Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020

Pe repede înainte

Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020

Luni, 17 februarie 2020, Consiliul local Slobozia s-a reunit în cadrul unei șe­dințe extraordinare. Cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost cel privind aprobarea bugetului Sloboziei pentru anul 2020. Primăria Slobozia nu a respectat procedura legală de a supune bugetul dezbaterii publice.

Buget votat la limită Bugetul Sloboziei pentru anul 2020 a fost votat la limită, de 12 din cei 14 consi­lieri locali prezenți în sală. Cele două abțineri aparțin grupului PNL. Conform proiectului de hotărâre, bugetul Sloboziei pentru anul 2020 este de 103,2 milioane de lei. Bugetul Sloboziei pentru anul 2020 este unul dintre cele mai dezechilibrate bugete ale ultimi­lor ani. Astfel, la secțiunea de funcționare sunt prevăzute cheltuieli de 86,9 mi­lioane de lei, în timp ce pentru secțiunea de dezvoltare sunt prevăzute cheltuieli de numai 5 mili­oane de lei. Ar mai fi de precizat că jumătate din bugetul de funcționare, respectiv 41,1 milioane de lei, vor fi cheltuiți pentru salariile din cadrul Primăriei Slobozia și institu­țiilor subordonate. Bugetul a fost votat în mai puțin de 10 minute, fără ca vreunul dintre consilierii prezenți să aibă vreo obiecție.

Legea e opțională pentru Mocioniu Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta primarul Adrian Mocioniu a refuzat să pre­zinte bugetul în cadrul unei dezbateri publice, cum cere legea. Rea­mintim că, în conformitate cu prevederile art. 39 și art. 76 din Legea 273/2006 privind finan­țele publice locale, această dezbatere a fost organizată în fiecare an. «Am organizat această dezbatere în fiecare an, însă nivelul de interes a fost minim... Chiar m-am simțit penibil anul trecut, când în sală au fost numai doi ziariști! Am prezentat bugetul pe site, pe rețelele de socializare, la TV... Iar joi voi organiza o conferință de presă în care voi pre­zenta din nou bugetul. Eu sunt mulțumit, căci este un buget care ne permite să continuăm investi­țiile începute și să asigurăm co-fi­nanțarea pentru toate proiectele de investiții din fonduri europene!» a declarat primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu.

20 Februarie 2020, 10:10 (5129 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Consiliul Local Slobozia sprijină administrația Soare
Slobozia va cheltui 39 milioane de lei pentru salarii

Comentariile cititorilor:


Paul G. :
(23 Februarie 2020, 10:14)
Si in afara salariilor uriase ce veti face cu acest buget?Ati pacalit tinerii sa ridice case in acel cartier marginas si va bateti joc de viata lor! Măgarilor! De peste 10 ani acolo este haos!Sunt rate la banci pe care le platim si voi sapati subterane si alte proiecte aberante,ce nu se finalizeaza.Sunteti foarte idioti si nu stim cum sa scapam de voi! Ciuma rosie!Toate soselele orasului sunt pline de gropi si denivelari,canalele de scurgere sunt plasate prost,nu preiau apa,doar lovim cu rotile in ele.Asemenea sunt si trotuarele,este un chin sa mergi cu carucior cu bebelus,oare femeile stupizilor nu plimba odraslele prin oras,sa vada cum este??Cretinoizilor ce aprobati repartizarea cheltuielilor,vrem sa vedem si lucrari benefice traiului nostru aici!
Ileana:
(20 Februarie 2020, 23:33)
Stimabili locuitori ai urbei, nu vi se pare că postăm degeaba tot felul de comentarii, mai mult sau mai puțin argumentate, și idioții își văd de treabă.
Nu ar fi mai oportun să luăm exemplul locatarilor unui bloc din Slobozia care s-au săturat de abuzurile administrației locale și l-au dat pur și simplu în judecată pe primarul fante, pentru a-și cere drepturile. 
Nu credeți că asta ar fi conduita firească în cazul în care se încalcă legea?
Sunt curios să știu ce opinii aveți?

anonymus:
(20 Februarie 2020, 12:34)
E o bataie de joc, aproape 95% din acest buget se va duce pentru salarii uriase ale acestor lenesi, pe chiolhanuri pentru secretarele acestui incompetent, artificii, circ pentru prostime si alte balarii de acest gen. Pentru oras aproape nimic...ce se face efectiv ca orasul asta sa fie mai bun, sa avem apa curata, drumuri decente, amenajari, etc??? Nimic!!! Votati de fiecare data aceiasi nemernici care va fura si va vaitati pentru prostiile pe care singuri le faceti. Ne-ati distrus viitorul cu prostia voastra.
bla-bla-bla:
(20 Februarie 2020, 11:27)
Buget minim,ziceti? Pariu, ca in preajma alegerilor fac rost de bani spre a dovedi "priceperea si sfortarile " actualilor ?  

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(3902 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(7892 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2737 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6184 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7614 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(10491 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(14175 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8289 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7459 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(7937 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(8958 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(5871 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(21809 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4345 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(5971 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4429 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(585 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(14849 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9130 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(6301 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(7627 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(6818 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(8949 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10236 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4127 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(4953 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7679 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...