Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Cocoașa» comandantului Bâcu

«Cocoașa» comandantului Bâcu

Laurențiu Bâcu este șef la ISU. Da, da, instituția aia care se deschide o dată-n an ca să vadă elevii de generală mașinile de pompieri. În calitate de șef la ISU, Laurențiu Bâcu participă la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Iar săptămâna trecută, într-o zi de vineri, a făcut imprudența de a vorbi. Ăsta da eveniment!

Dacă tăcea, comandant rămânea
Laurențiu Bâcu e viețaș. Adică militar de carieră. A ales uniforma și (suntem convinși, n-o spunem de complezență!) în meseria lui e competent. Din păcate însă, viața publică a domnului Bâcu nu se reduce la zidurile cazarmei pe care o conduce. El face parte, printre altele, din Comitetul pentru Situații de Urgență Ialomița. Iar vineri, 5 iunie a.c., spun surse mult mai bine informate decât noi, domnul Bâcu a relatat în cadrul acestei întâlniri, atunci când i s-a cerut să explice ce măsuri a luat în privința incidentului de la Combinatul Chimic Slobozia, discuția despre... cocoașe pe care a avut-o cu unul dintre reporterii ziarului nostru. «M-a sunat un ziarist și mi-a spus că îmi dă cocoașa lui!» și-ar fi început abrupt relatarea comandantul Bâcu, spre stupefacția tuturor, în frunte cu prefectul Tonița Manea. Dacă tăcea, comandant rămânea, că un concediu de odihnă în plină pandemie nu te ferește de ce ți-e scris, oricât ți-ai lungi boala. N-o spunem noi, o spun subalternii care râd pe la colțuri de li se scutură tresele.

Pauză pentru precizări necesare
Pentru posteritate și conformitate precizăm că discuția dintre reporter și comandantul Bâcu chiar a avut loc. Și, în cadrul ei, au fost pomenită și «cocoașa», ca metaforă a responsabilității comune pe care o avem toți de a veghea la siguranța orașului. Numai că domnul Bâcu e militar de carieră, așa cum am precizat. Iar metafora n-a fost în clasă cu el, la școala militară. De aceea ne-am decis să relatăm public bancul cu cocoașa, ca să nu rămână militar toată viața: «Un cocoșat trece în miez de noapte prin cimitir. Din senin, aude o voce care întreabă: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“ răspunde terifiat... „Dă-mi-o mie!“ Și omul iese din cimitir drept, cum n-a fost niciodată... A doua zi se întâlnește cu un prieten, și el cocoșat. Îi povestește cum a scăpat de cocoașă, iar prietenul se hotărăște să facă la fel. Vine noaptea, trece prin cimitir, aude vocea: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“, „Mai na una!“». Aceasta este povestea «cocoașei», poveste pe care domnul Bâcu a luat-o ad lite­ram, în vreme ce repor­terul încerca să-i su­gereze că responsabilitățile sale de comandant al ISU impun preluarea «cocoașelor» comunității, iar nu lepădarea cazonă de ele, tupila­tul sub fustele regulamen­telor militare ori invocarea unei legislații șchioape.

În loc de concluzii Întâlnirea Comitetului Județean pentru Si­tuații de Urgență Ialomița de săptămâna trecută a avut și un deznodământ de interes pentru locui­torii Sloboziei. După ce a ascultat vreme de o oră cum șefii instituțiilor descentralizate își aruncau «cocoașa» de la unul la altul, sus­ținând cu nu au competențe în anche­tarea in­cendiului neraportat de la Combinatul Chimic Slobozia, prefectul Tonița Manea ar fi declarat: «Am înțeles... Dumneavoastră monitorizați și atât. Dar dacă sare în aer Combinatul, cu noi ce se întâmplă? Murim și atât?!».

15 Iunie 2020, 15:20 (30977 vizualizări - 86 comentarii)

Citiți și:
ISU-Bâcu ar cam vrea să se pensioneze
Laurențiu Bâcu de la ISU Ialomița (de)rulează jointuri

Comentariile cititorilor:


Mihai:
(16 Iunie 2020, 00:24)
Un articol semidoct. Madam prefecta căreia îi atribuiți capacitatea de discernământ și buna credință nu este decât o coadă de topor politică care caută cu disperare să își facă "norma" cu orice preț în ochii conducerii partidului pe care îl reprezintă. Fiți serioși! Hai ca puteți mai mult! Preferabil și mai bine.
Vali:
(15 Iunie 2020, 22:01)
Imaginea acestei institutii a luat o rau in jos cel putin la nivelul judetului. Motivul este simplu.in cadrul organizatiei au fost promovate nonvalorile,oamenii apropiati de sefi plasati si promovati premiati pe alte criterii decat profesionalismul.Dl.Bacu aceasta e o realitate dureroasa pe care personal ar trebuii sa v o asumati.ati promovat doar non valorile esecurile institutionale pe aia buni le ati bagat pumnul in gura i ati indepartat stigmatizat marginalizat.
cetatean din Slobozia:
(15 Iunie 2020, 20:00)
Doamna prefect se pare ca ii bate cel mai bine pe cei din structurile MAI pusi pe concurs...dar nu prea cunoaste toate atributiile. ISU intervine la incendii si explozii , etc alte interventii, plus seveso , plus controale anuale. Dar sunt si alte agentii.. garda de mediu,inca un mediu , ape,bla , bla bla...unde toti sefii , pardon manageri sunt numit sau recomandati de prefect sau presedinte CJCI... dar acesti oameni nu gresesc niciodata. Si parca nu au atributii au doar salariil....cat vor ei. Sefii de la MAI au numai  incapabilitati...saracii de ei ...politie, jandarmi, isu. Ce sa faci...trebuie sa fi ferm cu cineva , sa te impui macar la aceste 3 institutii care, culmea, angajatii lor au lucrat la acelasi program si pe pandemie fata de altii care munceau o zi da si 2 nu, si la acelasi salariu...Pana nu se va separa politica de privat si de MAI vom fi mereu o apa tulbure. Succesuri doamnei prefect!!!
Zenga:
(15 Iunie 2020, 19:49)
In umbra marelui urs....Phoenix. istorie va fii acest articol si subiect.
Didi:
(15 Iunie 2020, 19:31)
Vrem si noi asa cocoase cu salarii de excelenta pt ...LUCRARI DE EXCEPTIE.geniilor care sunteti.capacitatilor.plimbati eclerele de colo colo...pompieri cu eclerele cuvenite plimbate in oras pt cine oare?c
Andreys:
(15 Iunie 2020, 19:23)
Nu exista aceeasi unitate de masura pt toti angajatii in cadrul acestei institutii...unii se muta in intern si in extern unde vor ele....vezi cazul sexoasei de la logistica....bruneta de inebunea sefii .politista in prezent. Alti prosti fac rapoarte sa se mute si iau negatii...unde e dreptatea?si noi vrem la mai bine comandante....vezi cazul G.D. ... a plecat pe concurs.rusine cu toata politica ta.
Gaei:
(15 Iunie 2020, 19:16)
Ba astia de latrati pe aici...faceti si voi plimbari cu bicicleta sa beneficiati de salarii de excelenta functii bine platite in dispecerat etc...
Andy:
(15 Iunie 2020, 19:12)
Cocoasa ii trebuie lu saolin magnificul,ingamfatul,ironicul,zeflemistul,atotstiutorul.intelectualul,...vin vremuri noi cu oameni noi.
Razvan:
(15 Iunie 2020, 17:56)
Mi se pare ca e o lupta inegala.
Pe de o parte seful ISU. De cealalta - o publicatie.
Orice om normal la cap stie ca atunci cand te iei la trântă cu presa, ti-o furi.
Ce poate Bâcu sa facă? Sa ceara drept la replica. Sa iasa si sa spuna ce si cum. Si ar fi bine sa aiba ce sa spuna. Pentru ca tăcerea asta nu e buna. Atunci cand ai dreptate si stii ce faci devine foarte simplu.
Bancul cu cocoasa il stiam. Dar mie personal mi se pare ca ii cautati nod in papură. Acum a fost o cocoașă, data viitoare ce-o sa faceti, o sa gasiti ceva din sinergia faptelor si stati la pândă să vedeti reactia?
Am spus ce am spus în conditiile in care nu sunt un mare fan al pompierilor. Sunt cateva exemplare la ISU ceva de speriat. Aroganță, figuri, ”jmecherie”, vorbit cu dispret maxim oamenilor care au curajul sa-i deranjeze cu vreo hartie.
Aici d-le Bacu aveti de lucru! Rad subalternii pe la colturi? E trist daca e asa. Dar si mai trist este ca prestigiul ISU a luat-o la vale rau de tot.
Sandu:
(15 Iunie 2020, 17:34)
Wow...retineti ca a avut concediu medical nu de odihna...suleiman magnificul.de ce?de frica scaunului a functiei.
Dottore:
(15 Iunie 2020, 16:59)
Cica e nebuna Dana Budeanu cand ii face pe cate unii fatalai ...la ce fata are asta se incadrraza perfect in tipar.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
296 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendii la Moldoveni și Rădulești

Marți, 15 august a.c., pompierii din Urziceni au intervenit în cazul a două incendii, produse la două locuințe din localitățile Rădulești și Moldoveni. În ambele cazuri focul a provocat doar pagube materiale ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 15:50
(6697 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 10 victime în urma a 3 accidente rutiere

În perioada 13-15 august a.c., pompierii ialomițeni, alături de paramedicii SMURD, au fost la datorie și au intervenit în cazul situațiilor de urgență. Astfel, în acest interval de timp, pe DN21, între ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 15:40
(4918 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza județului

În ultimele 5 zile, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 9 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 9 incendii care au avut loc în perioada menționată, 7 intervenții ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 15:00
(6862 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri interactive de «Ziua Micilor Artiști», la Slobozia

Miercuri, 9 august a.c., în Parcul Tineretului, Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, împreună cu voluntarii Consiliului Local al Tinerilor Slobozia au organizat evenimentul «Ziua Micilor Artiști ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 12:00
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 26000 de participanți la «Zilele Romilor Ialomițeni»

IJJ Ialomița: 26000 de participanți la «Zilele Romilor Ialomițeni»

Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona Festivalului ...[citește_toată_știrea]

14 August 2023, 14:05
(2542 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Mașină condusă de un minor

Sâmbătă, 12 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat la volan un minor de 16 ani, domiciliat la Bărbulești. Acesta s-a ales cu un dosar penal pentru «conducerea unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

13 August 2023, 17:30
(4955 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan sub influența alcoolului

Sâmbătă, 12 august a.c., polițiștii din Urziceni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din București. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2023, 17:10
(2407 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 55 mii de lei aplicate de polițiști

Sâmbătă, 12 august a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 142 de evenimente, 131 dintre acestea fiind sesizate pe numărul unic de urgență 112. În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

13 August 2023, 17:00
(2136 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Livrările și prestările de servicii cu cotă TVA de 5%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că au fost aduse unele clarificări cu privire la anumite livrări sau prestări de servicii care beneficiază de cota redusă ...[citește_toată_știrea]

11 August 2023, 13:20
(11879 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de «Sfânta Maria»

Casieriile și birourile de relații cu publicul ale RAJA Constanța vor fi închise marți, 15 august 2023, de «Sfânta Maria», dar activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 18:30
(2957 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii, jandarmii și polițiștii ialomițeni, în efective suplimentare

În perioada 12-15 august 2023, cu ocazia minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste 80 de pompieri ialomițeni sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea asistenței ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 17:25
(4075 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termenul-limită pentru depunerea raportărilor contabile la data de 30 iunie este miercuri, 16 august 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Raportările contabile la 30 iunie 2023 se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor până cel mai târziu ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 13:50
(12276 vizualizări - 0 comentarii)


Ionuț Moșteanu/USR: «Marcel Ciolacu să spună public dacă PSD susține un om care a tolerat torționarii din azile!»

În contextul în care Gabriela Firea spune că este în continuare candidatul PSD la Primăria Capitalei, USR îi cere președintelui PSD să spună public dacă partidul pe care îl conduce va susține pe cineva ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 13:20
(12143 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Situl arheologic «Săveni-La Movile», pe harta cercetărilor sistematice internaționale

Muzeul Județean Ialomița: Situl arheologic «Săveni-La Movile», pe harta cercetărilor sistematice internaționale

Descoperirea vestigiilor trecutului, interpretarea lor spre a determina modul în care au evoluat civilizațiile străvechi ce au avut așezări în această parte a Europei, legăturile de natură economico-socio ...[citește_toată_știrea]

9 August 2023, 15:10
(12297 vizualizări - 0 comentarii)


0241/924-Call Center RAJA Constanța

0241/924-Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

9 August 2023, 12:20
(5735 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movilița. Doi morți și patru răniți!

Pompierii din Urziceni au intervenit marți, 8 august a.c., în cazul unui accident rutier produs la Movilița. În urma impactului dintre două autovehicule, au rezultat două persoane decedate și patru rănite ...[citește_toată_știrea]

8 August 2023, 15:15
(8465 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 5 ani descoperit în tren de polițiști. Voia să ajungă la mare!

Duminică, 6 august a.c., polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța-Biroul Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au descoperit în trenul IR 1928 București-Constanța, în apropiere de ...[citește_toată_știrea]

7 August 2023, 17:00
(3402 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Un mort și șase răniți în urma a două accidente rutiere

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 6 august a.c., în cazul a două accidente rutiere, produse pe DN2A și DN2, în apropiere de Ciocârlia. În urma evenimentelor rutiere au rezultat șase victime ...[citește_toată_știrea]

6 August 2023, 22:00
(4405 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Sâmbătă, 5 august a.c., în zona localității Balaciu s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 August 2023, 14:40
(7436 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Slobozia și Drajna

Accident rutier între Slobozia și Drajna

Pompierii din Slobozia au intervenit vineri, 4 august a.c., în cazul unui accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia și Drajna. În urma impactului dintre 3 automobile au rezultat cinci victime, printre ...[citește_toată_știrea]

4 August 2023, 20:40
(9201 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

DADP Slobozia continuă acțiunea de demolare a garajelor ilegale din Slobozia. Joi, 3 august a.c., angajații DADP au demolat un garaj și o gospodărie îngrădită, în zona blocurilor U din Slobozia, în imediata ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 17:00
(14233 vizualizări - 5 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 608 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:40
(13054 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

Polițiștii IPJ Ialomița, împreună jandarmii ialomițeni și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Ialomița, au continuat miercuri, 2 august 2023, activitățile preventive în sistem integrat, dar și acțiunile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:30
(29849 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Managerul spitalului din Urziceni trebuie demis de urgență! Este inadmisibil ca o femeie să fie lăsată să nască pe trotuarul din fața spitalului!»

Consilierii USR Elena Radu și Gabriel Cateliu au cerut în dese rânduri și vor cere încă o dată, astăzi, în ședința Consilului Local al Municipiului Urziceni, primarului PNL, Constantin Sava, demiterea managerului ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 21:10
(15189 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cercetat penal pentru că și-ar fi agresat mama

Un tânăr de 23 de ani, domiciliat în Fetești, este cercetat penal de polițiști pentru «violență domestică». Luni, 31 iulie a.c., oamenii legii au emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu, după ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:30
(19371 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența alcoolului

Luni, 31 iulie a.c., polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:20
(2829 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Luni, 7 august a.c., la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Instantanee cromatice». Lucrările sunt semnate de pictorul ialomițean Gheorghe Petre, președintele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:50
(4259 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,87%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2023

La sfârșitul lunii iunie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3799 de șomeri (din care 1957 femei), rata șomajului fiind de 4,87%, cu 1,15% peste ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:40
(18743 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Ciochina și Mihail Kogălniceanu

Duminică, 29 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Ciochina. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre 3 autoturisme. Două dintre victime ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:50
(11371 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean. În cazul a 3 dintre aceste intervenții a fost vorba despre incendii de vegetație ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:30
(13166 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...