Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița

Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița

Pregătirea școlilor pentru redeschiderea anunțată de Ministerul Educației începând cu 1 iunie 2020 a intrat în linie dreaptă și în județul Ialomița. Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a demarat o serie de inspecții tematice pentru a analiza stadiul lucrărilor de dezinfecție și reamenajare a claselor. «Suntem în grafic și nu există probleme la acest moment. Vom redeschide școlile fără a pune în pericol sănătatea copiilor și a cadrelor didactice!» a precizat Steluța Mitrea, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

4000 de elevi sunt așteptați în clase Potrivit deciziei Ministerului Educației, începând cu 1 iunie 2020 școlile se vor redeschide doar pentru elevii de clasa a VIII-a, a XII-a și cei de a XIII-a, care se află în ultimul an de studiu al cursurilor de seral. Motivul invocat de autorități vizează faptul că elevii aflați în ani terminali trebuie să parcurgă o etapă de pregătire înainte de începerea Evaluării Naționale și Bacalaureatului. Datele Inspecto­ra­tului Școlar Județean Ialomița arată că la nivelul județului există peste 4000 de elevi care vor susține anul acesta Examenele Naționale. Redeschiderea școlilor se face însă cu respectarea unor măsuri de securitate sanitară pe care fiecare unitate școlară trebuie să le adopte pentru a reduce riscul îmbolnăvirilor în rândul elevilor și cadrelor didactice. Astfel, în toate școlile din județ au fost montate dispensere cu dezinfectant și efectuate lucrări de dezinfecție și igienizare a claselor. De asemenea, au fost trasate culoare de acces, iar în unele cazuri, instituțiile de învățământ au montat în curte chiar și corturi de triaj epidemiologic. De asemenea, în urma unei donații primite, Inspectoratul Școlar Județean a distribuit în teritoriu o cantitate de peste 5000 litri de dezinfectant. Totodată, instituția a solicitat Ministerului Educației peste 116 mii de măști care urmează să fie distri­buite elevilor și profesorilor atât pe timpul desfășurării cursurilor de pre­gătire, cât și timpul susținerii Exame­nelor Naționale. «Se iau toate măsurile necesare astfel încât școlile să fie pre­gătite corespunzător pentru redeschi­dere! Se respectă toate prevederile protocolului pe care Ministerul Educației l-a elaborat împreună cu Ministerul Sănătății. În Ialomița, până la acest moment, nu există situații deo­sebite...» a dat asi­gurări Steluța Mitrea, inspectorul școlar general al Inspec­toratului Școlar Județean Ialomița.

Inspecții în teritoriu Stadiul pregătirilor pentru redes­chi­derea școlilor, programată începând cu 1 iunie 2020, este verificat în această perioadă de către oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Astfel, în tot județul s-au demarat o serie de inspecții tematice care se vor finaliza la sfârșitul săptă­mânii viitoare. Până acum, datele din teritoriu arată că situația este ținută sub control și nu există probleme în ceea ce privește igienizarea sau dezinfecția școlilor. «Suntem în grafic și nu există probleme la acest moment! Vom redeschide școlile fără a pune în pericol sănătatea copiilor și a cadrelor didactice...» a mai spus Steluța Mitrea, șefa Învățământului ialomițean. În comuna Bucu, de exemplu, administrația locală a finalizat deja lucrările de pregătire a unității de învățământ. Școala din localitate are 14 elevi de clasa a VIII-a care vor susține anul acesta Evaluarea Națională. «Am pregătit două clase în care acești elevi vor învăța. Vor fi 10 într-o clasă, iar în altă clasă ceilalți 4... Trebuie să res­pectăm deciziile pentru că nu putem să riscăm atunci când vine vorba despre sănătatea copiilor din comunitatea noastră!» a precizat Ion Drăgușin, primarul localității Bucu.

Calendarul Examenelor Naționale
Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, Evaluarea Națională începe anul acesta pe 15 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Pe 17 iunie 2020, elevii de clasa a VIII-a vor susține proba la Matematică, iar pe 18 iunie a.c. proba la Limba Maternă. Primele rezultate vor fi afișate pe 22 iunie 2020, iar rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi publicate pe data de 27 iunie 2020. Baca­laureatul debutează pe 22 iunie 2020 cu proba scrisă la Limba și Litera­tura Română și se încheie pe 25 iunie a.c. cu proba la alegere a profilului și a specializării. Primele rezultate se vor afișa pe 30 iunie 2020, iar cele finale, după contestații, pe data de 7 iunie 2020.

25 Mai 2020, 17:15 (3542 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Controale pe ultima sută de metri în școlile ialomițene
IȘJ Ialomița: Stimulente financiare pentru rezultatele excepționale obținute de elevi la Examenele Naționale
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dezvăluit numele liceelor la care elevii refuză să se înscrie

Comentariile cititorilor:


obiectiv:
(30 Mai 2020, 18:56)
Felicitari !doamna Mitrea sunteti de invidiat.Ambitiosa , intransigenta, ordonata , cu grija maxima fata de elevi si profesori.Daca a-ti avea fonduri la nivelul inspectoratului cred ca le-ati face elevilor din judet conditiile cele mai optime.Ma intreb cum  a-ti reusit sa asigurati in scolilie din satele sarace din judet , aceleasi conditii de siguranta maxima ptr examene? Cred ca primarii au inteles situatia reala.Calculatoare  le-ati dat elevilor,fara posibilitati , mai urmeaza sa invete.O sa treaca si acesata pandemie si sper sa puneti in aplicare proiectele pe care le-ati avut dea lungul anilor.Mai cred ca semanati bine cu sora dumneavoasta , politista.Asa da !
Un părinte:
(27 Mai 2020, 14:40)
Sunt curios dacă dna. Steluța, această Guru a învățământului ialomițean, face vizite și în școlile din mediul rural, unde există, ÎNCĂ, toalete în fundul curții (a se vedea școala unde asculta ministra pe la uși) ? Pentru "condițiile" acestea, cine răspunde? Sau elevii nu sunt căini, ca să merite să lupți pentru drepturile lor?????
Gore dân Fitila:
(26 Mai 2020, 10:25)
Auzi bre,tanti Steluța,sala de sport a scolii nr 3 cand va putea fi folosita de elevi?Ce ziceti voi? 2028 ar fi un termen rezonabil?Ca sunt 3 ani de cand este inchisa,mai schimbam 2 primari si 5 directori si vedem copiii la ora de sport acolo.Aaaaah,nu e foarte important sportul ca tramspira micutii...daaaa..De aceea ii alergati prin curtea scolii,sa i aerisiti,nu ne am gamdit! #țiaidracudetâmpiți!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(75 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(99 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(91 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(934 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(533 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(522 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(576 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1112 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1076 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1186 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1393 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2261 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1768 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1505 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1431 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1516 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3973 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2528 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1796 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1652 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1648 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4229 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1783 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...