Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clean Tech vrea aviz de mediu pentru extinderea activității

Promisiuni de 10 milioane de euro

Clean Tech vrea aviz de mediu pentru extinderea activității

Luni, 2 martie 2020, la Ciulnița, a avut loc o dezbaterea publică organizată de Agenția pentru Protecția Mediului la cererea Clean Tech. Întâlnirea a reprezentat o procedură obligatorie anterioară obținerii Autorizației de Mediu pentru extinderea capacității de producție a acestei fabrici de făinuri proteice. Conform decla­rațiilor reprezentanților firmei, investiția se ridică la peste 10 milioane de euro, iar impactul asupra comunității «urmează să fie minim». Expozeurile oficiale au fost neconvingătoare, puținii cetățeni prezenți declarându-se sceptici cu privire la măsurile promise pentru «respectarea normelor de mediu»...

SARIA cu promisiunile, Dumnezeu cu mila!
Dezbaterea publică obligatorie inițiată de Clean Tech în vederea obținerii autorizației de mediu a semănat izbitor cu cea organizată de reprezentanții Vivani Salubritate în urmă cu aproape un an pentru extinderea gropii de deșeuri periculoase de la Slobozia. În fața celor aproximativ 30 de oameni prezenți, majoritatea aflați în relații contractuale cu firma, oficialii Clean Tech au prezentat detalii privind viitoarea inves­tiție. Marius Vlădescu, noul director general al firmei, a oferit public asigurări privind implica­rea grupului de firme SARIA în respectarea măsurilor de protecție a mediului. De asemenea, el a declarat că noile tehnologii exclud în proporție de 98% riscul poluării și apariției mirosurilor neplăcute. «În februarie 2019 am obținut toate avizele, mai puțin acordul de mediu care face parte din dosarul pentru acordarea auto­rizației de construire... Fără acordul de mediu nu putem realiza investiția! Noi am demarat tot ce înseamnă procedurile de achiziție, am și achitat o parte din materiale, în valoare de peste 2 mi­lioane de euro... Se află în curtea fabricii! Dar fără avizul de mediu nu putem construi legal. Firma pe care o reprezint are 36 de angajați, dar susține indirect, la nivel național, peste 10000 de angajați!» a mai susținut Marius Vlădescu.

Primarul Gheorghe Stelică, avocatul Clean Tech
Paradoxal (n. red.: sau poate că nu, căci o parte dintre afacerile domniei sale sunt legate de existența acestei fabrici), cel mai vehement apărător al Clean Tech s-a dovedit a fi primarul comunei Ciulnița, Gheorghe Stelică. Acesta a pledat pentru acordarea autorizației de mediu și a declarat, printre altele, că noii proprietari trebuie susținuți în demersurile lor: «Suntem toți cetă­țeni și ne dorim ce e mai bine pentru noi. (....) Dânșii au fost de acord cu toate cererile noastre! Din cauza aceasta ne dorim să facem moderni­zarea. Ca să facem ceva mai bun, trebuie să-i lăsăm... Dacă nici nu-i lăsăm, n-au cum să facă! Dacă noi considerăm că suntem o comunitate, ar trebui să procedăm în consecință. Și Ciulnița, și Slobozia fac parte din această comunitate... Și chiar localitățile limitrofe, care trebuie protejate! Această investiție ne va proteja și ne va aduce beneficii economice și sociale...» a declarat Gheorghe Stelică, printre altele. O altă posibilă explicație pentru susținerea de care se bucură investițiile Clean Tech din partea autorităților locale o reprezintă taxele și impozitele colectate la bugetul local. Conform aprecierilor formulate în sală, valoarea anuală a acestor venituri se ridică la 500 mii de euro. Suma este comparabilă cu bugetele locale anuale a două localități rurale de dimensiuni similare din Ialomița.

Ce înseamnă investițiile Clean Tech?
Fabrica Clean Tech este singura de acest gen din România. Conform informațiilor publice pe care le oferă, este «singura companie capabilă să ecologizeze și proceseze subprodusele de origine animală de categoria a III-a». În iunie 2019, a fost declarată de către Ministerul Agriculturii din România «unitate strategică de producție de interes local și național». Investițiile prognozate pentru următorul an presupun construirea unui bazin de ape pluviale, o stație de epurare, un biofiltru pentru emisiile poluante din acest moment, o parcare și un nou etaj la zona de birouri existentă, filtre de spălare pentru igieni­zarea camioanelor, spații de depozitare, etc. Ca și în cazul Vivani Salubritate (care a obținut la acest moment și autorizația de construire pentru groapa de deșeuri periculoase), concluzia dezbaterii publice de luni, 2 martie 2020 este că firma Clean Tech poate primi Autorizația de Mediu. Depinde însă de comunitățile locale afectate de poluările repetate ale mediului să oblige această firmă să își respecte obligațiile legale. Și, evident, de autoritățile locale și instituțiile statului cu atribuții directe de supraveghere și control...

Dare de seamă despre Clean Tech Fabrica Clean Tech din Ciulnița, specializată în producția de făinuri protreice, a fost preluată «la nivel de management» în vara anului trecut de către grupul de firme SARIA. Imediat după preluare, atât cetățenii din Slobozia, cât și cei din Ciulnița au reclamat în repetate rânduri apariția unor mirosuri pestilențiale rezultate din activitatea zilnică a făbricii. Controalele repetate ale autori­tăților cu atribuții în domeniu au determinat noii proprietari să suspende activitatea de producție și, implicit, autorizația integrată de mediu. Decizia de suspendare a Autorizației Integrate de Mediu a fost luată ca urmare a propunerii GNM-Comisariatul Județean Ialomița după efectuarea unui control «prin care s-a constatat că nu au fost îndeplinite toate mă­surile impuse prin Notificarea prealabilă nr. 4067 din 24.05.2019». Altfel spus, o perioadă de timp, Clean Tech a poluat grav mediul înconjurător nerespectând normele de mediu în vigoare! Ulterior, firma și-a reluat activitatea în condiții stricte, pentru evitarea poluării atmosfe­rice. În pofida măsurilor adoptate, situația persistă. Conform informațiilor oficiale, în decursul ultimelor 6 luni, unele dintre liniile de fabricație ale fabricii au fost închise în total 50 de zile pentru a evita poluări accidentale în zonă. În aceste condiții, Clean Tech și-a anunțat intenția de a investi 10 milioane de euro în tehnologii noi, nepoluante, care să reducă impactul negativ asupra mediului înconjurător. În pofida asigură­rilor oferite în cadrul dezbaterii publice de luni, 2 martie a.c., mulți dintre participanții prezenți s-au declarat circumspecți și au respins, apriori, extinderea acestei fabrici. «Autorizația de mediu reprezintă primul pas al acestui proces de retehnologizare. Clean Tech trebuie să respecte obligațiile asumate prin documentația depusă. În caz contrar, riscă să fie închiși!» a declarat în cadrul dezbaterii directorul Agenției pentru Protecția Mediului, Laurențiu Ghiauru.

10 Martie 2020, 10:10 (10650 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Dezbaterea publică organizată de Clean Tech Ciulnița a fost contestată
Circul Clean Tech de la Ciulnița

Comentariile cititorilor:


Ghiarul:
(13 Martie 2020, 23:31)
Pai cum naibii sa nu le dau autorizatie, când m-a strans ministerul de oo imediat cum le-am luat-o? Promit ca, la 1000 de reclamatii, le-o iau iar! Ca-mi crapă buza de rușine când ma duc acolo... Pardon. De miros
Intreb pt un prieten :
(12 Martie 2020, 09:18)
Citeam ca primarul municipiului evacueaza vulcanizari, spalatorii...in afara orasului.Dar cum reuseste o fabrica de genul asta sa se plaseze in zone locuite?Sa isi puna investitiile de milioane de euroi departe de asezarile locuite,stiind ce mirosuri urate elimina in fabricatie.La fel si cu noua groapa de gunoi din NV orasului.De ce nu se amplaseaza izolat,in camp?
(...) :
(12 Martie 2020, 07:53)
Gigel ai dreptate m-am" luptat cu nesimtirea lor" si le-am dat autorizatie de mediu pentru functionare .Acum ma lupt in continuare si la aprob sa incinereze si mai multe mortaciuni.Ce nu-i bine ? 
in vestitorul primaverii:
(11 Martie 2020, 15:55)
Trebuie sa fie un echilibru intre industrie si mediul inconjurator. Nu cred ca ar vrea nimeni sa inchida acea firma daca nu ar polua excesiv. Si nici combinatul chimic. Dar pentru a functiona in parametri normali ar trebui sa investeasca in tehnologii nepoluante, in filtre, cosuri de retinere a particulelor si pulberilor poluante. Cred ca solutii sunt pe piata de profil, trebuie doar ca patronul sa accepte sa investeasca pentru a nu polua mediul si implicit plamanii nostri. Da, unii dintre noi, mai pragmatici punem in balanta faptul ca pentru crearea catorva zeci de locuri de munca (unii muncitori sunt din alte comune unde nu ajunge poluarea), trebuie sa suportam poluarea vreo cateva zeci de mii de oameni. Daca patronatul firmei s-ar fi conformat de la inceput nu ar fi produs atata indignare, dar e greu sa-ti rupi din profit, sau considera ca romanii fac parte din lumea a3a si ne pot imparfuma cu mortaciuni dupa bunul lor plac. In strainatate autoritatile (incepand cu primaria locala) i-ar fi inchis instant, dar la noi in tara firmele importante au conexiuni pana la varful autoritatilor si influenta pe masura. Suntem (cu voia politicienilor nostri) groapa de gunoi a Europei.
Conducerea Clean tech ar fi mintit ca poluarea a fost din cauza neatentiei unor muncitori, nici decum sa recunoasca faptul ca lucreaza la foc continuu si nu au filtre corespunzatoare; cata ipocrizie!
Duhoare ciulniteană:
(11 Martie 2020, 09:10)
Suportam miasmele de noapte vara pentru ca 36 de angajati sa isi primeasca salariul?Reprezentantii acestei firme sunt niste mincinosi iar noi trebuie sa inchidem ferestrele in puterea noptii verile pentru ca functioneaza ei cu 40 angajati.Este deranjanta putoarea acestei fabrici si oare cum se face ca doar noaptea mirosul este foarte accentuat,cand cei de la mediu mergând la domicilii isi pierd simțurile mirosului.
Gigel:
(10 Martie 2020, 23:39)
Frecție la picior de lemn. Dezbatere publica cu angajații, de fapt, niciunul din căminul cultural nu a fost un cetățean al comunei neimplicat în fenomen sau fără interes. Cleantech încearcă mărirea capacității legal vorbind, pentru ca acum nu are voie sa proceseze decât un anumit număr de tone pe luna. Gen 4000. În realitate, procesează cam de trei ori mai mult. Încă e frig, încă nu pute, dar sa vedeți din mai, dacă vom avea temperaturi mai mari de 35 de grade cam cât put cele 12.000 tone de deșeuri. Ghiaru a fost printre singurii care s-au luptat cu nesimțirea lor, dar sunt interese prea mari la mijloc. ABATOARELE. Le convine sa ia bani de pe urma deșeurilor decât sa le incinereze, pe costuri mult mai mari.
anonymus:
(10 Martie 2020, 22:41)
Personal pot sa spun ca mi-e sila pentru ca traiesc pe lume indivizi ca acest "cineva", nu pot sa duc nivelul exprimarii asa de jos ca sa-i pot transmite acestui specimen ce merita. Daca ar fi dupa logica acestei scursuri uman, ar trebui sa fim vesnic recunoscatori celor care ne-au acoperit orasul ani de zile cu miasma de cadavru. Acest nemernic pune in balanta sanatatea unei mari parti a orasului, cu niste locuri de munca...
Gigel:
(10 Martie 2020, 20:33)
@cineva: Valoarea investitiei nu este relevanta. Poate fi si 100 de miliarde de euro, tot un dezastru pentru noi ar fi. Sa le luam pe rand. Statia de epurare este necesara pentru ca fara ea nu avem canalizare in oras. Ca a fost facuta prost (descoperita in loc de acoperita), e alta problema. Fabrica de ulei polueaza. Da, ma deranjeaza mirosul. Dar vezi - este in parametri. Adica poluarea NU depaseste limitele admise. Ceea ce nu este si nici nu a fost vreodata cazul la CleanTech. Depasirile sunt la ordinea zilei (dovada ca a fost inchisa aproape 2 luni in timele 6 luni). Se incinereaza materii pentru care NU are licenta (pene de pasare) - si asta face NOAPTEA sa nu fie amendati. Si arde din toata Europa, nu doar din Romania. Stii care e de fapt problema? Ca unii oameni se cred rasa pura, ca ceilalti sunt niste oameni sacrificabili, suboameni, "unmenchen" cum spuneau nazistii. Culmea, cei care cred asta sunt urmasi ai Holocaustului. Ca la ei in tara nu ar primi licenta in veci!
laurentiu ghiauru:
(10 Martie 2020, 19:23)
Terminati cu tacaneala ,nu vedeti ca nu are nici un rost.Cand ati castigat voi ?.Niciodata.
cineva:
(10 Martie 2020, 16:45)
domnule ,, Gigel" daca esti asa de  pornit , te intreb ( in logica mea bolnava) de ce nu faci dumneata o investitie de 10 mil euro,  sa oferi slobozenilor 300 locuri de munca, dar o afacere care sa nu aduca poluare zonei. Si pentru ca m-ati provocat va mai intreb : unde credeti ca se duc ,, deseurile " de la Avicola Slobozia? in plina campanie agricola cand se lucreaza la maxim la fabrica de ulei, nu va deranjeaza mirosul de ulei ranced care pluteste deasupra orasului?  Dar mirosul care vine de la statia de epurare a apei menajere  de langa LIDL, nu va dreanjeaza?  eu zic sa le inchidem pe toate, ca toate polueaza si toate aduc prfit patronilor.(  statia de epurare a apei menajere  nu aduce profit dar polueaza). sunteti de acord. Haideti sa facem o petitie in acest sens. Si sincer va spun astept nerabdatoare investitia dumneavoastra poate ma voi angaja si eu . 
@Jilava.:
(10 Martie 2020, 16:16)
Ce zic astia,m-ai dureaza,cu Covid u asta.Incet incet o s-a opreasca toata activitatea peste o sapt doua in judet??
gigel:
(10 Martie 2020, 15:48)
Si daca investesc 10 mil de euro care-i treaba? Trebuie sa picam pe spate? Parca nu investesc pentru profitul lor! Ofera niste salarii minuscule unor amarati si vor recunostinta vesnica. 
Gigel:
(10 Martie 2020, 14:57)
Am pus in balanta "beneficiile si incovenientele". Balanta atarna greu in "favoarea" inconvenientelor. Atarna atat de greu, incat s-ar rupe daca nu ar fi facuta din fier.
Logica ta bolnava este urmatoarea: atata timp cat se fac niste locuri de munca, nu mai conteaza ce distrugem. Urmand aceasta logica (bolnava, evident!), am putea avea la Slobozia (sau Ciulnita), in centrul orasului, chiar si poligon de testare a bombelor nucleare, ca se creeaza vreo 500 de locuri de munca. Mai bine hai sa il facem in Bucuresti. Sau la Paris. Ce zici, ar fi de acord francezii? Se creeaza 500 de locuri de munca! Suna-l pe Macron si propune-i, vei primi medalia prezidentiala si pensie pe viata.
In alta ordine de idei: interesele cui vrei sa le protejezi de incerci aici sa ne prostesti? Esti de la Clean Tech? De la Vivani? De la vreun alt poluator? Mai era cineva pe aici care incerca sa ne convinga de "realizarile" primarului Mocioniu (numai noi, slobozenii, nu reusim sa le vedem!)
cineva:
(10 Martie 2020, 14:07)
Ne place sa ne vaitam, sa spunem ca nu sunt locuri de munca, dar cand apare un investitor, nu stim cum sa facem sa isi inchida afacerea si sa aruncam cu noroi in toata lumea, de la primar pana la cei de la centru, indiferent de institutia din care face parte. Eu va intreb ,pe voi astia care nu stiti decat sa huliti ,pe vremea lui Ceausescu, v-a cerut cineva parerea cu privire la construirea combinatului chimic care polua zilnic  si nu puteai respira de miros de amoniac, dar pentru ferma de porci de la cazanesti care deversa dejectiile in raul Ialomita, v-a intrebat cineva daca sunteti deacord ? Nu. Nu v-a intrebat nimemeni. importanta era dezvoltarea zonei si crearea locurilor de munca, asa incat tot romanul sa aiba o sursa sigura de venit, nu sa stea in baza ajutoarelor sociale, cum se intampla in ziua de azi. asa ca  mai bine puneti in balanta beneficiile si incovenientele si vedeti  unde sunt mai multe .  
Angi:
(10 Martie 2020, 13:34)
Asta ne mai trebuie!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Campanie de prevenire a fraudelor informatice «CyberScams»

În perioada 17-23 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni, în parteneriat cu Europol și Federația Europeană a Băncilor, lansează o campanie de prevenire a celor mai întâlnite 7 tipuri de fraude în mediul ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2018, 11:05
(5315 vizualizări - 0 comentarii)


Muteni Buzău: Copil ars sub ochii părinților

Neatenția părinților a avut urmări grave asupra unui copil de 1 an și 3 luni din comuna Munteni Buzău. Micuțul se juca nesupravegheat în curte, moment în care a căzut peste focul pe care părinții l-au aprins ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2018, 14:48
(6166 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 1400 de amenzi, 62 de permise reținute

Polițiștii au aplicat peste 1400 de sancțiuni contravenționale și au reținut 62 de permise de conducere, în cadrul unei acțiuni de 3 zile desfășurate în județul Ialomița, sub coordonarea Direcției Rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2018, 17:50
(5713 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism căutat de autoritățile britanice, identificat de polițiștii ialomițeni

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile britanice a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița. Autoturismul ce aparținea unui bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2018, 17:45
(4603 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A dat în marșarier și a lovit un pieton

În cursul zilei de joi, 11 octombrie a.c, pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la locul accidentului ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2018, 17:40
(4409 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: L-a atacat cu o lopată

În după-amiaza zilei de miercuri, 10 octombrie a.c., un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost lovit în cap cu o lopată de către un cetățean. Victima tăia iarba de pe marginea drumului când a fost zărit de ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2018, 17:10
(4589 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Fetești: S-a aruncat în gol de la balcon

În dimineața zilei de joi, 11 octombrie 2018, în jurul orelor 3,00, o tânără de 19 ani din Fetești s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului în care locuia, cu intenția de a se sinucide. Fata a supraviețuit ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2018, 13:30
(5120 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Grevă a transportatorilor

Slobozia: Grevă a transportatorilor

Greva generală a transportatorilor blochează circulația autobuzelor din Slobozia către București. Transportatorii locali au ales să nu efectueze joi, 11 octombrie 2018, nicio cursă către Capitală. Aceștia ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2018, 13:20
(5489 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 19 octombrie 2018, orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți», eveniment care va avea loc ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2018, 19:10
(5363 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cutremure în interval de o oră!

3 cutremure au avut loc în județul Ialomița, în decursul unei singure ore. Cel mai puternic a avut magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter, scrie Mediafax. Potrivit Institutului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2018, 20:30
(6106 vizualizări - 4 comentarii)


Perieți: Mort în accident

Perieți: Mort în accident

Coliziunea dintre un autocamion și un autoturism produsă joi, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 19,00, în comuna Perieți, a condus la decesul șoferului din turism, un bărbat în vârstă de 61 de ani. Echipajele ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 13:10
(5473 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi tineri suspectați de «furt din autoturism», reținuți

Polițiștii slobozeni cercetează doi tineri, de 17 și 18 ani, pentru «furt calificat», cei în cauză fiind reținuți pentru 24 de ore. Astfel, polițiștii au identificat doi tineri de 17, respectiv 18 ani, ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 11:35
(5265 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți internațional, depistați de polițiștii ialomițeni

Marți, 2 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJIalomița au acționat pe raza județului, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 11:20
(5473 vizualizări - 0 comentarii)


Maternitatea Urziceni, una dintre maternitățile pe care «Salvați Copiii» le dotează cu aparatură medicală vitală prematurilor

În România, nașterea rămâne discriminatorie: o maternitate lipsită de aparatură medicală vitală poate însemna, pentru un copil născut prea devreme, o salvare venită prea târziu. Este cazul Maternității ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 11:10
(7342 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte» a ajuns la ediția a 27-a

Luni, 1 octombrie 2018, la orele 12,00, a debutat a 27-a ediție a «Salonului Anual de Carte» organizat de către Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița. Prestigioasă prin prisma longevității, ediția ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2018, 12:10
(7012 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Au fost înlocuiți 20 de președinți de secții de votare la Referendum

Ialomița înregistrează primele probleme în procesul de organizare a scrutinului pentru Referendumul de modificare a Constituției, care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie 2018. Astfel, 20 de președinți ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2018, 20:20
(8198 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Contrabandist de țigări, prins de polițiști

Urziceni: Contrabandist de țigări, prins de polițiști

Un tânăr, de 31 de ani, din Urziceni, este principalul suspect într-un dosar de contrabandă cu țigări, instrumentat de polițiștii Ialomițeni. Oamenii legii au efectuat la locuința sa o percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 20:00
(5268 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 1-5 octombrie a.c., orele 6,30-17,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație a rețelelor de electricitate. Aceste ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 18:40
(7696 vizualizări - 1 comentariu)


ITM Ialomița: Constructori amendați

În cursul anului 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat acțiuni de control în cadrul unei campanii de instruire și informare cu privire la activitățile din domeniul construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 18:25
(4741 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Caravana «Fii pregătit!»

Sâmbătă, 29 septembrie a.c., între orele 10,00-17,00, va ajunge în orașul Slobozia caravana SMURD «Fii pregătit!». Aceasta va fi amplasată pe bulevardul Chimiei, în Piața Unirii și are ca scop instruirea ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 18:15
(5575 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în loc. Cosâmbești, jud. Ialomița
angajează
ȘOFERI AUTOCAMION
Cerințe:
-studii medii
-permis de conducere categoria B și C+E
-experiență în conducerea
autocamioanelor >3,5 to minim 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități:
-participă la operațiunile de încărcare
și descarcăre a autovehiculului
Beneficii:
-pachet salarial atractiv
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune
atât la sediul din Cosâmbești
cât și pe următoarea adresă de
email: [email protected]
Relații se pot obține și
la telefon 0749/082.231

28 Septembrie 2018, 13:05


Urziceni: S-a înecat la pescuit

Marți, 25 septembrie 2018, în jurul orelor 14,00, un apel primit la Dispeceratul ISU Ialomița semnala prezența a doi bărbați în zona unei amenajări hidrotehnice din beton, aflată pe râul Ialomița, în apropierea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 12:05
(5917 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni înecat


Cosâmbești: Prins cu aproape 100 kg de pește în portbagaj

Polițiștii ialomițeni acționează periodic în vederea apărării patrimoniului piscicol și combaterii faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal. Astfel, a fost depistat, pe raza localității Cosâmbești ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 11:45
(5801 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente în Ialomița: Două persoane decedate, patru rănite

În cursul zilei de marți, 25 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere. Primul eveniment s-a produs în jurul orelor 16,00, în apropiere de comuna Sinești și s-a soldat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 11:15
(5656 vizualizări - 0 comentarii)


Deținătorii de câini periculoși, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada septembrie-decembrie 2018, polițiștii ialomițeni desfășoară acțiuni de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicați câinii periculoși sau agresivi și de verificare a modului de respectare ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 11:05
(5354 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu la Țăndărei

Joi, 27 septembrie 2018, de la orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează în orașul Țăndărei un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 10:45
(5326 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 19 octombrie 2018, orele 9,00, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți». Evenimentul se va desfășura la Slobozia, în ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2018, 20:20
(5446 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Și-a pierdut viața strivit de un utilaj

Un bărbat de 37 de ani din comuna ialomițeană Adâncata și-a pierdut viața marți, 25 septembrie 2018, în urma unui accident de muncă petrecut pe raza județului Bistrița Năsăud. Bărbatul lucra la amenajarea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2018, 18:30
(6191 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Atenție la înșelăciuni!»

În perioada septembrie-octombrie 2018, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează activități informativ-preventive în cadrul campaniei de prevenire a infracțiunilor de înșelăciune «Atenție ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 19:25
(4897 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 240000 de lei, 30 de permise reținute

Polițiștii au intervenit, în perioada 21-23 septembrie, la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Astfel, la acest sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au fost angrenați în 26 de ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2018, 19:20
(5084 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...