Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Polițiștii ialomițeni se pregătesc de pensionare

Polițiștii ialomițeni se pregătesc de pensionare

Veștile apărute în spațiul public cu privire la faptul că Guvernul actual ar putea schimba condițiile de pensionare pentru polițiști, a creat panică printre angajații Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. În prima săptă­mână de lucru din anul 2020, 8 agenți și ofițeri cu ștate vechi au făcut demersuri pentru a se pensiona. În funcție de modul în care Guvernul va decide cu privire la pensionarea timpurie a cadrelor MAI, numărul solicitărilor de pensionare venite din partea polițiștilor ialomițeni ar putea să crească. Oficialii instituției au dat însă asigurări că iminentul val de pensionări nu va afecta activitatea la nivelul IPJ Ialomița.

Polițiștii ialomițeni vor la pensie În ultimele săptămâni, în spațiul public au apărut numeroase informații cu privire la faptul că Guvernul Orban dorește să aducă modificări cu privire la legea care permite pensionarea timpurie a polițiștilor. Una dintre aceste mo­dificări vizează majorarea vârstei la care oamenii legii își pot depune dosarele pentru pensionare. Vestea a picat ca un trăsnet printre polițiști, așa că, la nivel național, inspectoratele de poliție județene au fost asaltate de cereri de pensionare. O situație similară se regăsește și în județul Ialomița. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în prima săptămână de activitate din 2020, la nivelul instituției au fost înregistrate 8 cereri de pensionare. Solicitarea vine din partea agenților și ofițerilor cu experiență în sistem și care ar fi putut să-și continue activitatea fără probleme. Marea miză a pensionărilor timpurii o reprezintă avantajele financiare de care se bucură, în prezent, polițiștii pensio­nari, și pe care le-ar putea pierde dacă Guvernul va modifica actele normative. Oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au dat însă asigurări că instituția nu va fi afectată, chiar dacă numărul solici­tărilor de pensionare va crește în perioada următoare.

22 Ianuarie 2020, 10:20 (17366 vizualizări - 45 comentarii)

Citiți și:
Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița s-a pensionat

Comentariile cititorilor:


Nicu taxi:
(22 Ianuarie 2020, 20:13)
@gica contra, mai G.C. ori fost adj. iar ai baut ceva ? Eram curios pentru un prieten.
gica contra:
(22 Ianuarie 2020, 19:11)
Marcele ai fost informat de calitatea umana si profesionala a domnului M.O. dar nu ai inteles. L-ai primit, tinut cu bratele deschise si noi am asteptat sa te muste. Nu a durat mult, a facut ce stie cel mai bine, sa muste. Asa a facut si cu fostii lui prieteni de famile, cu cei care se posta pe fb iar acum ii balacaraste in biserica . O sa urmeze si primarul din MK. Oamneni buni acest individ M.O. a facut mult rau, asa ca Marcelica, ai trecut si tu prin mana lui. Dar sa revenim la DIPI . Pe M.G. de la portita nu-l aveti in vedere ? Luati salariu degeaba, umblati doar dupa gainarii, sa fie la numar iar unii isi fac de cap cu BRT, afaceri, betii, fetite. Asteptam sa vina altii sa faca treaba in oras.
Laurentiu:
(22 Ianuarie 2020, 17:19)
O sa ieșim și noi afară iar joaca devine interesantă mustăcioșilor!
Pensionar:
(22 Ianuarie 2020, 14:53)
Inspectorul sef C.I., de cand a luat comanda institutiei, merge mai prost ca inainte. Nu are spirit de lider, e in aceiasi oala cu toti si cu astia de la tandarei , bora , sl noua, urziceni
@Marcel:
(22 Ianuarie 2020, 14:22)
Și dacă tot vorbim de Țăndărei, acolo există și o polițistă care nu acceptă indicațiile binvoitoare ale șefilor ierarhici și îi sancționează pe romi de câte ori încalcă legea. Și nu numai pe romi. Și pe deasupra mai are și curaj de a face sesizări atunci când se comite o nedreptate. Fără supărare, dar este mai bărbată decât alți polițiști.
@Marcel:
(22 Ianuarie 2020, 14:19)
Oameni buni, cred că scopul acestor comentarii este de a ilustra și fapte reale, abuzuri, în special atunci când sunt semnalate structurilor ierarhice, dar nu să vă reglați conturile între voi, indiferent că sunteți foști și actuali polițiști.
În ce-l privește pe comandantul de la Țăndărei, cu siguranță, la un moment dat, se va pronunța una din instituțiile sesizate, așa că vom vedea.
Constantin:
(22 Ianuarie 2020, 14:14)
Cu siguranță că polițiștii ialomițeni nu sunt reprezentați de astfel de cazuri. Sunt și oameni profesioniști, oameni onești care-și fac datoria cu mult efort, dar de cele mai multe ori aceștia sunt chiar cei care nu-și doresc funcții de comandă și eventuale conexiuni cu grupuri de interese. Nu cred că se vor schimba foarte multe lucruri în perioada următoare, dar sunt de acord cu decizia celor care vor să se pensioneze acum.
PT.MAREAN O.:
(22 Ianuarie 2020, 13:40)
Pensie linistită?
Marcel:
(22 Ianuarie 2020, 13:28)
Stati linistiți ca nu vine sa relateze nimic,trebuie compatimit acest jalnic pensionar M.A.I.= M.O.Toată lumea cunoște trecutul lui.
Marcel:
(22 Ianuarie 2020, 12:44)
Tovararașul M.O. noi stim cine ai fost,cine ești si ce vei fi.Pensie frumoasă că trecutul nu prea te ajută!Daca tot esti scriitor poti sa vorbesti despre faptul ca te-am gonit din biroul meu!
Fost polițist:
(22 Ianuarie 2020, 12:38)
Chiar azi va sosi un șef din DIPI în Ialomița, pentru a se întâlni cu câțiva polițiști care au făcut sesizări cu privire la abuzurile șefilor din IPJ Ialomița. Bineînțeles, fără participarea celor de la DIPI Ialomița. Oare de ce?
Independent:
(22 Ianuarie 2020, 12:34)
Vă așteptăm la sediul redacției din str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 2, et. 2, Slobozia, pentru a vă asuma și a ne detalia ceea ce pretindeți că știți. De asemenea, vă indicăm și adresa de e-mail [email protected] pentru a ne lămuri asupra situațiilor expuse de dvs.
@Tandarean:
(22 Ianuarie 2020, 12:29)
De curiozitate, în plan local mai avem DIPI? Mai există această structură sau a fost desființată. Nu-i mai puțin adevărat că toate abuzurile șefului Poliției Țăndărei s-au întâmplat sub ochii celor de la DIPI, dar oare chiar atât de slabi pregătiți să fie sau sunt doar în conexiune și ei cu romii?
Alo redacția, se aude? Am mai postat un comentariu, dar deja ați început să le selectați?
Tandarean:
(22 Ianuarie 2020, 12:19)
Poate ne explică și nouă comandantul IPJ Ialomița, cum protejatul său, Marcelică fără frică, se întâlnește cu romii din Țăndărei prin bâlciuri și talciocuri, prin diverse alte locații mai dosnice și pun țara la cale. Iar agenții de poliție trebuie să treacă cu vederea unele fapte comise de romi ca nu cumva să-l supere pe comandant.
Despre ce vorbim, corectitudine, onoare, siguranță și încredere???
Curaj polițiștilor, ieșiți și povestiți că altfel spun eu mai multe despre Marcelică
Tandarean:
(22 Ianuarie 2020, 11:55)
Sunt curios dacă comandantul Poliției Țăndărei, unul dintre cei mai controversați ofițeri ajunși în funcții de comandă, în ultimul timp, în județul Ialomița, și-a depus raportul de pensionare. Cred că are o șansă istorică de a scăpa de ancheta Corpului de control al MAI, dar și de ancheta DGIPI aflată în derulare.
Sunt de notorietate conexiunile acestuia cu liderii romilor din Țăndărei și poate că ar fi cazul ca noul ministru să facă puțină curățenie și pe la IPJ Ialomița.
Rog redacția să dea dovadă de curaj și să cenzureze această postare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(189 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(161 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(146 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(191 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(201 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(158 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(195 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(167 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(253 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(449 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(541 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(543 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(437 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(833 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(412 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(637 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2126 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(830 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1316 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1020 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(593 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1242 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1707 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1757 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1741 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1273 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...