Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia

Începutul sfârșitului

Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia

Joi, 25 iunie 2020, în Sala de Spectacole a Casei Municipale din Slobozia, s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local Slobozia. Pe ordinea de zi au figurat 19 proiecte de hotărâri care au vizat activitatea administrativă a municipiului. Așa cum era de așteptat, cel mai disputat proiect a fost cel care a vizat «aprobarea alocării fondurilor necesare pentru finanțarea progra­melor sportive în anul competițional 2020-2021».

Bani pentru stația de epurare Unul dintre proiectele de hotărâre de interes pentru slobozeni ar putea fi cel care a permis alocarea sumei de 800000 de lei pentru «realizarea unei investiții privind înlăturarea emanațiilor Stației de Epurare a Municipiului Slobozia». Consilierii locali au aprobat în unanimitate această investiție prin care municipalitatea speră să înlăture disconfortul creat de mirosurile emanate în zonă. Reamintim că Stația de Epurare a orașului a beneficiat în urmă cu 12 ani de o investiție de 28,6 milioane de lei pentru modernizare. Investiția a fost considerată un eșec, în condițiile în care sistemul de aerare mecanică a apei s-a dovedit energofag.

Multe și mărunte Consilierii locali au aprobat, de asemenea, vânzarea a 3 locuințe ANL, la prețuri care au oscilat între 85000 și 95000 de lei, în funcție de suprafață. De asemenea, a fost aprobată o nouă listă de repartiție a locuințelor ANL disponibile, cu 6 poziții. Pe ordinea de zi au mai figurat o rectificare de buget, 3 propuneri de acordare a titlului de «Cetățean de Onoare» unor slobozeni și un proiect de hotărâre care a vizat aprobarea normelor metodologice pentru acordarea sprijinului financiar pentru angajarea unei bone, conform Legii 35 din 2020. Cel mai disputat proiect de hotărâre rămâne însă cel privind «aprobarea alocării fondurilor necesare pentru finanțarea programelor sportive în anul competițional 2020-2021».

Cei 7 ani de-acasă Conform proiectului, cele 2 milioane de lei alocate de municipalitate în luna iunie, vor fi utilizate pentru finanțarea tuturor activităților asociațiilor sportive din Slobozia. Decizia plenului anulează șansele HCM Slobozia de a reveni în Liga Națio­nală și pune punct fenomenului handbalistic local. Anterior votului, primarul Adrian Mocioniu a avut o ieșire necontrolată, apostrofându-l dur pe consilierul local PNL Robert Bocu: «Ți-aduc aminte că timp de 2 ani nu ai votat bugetul pentru handbal! Și cred că nici rectificarea bugetară de azi nu o să o votezi. Asta ca să știm cum stăm cu susținerea...». În replică, consilierul local PNL Robert Bocu a declarat: «Am votat, domnu’ primar, rectificarea bugetară... Ori nu ați fost atent, ori nu sunteți aici, în sală, cu noi!».

Sacul și peticele
Disputa dintre cei doi rea­mintește neplăcut de conflictele permanente care au afectat Consiliul Local Slobozia în ultimii 4 ani. Deciși să-și plătească polițe politice restante, consilierii locali și primarul Adrian Mocioniu au reușit, mereu în numele electoratului, să boicoteze viața administrativă a orașului și să ofere un spectacol public grobian. Inițial, lupta politică a fost dusă pentru anihilarea aripii PNL din Consiliul Local, iar ulterior, după afilierea primarului Adrian Mocioniu la PRO România, consilierii PSD au sabotat deschis majoritatea inițiativelor acestuia. O soluție posibilă de ieșire din acest cerc vicios, în perspectiva apropia­telor Alegeri Locale, ar fi ca viitorul primar să poată beneficia de votul unei majorități compusă din consilierii partidului din care face parte. În caz contrar, următorii 4 ani vor fi dominați de același spectacol uman grotesc care a împiedicat și împiedică obținerea de performanțe administrative, indiferent de calitatea umană sau nivelul de competență al primarului în funcție.

2 Iulie 2020, 12:20 (5275 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020
Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei

Comentariile cititorilor:


profu`:
(6 Iulie 2020, 15:21)
A gresi este omeneste. La exprimare ma refer. A "gresi" in cheltuirea banilor publici, nu mai e omeneste, este "politicianeste". Fiecare persoana are dreptul sa se exprime liber; unii o facem mai putin bine decat altii. Totusi, cand citesc pe aici, ma intereseaza mesajul, ideea expusa si nu faptul ca se mai scrie agramat, se mai incurca un datorita cu din cauza. Insa, "datorita" celor care ne fac analiza si corectura pe text (cu rosu...poate de la culoarea partidului), pierdem esenta articolului si a comentariilor.
Propun publicatiei sa posteze un articol pentru asii limbii romane, in care sa-si etaleze cunostintele de gramatica si sa corecteze tot ceea ce le zgarie retina.
Altfel...s-ar chema diversiune ceea ce se intampla pe aici: nu iti convin comentariile critice la adresa unui(or) politician(eni) si te apuci sa dai cu batul.
@colocatar catanga:
(2 Iulie 2020, 22:37)
Mesajul extras din postarea ta:"asa-i in Romania, sluga la UE". Intrebare: te simti sluga?
colocatar katanga:
(2 Iulie 2020, 19:46)
Stimabile domn, ati vazut, auzit, vreun colocatar din katanga exprimandu-se academic ?
Imi cer scuze ca v-am inoportunat cu exprimarea mea culeasa din almanahe. 
Din postarile de aici trebuie extrase mesajele, greselile de exprimare sau neatentia la tastare au mai putina importanta , doar nu suntem la concurs. O viata linistita , sa aveti ! 
tratat cu tratament:
(2 Iulie 2020, 19:40)
Consilierii locali, platiti din bani publici, ar trebui sa fie cu atentia indreptata catre cerintele stringente ale orasului si nu catre  interesele lor , ca de aia i-au ales cetatenii acolo. Multi consilieri voteaza o neghiobie fiindca la randul lor cer votul altor consilieri tot pentru o neghiobie. Iti votez aiureala daca mi-o sustii si tu pe a mea. Groapa de la CJ este cel mai tare exemplu. 
@colocatar cartier katanga:
(2 Iulie 2020, 19:21)
stimabile dupa cum te exprimi in scris rezulta clar ca esti cititor de ALMANAHE.
asa ca mergi degraba si fa meditatii.  la cineva pe persoana fizica, CARE ESTE   :))
Urbanistul:
(2 Iulie 2020, 15:15)
Cum,iarasi bani de la bugetul primariei pentru investitii la statia de epurare? Nu va este rusine domnilor consilieri? Trei sferturi din actualii consilieri locali erau si acum 12 ani, basca domnul vice Gradea care era sef la URBAN. Cine se face vinovat, cine a semnat receptia acelei lucrari? Acum a-ti mirosit rost de a mai pradui niste bani la fel ca si la statia de apa, mai mult ca sigur nu vor avea nici o finalitate. Aceasta statie de epurare trebuie rasa cu buldozerele si facuta una moderna cu bani europeni. Orice carpeala inseamna furt din banii nostrii dar, acest lucru se doreste si anume tinerea in viata a URBANU-lui. Votati cu incredere PSD.
colocatar cartier katanga:
(2 Iulie 2020, 13:46)
1.Statia de epurare era depasita tehnologic si moral inca de la darea ei in folosinta.
2.Orice asa zisa modernizare nu este decat bani aruncati in vant.
3.Solutia este realizarea unei noi statii de epurare calibrata pe numarul de unitati locative din oras si dotata cu ce este actual in aceasta zona.
4.In urma cu 12 ani, o ''mare firma portugheza'' (se pare ca are legatura cu Barosso) a incasat 50 milioane lei avans pentru ''modernizarea'' statiei de epurare. Modernazirea , se vede, banii nu se mai vad, ca asa-i in Romania, sluga la UE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17010 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17321 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16772 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18149 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(16868 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(16640 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17370 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18582 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(16673 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17007 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(15960 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18482 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(19802 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17742 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(19919 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19451 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(18887 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18218 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17332 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18369 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(17561 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17611 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(45981 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17323 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18673 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18425 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19591 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20027 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19517 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20284 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...