Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Coronavirus de Amara: Măștile lui Văluță

Văluță a postat anunțul pe Facebook pe 18 martie a.c., când OMS nu dăduse încă anunțul despre standardul măștilor împotriva COVID-19. Întâi am spus să închidem ochii, că poate-o fi ereditar să speculezi nenorocirile care se abat asupra oamenilor ca să-ți faci campanie. Dar de miercuri până sâmbătă, Văluță nu a retras anunțul. Ba mai mult, l-au lăudat pentru inițiativă 185 de  urmăritori. Așa că am decis să echilibrăm balanța și să fim martori la minunea împărțirii măștilor.

La Biserică, pe trecerea de pietoni Anunțul a fost făcut pentru locuitorii din Amara, că acolo are Văluță interese electorale. E clar ca bună ziua și îl reproducem, ca să nu fim acuzați de subiectivism: «Salutare tuturor! Ținând cont de actuala criză cauzată de Covid-19, de faptul că oamenii trebuie să se protejeze cât mai bine în aceasta perioadă, dar și de faptul că măștile sunt din ce în ce mai greu de găsit, am hotărât să vin în sprijinul locuitorilor din Amara și voi dona 300 de măști confecționate din material textil! Aceste măști pot fi reutilizate după o spălare la temperatură ridicată și călcate cu abur! Cine consideră că are nevoie, mă va găsi sâmbătă (21 Martie) și duminică (22 Martie) în centrul orașului, la biserică, de la ora 10:00 la ora 11:00!». Când am ajuns noi, la zece și un minut, Văluță se apucase deja de împărțit. E îmbrăcat casual, că nu se aștepta să apară în poze. Și nu e singur, împarte măștile cu un prieten. Afară e cald ca-n zi de primăvară și oamenii umblă peste tot. Dacă lui Văluță nu-i pasă de restricțiile de circulație, lor de ce le-ar păsa?! Văluță împarte măștile netulburat, că s-a săturat de d-ăștia ca noi. Generos, ne dă și nouă una. «Scrieți ce vreți! Eu n-am vrut decât să fac bine la oameni...» ne spune. O femeie între două vârste îl întreabă dacă sunt bune de ceva. Văluță e cinstit în felul lui. Spune că OMS a zis că nu, dar sunt bune când dai cu var prin casă. Femeia e mulțumită de explicații și cere două. Lui Văluță nu-i pică bine, dar n-are încotro. I le dă!

De unde dai, de-acolo n-ai!
În 5 minute se duce vestea că Văluță dă măști. Cine a primit își ia seama și se întoarce să mai ia una. Cine e prieten cu prietenul lui Văluță, primește două din oficiu. Cine e bătrân și s-a rătăcit în zonă primește una, iar prietenul lui Văluță îi explică discret al cui băiat e ăla care le-mparte. Bătrânii dau din cap că au înțeles și își pun măștile la gură. Măștile sunt din pânză și, ca și cele din spitale, nu opresc Coronavirusul. Dar oamenilor nu le pasă, că sunt gratis. Cineva întinde banii, dar Văluță nu ia. La 10,07 coboară din bloc o vecină. Cere întâi 4 măști pentru toată familia. Apoi mai cere 3 și pentru rude. Văluță îi dă și se uită în pungă. Mai are și el tot 3... Vecina mai cere două, pentru niște bătrâni pe care îi cunoaște ea. Văluță o refuză, vag iritat. Măștile sunt pentru toți oamenii. «Hai, nu te supăra... Ce, eu nu tot pentru oameni le cer?!» zice vecina împăciuitoare. La 10,09 măștile se termină. Au fost 150, cât să țină? Dar lumea abia acum se înghesuie din toate părțile. Unii îl cunosc pe Văluță și fac rezervări. Pe alții Văluță îi cheamă a doua zi la aceeași oră. Apoi se suie în Audi și pleacă. Plecăm și noi, că fără el lăcomia oamenilor nu mai are haz. Din biserică se aude glasul grav al preotului peste enoriașii strânși claie în fața ușilor. Ne amintim că Văluță e bisericos și mintea ne joacă feste... Inexplicabil, murmurăm o frântură din slujba cea de pe urmă: «(...)Și orice greșeală ce a săvârșit el cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, iartă-l!».

21 Martie 2020, 15:05 (9244 vizualizări - 6 comentarii)

Taguri: Amara Coronavirus
Citiți și:
Hotel «Parc» din Amara, al treilea Centru de carantină din Ialomița
157 de persoane, în izolare la Hotelul «Ialomița» din Amara

Comentariile cititorilor:


Antivirus:
(23 Martie 2020, 16:09)
Nu este timp de campania electorala a unui flacau care poate induce in eroare populatia ca este protejata de mastile lui. Apa si sapunul fac minuni, nu mastile.
un umil amarean:
(23 Martie 2020, 14:35)
Si acum priviti cu spaima fata noastra  , sceptic rece
Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece ?
Cand vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vaneaza si castigul fara munca .
Cum nu vii tu , Tepes Doamne , ca punand mana pe ei ,
Sa - i imparti in doua cete in smintiti si in misei ,
Si in doua temniti large cu de - a sila sa - i aduni
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni ! 
Mare dreptate a avut Eminescu , despre care Valuta 
baiatul tatii , la scoala de pacanele nu era invatat , iar acum
 jinduieste la oala cu bunatati alaturi de tatutu !
Andrei:
(22 Martie 2020, 15:11)
La cate capre pasc prin Amara ,mai conteaza una in plus?
George:
(22 Martie 2020, 11:51)
stau in Amara de 37 de ani dar nu am auzit de asta. nu ma intereseaza cine e acest Valuta, dar voi ii faceti publicitatea sa devina cunoscut. cu cit va platit asta sa auda lumea de el.
om:
(21 Martie 2020, 19:17)
 Mulți prostalani, sau prostalăi ?
OFSTYN:
(21 Martie 2020, 18:43)
." bine la oameni"...mă bucur că ați echilibrat situația...mă abțin să folosesc cuvinte precum...agramat, oportunist...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 06 Nov 2026
447 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(102 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(178 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(224 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(541 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(821 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(765 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(785 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(821 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(873 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1439 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(1852 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1320 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1432 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4344 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2248 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2337 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2456 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2175 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6076 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2698 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2432 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2800 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(3964 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3672 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(4975 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3484 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3644 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Mihai Grosu în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova @agatha în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe POKEMON în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Ra sol în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia No one în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați PacanelePacanele în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Eu în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Cetatean în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...