Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț concurs

ȘCOALA GIMNAZIALĂ MALU, județul Ialomița organizează concurs pentru ocuparea postului contractual de execuție, după cum urmează
A. DENUMIREA POSTULUI:
-Contabil
-Nivel studii medii
-Timp de lucru-4 ore/zi
B. PROBE DE CONCURS
-Selecția dosarelor de înscriere
-Proba scrisă
-Interviu
CONDIȚII DE PARTICIPARE LA CONCURS
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
b) cunoaște limba română, scris și vorbit
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
d) are capacitate deplină de exercițiu
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea
h) diplomă de bacalaureat în domeniul științelor economice
i) cunoștințe operare PC, nivel mediu
D. CONDIȚII DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
1. Data depunerii dosarelor de înscriere la concurs-în termen de 10 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (ultima zi de depunere a dosarelor de concurs-19.03.2020)
2. Selecția dosarelor-20.03.2020, orele 9,00
3. Proba scrisă-23.03.2020, orele 10,00
4. Interviul-24.03.2020, orele 10,00
5. Locul desfășurării probelor-sediul Școlii Gimnaziale Malu, str. Principală, nr. 28
F. ACTE OBLIGATORII LA DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS
1. Cerere de înscriere la concurs
2. Copia actului de identitate, copia certificatului de naștere și căsătorie după caz
3. Copiile diplomelor de studii și a altor acte care atestă efectuarea unor specializări
4. Copia carnetului de muncă și adeverința care atestă vechimea în muncă și/sau în specialitatea studiilor dobândite după data de 01.01.2011-minim 1 an în specialitatea postului
5. Cazierul judiciar
6. Adeverința care atestă starea de sănătate corespunzătoare
7. Declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste că nu a desfașurat activități de poliție politică
8. Declarație pe própria răspundere cum că nu a fost sancționat in ultimii 7 ani
9. Curriculum vitae
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și cele privind vechimea în muncă după caz, vor fi prezentate în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea
G. RELAȚII SUPLIMENTARE
Relații suplimentare se pot obține de la compartimentul secretariat din cadrul Școlii Gimnaziale Malu, telefon 0243/262.310

28 Februarie 2020, 10:40 (2075 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
227 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident la Țăndărei. Femeie acroșată de un autoturism!

Poliția a fost sesizată vineri, 24 noiembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce o tânără, de 29 de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 11:55
(4579 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor

Vineri, 24 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 10:50
(3091 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii»

Ziua de 25 noiembrie reprezintă, la nivel internațional, «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii». Cu această ocazie, polițiștii ialomițeni vor desfășura activități ce au ca scop conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:20
(4603 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un bărbat de 51 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși consumase anterior băuturi alcoolice. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:10
(4331 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Fetești

Joi, 23 noiembrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 17:55
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Săptămâna legumelor și a fructelor donate»

În perioada 13-23 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia a desfășurat Campania «Săptămâna legumelor și a fructelor donate». Scopul acestei activități a fost de a sensibiliza elevii și cadrele didactice ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 15:45
(5916 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Miloșești. «Șoferul» fără permis și beat la volan, a intrat cu mașina în pom!

Miercuri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Miloșești s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 18:15
(5157 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Arestată pentru «trafic de minori» și «pornografie infantilă»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 17:10
(6012 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se opresc gazele!

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Distrigaz Sud Rețele ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 16:35
(4451 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 22 noiembrie a.c., acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță publică pe raza municipiului Urziceni și a localității Bărbulești, fiind angrenați aproape ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 16:25
(5222 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor

Miercuri, 22 noiembrie a.c., polițiștii au fost alături de copii și adolescenți, pentru a le transmite sfaturi și recomandări utile pentru prevenirea evenimentelor neplăcute. Astfel, polițiștii Compartimentului ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 15:30
(4461 vizualizări - 0 comentarii)


Prevederi noi în condițiile de admitere și recrutare în cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Miercuri, 22 noiembrie a.c., au fost publicate în Monitorul Oficial normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 15:20
(8591 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu de cooperare la Fabrica de Ulei din Slobozia

Deflagrații, incendii și victime surprinse de suflul exploziilor. Acestea au fost scenariile care au fost puse în practică în cadrul unui exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, pe amplasamentul ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 13:40
(9239 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ISU Ialomița


ITM Ialomița: Negocierea contractului colectiv de muncă

În data de 16 noiembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 902, Ordonanța de Urgență nr. 82, din 8 noiembrie 2017, pentru modificarea și completarea unor acte normative. Având în vedere că legislația ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 12:20
(5082 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Arestat pentru «infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 11:35
(9527 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora arestare


AJFP Ialomița: Termen scadent la impozitul pentru închirierea camerelor în scop turistic

Luni, 27 noiembrie 2017, proprietarii care închiriază camere în locuințe proprietate personală, cu o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între 1 și 5 camere, trebuie să plătească cea de-a doua ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 11:05
(5771 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

Subscrisa
ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB
MUNICIPAL SLOBOZIA
,
cu sediul social în loc. Slobozia,
str. Aleea Stadionului , nr. 1 ,
jud. Ialomița, CIF 37555418,
prin prezenta își manifestă disponibilitatea
de a colabora cu voluntari,
în temeiul Legii nr. 78/2014

23 Noiembrie 2017, 10:20


IPJ Ialomița: Polițiștii au acționat «în cascadă» pe DN21

5  permise de conducere au fost reținute și 33 de sancțiuni au fost aplicate în urma unei acțiuni naționale de 3 zile desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere. Astfel, în perioada 17-19 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2017, 18:25
(4157 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița

În conformitate cu prevederile Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire și control, în perioada 02.10-17.11. 2017, consilierii din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat 79 controale în unități ce desfășoară ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2017, 16:20
(5333 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «contrabandă cu țigări»

IPJ Ialomița: Reținut pentru «contrabandă cu țigări»

Un bărbat de 42 de ani din Constanța a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Fetești, după ce asupra lui s-au găsit 13500 de pachete cu țigări contrafăcute. Pachetele nu erau timbrate și imitau ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2017, 16:05
(5003 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă sezonieră în agricultură-Portugalia

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, prin serviciul de ocupare EURES România, oferă 330 locuri de muncă vacante în Portugalia pentru munca sezonieră în agricultură la recoltarea zmeurei ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2017, 13:55
(7987 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune și filantropie în prag de iarnă la Urziceni

În urma colaborării dintre Parohia «Sfinții Împărați Constantin și Elena» și Școala Gimnazială «Ion Heliade Rădulescu» din Urziceni s-a născut un nou proiect în toamna acestui an. La inițiativa doamnei ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2017, 10:05
(4203 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bonă cu dosar penal

O tânără de 30 de ani din localitatea Săveni, care avea în grijă 3 bebeluși ai unor familii de romi din Țăndărei, s-a ales cu dosar penal pentru «rele tratamente aplicate minorilor». Potrivit anchetei, ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2017, 11:35
(4991 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 35000 de lei

Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35000 de lei. Astfel, au fost verificate 18 localuri publice ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2017, 15:05
(3884 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale

Polițiștii ialomițeni au aplicat 22 de amenzi a căror valoare a depășit suma de 15000 de lei, în urma unei acțiuni derulată de polițiștii de Investigare a Criminalității Economice. Astfel, polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2017, 20:10
(3770 vizualizări - 0 comentarii)


«Înșelăciune» în plină stradă, la Ion Roată

Un bătrân din Ion Roată a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de «înșelăciune». Victima a fost abordată de un bărbat, care a spus că a fost trimis de fiul său pentru a-i împrumuta o sumă ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2017, 19:35
(4614 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale IPJ Ialomița au fost angrenați vineri, 17 noiembrie a.c., în executarea unei serii de acțiuni ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2017, 13:50
(3311 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în furnizarea energiei electrice

Enel Dobrogea continuă lucrările de modernizare și reabilitare a rețelelor de distribuție a energiei electrice desfășurate pe raza județului Ialomița. Din această cauză, în perioada 20-24 noiembrie 201 ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2017, 20:05
(4076 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, amenzi pentru șoferii indisciplinați

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au aplicat, în doar 3 ore, 11 sancțiuni contravenționale, în  cuantum de 3000 de lei. Demersul s-a desfășurat în cadrul unei acțiuni ce a vizat tragerea ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2017, 19:50
(5150 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «tentativă la omor»

Polițiștii ialomițeni au reușit să identifice un bărbat, de 45 de ani, din București, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea ca urmare a unei condamnări de 3 ani și 10 luni, emisă pe numele ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2017, 19:40
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...