Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prefectura Ialomița are un nou șef de cabinet

Gheorghe Babagianu, scos de la naftalină

Prefectura Ialomița are un nou șef de cabinet

Prefectura Ialomița are, începând cu sfârșitul anului 2019, un nou șef de cabinet. Este vorba despre Georghe Babagianu, fost subprefect al județului în anul 2009. Surse din cadrul instituției confirmă faptul că angajarea acestuia s-a făcut la insistențele deputatului PNL Gheorghe Tinel. «Colaborarea cu domnul Babagianu a început în luna decembrie a anului trecut...» a declarat laconic prefectul Tonița Manea.

Și PNL are dinozauri
Unul dintre cei mai controversați oameni politici din Ialomița, Gheorghe Babagianu, a reintrat în circuitul administrativ. El ocupă, începând cu finele lunii decembrie 2019, funcția de șef de cabinet în cadrul Prefecturii Ialomița. Solicita să ofere un punct de vedere privind revenirea sa în viața publică, Gheorghe Babagianu a declarat lapidar: «Cine v-a anunțat despre numire sa în funcție să vă dea și declarații!». Revenirea lui Gheorghe Babagianu pe scena administrativă, confirmă surse din cadrul instituției, este rezultatul presiunilor exercitate de deputatul PNL Gheorghe Tinel. Reamintim că aceasta este a doua intervenție arbitrară a deputatului, după Tănase Mihalcea, reînscăunat în decembrie 2019 în fruntea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița. «Colaborarea cu domnul Babagianu a început în luna decembrie a anului trecut...» a declarat laconic prefectul Tonița Manea. Gheorghe Babagianu a fost consilier local la Urziceni, din partea Partidului Democrat Liberal, președinte al organizației municipale PD-L, ocupând funcția de viceprimar al municipiului Urziceni între anii 2002 si 2004. La alegerile locale din vara anului 2008, a candidat pentru a obține fotoliul de primar, însă, în al doilea tur de scrutin, a pierdut în fața contracandidatului sau, actualul primar liberal Constantin Sava. Reamintim că Gheorghe Babagianu este una dintre cele mai controversate figuri politice ale acelei perioade, de numele său fiind legate numeroase scandaluri publice. De asemenea, el a fost și vicepreședinte al Asociației Sportive Fotbal Club «Unirea Urziceni», calitate în care a fost tras la răspundere de către Fisc pentru debite de 2,9 milioane de lei.

6 Ianuarie 2020, 18:05 (17987 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Executare silită de aproximativ 10 milioane de lei pe numele lui Gheorghe Babagianu

Comentariile cititorilor:


Sinistraţii:
(6 Februarie 2020, 14:25)
Deși carosabilul spre Slobozia este negru nu se permite circulația dinspre Urziceni. În special tirurile sunt oprite. Punct preselecție la hotel Royal!!! Ați înțeles?
pentru ala cu substratu'...:
(8 Ianuarie 2020, 01:36)
Nu-i desuu, ca-i la vedere. Camataru' e pus ca sa "ajute" cu bani candidatii PSD (nu te mira! Stiu ce zic!) ca sa iasa primari PSD (de unde e Tinel, de fapt, ducandu-i de nas pe idiotii PNL de la Centru) iar, in schimbul "ajutorului", primarii "ajutati" cu bani de camatar isi iau alt mandat si ii asigura inca un mandat de deputat Lui Tinel. Camatarul se alege cu dobanzile, iar Tinel cu inca un mandat. Ca idiotii PNL de la Centru nu au priceput ca lumea a votat datorita primarilir putini pe care ii are PNL, ca pe libidinosul de Tinel nu l-ar vota nici o musca beata.
Cetetean Ma:
(7 Ianuarie 2020, 22:21)
Mai &ion falcosul de tinel toata viata lui cu asta sa ocupat, a racolat traseisti si traseiste, curve politice, are in sange, este meseria lui. Din 2016 a inceput sa adune si pe curvele politice, primarii aia cercetati penal. Falcosul silvicultor se tine de promisiuni ca are limba ca a sarpelui, o parte intra in urechea comisarului sef de politie, cealalta parte in timpanul procurorului. Acu ca ai luat teapa cu votul, altadata beleste ochi si urechile ca astia isi schimba izmenele, dar ciocolata ramane pe turul lor. Ce este asa de greu de vazut ca de 20 ani se schimba golani intre ei, mizeria sta ascunsa sub pres si cand mai adie vantul prostiei iese odata la cativa ani. Ma ce sa zic, pute de prostie, pana la desteptare.
Ion:
(7 Ianuarie 2020, 20:05)
Am votat pnl dar sunt dezamagit de ce se intampla. Vrem oameni curati, seriosi nu curve politice! Dnule Tinel aveti grija. Ialomita a schimbat culoarea politica cu greu iar d.stra se pare ca nu va este prea la indemana sa ramaneti unde v.am asezat noi.
Mioara:
(7 Ianuarie 2020, 16:59)
Padurarul o sa inlocuiasca incet, incet toate, castronele vechi din tabla coclita cu strachini de pamant galben. Ma astept sa puna in functii si ceva fosti jucatori de barbut cu multe dosare penale albite de procurori ca tot schimba garzile. Taietorule de plopi prin primariile alea de ai prieteni nu iti bagi nasul, sa schimbi babele grasele nasoale cu ceva prospatura cu siretele intre buci ?
Tanti Tony:
(7 Ianuarie 2020, 15:16)
ANUNȚ Din grijă pentru cei cămătăriți cu termene stabilite la dată și oră exacte , prefectura și PNL Ialomița vin în sprijinul cetățenilor prin înființarea biroului de colectare a dobânzii datorate lui Gigică arpagic. Angajații acestui serviciu prin numire vor fi Tăsel și Dănutz din Urziceni care vor presta în teren și în afara programului.Seful de cabinet al prefectului cu consultarea dep. Tinel le va adapta fișa postului de la caz la caz. Datornicii vor fi întâmpinați cu mesajul "ghiniviniș!"
Presa locală :
(7 Ianuarie 2020, 14:19)
Intrebati-l pe nea Gigi dacă a făcut puscarie în anii 90. Dacă e afirmativ, cât a stat la pârnaie și pentru ce? Sau a fost doar arestat preventiv? La Urziceni se știe...
Tăsel:
(7 Ianuarie 2020, 14:01)
Nea Gigi unde se plătește dobânda la dobândă, la prefectură sau la royal ?Întreb că ai program de 8 ore/zi și nu vreau să treacă termenul... că sunt penalități
Cara Machedon:
(7 Ianuarie 2020, 13:16)
Noi si confratii noștri din Barbulesti si cartierul Posta Urziceni ii zicem dțidți camataru.e fratili nostru chiar daca ne-a dat la ProTV cu Tinel. Acum ca a ajuns la prefectura speram sa nu ne faca iar concurenta neloiala ca nu mai aceptam!
Slobozia.:
(7 Ianuarie 2020, 11:56)
Alt Escroc Mafiot!! Jos Mafia cu Epoleți!!!
Tomata:
(7 Ianuarie 2020, 11:51)
Prefectura Ialomita cat si toti directori din institutiile subordonate trebuie curatate de viermii si ramele din comisii, subcomisii, departamente, care au facut prapad si care sunt pe functii de jde ani. La puscarie cu ei.
Vai PNL:
(7 Ianuarie 2020, 11:41)
Care o fi miza reala a acestei mișcări, ca doar nu sta cămătaru în 5000 lei salariu de cancelar. Sau poate își face încălzirea pentru a prelua frâiele de prefect.=)
Doct:
(7 Ianuarie 2020, 10:40)
Un mare castig pentru Prefectura si Județ !!! Ma frate nu va este rusine chiar deloc , sa stiti ca si Vivi camataru si Mamaliga de la Barbulesti sunt fara job ...ar fi pacat sa nu intregiti o echipa frumoasa !
HalalPNL:
(7 Ianuarie 2020, 10:18)
Astia fac tot ce le sta in putere sa nu-i mai voteze lumea in veci. Nu o sa mai mearga cu "alegem raul cel mai mic" pentru ca si peneleul joaca in liga mare, cu pesedeul, la masa borfasilor. La centru nu se vede? sau, un judet amarat ca Ialomita nu prea conteaza. In loc de oameni competenti, profesionisti, numesc in functie toti neavenitii. Ma mir ca nu-l puneti prefect pe marinica fara frica. Treaba voastra, jucati-va cu oamenii, dar aveti alegeri anul asta si dracu va mai voteaza.Luati bani de la pensiile speciale ale parlamentarilor si redresati tara, nu va tineti de ciubucarii dinastea ieftine cu numiri pe functii contra cost. Ati dat afara toti pesedistii, dar nu ca sa faceti economie la buget ci ca sa puneti in locul lor oamenii vostri. Aveti 2 luni de guvernare si deja scadeti enorm in ochii oamenilor, care au avut asteptari de mai bine de la voi. Dezamagitor!
Urziceanul 100%:
(7 Ianuarie 2020, 10:18)
Mda.... o sa ajungem ca pe vremea cand Tata era condusa de boierime care avea bank din munca sclvilor... uitati va in plm la Finlanda

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
210 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6338 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6732 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8185 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6307 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3574 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1968 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(725 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(832 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6560 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2316 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5629 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3022 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2790 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4992 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1185 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(603 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(702 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1535 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(847 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5778 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2249 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1431 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1680 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1404 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...