Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Pastorală la Învierea Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor


Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!

Creștinismul s-a născut odată cu Învierea Mântuitorului Hristos. Aceasta este Taina centrală și cea mai mare a credinței creștine. Fără Învierea Mântuitorului Hristos nu ar fi existat Noul Testament, n-am fi avut nicio Evanghelie, nici măcar o relatare sau vreo epistolă creștină a Sfântului Apostol Pavel.
Fără Învierea Mântuitorului nu ar fi existat nici Creștinismul, nici propovăduirea lui Hristos, nici Biserica, nici cultul sau misiunea ei.
Fără Învierea lui Hristos ar fi fost imposibil de explicat misiunea Apostolilor, jertfa Mucenicilor, mărturia Mărturisitorilor, sfințenia Sfinților, retragerea din lume a pustnicilor, minunile tămăduitoare, credința celor care cred, dragostea celor care iubesc, nădejdea celor care nădăjduiesc, înfrânarea celor care postesc, rugăciunea celor care se roagă, smerenia celor smeriți, durerea celor îndurerați sau orice altă faptă creștinească.
După Învierea Sa din morți, Mântuitorul Hristos S-a arătat apostolilor pe care-i alesese prin Duhul Sfânt, timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare, și le-a poruncit să vestească Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Sfântul Luca, în cartea Faptelor Apostolilor, pe care Biserica a rânduit să o citim și la care să medităm în această perioadă specială dintre Înviere și Pogorârea Duhului Sfânt, este singurul autor al Noului Testament care pomenește despre cele patruzeci de zile petrecute de Iisus Domnul, după Înviere, împreună cu apostolii.
Numărul 40 apare în mai multe locuri din Sfânta Scriptură și este plin de însemnătate și simbolism. Se referă, în primul rând, la zilele unei experiențe sau anii unei generații. De aici și ideea unei perioade de timp mai lungi, a cărei durată nu se poate ști cu exactitate.
Din istoria mântuirii, prezentată de Scriptura Sfântă a Vechiului și Noului Testament, cele mai importante referințe sunt legate de peregrinarea poporului ales, Israel, prin pustie, timp de 40 de ani, după eliberarea din robia Egiptului (Numerii 14, 33), de perioada de pregătire a proorocului și legislatorului Moise, care s-a pregătit, rămânând 40 de zile pe muntele Sinai, ca să poată primi de la Dumnezeu învățăturile sfinte, cuprinse în cele 10 porunci. Iisus, Domnul și Mântuitorul, a petrecut 40 de zile în pustie fiind ispitit, adică pus la încercare de diavol.

Dreptmăritori creștini,
Pustia, potrivit Sfintei Scripturi, nu este numai un loc cu importanță geografică, ci este și o experiență duhovnicească a omului credincios, care trăiește între cer și nisip, între a avea totul sau nimic; este experiența celor mai arzătoare întrebări pe care omul și le poate pune sieși. Experiența pustiei este o experiență a ascultării extreme, o pedagogie necesară omului credincios, popoarelor lumii, care, asemenea experienței robiei lui Israel din Egipt, în urma traversării și peregrinării prin pustie, au devenit, dintr-o masă de robi, un popor al lui Dumnezeu, de oameni renăscuți din ascultarea cuvântului pe care Dumnezeu L-a descoperit lor prin Moise.
Pustia este locul marilor descoperiri pe care Dumnezeu le-a făcut unor mari aleși ai Săi, chemați să conducă destinele oamenilor. În pustie, Moise a văzut Rugul aprins, care nu se mistuia, și a primit Descoperirea Numelui Inefabil al lui Dumnezeu (Ieșire 3, 1-14). În pustie, Dumnezeu i-a dăruit poporului pe care și l-a ales Legea sau Tora, după care să se călăuzească, și a încheiat un Legământ cu acest popor (Ieșire 19-24). În pustie, a umplut cu daruri poporul Său: mana, prepelițele, apa izvorâtă din stâncă. În pustie, Dumnezeu S-a descoperit proorocului Ilie în „murmur ușor și dulce”, în freamăt de adiere lină (1 Regi 19, 12).
Experiența pustiei este una a așteptării și a speranței, a încercărilor și ispitelor de tot felul. Nu este ușor să accepți pustia ca parte integrantă a Învierii și mântuirii. În pustie, Israel L-a ispitit pe Dumnezeu, iar experiența pustiei s-a dovedit a fi o cernere teribilă, o scoatere la iveală a ceea ce omul are în inima sa, a ceea ce-l robește și stăpânește: „Amintește-ți de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în pustie, ca să te pedepsească și să te încerce și să deslușească ce-i în inima ta” (Deuteronom 8, 2). Experiența pustiei este o școală care-l educă pe om să se cunoască pe sine însuși, asemenea părintelui celor ce cred, Avraam, care a răspuns la chemarea pe care Dumnezeu i-a adresat-o: „Ieși din țara ta, din ținutul tău...” (Facere 12, 1), să accepte sensul duhovnicesc al călătoriei sale sau al peregrinării printre necunoscutele lumii acesteia. Cunoaște-te, întoarce-ți sufletul și acceptă Cuvântul lui Dumnezeu!
Însă pustia, ne arată Sfânta Scriptură, este și locul răzvrătirilor împotriva lui Dumnezeu, a cârtelilor și contestărilor (Ieșire 14, 11-12). Prin experiența pustiei, poporul lui Dumnezeu a fost pus la încercare, s-a îndepărtat de Dumnezeu, a fost pedepsit, dar s-a pocăit; acolo a primit Legea, a pecetluit Legământul și a primit diferite binefaceri de la Dumnezeu, având ca rezultat final faptul că au fost conduși, prin mijlocul deșertului, în Pământul Făgăduinței.

Iubiți credincioși,
Pustiul este, așadar, potrivit Sfintei Scripturi, locul pregătirii, arenă de luptă și încercare, ținutul darurilor duhovnicești. În pustie, Mântuitorul Hristos S-a războit cu satana pentru a repara nereușitele vechiului Israel; în pustie, a hrănit poporul cel nou al lui Dumnezeu cu pâine și pește. Sfântul Ioan Botezătorul, ca Înaintemergător al Domnului, a pregătit în pustie poporul pentru primirea și recunoașterea Lui.
Timp de 40 de zile, Mântuitorul Însuși a trăit experiența pustiei ca pe noviciatul existențial al slujirii Sale publice, față către față cu puterea iluziei satanice, cu farmecul ispitelor, din care a ieșit biruitor, rămânând credincios Cuvântului, voii lui Dumnezeu și lucrării Sale dumnezeiești, pe care o avea de împlinit. Evanghelistul Marcu ne spune că, după ispitirea din pustie, Domnul „era cu fiarele sălbatice și îngerii Îl slujeau” (Marcu 1, 12-13). Amintirea „fiarelor” și a îngerilor ne duce cu gândul la ispitirea primului om, Adam, care a căzut (Facere 3), și pe Iisus, Care a biruit. Dacă eșecul lui Adam a produs dezechilibre cosmice și a produs tulburarea armoniei dintre om și natură, biruința lui Hristos, Noul Adam, a restaurat această armonie, prin ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu. Conviețuirea lui Iisus cu fiarele indică începutul unei epoci noi în istoria lumii, o epocă în care puterea bunătății este mai tare decât a răutății, în care iubirea este mai puternică decât moartea.
După exemplul Mântuitorului, vedem din experiența vieții oamenilor sfinți, care au trăit în pustie, experiența libertății interioare și a detașării de cele nefolositoare, cum s-au împrietenit cu natura înconjurătoare, reușind să stabilească legături cu animalele sălbatice, care amintesc de armonia de dinainte de căderea în păcat. Sfântul Ioan Botezătorul, în pustie, a pregătit Calea Domnului și a învățat iconomia micșorării de sine. El a trăit experiența pustiei ca loc al întâlnirilor esențiale, al prieteniei și al iubirii pe care o simțea față de lumea căzută.
Oamenii, care de secole se sfințesc în pustia Iudeii sau a Egiptului, dar și în pustia lumii acesteia, la începutul secolului XXI, ne arată cum aceasta poate înflori precum crinul (Isaia 35, 1-2), cum pustia devine „învățătoarea credinței” (magistra fidei), după cum istoria este „învățătoarea vieții” (magistra vitae).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, după Înviere, Iisus Domnul a petrecut patruzeci de zile cu apostolii pe pământ. De ce nu cincizeci de zile? Pentru că Mângâietorul nu Se putea pogorî odată cu Înălțarea lui Iisus la Tatăl, ci numai după Înălțare. Înălțarea este un eveniment care are o strânsă legătură cu Învierea. Cele patruzeci de zile între Înviere și Înălțare au fost zile în care Domnul Înviat li S-a arătat apostolilor, pe care i-a învățat în legătură cu venirea Împărăției lui Dumnezeu, cum vor primi putere de sus, odată cu pogorârea Duhului Sfânt la Rusalii, și cum să trăiască noua realitate a prezenței Sale reale în Sfânta Euharistie, după despărțirea fizică de ei. Înălțarea Domnului la cer marchează sfârșitul arătărilor Sale de după Înviere, iar trimiterea Duhului de la Tatăl este împlinirea făgăduinței de a fi mereu împreună cu ei și, prin ei, cu noi, până la sfârșitul veacurilor.
Învățarea evangheliei timp de 40 de zile este o continuare a instruirii dată de Domnul înviat ucenicilor Săi, este durata „plenitudinii învățăturii Sale dumnezeiești”. Mai devreme, în concluzia Evangheliei sale, Sfântul Luca a descris această instruire, care a început cu ucenicii la Emaus, când, „începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit [Hristos Cel înviat, dar încă necunoscut] lor, din toate Scripturile cele despre El” (Luca 24, 27).
Dar, în această evanghelie a celor 40 de zile, sunt schițate multe din elementele componente a ceea ce urma să devină învățătura centrală, cultul și structura Bisericii, după Pogorârea Duhului Sfânt.
Sfântul Apostol Luca ne prezintă și exemplul vieții Bisericii apostolice din Ierusalim, imediat după Pogorârea Duhului Sfânt, caracterizată de patru experiențe fundamentale, potrivit descrierilor sintetice din cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 42-47; 4, 32-35; 5, 12-16): „Și stăruiau în învățătura Apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (FA 2, 42). Importanța acestei experiențe pentru ucenicii Mântuitorului este redată în mod admirabil în relatarea din Emaus (Lc 24, 13-35). Punctul culminant al acestei istorisiri îl constituie deschiderea ochilor ucenicilor pentru a-L putea cunoaște pe Mântuitorul Hristos înviat, Care li se dăruiește în chip euharistic, în timp ce Se face nevăzut de la ochii lor. Atmosfera acestei celebrări euharistice (cf. FA 2, 46) este una de bucurie, izvorâtă din certitudinea prezenței lucrătoare a Mântuitorului Hristos înviat, și de curăție a inimii, care se referă probabil și la efortul primilor creștini de a păstra armonia și unitatea dintre ei. „Și în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii” (FA 2, 46). Această experiență se manifestă, așadar, ca o expresie a deplinei comuniuni.

Iubiți frați și surori în Domnul Cel Înviat,
Anul acesta serbăm Sfintele Paști, trecerea de la robia păcatului la libertatea fiilor lui Dumnezeu, de la moarte la viața veșnică, în condiții speciale, de mare încercare fizică și sufletească, asemenea unor oameni peregrini prin pustia lumii acesteia, cu speranța renașterii și a învierii.
Această experiență a închiderii locașurilor de cult, din cauza molimei care s-a abătut asupra omenirii, precum și a măsurilor drastice luate de autorități, ar lăsa impresia că sunt luate împotriva credinței noastre. Nu este și nu poate fi în pericol credința noastră ortodoxă, deși comunitățile de creștini nu mai pot frecventa biserica pentru un timp.
De aceea, vă îndemn să vă întăriți sufletește, prin rugăciunile Noastre, prin rugăciunea personală de acasă, să edificăm biserica cea mică din casa noastră, temelia Bisericii lui Hristos, uniți în jurul familiei, având în mijlocul nostru pe Maica Domnului și cerând ajutorul Sfinților.
Vă asigur că preoții vor săvârși în continuare Sfânta Liturghie, astfel încât niciun altar să nu rămână fără săvârșirea Jertfei nesângeroase, și că toți veți fi pomeniți în rugăciune, până la vremea când Dumnezeu va îngădui să ne vedem față către față în Biserică, comunitatea și adunarea celor credincioși.
Să vestim Învierea lui Hristos și celor care sunt în întunericul păcatelor, căzând ușor în duhul deznădejdii în fața acestor teribile încercări; să înmulțim faptele noastre bune, de care este atâta nevoie în aceste ispite, iar lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-o dăruiește ne va călăuzi și vom birui lucrarea fățarnicilor și viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu, creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și de har, pe care pandemia nu a putut să o întunece, vă binecuvintez pe toți și vă urez să aveți pace, multă credință și nădejde, sănătate, rugând pe Preabunul Dumnezeu, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a Înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

19 Aprilie 2020, 11:05 (3325 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia

Comentariile cititorilor:


...:
(5 Mai 2020, 20:51)
Vi-l putem oferi dumnevoastra!
obiectiv -Bucuresti:
(19 Aprilie 2020, 17:16)
Hristos a inviat ! Frumoasa lectie de istorie a episcopului Vicentiu.Sunteti fericiti, dragi ialomiteni ca-l aveti.Sa fi-ti binecuvantati si sa aveti sarbatori linistine cu sanatate!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de către un bărbat, de 45 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că în blocul în care locuiește, pe scară, se simte un miros ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 19:20
(4605 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ialomițenii au investit 56,12 milioane de lei în Programul «Tezaur»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în primele 6 luni ale anului 2023, aproximativ 900 de investitori au cumpărat Titluri de Stat, în cele 6 emisiuni de ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 13:50
(10317 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții și rețineri într-un dosar de «proxenetism»

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și cei din județul Neamț au desfășurat 6 percheziții domiciliare, în Ialomița și Neamț, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:10
(14404 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența drogurilor

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:00
(10252 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au fost solicitați să intervină la 87 evenimente, dintre care 85 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 10 infracțiuni în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 18:50
(2122 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Excursie dedicată copiilor beneficiari de asistență socială

Protopopiatul Urziceni: Excursie dedicată copiilor beneficiari de asistență socială

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți, 4 iulie 2023, a avut loc o acțiune inedită, respectiv o excursie organizată pentru beneficiarii serviciilor sociale acreditate ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 16:00
(12292 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 iulie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 13:30
(12822 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de refulare de la nivelul rezervorului, echipele RAJA Constanța vor sista joi, 6 iulie 2023, în intervalul orar 9,00-17,00, furnizarea apei potabile către ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 20:35
(14092 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști pe numele unui bărbat din Armășești care și-a bătut soția

Polițiștii din Jilavele au fost sesizați marți, 4 iulie a.c., cu privire la faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Armășești, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, o femeie de 53 de ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 19:25
(13585 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Fetești

Marți, 4 iulie a.c., în intervalul orar 20,.00-23,00, polițiștii au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Fetești ce a avut ca scop prevenirea infracționalității stradale, a infracțiunilor contra persoanei ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 19:05
(3852 vizualizări - 0 comentarii)


CECCAR Ialomița: «Ziua Națională a Contabilului Român»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, organizează, la 13 iulie 2023, cea de-a XIX-a ediție a ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 16:40
(4745 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 800 de misiuni de ordine publică executate în trimestrul II al anului 2023

Jandarmii ialomițeni, 800 de misiuni de ordine publică executate în trimestrul II al anului 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul II al anului, 1794 misiuni de ordine publică, dintre care 128 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 13:20
(14160 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului II/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 iulie 2023, inclusiv, se depun Cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 12:55
(21476 vizualizări - 0 comentarii)


Sediul ISU Ialomița, modernizat

Sediul ISU Ialomița, modernizat

În perioada 2020-2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează proiectul «Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre» în cadrul căruia, printre alte clădiri incluse în proiect ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 12:40
(5047 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 9 permise de conducere reținute, 7 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 75 mii de lei

Luni, 3 iulie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 19:15
(13209 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de artă plastică

Miercuri, 5 iulie a.c., începând cu orele 14,00, în foaierul Sălii «Europa» a Consiliului Județean Ialomița va avea loc verisajul expoziției de pictură «Orizonturi Cromatice». Lucrările aparțin artistei ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 17:30
(3614 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicația «Registrul Deșeurilor», funcțională

Evidența deșeurilor este obligatorie pentru toate afacerile ce au activitate la sediul social sau la un punct de lucru, aceasta trebuie păstrată lunar și trebuie raportată anual. Aplicația a fost lansată ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 17:00
(25861 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Crescătorii de animale pot solicita ajutorul de stat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 iulie 2023 inclusiv, primește cereri inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 16:30
(5430 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,98%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2023

La sfârșitul lunii mai 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3881 de șomeri (din care 1989 femei), rata șomajului fiind de 4,98%, cu 1,13% peste ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 16:00
(10935 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

La nivelul Uzinei de Apă Fetești se vor executa lucrări de racordare la sistemul centralizat de distribuție din orașul Fetești. Pentru realizarea acestor operațiuni,  RAJA Constanța va întrerupe furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 13:10
(32410 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT în Ialomița

Marți, 4 iulie a.c., procurorii DIICOT-Structura Centrală au pus în mișcare acțiunea penală față de mai mulți suspecți, angajați în cadrul unor centre de îngrijire a bătrânilor, pe care îi supuneau la tratamente ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 11:30
(15432 vizualizări - 0 comentarii)


Un bărbat din Platonești a amenințat că se autoincendiază. Polițistul-negociator l-a convins să renunțe!

Un bărbat din Platonești a amenințat că se autoincendiază. Polițistul-negociator l-a convins să renunțe!

În cursul zilei de duminică, 2 iulie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat, de 46 de ani, din Platonești, s-a baricadat în locuință și a amenințat că ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 20:05
(12751 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Rezultatele de la Bacalaureat arată eșecul sistemului de Educație sub mandatele lui Iohannis!»

«Rezultatele de la examenul de Bacalaureat ne oferă imaginea nefardată a eșecului sistemului educațional din România sub mandatele lui Klaus Iohannis, în condițiile în care doar 42% dintre copiii care au ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 17:20
(26391 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Camion încărcat cu hârtie igienică, în flăcări

Ciocârlia: Camion încărcat cu hârtie igienică, în flăcări

În dimineața zilei de duminică, 2 iulie a.c., două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la remorca unui camion ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:25
(8422 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

ISU Ialomița: Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

Sâmbătă, 1 iulie a.c., în jurul orei 9,30, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la o misiune de salvare a unei persoane căzută într-o fântână, cu o adâncime de aproximativ 7 metri. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:20
(10954 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ion Roată

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, pe raza localității Ion Roată, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:15
(6155 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» pentru locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Poliție «Alexandru ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 14:10
(10749 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 7 iulie 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 13:55
(14346 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor, la Slobozia

Razie a polițiștilor, la Slobozia

Sâmbătă, 1 iulie a.c., polițiștii au efectuat o razie cu efective mărite pe raza municipiului Slobozia. Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor cu violență, dar și menținerea unui climat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2023, 17:40
(3075 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Urziceni: La volan sub influența alcoolului

Un bărbat de 45 de ani, domiciliat în Urziceni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiști joi, 29 iunie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2023, 18:10
(7122 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...