Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Moraru-omul și opera (VIII)

Moraru-omul și opera (VIII)

În cele ce urmează, cititorii noștri vor înțelege de ce, spre exemplu, adminis­trația județeană nu a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit. Chiar dacă, spre exemplu din nou, persoana aflată conjunctural în fruntea județului nu a fost neapărat cea care a inventat administrația și nici vreun pom lăudat al absorbției de fonduri europene. Concursurile de împrejurări și jocurile de culise din cadrul Partidului Social Democrat i-au propulsat în poziția de șefi ai județului, formațiunea politică având, la rându-i, așteptări firești.

Stăpânii județului
Începând cu mandatul lui Gheorghe Savu (2000-2004), mai toată suflarea politică locală a înțeles că rolul președintelui Consiliului Județean este deosebit de relevant. Prefectul și a sa instituție deveneau părți secundare ale Puterii pe plan local. De reținut în context că la acel moment președintele Consiliului Județean era și președinte al Organizației PDSR Ialomița. Revenind, încă de la finele anului 2003 se discuta acerb despre «baronii» social-democrați, președintele Gheorghe Savu fiind încadrat în sintagmă și, firesc, pregătindu-i-se debarcarea. Silvian Ciupercă a fost cel care în 2004, aproape neobservat, s-a instalat în funcția de președinte al Consiliului Județean, preluând în același timp și funcția de președinte al Organizației PDSR Ialomița. Au fost aproape 3 mandate ale profesorului Ciupercă la conducerea Consiliului Județean, o anchetă a DNA, la început de an 2015, tulburând «domnia» președintelui instituției... Cu toate acestea, vom reda în cele ce urmează o declarație a ex-președintelui Silvian Ciupercă, fix de la dezbaterea publică asupra bugetului Consiliului Județean Ialomița de luni, 2 februarie 2015 (chiar cu câteva zile înainte de a se demara cercetările Direcției Naționale Anticorupție în ceea ce îl privește!): «Reflectăm în acest proiect de buget principalele domenii în care pregătim proiecte cu finanțare europeană. Primul dintre acesta este cel al infrastructurii rutiere, un motor al dezvoltării locale. Al doilea este cel al Sănătății! Al treilea, cel al energiei regenerabile și pregătirii județului pentru a face față preocupărilor europene și mondiale legate de eficiența energetică. Al patrulea domeniu este cel legat de colaborarea cu instituțiile publice și societatea civilă și pregătirea pentru un ciclu financiar 2014-2020...». După cum v-am atenționat, ex-președintele Consiliului Județean și al social-democraților ialomițeni a făcut această declarație la dezbaterea publică asupra bugetului instituției la începutul lunii februarie 2015. Am făcut precizarea deoarece discursul ex-președintelui Ciupercă seamănă izbitor cu cel al actualului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, la o lecturare superficială declarația putând fi atribuită cu ușurință acestuia din urmă.

Narcisism și impostură
La 5 ani distanță și după 4 ani de mandat, Victor Moraru copiază aproape identic discursul predecesorului său. În plus, susține el narcisist, modul în care a condus instituția îl transformă într-un reper pentru întreaga administrație națională, iar realizările sunt «spectaculoase». Iată un fragment din discursul susținut de Victor Moraru la finalizarea celor 4 ani de mandat în fruntea Consiliului Județean Ialomița: «Au fost 4 ani grei. Foooarte-fooarte grei! N-aș vrea să vorbesc foarte mult despre asta, însă vreau să vă mulțumesc, fiecăruia dintre dumneavoastră pentru aportul pe care l-ați avut la aceste spectaculoase realizări, să vă felicit pentru comportamentul pe care l-am avut împreună și am făcut ca această instituție a Consiliului Județean Ialomița să de­vină un reper de administrație pentru toate celelalte administrații publice din județ și nu numai din județul Ialomița. Sunt foarte mulți colegi care mă abordează și mă întreabă cum de am reușit aceste performanțe. Și le-am explicat că am reușit cu foarte multă muncă, cu înțelegere, cu pasiune (...)». Delirul administrativ al președintelui Moraru este contrabalansat însă de documente oficiale. Potrivit Strategiei de Dezvoltare a județului Ialomița 2009-2020 (document redactat în anul 2009 de către Grossmann Engineering Group SRL București și plătit cu bani grei de către ex-președintele Ciupercă!), toate proiectele administrative cu care își legitimează acum președintele Moraru realizările «spectaculoase» aparțin defunctei administrații.

Morganele administrației Moraru
Mai grave decât aceste derapaje impardonabile cu care Victor Moraru deja ne-a obișnuit sunt declarațiile sale din mediul on-line, unde președintele a plătit anul acesta 165000 de lei doar pentru «producție de televi­ziune». Iată ce răspunde el, joi 2 iulie 2020, într-o emisiune realizată pentru mediul on-line de către televizi­unea locală, atunci când este întrebat cine va plăti pentru oroarea numită «groapa lui Stoica», investiție pe care a girat-o personal în săptămâna dinaintea Alegerilor din 2016. «Noi răspundem pentru proiectele pe care le inițiem și pentru care garantăm populației că se finali­zează. (...) Dacă noi decontăm greșelile celorlalți nu mi se pare în regulă. După cum niciun cetățean nu cred că vrea să plătească pentru greșelile altcuiva. Noi facem tot ce putem ca să avem proiecte foarte bune, finanțate, și să nu existe astfel de situații nedorite și pentru cetățeni și pentru administrație. (...) Și Consiliul Județean a avut proiecte eșuate... (...)». Nu este singura dată când preșe­dintele Victor Moraru se încurcă în propriile declarații negând evidența. O face constant, de 4 ani încoace, sus­ținând că a semnat contracte pentru investiții administrative în valoare de 160 milioane de euro. În realitate însă, în afara câtorva zeci de kilometri de drumuri județene reabilitate, podul inițial demolat, apoi reconstruit și puțin surpat imediat după inaugurare de la Dridu și a celor 15 milioane de lei cheltuiți prin intermediul ADI Ialomița pentru investiții locale adesea inutile, nu prea avem ce contabiliza după cei 4 ani ai administrației Moraru.

Urmașul lui Silvian Ciupercă
Însă dovada cea mai clară că Victor Moraru rămâne un politician care urmărește strict supraviețuirea politică o reprezintă orientarea sa către PRO România. În cadrul aceleiași emisiuni on-line, președintele nu pierde ocazia de a mulțumi lui Marian Neacșu, liderul de anvergură națională al filialei de mic litraj de la Slobozia. «Unul dintre oamenii care au reușit să ajute enorm pentru a prelua acest obiectiv (n.red.: aeroportul de la Alexeni), de fapt de el a depins, este Marian Neașcu!» spune el confirmând astfel suficient de transparent viitoarea sa candidatură pe listele acestui partid. Evident, Victor Moraru nu e de condamnat pentru că trădează PSD Ialomița, partid care l-a propulsat în funcție și fără de care ar fi rămas un ilustru necunoscut. Nu e nici primul, nici ultimul care calcă pe cadavre pentru a-și păstra funcția. Iar filialele partidelor politice locale sunt pline ochi de astfel de indivizi, pe care electoratul ajunge să-i aleagă ca fiind «răul cel mai mic». Ceea ce e îl descalifică în cursa pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean este demagogia administrativă. Preocuparea exclusivă pentru propria imagine, finanțată exclusiv din bani publici, obsesia de a poza în «inventatorul administrației județene», abuzul de putere și mistificarea permanentă a realității prin intermediul presei aservite pun sub semnul întrebării nu doar legitimitatea sa, ci și viitorul unui județ greu încercat de incompetența celor care au ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean în ultimii 30 de ani. Dar, ca de obicei, situația va fi tranșată de către ialomițeni la urnele de vot. Noi pentru azi doar atât am avut de spus!

14 Iulie 2020, 11:05 (4363 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


Eu:
(21 Iulie 2020, 10:43)
Da chiar va țineți de omul ăsta, daca tot v ați apucat de criticat luatii si pe altii sau cei de la PNL sunt corecti?
Mary:
(20 Iulie 2020, 14:34)
Prostia nu are margini!!
?!?!?:
(15 Iulie 2020, 01:58)
Si cine ar trebui sa vina in locul lui?
Tanti aia de la PNL care a spus ca toti elevii care nu au facut meditatii pot sa ia maxim 5?
Sau cine?
tratat cu tratament:
(14 Iulie 2020, 13:25)
1.Omul a juns acolo ales consilier judetean ,de catre ialomiteni , el doar  s-a propus presedinte CJ iar plevusca a votat pentru.
2.Cand mai criiticati un primar, un consilier local sau judetean  nu uitati ca dv. alegatorii i-ati pus acolo.
3.Din pacate, ignoranta sau indiferenta alegatorilor au dus la aparitia unor asemenea specimene.
4.S-a votat la referendum pentr 300 parlamentari. Ati vazut vreu parlamentar inghesuindu-se sa puna in practica rezultatul referendumului ?
5.Alde Ciolacu si restul din PSD vor sa foloseasca pandemia pentru a obtine voturi, ii doare in koorul de sanatatea publica. 
6.Pentru alte aiureli se gasesc parlamentari sa faca propuneri legislative (in specail ''bengosii'' juristi pesedisti) dar pentru a rezolva cumva imprastierea virusului nu au timp si preocupare.
Unu:
(14 Iulie 2020, 12:43)
Oameni verticali și corecți cred ca mai exista în județ , dar stau în banca lor pentru ca așa mare caracatiță îi sperie și nu au ce sa facă pentru ca de sus se strica treaba . Dacă vreți sa ne facem bine ar trebui conducere militarizata pentru un mandat dar și aia aduși din Coreea de Nord . Boala în clasa politica e de domeniul fantasticului și numai cu glonțul se vaccinează .Amin !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(6149 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(933 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1275 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5441 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1039 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(9335 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7887 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3057 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6247 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(3008 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7165 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5591 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(6984 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6862 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(8020 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6128 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8497 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2316 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(6997 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6228 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(9448 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5734 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(8903 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3672 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(5747 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(7891 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(7770 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9558 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8115 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8581 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...