Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Polițiștii au confiscat arme la Țăndărei

Polițiștii au confiscat arme la Țăndărei

În cadrul unor acțiuni de amploare desfășurate sâmbătă, 4 aprilie a.c., între orele 14,00-22,00, pe raza orașului Țăndărei și a municipiului Slobozia, au fost constituite 20 de dispozitive de ordine și siguranță publică și puncte de verificare, acoperite cu peste 160 de polițiști, jandarmi, militari și polițiști locali, care au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgență. Astfel, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, cu sprijinul efectivelor Direcțiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au acționat pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate, scopul activităților fiind prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19 și totodată combaterea criminalității sub toate formele ei. Urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a acestora fiind de peste 13000 de lei. Au fost controlate în trafic 630 de autovehicule și legitimate peste 900 de persoane. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări pe raza orașului Țăndărei la persoanele fizice deținătoare de arme, în cadrul activităților fiind ridicate 11 arme letale și 2 neletale, în conformitate cu prevederile stabilite prin ordonanțele militare. De asemenea, polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite și au confiscat bunuri în valoare de peste 2000 de lei.

5 Aprilie 2020, 14:15 (7336 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor
IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Slobozia
IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Țăndărei
IPJ Ialomița: Acțiune preventivă la Țăndărei

Comentariile cititorilor:


obiectiv:
(6 Aprilie 2020, 13:18)
Buna dimineata! Laudabila actiunea dumneavoasta , expunandu-va pericolului real de infectare.Dragi politisti , si doamna primar a fost plecata in Turcia cu o prietena , in luna martie a acestiu an.Deci , atentie maxima !Sa aveti grija de sanatatea dumneavoastra.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ANAF: 300 de inspecții fiscale la marii contribuabili în primul trimestru al anului 2022

În primele 3 luni ale anului 2022, au fost efectuate 300 de inspecții fiscale la operatorii economici încadrați în categoria «mari contribuabili». Dintre inspecțiile desfășurate, 68 au fost realizate pe ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 12:20
(9269 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

În cursul zilei de luni, 24 aprilie a.c., polițiștii din Fetești au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism  neînmatriculat. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 19:50
(2522 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 9 permise de conducere reținute

Luni, 24 aprilie a.c., peste 50 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 19:35
(9867 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 94 mii de apeluri la Call Center ANAF

În primul trimestru al anului 2023, agenții Call Center-ului ANAF au primit 94665 de apeluri telefonice și au efectuat 4113 sesiuni CHAT pentru asistența contribuabililor în domeniul fiscal. În aceeași ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 15:40
(15035 vizualizări - 1 comentariu)


Instituția Prefectului Ialomița: 1406 de bilete de tratament repartizate vârstnicilor

Instituția Prefectului Ialomița: 1406 de bilete de tratament repartizate vârstnicilor

Marți, 25 aprilie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Ialomița. Unul dintre punctele ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 15:20
(23631 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Întrunire a Comisiei de Dialog Social

Instituția Prefectului Ialomița: Întrunire a Comisiei de Dialog Social

Marți, 25 aprilie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la ședința Comisiei de Dialog Social. Dezbaterile ședinței s-au concentrat pe cele două puncte din cuprinsul ordinii de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 15:00
(8642 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Bărbat reținut după ce a încălcat un ordin de protecție amenințându-și mama

Polițiștii din Fetești au reținut un bărbat, în vârstă de 44 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «amenințare» și «încălcare a ordinului de protecție». Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 20:25
(8316 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Înscrieri în cadrul unităților de învățământ postliceal ale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează recrutarea și selecția candidaților pentru admiterea în cadrul unităților de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 20:10
(7186 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Reviga, beat la volan

În cursul zilei de duminică, 23 aprilie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Reviga, în timp ce conducea un autoturism  aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 19:50
(8114 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Dridu și magazie mistuită de flăcări la Cosâmbești

O intervenție a pompierilor s-a produs duminică, în jurul orelor 13,30, când Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 16:05
(12060 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Săveni, Slobozia și Tovărășia

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localității Săveni, în care au fost implicate un autoturism și o căruță. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 15:40
(11462 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Măsuri de sprijin de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în conformitate cu HG nr. 352/2023, până la data de 11 mai 2023 inclusiv, primește Cereri de acordare a sprijinului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 14:20
(10823 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 45 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale, au reținut 8 permise de conducere și au constatat 11 infracțiuni. Peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2023, 15:30
(9193 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 permise reținute, amenzi de peste 55 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 144 de sancțiuni contravenționale, au reținut 10 permise de conducere și au constatat 5 infracțiuni. Astfel, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 19:40
(11730 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești

Locurile aprobate pentru sesiunea de admitere aprilie-iunie  2023 la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești sunt următoarele: subofițer de pompieri și protecție civilă-275 de locuri ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 16:10
(19445 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Iazu: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Joi, 20 aprilie a.c., în localitatea Iazu, la intersecția  DN21 cu DJ203F s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate a reieșit că două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 16:00
(8492 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


AJFP Ialomița: Marți, 25 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 25 aprilie 2023, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 13:45
(13231 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Campanie de recrutare pentru școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 20 aprilie-05 mai 2023, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei. Astfel, în cadrul Școlii Militare de Subofițeri ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 13:30
(13903 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au identificat marți, 18 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, un microbuz condus de un tânăr de 28 de ani, de cetățenie bulgară. ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 21:50
(10607 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind o opțiune rapidă, sigură și eficientă. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 20:10
(10582 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 45 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile publice. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 18:10
(6291 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Stelnica și Iazu

Accidente la Stelnica și Iazu

Vineri, 14 aprilie 2023, în jurul orei 00,30, trei echipaje de pompieri din Fetești au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, la un accident rutier, produs în comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 16:05
(8401 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Urziceni

Vineri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 4,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din  Urziceni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 15:50
(7708 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

Marți, 18 aprilie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Stației Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, în zona Popasului Chirana, în care a fost implicat un autoturism. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 12:30
(21702 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 110 polițiști și 160 de jandarmi ialomițeni, la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren pe perioada Sărbătorilor Pascale, 160 de jandarmi aflându-se la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2023, 17:50
(12732 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Pe parcursul zilei de marți, 11 aprilie 2023, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 19:20
(8670 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 3000 de fermieri au depus Cereri de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița informează că, în perioada 1 martie-12 aprilie 2023, în cadrul Campaniei de Depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2023, au fost depuse un ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 17:10
(24796 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 15:05
(10505 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de miercuri, 12 aprilie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 14:00
(15995 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Marți, 11 aprilie a.c., preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni, alături de elevii Liceului Tehnologic «Sfânta Ecaterina» Urziceni, au organizat o acțiune umanitară, dedicată Sărbătorii Învierii Domnului ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 19:00
(17951 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...