Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Olimpiada Virtuală de Geografie

Olimpiada Virtuală de Geografie

Geografia a fost singura disciplină școlară pentru care s-a organizat o olimpiadă în adevăratul sens al cuvântului, când toate celelalte concursuri școlare de anul acesta au fost anulate din cauza pademiei provocată de noul Coronavirus. Pasionați de natură și drumeții, patru elevi din Ialomița, elevi ai Colegiilor Naționale «Mihai Viteazu» și «Grigore Moisil», din Slobozia și Urziceni, au reușit să organizeze etapa națională a Olimpiadei Naționale de Geografie, folosindu-se de internet. Chiar distanțarea socială i-a ținut departe unii de alții, atât participanții, cât și organizatorii bucurându-se de experiența trăită...

Rețeaua de participanți
«Geografia țării trebuie să înceapă cu geografia locului natal, ale cărui elemente proaspete, pline de imagini și de simțire, există în sufletul fiecărui copil și trebuie numai scoase la lumină, valorificate și rânduite» sunt cuvintele prin care își exprimă admirația pentru Geografie marele George Vâlsan. Tot din dragoste pentru această disciplină, Vlad Andrei Iagăr, Gabriel Alexe, Armand Hangu și Eduard Niță, elevi ai Colegiilor Naționale «Mihai Viteazu» și «Grigore Moisil», din Slobozia și Urziceni, au decis anul acesta să organizeze faza națională a Olimpiadei de Geografie. Acest concurs, ca toate celelalte competiții școlare, a fost anulat din cauza pandemiei provocată de noul Coronavirus. Chiar dacă Ministerul Educației și Asociațiile pentru Elevi au tratat cu indiferență inițiativa și au refuzat să o susțină în sensul promovării pentru a-i atrage pe participanți, Olimpiada Virtuală de Geografie s-a bucurat de participarea a peste 100 de elevi din 10 județe ale țării. Fiecare dintre cei patru temerari și-a pus la bătaie lista cu prieteni virtuali, cunoscuți din vremea când olim­piadele se des­fășurau pe stil vechi. «Participanții au fost elevi pe care i-am cunoscut la ce­lelalte olimpiade de Geografie la care am participat în anii trecuți. Ne-am îm­prietenit unii cu alții și anul acesta i-am rugat să ne ajute... Fiecare a luat legătura cu alți elevi pe care-i cunoștea și astfel am reușit să-i aducem pe participanți alături de noi! Toți s-au bucurat de faptul că ne-am gândit să organi­zăm singuri Olimpiada de anul acesta...» spune, plin de entuziasm, Vlad Andrei Iagăr, unul dintre organizatori. «Orice concurs de genul acesta te ajută să cunoști alți oameni și să legi prietenii... Ne-am bazat pe oamenii pe care i-am cunoscut și și-au dorit să fie alături de noi!» îl completează prietenul său Eduard Niță.

Și-au asumat rolul de profesori
Olimpiada Virtuală de Geografie a elevilor ialomițeni s-a desfășurat pentru clasa a VIII-a și toate cele 4 clase de liceu. Subiectele au fost realizate de organizatori, cu sprijinul studenților Facultății de Geografie, din Slobozia și Urziceni. Tot cu ajutorul lor, lucrările au fost corectate și notate. Din fața calculatoarelor, participanții au fost atent monitorizați pentru a nu exista posibilitatea ca aceștia să copieze răspunsurile la teste. «Am făcut singuri subiectele, având modelele din anii trecuți... A fost oarecum dificil, dar a meritat efortul, mai ales că am învățat lucruri noi. Eu le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au susținut acest proiect pe care l-am realizat. A fost mai greu să-i putem verifica pe participanți să nu copieze, dar au dat dovadă de fair-play și au rezolvat testele fără să se inspire din alte surse...» explică Armand Hangu. Marea provocare a reprezentat-o proba practică. Indiferent de clasa pentru care se organizează, Olimpiada Națională de Geografie are și o probă practică. Cu ajutorul unor ghizi, elevii explorează zona în care se desfășoară concursul școlar și trebuie să rețină informații despre locurile pe care le vizitează, urmând apoi să răspundă unor întrebări. Anul acesta, faza națională a Olimpiadei de Geografie ar fi trebuit organizată la București. Vizita în teren a obiectivelor istorice din Capitală s-a făcut cu ajutorul hărților virtuale și a informațiilor descoperite pe internet. Apoi elevii au răspuns întrebărilor pe baza respecti­velor informații pe care și le-au însușit. «Am folosit Google Maps pentru a putea străbate străzile Bucureștiului... Tot cu ajutorul acestei aplicații am observat și obiectivele istorice. Apoi am căutat informații despre ele. Mie mi-a plăcut cel mai mult istoria clădirii Teatrului Național. N-a fost dificil de pus în practică... Internetul s-a dovedit foarte util!» spune Gabriel Alexe. Inițiativa elevilor ialomițeni a fost unică la nivel național, Geografia fiind singura disciplină pentru care a fost posibilă organizarea unei etape naționale.

23 Mai 2020, 12:10 (4285 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


admitaror ialomitean:
(24 Mai 2020, 14:28)
Copii extraordinari, felicitari si succes pe mai departe.
ialomitean:
(23 Mai 2020, 14:31)
Bravo, copii ! felicitari,voua si parintilor!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Acțiune preventivă a polițiștilor la Școala Gimnazială Platonești

Acțiune preventivă a polițiștilor la Școala Gimnazială Platonești

Elevii Școlii Gimnaziale Platonești au primit la ore vizita polițiștilor, care în cadrul proiectului «Școala Siguranței Tedi» au încercat să îi ajute pe copii, prin joc, să își însușească informații privind ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 18:10
(4947 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fără permis, la volan

Duminică, 13 iunie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din Fetești au depistat, pe raza localității Cegani, un șofer în vârstă de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis conducere ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 17:55
(2477 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Surprins în flagrant conducând o mașină neînmatriculată

În cursul zilei de sâmbătă, 12 iunie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii rutieri slobozeni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 ani, din Slobozia. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 17:50
(1871 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

Sâmbătă, 12 iunie a.c., pe raza comuni Făcăeni, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat, în flagrant, un tânăr de 21 de ani în timp ce conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 17:40
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 14 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10784, cu 6 cazuri mai mult decât duminică, 13 iunie ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 16:40
(1946 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică va sista, marți, 15 iunie 2021, în intervalul orar 9,00-17,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 15:20
(3048 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerrea evaziunii fiscale, obiectiv strategic al ANAF

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a efectuat, în luna mai 2021, în concordanță cu Strategia Agenției Naționale de Administrare Fiscală 2021-2024, care are ca obiectiv strategic reducerea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 14:50
(4569 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 25 iunie 2021-termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 25 iunie 2021, este termenul limită de depunere a următoarelor declarații: «Declarație privind obligațiile de ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 13:35
(3207 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Final al Campaniei de primire a cererilor unice de plată 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 11 iunie 2021 s-a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 202 ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 13:10
(2802 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: A intrat cu mașina într-un copac

Balaciu: A intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație s-a produs în dimineața zilei de luni, 14 iunie a.c., pe raza comunei Balaciu. Din primele informații, șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului și s-a lovit violent de ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2021, 10:30
(3134 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz COVID-19 în Ialomița

Duminică, 13 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10778, cu un singur caz mai mult decât sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2021, 17:25
(2833 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 12 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10777, cu 3 cazuri mai mult decât vineri, 11 iunie ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2021, 17:10
(2279 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mesaje pentru donatorii de sânge, cu ocazia «Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge»

Luni, 14 iunie a.c., se sărbătorește «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge». Cu această ocazie, reprezentanții Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Ialomița marchează evenimentul transmițând public ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 18:25
(4221 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Autoutilitară răsturnată în urma unui accident

Urziceni: Autoutilitară răsturnată în urma unui accident

În ziua de vineri, 11 iunie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza municipiului. În eveniment au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. În urma ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 17:10
(2235 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Urziceni: Regulile de circulație, pe înțelesul elevilor

Urziceni: Regulile de circulație, pe înțelesul elevilor

Joi, 10 iunie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat lecții de educație rutieră în cadrul Școlii Gimnaziale «I.H. Rădulescu» din Urziceni. Polițiștii au discutat cu peste 100 de elevi despre recunoașterea ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 16:35
(3902 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 11 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10774, cu un singur caz mai mult decât joi, 10 iunie ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 16:20
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având un permis contrafăcut

Oprit în trafic pentru un control de rutină în ziua de joi, 10 iunie a.c., un tânăr de 20 de ani din Țăndărei s-a ales cu un dosar penal. Acesta este acuzat de «conducere fără permis», «fals material în ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 15:45
(4246 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, în ziua de joi, 10 iunie a.c., un minor de 17 ani din localitatea Țăndărei. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de «furt calificat». Acesta a ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 15:40
(2243 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Țăndărei

Polițiștii și jandarmii ialomițeni au organizat joi, 10 iunie a.c., o razie de amploare pe raza orașului Țăndărei. Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate peste 270 de persoane și controlate ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 15:35
(2785 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Ialomița: Adăposturile canine, verificate de polițiști

Ialomița: Adăposturile canine, verificate de polițiști

În perioada 9-10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au acționat pe raza municipiilor Slobozia și Fetești, precum și orașelor Amara și Țăndărei, pentru verificarea modului ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 15:20
(2441 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în luna mai 2021

Controale ale ITM Ialomița în luna mai 2021

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a efectuat acțiuni de control în luna mai 2021 având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislației în vigoare în domeniul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 13:20
(2053 vizualizări - 0 comentarii)


Relocarea cabinetelor din Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Relocarea cabinetelor din Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Slobozia

«După cum am mai anunțat în luna martie a anului curent, au început lucrările de consolidare, renovare și modernizare ale Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2021, 11:10
(4247 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Lista câștigătorilor Tombolei «Maratonul Vaccinării»

Instituția Prefectului Ialomița: Lista câștigătorilor Tombolei «Maratonul Vaccinării»

În perioada 31 mai-1 iunie 2021, la nivelul județului Ialomița s-a organizat o campanie de vaccinare destinată tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Denumită «Maratonul vaccinării-Alege să ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2021, 19:55
(4393 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat de 69 de ani, dispărut de la domiciliu

Slobozia: Bărbat de 69 de ani, dispărut de la domiciliu

În ziua de miercuri, 9 iunie a.c, polițiștii din Slobozia au fost sesizați de rudele unui bărbat de 69 de ani, din localitate, cu privire la dispariția acestuia. Pe numele său Simion Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2021, 19:50
(1659 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Miercuri, 9 iunie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat ample acțiuni de supraveghere a traficului rutier. Cu această ocazie, doi șoferi, în vârstă de 23 de ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2021, 19:35
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 82 mii de lei aplicate în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost la datorie pe străzile din județ, pentru a asigura un climat de ordine și liniște. Acțiunile preventive ale polițiștilor s-au concretizat prin aplicarea ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2021, 19:20
(2240 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Siguranța elevilor, prioritate pentru polițiști

IPJ Ialomița: Siguranța elevilor, prioritate pentru polițiști

Două școli din municipiul Fetești au fost incluse în programul de acțiuni preventive ale polițiștilor. Miercuri, 9 iunie a.c, oamenii legii au mers în unitățile de învățământ și au discutat cu elevii despre ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2021, 19:05
(1751 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 10 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10773, cu 2 cazuri mai mult decât miercuri, 9 iunie ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2021, 17:10
(1579 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 9 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10771, cu 3 cazuri mai mult decât marți, 8 iunie ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2021, 17:05
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Surprins la volanul unei mașini fără plăcuțe și conducând fără permis

Marți, 8 iunie a.c., în jurul orei 9,00, polițiștii din Țăndărei  au oprit, pentru control, o autoutilitară care circula fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare. La volanul acesteia ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2021, 16:40
(5430 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...