Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clean Tech încalcă condițiile de funcționare impuse de autorități

În așteptarea unei autorizații de mediu revizuite

Clean Tech încalcă condițiile de funcționare impuse de autorități

Clean Tech Internațional Ciulnița funcționează non-stop încălcând astfel condițiile de funcționare impuse de către Garda de Mediu Ialomița. Oficialii firmei susțin că noua autorizație integrată de mediu va permite intrarea firmei în normalitate. «Inițial, autorizația integrată de mediu a fost acordate pentru 16 ore de funcționare... Este un non-sens! Vrem să revenim la normalitate și să funcționăm 24 de ore din 24!» susține Marius Vlădescu, directorul general al firmei. Conform informațiilor publice existente, la acest moment Clean Tech Internațional se află în faza finală a obținerii autorizației integrate de mediu, revizuită.

Puțină istorie locală Problemele de poluare legate de activitatea economică a firmei Clean Tech au devenit publice în urmă cu aproximativ 5 ani. La momentul respectiv, atât locuitorii comunei Ciulnița, cât și cei ai Sloboziei, au sesizat autoritățile cu privire la posibila poluare a zonei. În pofida semnalelor publice, timp de 4 ani firma a funcționat fără probleme și fără a fi controlată de instituțiile abilitate in domeniu. Prima schimbare de optică a fost sesizată în mai 2019, la mai bine de un an după ce fabrica și-a schimbat proprietarul. În urma sesizărilor repetate și a intervenției autorităților locale din Slobozia, Garda de Mediu a controlat activitatea firmei. Parada de legalitate a fost postată regulamentar pe pagina de Facebook a Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu următoarea informare: «În urma verificărilor, s-a constatat că operatorul nu respectă în totalitate prevederile autorizației integrate de mediu, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 50.000 lei». Altfel spus, «comisarii Gărzii de Mediu Ialomița s-au acoperit de hârtii, noul patron german al CleanTech poate polua mai departe»  după cum titra la acel moment ziarul nostru. După cum veți putea constata, afirmațiile au fost premonitorii.

Clean Tech a avut mușchi guvernamentali Țintarul controalelor oficiale a continuat vreme de mai multe luni până când, în perioada 6-7 august 2019, comisarii Gărzii de Mediu au reușit să suspende oficial autorizația de mediu pe care o are firma Clean Tech. Minunea a durat mai puțin de două săptămâni, firma reușind în acest interval să facă ce nu reușise în cei 4 ani de când avea autorizația de mediu. Conform comunicatului oficial, decizia de încetare a suspendării autorizației de mediu a fost luată pentru că, cităm, «stadiul îndeplinirii măsurilor impuse și asumarea de către Clean Tech Internațional a condițiilor impuse de autorizația integrată de mediu îi dau dreptul ca activitatea să fie reluată». Surse administrative susțin că pentru acest rezultat a fost deranjată Viorica Dăncilă, prim-ministru încă în funcție la data respectivă. Însă acest amănunt este mai puțin important în context. Ceea ce contează însă este faptul că îe perioada suspendării autorizației, ca de altfel și până atunci, fabrica a funcționat la capacitate maximă, «procesând 200 de tone/zi de subproduse de origine animală de categoria a III-a», continuând să afecteze direct mediul înconjurător.

Fabrica funcționează 24 de ore din 24! Aparent un eșec al autorităților locale, decizia de reluare a activității fixează indubitabil cadrul legal de funcționare al Clean Tech Internațional. Una dintre obligațiile asumate impune ca, în așteptarea autorizației de mediu revizuite, programul de funcționare al firmei să fie de 16 ore zilnic. În fapt, din 20 mai 2019 și până în prezent, firma a funcționat non-stop, încălcând atât măsurile impuse de autorități, cât și pe cele asumate cu atâta ușurință prin documentația întocmită pe genunchi după ce asupra oficialilor instituțiilor ialomițene s-au făcut presiunile acelea puțin importante despre care am amintit anterior. Paradoxal, dovezile acestei încălcări grosolane a măsurilor sunt furnizate chiar de către Clean Tech. Conform legii, firma are obligația de a raporta public de fiecare dată când oprește și repornește instalațiile de producție. Tabelul, asumat de către reprezentanții firmei, conține date incriminatoare care confirmă că unele dintre aceste incidente s-au petrecut noaptea, la ore la care activitatea de producție este, teoretic, suspendată. La această situație inexplicabilă continuă să se adauge sesizările privind mirosurile emanate de instalații, precum și informații, e drept, neconfirmate, privind deversarea ilegală a apei reziduale într-o crivaie din apropierea fabricii.

Marius Vlădescu vrea normalitate. Și noi la fel! Contactat telefonic, Marius Vlădescu, directorul general al firmei, nu a putut nega evidența. El a declarat că autorizația de mediu revizuită încearcă să reglementeze, printre altele, și acest aspect al funcționarii legale a fabricii. «Inițial, autorizația integrată de mediu a fost acordată pentru 16 ore de funcționare... Este un non-sens! Vrem să revenim la normalitate și să funcționăm 24 de ore din 24!» a declarat domnia sa. De asemenea, el a susținut că investiția de 10 milioane de euro, anunțată public toamna trecută, are drept scop eliminarea tuturor problemelor de mediu provocate de funcționarea făbricii: «SARIA, grupul german de firme care a achiziționat Clean Tech, lucrează la cele mai înalte standarde de mediu. Asta vrem să facem și aici!». Din păcate, investiția de 10 milioane de euro fluturată pe sub nasul opiniei publice «pentru eliminarea tuturor problemelor» este la ani distanță de materializare oricât de nobile ar fi intențiile investitorilor. Până atunci, locuitorii din Ciulnița și Slobozia vor fi obligați să suporte mirosurile, poluarea accidentală a zonei, deversările necontrolate de ape reziduale, etc. Iar pentru ca toate acestea să se întâmple e nevoie de o autorizație de mediu revizuită... Dar despre această autorizație și problemele ascunse ale investiției pe care Marius Vlădescu o anunță deja extinsă la 20 milioane de euro vă vom povesti data viitoare! Cu condiția să fiți interesați, evident...

1 Mai 2020, 11:05 (7948 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Poluarea olfactivă provocată de Clean Tech Ciulnița, «restanța» autorităților
Dezbaterea publică organizată de Clean Tech Ciulnița a fost contestată
Circul Clean Tech de la Ciulnița
Clean Tech Ciulnița transportă apele reziduale cu vidanjele

Comentariile cititorilor:


DNA:
(12 Iunie 2020, 02:35)
Ceea ce se întâmplă la acesta "distinsa" societate depășește de departe domeniul penalului. În momentul retragerii autorizației de funcționare, de catre Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița și pentru acest lucru merita felicitat domnul director al respectivei instituții, s-a creat un blocaj. Toate reziduurile colectate de la abatoarele din tara au fost redirecționate către un incinerator din Tulcea, loc în care s-au distrus. Societatea ialomițeană a plătit tot deranjul cu sume foarte mari, bani care au fost imputat abatoarelor din tara. Totul a durat preț de câteva zile, timp în care facturile colosale au curs.. S-a găsit o soluție. Intervenție la nivel de guvern, al reprezentanților abatoarelor din tara, care au vrut sa împuște doi iepuri. Primul, sa scape de plata către CT a facturilor de incinerare și doi, reluarea trimiterii catre CT a reziduurilor și logic, încasarea de bani în urma vânzării acestora. Mai mult decât atât, revizuirea autorizației de mediu a inclus preluarea și prelucrarea unui nr de tone/zi.. Și acum urmează partea frumoasa.. Către incinerator nu s-a mai trimis decât materia prima necorespunzătoare, restul, și aici ma refer la cele 400-500 tone/ zi, au fost schimbate în acte prin împărțirea corecta per fiecare abator/zi... Practic, în fiecare camion a ramas valoarea reala, și mult peste cât s-a impus de către autorități, iar în acte a rămas valoarea totala permisa. Astfel, CT a prelucrat peste 10.000 tone/ luna, iar în acte a raportat valoarea admisa și permisa în autorizație. Artificiul din acte contravine legilor tarii prin fentarea APM, Gărzii de Mediu, DSV și bineînțeles, ANAF. Și totuși nimeni nu vede. Caz închis. Aveți legătură.
VMI:
(6 Mai 2020, 12:13)
<Dragi cetateni, lasati firmele sa functioneze, instalatiile acestei societati nu polueaza decat olfactiv.>
Daca este numai olfactiv...... este in regula!!!??? Va fi extraordinar sa stai in curtea casei in aer liber, curat si doar poluat olfactiv. Este o problema mirosul imputit care ajunge pana in oras?
tratat cu tratament:
(4 Mai 2020, 14:43)
Mai Mariusica, kaka tot olfactiv polueaza, nu te infecteaza cu covid, poti sa calci in el, mama nu se supara.
#ți ai dracu :
(4 Mai 2020, 11:36)
Bă mariuse,cu controalele tale.. De unde putea anii trecuti a hoit?Ca inainte de a se construi cleanTech,nu era aceasta problema"Miroase"dar vor schimba instalatiile.Tu,angajat la stat sa interzici disconfortul ne rogi sa induram miasmele cadaverice,ca o portavoce,un avocat al celui ce polueaza?Ca pe viitor(??) va fi bine. Serios? Cine dracu te-a angajat? Tu erai menit sa fi angajat al cleantech.Pe noi,cei care nu avem interese si nu suntem subiectivi,ne interesează un mediu placut,ecologic pentru un trai demn de 2020.Auzi atitudine de angajat sa controleze"directiunea s-a jurat pe rosu,ca vor moderniza evacuarile".#ți-ai dracu ne ciumati rosii...
Pt Marius I:
(4 Mai 2020, 00:03)
Ți se pare normal ca, orice operator economic care nu îndeplinește legislația în vigoare, operator amendat și pasuit de autorități, sa funcționeze în continuare? Ți se pare normal sa fenteze taxa către DSV pe care o plătește lunar, de 7 lei/tona, prelucrand, în realitate, dublu de cât declara? Mie nu. Sunt cetățean al comunei Ciulnița și ma gândesc cu groaza ca vine vara și nu mai pot sta în casa de miros. Apropo, ai luat pachetul de Paște?
Pt Marius I:
(3 Mai 2020, 23:46)
Firma are 30 de angajați, nu 100. Cat ai luat când ai plecat din control?
Marius I.:
(3 Mai 2020, 16:43)
Dragi cetateni, lasati firmele sa functioneze, instalatiile acestei societati nu polueaza decat olfactiv. Nu se elimina substante nocive,nimic. Ei fierb acele resturi de abator, dupa care subt presate. Atat. Lucrez la DSV, am fost la nenumarate controale,stiu ce zic. Din pacate, miroase, insa in acest an, se vor schimba instalatiile, din ce informatii avem. Firma platese multe taxe, are 100 de angajati. Staiati ca se ridica o instalatie de neutralizat cauciucuri la Iazu ? Acolo sa vezi poluare....
Pentru gigi:
(2 Mai 2020, 19:03)
Mașinile lui Gatulet sunt vax albină, o mașină de carat reziduuri la Vivani și cam atât. Ce va spune numele (...)? El cara de rupe mizeriile. La accidentul de la Sf Gheorghe a ascuns documente, tirul avea peste 30 de tone încărcătură și timpii de conducere depășiți de 3 ori. Totul mușamalizat. Apoi, un fost milițian băgat și el in ecuație, nepotul unui fost șef de la IPJ Ialomița. Om cu grade, pe felie cu Mariusescu asta. E mălai mult la mijloc, fraților.
gigi:
(1 Mai 2020, 23:02)
Pai ndaca lucreaza mai putine ore masinile primarului trebuie sa transporte mai putin si ce facem reducem afacerea lui Stelica ?
Cititor :
(1 Mai 2020, 13:56)
Functionati si 25/24,ca oricum avem legislatia proasta,normele de aplicare nu sunt corelate,judecatorii nu sunt capabili de decizii radicale,spaga e in floare,statul intruneste conditiile ideale pentru a va face mendrele.Prefect,preș de consil judetean sau primar de municipiu..toti o apa si-un pamant.Incalcati legea linistiti,umpleti-ne de miasmele cadaverice,ca nu veti pati nimic,iar porcariile din judet nu vor disparea repede.Sefii de mediu si protectia naturii sunt numiti politic,totul va avantajeaza.Spor!Nenorociti-ne ca meritam!
Ciulnitarul:
(1 Mai 2020, 13:13)
Pe Vlădescu îl doare în dos de autorități, de tot. Vine neamțul și intervine direct sus, managerul își trage jarul pe turta lui, cât tine, ca doar e tânăr și trebuie sa trăiască. Vouă v-a dat praf în ochi, ca și altora
Ciulniteanul:
(1 Mai 2020, 12:17)
De toate aceste necazuri se face vinovat domnul primar Stelica. El sustine aceasta firma pentru a avea unde sa-si angajeze neamurile. Anul trecut a intervenit la doamna ministra Gavrilescu de la mediu, care fiind din acelasi partid cu el a inchis ochii la incalcarea legii. Ca sa abureasca ciulnitenii, a asfaltat niscaiva strazi cu latimea de 3 metri, si a facut o canalizare de rahat care nu functioneaza, dar locuitorii sunt foooarte incantati de cate realizari marete a facut domnul primar. Alegeti-l in continuare pe Stelica sa ne mai otraveasca cu firma lui, o sa vedeti peste cativa ani cand vor incepe sa se imbolnaveasca oamenii de la gazele otravitoare.
Clinterci:
(1 Mai 2020, 11:24)
Isctr nu e capabil sa oprească un camion in trafic, sa constate ca ceea ce e în acte nu corespunde cu ceea ce e încarcat!
Clinterci:
(1 Mai 2020, 11:20)
Pai normal ca baga nonstop, atât timp cât prelucrează 500-600 tone la zi, nu 200, cât spun ei... Restul e bonus!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbulești: 26 de persoane au fost amendate pentru că au participat la un priveghi, fără a respecta măsurile de protecție sanitară

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele s-au sesizat din oficiu, cu privire la apariția în spațiul public a unor imagini de la un priveghi ce a avut loc în seara de 13 ianuarie a ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2021, 14:48
(3872 vizualizări - 0 comentarii)


E-Distribuție Dobrogea: Întreruperi programate ale furnizării energiei electrice

E-Distribuție Dobrogea informează faptul că, în perioada 18-22 ianuarie a.c., pe raza județului Ialomița vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice. Întreruperea curentului electric ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 17:40
(5768 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 3 mașini, implicate într-un accident rutier

Urziceni: 3 mașini, implicate într-un accident rutier

În ziua de vineri, 15 ianuarie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație, în eveniment fiind implicate 3 autoturisme. În urma impactului dintre cele 3 mașini a rezultat rănirea ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 16:15
(2132 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


ISU Ialomița: Recomandări privind utilizarea surselor de încălzire în zilele geroase

Potrivit unei informări a Administrației Naționale de Meteorologie, și în județul Ialomița se vor înregistra temperaturi foarte scăzute. Astfel, în intervalul 16-20 ianuarie 20201, pe parcursul nopților ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 16:10
(5301 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 44 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 15 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7314, cu 44 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 15:50
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


Luceafărul poeziei românești, cinstit la Catedrala Urziceni

Luceafărul poeziei românești, cinstit la Catedrala Urziceni

Poetul național Mihai Eminescu spunea: «Biserica lui Mateiu Basarab și Varlaam, Maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternică dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine» ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 15:05
(3766 vizualizări - 0 comentarii)


ENGIE Romania, o nouă ofertă de energie electrică

ENGIE România lansează o nouă ofertă de energie electrică, care se poate contracta simplu, on-line-ENGIE Star. În contextul eliminării, de la 1 ianuarie 2021, a prețurilor reglementate la energie ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 13:50
(4339 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Salariul de bază minim brut-2300 de lei

Conform HG nr. 4 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 40/13.01.2021 începând cu data de 13 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 21:25
(4286 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Țăndărei, surprins de radar cu 153 km/h. Nu avea permis de conducere!

În cursul zilei de miercuri, 13 ianuarie 2021, în jurul orelor 17,00,  polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe DN2A-E60, un șofer ce se deplasa din direcția Slobozia către Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 17:40
(4253 vizualizări - 1 comentariu)


Căzănești: Petrecere de logodnă, întreruptă de polițiști

82 de efective de poliție și poliție locală au fost la datorie în ultimele 24 de ore, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control, pentru verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 17:25
(2078 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 28 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 14 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7270, cu 28 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 16:10
(2914 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noua Declarație unică 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabili interesați că Declarația unică (D112) a fost modificată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 14 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 14:35
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GREENFIBER INTERNATIONAL SA
PL URZICENI angajează personal
Vrei stabilitate? Seriozitate?
Atunci APLICĂ la compania noastră!
Suntem unul dintre cei mai mari
angajatori din Urziceni și angajăm următoarele categorii de personal:
• Electrician
• Stivuitorist
• Controlor calitate
• Mecanic întreținere
și reparații utilaje
• Operator chimist
• Muncitor necalificat

Oferim:
Contract individual de muncă,
salariu fix, tichete de masă, transport.

Ne puteți contacta
la telefon 0751/151.156
sau puteți depune CV-ul personal la
poarta societății din localitatea Urziceni,
DN2, Km 57,5
(fosta fabrică de ferite din Urziceni)

14 Ianuarie 2021, 14:10


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 33000 de lei

Acțiunile preventive ale polițiștilor ialomițeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, desfășurate în ultimele 24 de ore, au condus la aplicarea a peste 130 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 17:05
(3368 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în Campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea plății regulare pentru Campania 2020, până la acest moment fiind autorizați la plată un număr de 760465 fermieri, reprezentând ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 16:05
(2502 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 13 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7242, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 15:55
(2395 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 ianuarie 2021, termen limită pentru depunerea a 12 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 ianuarie 2021, este termenul limită de depunere a următoarelor declarații fiscale: Formularul 100 «Declarație ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 14:10
(3112 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de peste 113000 de lei

În intervalul 03.12.2020-07.01.2021, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a efectuat acțivități specifice pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare. Prin personalul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 13:55
(1844 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Două autoturisme, implicate într-un accident

Slobozia: Două autoturisme, implicate într-un accident

Echipaje de la Detașamentul de Pompieri Slobozia, cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 21,30, în municipiul Slobozia la un accident ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 11:20
(1666 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Incendiu la o casă din Gheorghe Doja

Incendiu la o casă din Gheorghe Doja

Un incendiu s-a produs marți, 12 ianuarie 2021, în jurul orelor 16,10, la o casă din Gheorghe Doja. Pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit, militarii Detașamentului de Pompieri Slobozia au ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 11:15
(1847 vizualizări - 0 comentarii)


La Slobozia, incidența cazurilor de COVID-19 a crescut la 3,60/1000 de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență informează cu privire la faptul că rata incidenței cazurilor de COVID-19 a crescut la nivelul municipiului Slobozia la valoarea de 3,60/1000 de locuitori. ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 19:20
(2392 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au verificat respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni prin care au verificat modul în care, la nivelul județului, sunt respectate măsurile de protecție sanitară, privind răspândirea noului ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 19:00
(2194 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Sancționat pentru că a încălcat măsura izolării la domiciliu

Un tânăr de 37 de ani, domiciliat în localitatea Făcăeni, a fost sancționat de către polițiști, acesta încălcând măsura izolării la domiciliu, impusă prin decizia Direcției de Sănătate Publică Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 18:00
(2838 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

În seara zilei de luni, 11 ianuarie a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru un control de rutină mașina condusă de un bărbat, de 46 de ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 17:00
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 100 de kilograme de pește, transportate ilegal

Slobozia: 100 de kilograme de pește, transportate ilegal

Polițiștii de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat în ziua de luni, 11 ianuarie a.c., un autoturism condus de un șofer în vârstă de 42 de ani, din Slobozia, având ca pasageri ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 16:00
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 43 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 12 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7220, cu 43 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 15:40
(2796 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Accesează una dintre facilitățile fiscale și nu vei fi executat silit!

ANAF desfășoară o amplă campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 18:20
(10932 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor

În Monitorul Oficial nr. 1326/31.12.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 220/2020, privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 17:50
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoane dispărute

Ialomița: Persoane dispărute

Polițiștii din Ialomița caută două persoane, de 37 și 47 de  ani, care au plecat de la domiciliu. Cei care pot oferi informații sau detalii care să conducă la depistarea acestora, sunt rugate să anunțe ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:50
(2117 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Cu aproape 200 kg de pește în portbagaj

Platonești: Cu aproape 200 kg de pește în portbagaj

195 de kilograme de pește, din specia caras, transportat fără documente legale, au depistat polițiștii ialomițeni pe raza comunei Platonești, în portbagajul unui autovehicul condus de un bărbat de 24 de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:45
(2635 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...