Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prefectura Ialomița are un nou șef de cabinet

Gheorghe Babagianu, scos de la naftalină

Prefectura Ialomița are un nou șef de cabinet

Prefectura Ialomița are, începând cu sfârșitul anului 2019, un nou șef de cabinet. Este vorba despre Georghe Babagianu, fost subprefect al județului în anul 2009. Surse din cadrul instituției confirmă faptul că angajarea acestuia s-a făcut la insistențele deputatului PNL Gheorghe Tinel. «Colaborarea cu domnul Babagianu a început în luna decembrie a anului trecut...» a declarat laconic prefectul Tonița Manea.

Și PNL are dinozauri
Unul dintre cei mai controversați oameni politici din Ialomița, Gheorghe Babagianu, a reintrat în circuitul administrativ. El ocupă, începând cu finele lunii decembrie 2019, funcția de șef de cabinet în cadrul Prefecturii Ialomița. Solicita să ofere un punct de vedere privind revenirea sa în viața publică, Gheorghe Babagianu a declarat lapidar: «Cine v-a anunțat despre numire sa în funcție să vă dea și declarații!». Revenirea lui Gheorghe Babagianu pe scena administrativă, confirmă surse din cadrul instituției, este rezultatul presiunilor exercitate de deputatul PNL Gheorghe Tinel. Reamintim că aceasta este a doua intervenție arbitrară a deputatului, după Tănase Mihalcea, reînscăunat în decembrie 2019 în fruntea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița. «Colaborarea cu domnul Babagianu a început în luna decembrie a anului trecut...» a declarat laconic prefectul Tonița Manea. Gheorghe Babagianu a fost consilier local la Urziceni, din partea Partidului Democrat Liberal, președinte al organizației municipale PD-L, ocupând funcția de viceprimar al municipiului Urziceni între anii 2002 si 2004. La alegerile locale din vara anului 2008, a candidat pentru a obține fotoliul de primar, însă, în al doilea tur de scrutin, a pierdut în fața contracandidatului sau, actualul primar liberal Constantin Sava. Reamintim că Gheorghe Babagianu este una dintre cele mai controversate figuri politice ale acelei perioade, de numele său fiind legate numeroase scandaluri publice. De asemenea, el a fost și vicepreședinte al Asociației Sportive Fotbal Club «Unirea Urziceni», calitate în care a fost tras la răspundere de către Fisc pentru debite de 2,9 milioane de lei.

6 Ianuarie 2020, 18:05 (17980 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Executare silită de aproximativ 10 milioane de lei pe numele lui Gheorghe Babagianu

Comentariile cititorilor:


Gică arpagic:
(7 Ianuarie 2020, 00:40)
Când s-a scos acest post la concurs? Ce rezultat a obținut ipochimenul? Nu prea știa să vorbește corect când era la unirea Urziceni, echipă campioană a României, desființată pentru FALIMENTsi prezidată de monsiu Arpagic. Așteptăm cu nerăbdare declarațiile de avere și de interese. La mai mare Gicuță!
asta ne mai lipsea!:
(7 Ianuarie 2020, 00:10)
Un mafiot transpartinic la prefectura! Taman unu' care a finantat toti primarii infractori PSD-isti, contra comisioane. Asta va face aceeasi mizerie SI in Campania viitoare: Da bani cu camata pretendentilor PSD la primarii, contra voturi pentru Tinel SI comisioane pentru el. Puneti pariu ca ies primari borfasi PSD Dar ca Tinel isi ia alt mandat? ASA a facut mereu. A vandur primariile contra voturi pentru deputatia Lui. ASA face SI acum, Mai ales ca are sprijinul camataresc al Lu machidonului.
asta ne mai lipsea!:
(7 Ianuarie 2020, 00:03)
Un mafiot transpartinic la prefectura!
Ialomiţean:
(6 Ianuarie 2020, 22:35)
De unde s-a procopsit județul ăsta cu cel mai mare mafiot silvic din București -Ilfov?Stai liniștit Tinele că nemțu e plănuiește să slobozească dna-ul mai abitir decât Băse!
Labageanu:
(6 Ianuarie 2020, 22:07)
Gică! Rămâi mă la cămătăria ta!
cetatean:
(6 Ianuarie 2020, 20:14)
Tinel a construit prfectura sistem autogara Slobozia -robor sef de sala -Tonita ospatar-Barbu impegat ;In locu lui Marcu pe cine o aduce ?
USerist:
(6 Ianuarie 2020, 19:36)
Vezi mai PSD-ule cu ce se vine la putere?! Cu oameni tineri , oameni noi , oameni curati , asa se guverneaza!!!! Pune mana si ia aminte, poate va intoarceti tot asa, ca nu mai e mult cu astia.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
331 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit!

Sâmbătă, 8 februarie 2025, în jurul orelor 17,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane, î ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2025, 18:30
(18664 vizualizări - 18 comentarii)


Sinești: Percheziții ale polițiștilor la hoții de energie electrică

Joi, 6 februarie 2025, polițiștii ialomițeni, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat 5 percheziții domiciliare în comuna Sinești la proprietățile ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:20
(4668 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în cadrul Programului Național «Școala Altfel»

Peste 210 de copii din cadrul a 8 unități de învățământ, de pe raza localităților Slobozia, Andrășești, Ciulnița și Gheorghe Doja, au primit informații și recomandări cu privire la siguranța ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:10
(4435 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 15:00
(18515 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziție dedicată mașinii de cusut «Singer»

O nouă expoziție va fi inaugurată la Muzeul Național al Agriculturii pe 14 februarie 2024, orele 14,00, destinată tuturor categoriilor de public, dar, în special, cunoscătorilor domeniului textilelor ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 12:40
(13225 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

Săptămâna aceasta, polițiștii ialomițeni au fost prezenți în mijlocul elevilor Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, desfășurând activități în cadrul Programului ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 16:05
(4624 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «furturi»

În cursul zilei de marți, 4 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 15:40
(4334 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,65 milioane de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) către Comisia Europeană, în data de 31 ianuarie 2025, au fost transferate ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 12:20
(6388 vizualizări - 0 comentarii)


2879 de persoane s-au angajat în anul 2024 prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2879 persoane ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:35
(7092 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 4 februarie 2025, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița a organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Centrului multifuncțional al ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:15
(4684 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Percheziții la un braconier

Adâncata: Percheziții la un braconier

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au pus în executare ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:25
(5122 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori în Franța, identificați și reținuți de polițiștii ialomițeni

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de arestare european privind un bărbat, de 60 de ani, din Țăndărei. Pe numele acestuia ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:20
(9037 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ilfovean surprins la volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii din Fierbinți-Târg, duminică, 2 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 28 de ani, din județul Ilfov, în vederea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:15
(3760 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,03%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2024

La sfârșitul lunii decembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4720 șomeri (din care 2128 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 12:05
(15216 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modalitatea de angajare a persoanelor cu dizabilități

Potrivit prevederilor legale, entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 11:30
(6447 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4500 de agenți economici pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 10:40
(11274 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «înșelăciune»

În urma unei colaborări judiciare a polițiștilor din județele Ialomița și Galați, miercuri, 29 ianuarie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, dintre care ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 09:30
(5457 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «30 ianuarie-Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Joi, 30 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități educative cu un număr de 55 de elevi din cadrul ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 16:10
(10859 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut 24 de ore pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 29 ianuarie 2025, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au efectuat semnal de oprire pentru un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 15:30
(5980 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie în trafic, pe trecerea de pietoni

Incident în zona Stadionului «1 Mai» din Slobozia în seara zilei de marți, 28 ianuarie 2025. În timp ce traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, un bărbat era ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 20:55
(5094 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene, în anul 2024

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene, în anul 2024

Potrivit informațiilor oficiale transmise de Biroul de Presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, în 2024, jandarmii ialomițeni au participat la peste 8800 de misiuni specifice. Pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 13:00
(5744 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 30 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 ianuarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 09:30
(24620 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» găzduiește joi, 30 ianuarie 2025, lansarea de carte a autorului Sebastian Crăciun. Intitulat «Policromii», volumul cuprinde 30 de interviuri cu ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 09:00
(6944 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Polițiștii l-au depistat vânzând ilegal pește și i-au indisponibilizat mașina!

Polițiștii din Slobozia, vineri, 24 ianuarie a.c., au depistat un slobozean, de 50 de ani, în timp ce comercializa din portbagajul unui autoturism pește din specia crap. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 16:15
(10706 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În perioada 24-26 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au intervenit la 229 de evenimente, din care 221 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 16:05
(1034 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR: Congresul Anual «De la fermieri la fermieri», a X-a ediție

Forumul APPR: Congresul Anual «De la fermieri la fermieri», a X-a ediție

Cea de a X-a ediție a Congresului Anual «De la fermieri la fermieri» va avea loc joi, 13 februarie 2025, la Grand Hotel Bucharest, începând cu orele 13,00. «Ediția din acest ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 11:40
(8785 vizualizări - 0 comentarii)


166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, în centrul Sloboziei!

166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, în centrul Sloboziei!

Și la Slobozia au fost organizate evenimente publice vineri, 24 ianuarie 2025, cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. În piața din fața sediului Instituției ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2025, 10:40
(20540 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 411,056 milioane de euro, plăți către fermieri

În perioada 2 decembrie 2024-23 ianuarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 411,056 milioane de euro (2,045 miliarde de lei), reprezent ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2025, 16:25
(9862 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dealer de droguri arestat preventiv

Miercuri, 22 ianuarie 2024, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au efectuat două percheziții domiciliare, în Slobozia, vizat fiind un dealer de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2025, 11:00
(8468 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie 1859-Unirea Principatelor Române»

Instituțiile de cultură invită ialomițenii la o manifestare culturală de suflet joi, 23 ianuarie 2025, de la orele 11,00, la sediul din Slobozia al Muzeului Județean Ialomița. Astfel, «Unirea ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2025, 09:50
(8761 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...