El devine aproape de nerecunoscut. Cel pe Care Evangheliile și Epistolele Sfântului Pavel Îl numesc Domnul, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, este prezentat de către mass-media și de către unii care se consideră „specialiști biblici” ca un iudeu rătăcitor și marginal sau un revoluționar energic. Cu siguranță că denaturarea chipului evanghelic al lui Iisus Hristos este consecința unei gândiri slabe și secularizate, care încearcă să-L reducă pe Dumnezeu la puterea rațiunii umane, slăbănogite de păcat,  de a-L înțelege.
Dumnezeu a trebuit să se facă om asemenea nouă, să Își asume atât condiția vieții noastre, cât și a morții noastre, pentru ca noi să ne împărtășim de viața Lui dumnezeiască. El trebuia să devină ceea ce suntem noi, pentru a ne permite nouă să devenim ceea ce este El în deplinătatea vieții și slavei Sale veșnice.
Părinții Bisericii, ca oameni duhovnicești, au adus multe și prețioase contribuții la înțelegerea Sfintei Scripturi și a Sfintelor Evanghelii, în special. Ei au adâncit și explicat aceeași învățătură despre Hristos-Dumnezeu făcut Om. Cei ce nu cred în dumnezeirea lui Hristos și, de aceea, nici în înduhovnicirea umanității asumate de El, prin urmare nu caută să se înduhovnicească pentru a înțelege infinitatea Lui și viața Lui omenească înduhovnicită, nu-L pot vedea pe Iisus după chipul Lui evanghelic, prezentat de Sfinții Apostoli.
Iată de ce Iisus nu este nici un iudeu rătăcitor, nici un revoluționar care a vrut să schimbe structurile sociale ale lumii acesteia, cum spun acești rătăciți. El este Domnul Păcii, Care S-a făcut trup, a murit și a înviat din morți, pentru a da Viață lumii.  
La Nașterea Domnului noi sărbătorim an de an dragostea lui Dumnezeu, Care a primit un trup. Este dragostea Care S-a întrupat asemenea iubirii absolute a lui Dumnezeu, Care a rostit un cuvânt sau a atins o rană și a adus vindecarea.
În perioada Crăciunului, îndeosebi, nu putem decât să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul acestei iubiri, așa cum Iisus Mântuitorul a întruchipat-o și care prinde substanță prin viețile tuturor celor care fac din existența lor ceva asemănător unei filantropii dumnezeiești, prin susținerea lucrărilor de ajutorare a aproapelui. Sunt creștini filantropi, care oferă cu generozitate dumnezeiască din rodul muncii lor celor mai puțin privilegiați. Preabunul Dumnezeu să le binecuvinteze eforturile și să le sporească dăruirea. Fie ca exemplul lor luminos să fie urmat de cât mai mulți creștini, după cuvintele Mântuitorului: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16). Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a rânduit, de altfel, ca Anul mântuirii 2020 să fie un an în care să-i cinstim pe cei care fac binele, pe filantropii Bisericii.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Anul 2019 a fost un an tulburat de multe încercări și ispite. Preabunul Dumnezeu ne-a dat credința și nădejdea să le biruim și să ieșim din ele întăriți și mai buni, conștienți fiind că Sfânta Biserică Ortodoxă rămâne așezământul divino – uman prin care Dumnezeu ne mântuiește. În mulțimea de creștini, fii ai Bisericii, care cred cu smerenie, care iubesc și care suferă, Îl putem descoperi pe adevăratul Dumnezeu, Cel al iubirii. Biserica a fost și va fi, astăzi și în viitor, o Biserică de martori, dar și de martiri ai lui Hristos.
La acest moment de bucurie a Nașterii Domnului, cu părintească dragoste, Vă îndemn să fiți făclii luminoase ale credinței, așezate într-un loc înalt, care să lumineze tuturor celor ce sunt întru întuneric (Matei 5,15). Creștinii sunt chemați să răspândească lumina lui Hristos prin exemplul vieții lor, prin mărturisirea pe care o fac despre Lumină, în această lume a întunericului adus de păcate.
Fie ca sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2020 și Bobotezei să le aveți cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii!
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2019, 10:55 (3137 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(1695 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1452 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(669 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(2492 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(6264 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(5203 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(396 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(3360 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1326 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(3659 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(442 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(1724 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(843 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(8179 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(870 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3312 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2090 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(2092 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(2008 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1714 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1042 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2238 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(636 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(489 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(660 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2013 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1433 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3298 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2070 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...