Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clean Tech vrea aviz de mediu pentru extinderea activității

Promisiuni de 10 milioane de euro

Clean Tech vrea aviz de mediu pentru extinderea activității

Luni, 2 martie 2020, la Ciulnița, a avut loc o dezbaterea publică organizată de Agenția pentru Protecția Mediului la cererea Clean Tech. Întâlnirea a reprezentat o procedură obligatorie anterioară obținerii Autorizației de Mediu pentru extinderea capacității de producție a acestei fabrici de făinuri proteice. Conform decla­rațiilor reprezentanților firmei, investiția se ridică la peste 10 milioane de euro, iar impactul asupra comunității «urmează să fie minim». Expozeurile oficiale au fost neconvingătoare, puținii cetățeni prezenți declarându-se sceptici cu privire la măsurile promise pentru «respectarea normelor de mediu»...

SARIA cu promisiunile, Dumnezeu cu mila!
Dezbaterea publică obligatorie inițiată de Clean Tech în vederea obținerii autorizației de mediu a semănat izbitor cu cea organizată de reprezentanții Vivani Salubritate în urmă cu aproape un an pentru extinderea gropii de deșeuri periculoase de la Slobozia. În fața celor aproximativ 30 de oameni prezenți, majoritatea aflați în relații contractuale cu firma, oficialii Clean Tech au prezentat detalii privind viitoarea inves­tiție. Marius Vlădescu, noul director general al firmei, a oferit public asigurări privind implica­rea grupului de firme SARIA în respectarea măsurilor de protecție a mediului. De asemenea, el a declarat că noile tehnologii exclud în proporție de 98% riscul poluării și apariției mirosurilor neplăcute. «În februarie 2019 am obținut toate avizele, mai puțin acordul de mediu care face parte din dosarul pentru acordarea auto­rizației de construire... Fără acordul de mediu nu putem realiza investiția! Noi am demarat tot ce înseamnă procedurile de achiziție, am și achitat o parte din materiale, în valoare de peste 2 mi­lioane de euro... Se află în curtea fabricii! Dar fără avizul de mediu nu putem construi legal. Firma pe care o reprezint are 36 de angajați, dar susține indirect, la nivel național, peste 10000 de angajați!» a mai susținut Marius Vlădescu.

Primarul Gheorghe Stelică, avocatul Clean Tech
Paradoxal (n. red.: sau poate că nu, căci o parte dintre afacerile domniei sale sunt legate de existența acestei fabrici), cel mai vehement apărător al Clean Tech s-a dovedit a fi primarul comunei Ciulnița, Gheorghe Stelică. Acesta a pledat pentru acordarea autorizației de mediu și a declarat, printre altele, că noii proprietari trebuie susținuți în demersurile lor: «Suntem toți cetă­țeni și ne dorim ce e mai bine pentru noi. (....) Dânșii au fost de acord cu toate cererile noastre! Din cauza aceasta ne dorim să facem moderni­zarea. Ca să facem ceva mai bun, trebuie să-i lăsăm... Dacă nici nu-i lăsăm, n-au cum să facă! Dacă noi considerăm că suntem o comunitate, ar trebui să procedăm în consecință. Și Ciulnița, și Slobozia fac parte din această comunitate... Și chiar localitățile limitrofe, care trebuie protejate! Această investiție ne va proteja și ne va aduce beneficii economice și sociale...» a declarat Gheorghe Stelică, printre altele. O altă posibilă explicație pentru susținerea de care se bucură investițiile Clean Tech din partea autorităților locale o reprezintă taxele și impozitele colectate la bugetul local. Conform aprecierilor formulate în sală, valoarea anuală a acestor venituri se ridică la 500 mii de euro. Suma este comparabilă cu bugetele locale anuale a două localități rurale de dimensiuni similare din Ialomița.

Ce înseamnă investițiile Clean Tech?
Fabrica Clean Tech este singura de acest gen din România. Conform informațiilor publice pe care le oferă, este «singura companie capabilă să ecologizeze și proceseze subprodusele de origine animală de categoria a III-a». În iunie 2019, a fost declarată de către Ministerul Agriculturii din România «unitate strategică de producție de interes local și național». Investițiile prognozate pentru următorul an presupun construirea unui bazin de ape pluviale, o stație de epurare, un biofiltru pentru emisiile poluante din acest moment, o parcare și un nou etaj la zona de birouri existentă, filtre de spălare pentru igieni­zarea camioanelor, spații de depozitare, etc. Ca și în cazul Vivani Salubritate (care a obținut la acest moment și autorizația de construire pentru groapa de deșeuri periculoase), concluzia dezbaterii publice de luni, 2 martie 2020 este că firma Clean Tech poate primi Autorizația de Mediu. Depinde însă de comunitățile locale afectate de poluările repetate ale mediului să oblige această firmă să își respecte obligațiile legale. Și, evident, de autoritățile locale și instituțiile statului cu atribuții directe de supraveghere și control...

Dare de seamă despre Clean Tech Fabrica Clean Tech din Ciulnița, specializată în producția de făinuri protreice, a fost preluată «la nivel de management» în vara anului trecut de către grupul de firme SARIA. Imediat după preluare, atât cetățenii din Slobozia, cât și cei din Ciulnița au reclamat în repetate rânduri apariția unor mirosuri pestilențiale rezultate din activitatea zilnică a făbricii. Controalele repetate ale autori­tăților cu atribuții în domeniu au determinat noii proprietari să suspende activitatea de producție și, implicit, autorizația integrată de mediu. Decizia de suspendare a Autorizației Integrate de Mediu a fost luată ca urmare a propunerii GNM-Comisariatul Județean Ialomița după efectuarea unui control «prin care s-a constatat că nu au fost îndeplinite toate mă­surile impuse prin Notificarea prealabilă nr. 4067 din 24.05.2019». Altfel spus, o perioadă de timp, Clean Tech a poluat grav mediul înconjurător nerespectând normele de mediu în vigoare! Ulterior, firma și-a reluat activitatea în condiții stricte, pentru evitarea poluării atmosfe­rice. În pofida măsurilor adoptate, situația persistă. Conform informațiilor oficiale, în decursul ultimelor 6 luni, unele dintre liniile de fabricație ale fabricii au fost închise în total 50 de zile pentru a evita poluări accidentale în zonă. În aceste condiții, Clean Tech și-a anunțat intenția de a investi 10 milioane de euro în tehnologii noi, nepoluante, care să reducă impactul negativ asupra mediului înconjurător. În pofida asigură­rilor oferite în cadrul dezbaterii publice de luni, 2 martie a.c., mulți dintre participanții prezenți s-au declarat circumspecți și au respins, apriori, extinderea acestei fabrici. «Autorizația de mediu reprezintă primul pas al acestui proces de retehnologizare. Clean Tech trebuie să respecte obligațiile asumate prin documentația depusă. În caz contrar, riscă să fie închiși!» a declarat în cadrul dezbaterii directorul Agenției pentru Protecția Mediului, Laurențiu Ghiauru.

10 Martie 2020, 10:10 (11234 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Dezbaterea publică organizată de Clean Tech Ciulnița a fost contestată
Circul Clean Tech de la Ciulnița

Comentariile cititorilor:


Mafiotul (primar) (...):
(10 Martie 2020, 12:18)
Chiar daca noi, muritorii de rand am vrea sa se inchida acasta fabrica, nu avem nici o sansa. In primul rand pestele de la cap se impute, si acesti minunati oameni care ne conduc ,prefera sa dea avize favorabile acestei fabrici pt ''atentiile''  pe care le iau si ei sub diferite forme, incepand de la minister pana la MARELE PRIMAR (...), care este un firfizon si un manipulator de prima clasa. Cum sa nu sprijine el Clean Tech, cand are propriile masini angrenate in aceea afacere, cum sa nu sprijine Clean Tech cand are doar benefecii de pe urma lor. In zona comunei in care sta distinsul primar nu prea ajunge mirosul de ''liliac'' de la cleantech, dar in zona cartierului pentru tineri din comuna si in zona municipiului Slobozia, iti vine sa te blochezi in casa din cauza mirosului insuportabil, dar fiind prea mici pt o buturuga asa mare, cred ca mare lucru nu o sa iasa, daca se gandea la comunitate (...) anunta sedinta publica pe care a organizat o el cu garda de mediu si cu angajati clean tech pentru asi aseza el ploile fara sa stie nimeni si comunitatea poate sa se duca dracu, atat timp cat buzunarul e plin. Asa ca dragi concetateni eu zic sa  facem o mare adunare cu parinti copii bunici vecini etc si mergem cu vreo 2 televiziuni de pe la Bucuresti la primar acasa si la clean tech sa facem mare harmalaie, poate macar ii speriem putin.
Gigel:
(10 Martie 2020, 10:29)
Această "fabrică" care este de fapt un INCINERATOR, ar trebui închisă! Ne poluează zilnic cu toate nenorocirile de pe lume, arzând toate mortăciunile. Nu ar fi trebuit niciodată să primească autorizație de mediu. Vai de locuitorii din Ciulniția și vai de slobozenii din partea de sud, care sunt nevoiți zilnic să tragă în piept reziduurile de la acest incinerator. Această "retehnologizare" presupune de fapt o EXTINDERE - adică va aduce o poluare și mai mare. Oameni buni, sunteți cu capul? Domnule primar Gheorghe Stelică, chiar vindeți orice viitor al Ciulniței doar pentru avantaje proprii? Nu realizați că mizeriile acelea le inhalați?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
212 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(3230 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(4568 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(1593 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(961 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(1510 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(1367 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(947 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 216

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:20
(3879 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Locuri disponibile în școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 24 septembrie-6 octombrie 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, sunt ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:00
(1400 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA/Forumul APPR: Campania umanitară «Împreună oprim valul suferinței» continuă

În urma contribuțiilor primite, un prim convoi cu donații a ajuns sămbătă, 21 septembrie 2024, în comunele Foltești, Cuza Vodă și Pechea din județul Galați. Au fost livrate produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 16:15
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Scânteia, beat la volan pe străzile Sloboziei

Vineri, 20 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru verificări, un vehicul condus de un tânăr, de 19 ani, din Scânteia. Î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:40
(2415 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni cu efective mărite

Duminică, 22 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Reviga, Cocora, Colelia, Bărcănești, Borănești și Axintele două acțiuni cu efective mărite, având ca scop ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:35
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la o conductă de alimentare cu apă la Țăndărei!

Luni, 23 septembrie 2024, în intervalul orar 12,30-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor la Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 12:45
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Andrășești

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Andrășești. În eveniment a fost implicat un autoturism. După ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 09:20
(3436 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Pasageri amenințați cu un cuțit în tren

Panică în rândul călătorilor care doreau să ajungă vineri, 20 septembrie a.c., de la București, la Slobozia, cu un tren personal. Pe parcursul călătoriei, oamenii au fost amenințați cu un ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2024, 11:40
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Pentru persoanele cu dizabilități, PSD și PNL nu au nici timp, nici soluții. Pentru Iohannis, fac proceduri speciale în Parlament!»

Pentru a doua oară în doar patru zile, persoanele cu dizabilități au ieșit în stradă ca să-și strige disperarea. A trecut aproape o lună de când au aflat că legea PSD-PNL a pensiilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2024, 09:05
(1415 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA și Forumul APPR-apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au curpins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri esențiale și se confruntă ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 16:55
(2138 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Călărași din Cartierul Fetești-Gară/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din Cartierul Fetești ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:25
(2342 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului Ialomița cu privire la contextul epidemiologic european privind ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:20
(2734 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 septembrie 2024, termenul-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 septembrie  2024, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale, în scopul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:15
(4386 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024,  pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 09:20
(2344 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 17 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat o razie în municipiul Slobozia, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 15:30
(1435 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


APIA: 30 septembrie 2024, termen-limită pentru semnarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:30
(9043 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr surprins de jandarmi având asupra sa substanțe posibil interzise

Un tânăr de 20 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că persoana se afla într-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:00
(4193 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,63 milioane de lei în luna august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4,63 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:20
(4595 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 15 septembrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, în comuna Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:10
(1860 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina

Vineri, 13 septembrie a.c., polițiștii din Slobozia au organizat în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina o acțiune cu efective mărite. În acest sens, s-a acționat în zonele î ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:05
(2562 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, «ZIUA PORUMBULUI» OREZU a avut loc miercuri, 11 septembrie 2024, la ferma domnului Nicolae ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 14:50
(2205 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în comuna Bărbulești. Au ars obiecte de mobilier. Cauza ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:55
(1787 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» Maps în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu *Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...