Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Reluarea competițiilor rămâne incertă

Scrimă

Reluarea competițiilor rămâne incertă

Portdrapel al sportului ialomițean, scrima nu va mai putea să ne onoreze în 2020 cu multitudinea de medalii și titluri naționale. Pandemia de coronavirus a bulversat total calendarul competițional și în această disciplină sportivă. Federația Internațională a amânat res­tartul competițional pentru 1 noiembrie și se pare că la fel va proceda și Federația Română de Scrimă. În aceste condiții, sabrerii mari și mici de la CSS și CSM Slobozia rămân cu armele în teacă. Profesorul Marin Cruțu, coordonatorul celor două secții de sabie, nu poate să ne dea răspunsuri concrete cu privire la viitorul apropiat, totul fiind învăluit în ceață. Totuși, de câteva zile, scrimerii slobozeni s-au întors la antrenamente. «În ceea ce privește competițiile internaționale, acestea sunt suspendate până în no­iembrie... Și pe plan național calendarul este „înghețat“ și nu există până acum nicio hotărâre în acest sens. Așteptăm Adunarea Generală de pe 23 iulie a.c. să vedem ce se va decide. În ceea ce ne privește, am reluat pre­gă­tirea de câteva zile. Ne pregătim, deo­camdată, în aer liber și punem accent pe pregătirea fizică. Treptat vom aborda pregătirea specifică și sper să revenim și la arme cum spu­nem noi. Eu preconizez că abia în luna august vom începe lucrul cu sabia!» explică Marin Cruțu. Deo­camdată, au revenit la antrenamente grupele de avansați și de perfor­manță. Cei mici sunt lăsați mai ușor, pentru ei fiind în fapt perioadă de vacanță.

Opt slobozeni, în cantonamentul Naționalei
Se știe că Slobozia a fost în ultimul deceniu cel mai important furnizor de sportivi pentru Echipa Națională de Sabie. Mai mult, o dată cu retragerea lui Tiberiu Dolniceanu, sunt șanse mari ca echipa masculină să fie compusă exclusiv din ialomițeni. Începând de marți, 14 iulie a.c., lotul lărgit al Naționalei de sabie efectuează un stagiu de pregătire centra­lizată la Constanța. Pe litoralul Mării Negre sunt și 8 sabreri formați la Slobozia: Alin Badea, Iulian Teodosiu, Mădălin Bucur, Sorin Eftimie, Mihai Cruțu, George Dragomir și Răzvan Stănescu, în lotul masculin, iar Loredana Dima în lotul feminin. Dragomir și Stănescu sunt în continuare legitimați la CSM Unirea Slobozia. Singura reprezentantă a Sloboziei în sabia feminină națională, Loredana Dima, este legitimată la Steaua. Teoretic, acești sportivi pregătesc competițiile din noiembrie, atunci când vor trebui să se desfășoară Campionatele Mondiale și Europene de seniori, dar și etape de calificare pentru Jocurile Olimpice care vor avea loc la Tokyo în vara lui 2021. «Este atâta incertitudine cu această pandemie, încât nimeni nu se poate pronunța... Se vorbește de luna noiembrie, dar dacă se va adânci criza sanitară, pică toate calculele! Spre exemplu, am fost întrebați dacă vom dori să continuăm acele proiecte pe care le-am derulat cu sprijinul Consiliului Județean. Cu siguranță ne dorim, dar nu mai avem competițiile pe baza cărora făceam acele proiecte...» completează Marin Cruțu. La fel ca scrima, multe alte ramuri sportive sunt blocate. Același Marin Cruțu, în ca­litate de director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, ne declară: «Calendarul pe tineret, tabere și sport este total dat peste cap... Îi vom sprijini zilele următoare pe cei de la tenis. Au un concurs în calendar și au profitat de faptul că Ministerul Sportului le permite să organizeze competiții în condiții specifice acestei perioade...».

23 Iulie 2020, 17:10 (3047 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo
Sportiv al CSS Slobozia, medaliat cu bronz la Sofia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Polițiștii de proximitate, alături de slobozeni

IPJ Ialomița: Polițiștii de proximitate, alături de slobozeni

La inițiativa IPJ Ialomița, la data de 4 februarie 2015, la Centrul Comunitar al Persoanelor în Vîrstă Slobozia s-a desfășurat o întîlnire preventiv-informativă susținută de ofițerul de proximitate din ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2015, 19:45
(6311 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Tîlhar reținut la scurt timp după comiterea faptei

Polițiștii au identificat și reținut un bărbat bănuit că ar fi sustras bunuri din curtea unei persoane la cîteva ore de la comiterea faptei. Astfel, la data de marți, 3 februarie a.c., în jurul orei 18 ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2015, 08:45
(5399 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian tâlhărie


Pompierii, în sprijin la Giurgeni pentru evacuarea apei din gospodăriile cetățenilor

O solicitare primită în cursul dimineții de miercuri, 4 februarie 2015, de la Primăria Giurgeni sesiza cu privire la faptul că precipitațiile abundente din ultima perioadă și topirea zăpezii din zonă au ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2015, 08:05
(7724 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Opt scandalagii, trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au trimis în judecată opt bărbați acuzați de comiterea infracțiunilor de încăierare și tulburare a ordinii și liniștii publice. Fapta în care au fost ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 16:25
(5789 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deținea ilegal mai multe arme

Ialomița: Deținea ilegal mai multe arme

În urma a două percheziții domiciliare, desfășurate pe raza localităților ialomițene Urziceni și Grindu, polițiștii au descoperit în casa unui bărbat, de 39 de ani, o armă de vînătoare cu alice, un pistol ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 13:35
(7449 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fetiță de 2 ani lovită de mașină

Lăsată nesupravegheată de părinți, o fetiță a fost lovită de o mașină. Micuța a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale de urgență. Din primele cercetări, se pare că minora a traversat strada ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 12:25
(4520 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Poliția Rutieră Ialomița: Abateri sancționate de polițiști

Polițiștii Serviciului Rutier au fost din nou la datorie pe arterele din județ. Șoferii prinși în ilegalitate au fost sancționați. În urma acțiunilor, polițiștii au constatat 69 de contravenții, valoarea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 11:05
(4977 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat mangă la volan

Un șofer, de 37 de ani, din Fetești s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,85 miligrame alcool pur în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 10:20
(5002 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Atenționare privind gripa aviară

Reprezentații Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor atrag atenția cu privire la pericolul extinderii focarelor de gripă aviară. Pînă în prezent niciun caz nu a fost semnalat pe teritoriul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 09:45
(5167 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri gratuite de formare profesională pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Ialomița vine în întîmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin organizarea de cursuri de formare profesională. Specialiștii AJOFM ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 08:15
(8082 vizualizări - 2 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în practică la IPJ Ialomița

Luni, 2 februarie 2015, a fost prima zi de practică din acest an pentru 3 ialomițeni (o fată și 2 băieți), studenți în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București. Aceștia au fost repartizați ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 05:50
(6109 vizualizări - 0 comentarii)


Polița Rutieră Ialomița: 133 de șoferi sancționați, amenzi de peste 110000 de lei

În acest sfîrșit de săptămînă, 30 ianuarie-1 februarie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 04:20
(6494 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Țăndărei și Căzănești

Un incendiu la o cabană de vînătoare din Țăndărei a alertat pompierii în noaptea de 31.01/1.02.2015, în jurul orei 23,15. Flăcările, alimentate de vîntul puternic, se manifestau cu violență la acoperișul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 04:10
(6466 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează că începînd cu 29 ianuarie 2015 va elibera adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215-Plăți privind bunăstarea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 03:05
(7393 vizualizări - 0 comentarii)


Dr Silvia Panțuru s-a stins din viață...

Dr Silvia Panțuru s-a stins din viață...

Familia anunță cu regret trecerea în neființă a celei ce a fost dr Silvia Panțuru, mamă devotată, soție iubitoare și medic de excepție.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2015, 12:15
(10880 vizualizări - 9 comentarii)


Slobozia: Se redeschide «Tîrgul Apicol»

În perioada 5-7 februarie 2015, la Slobozia, se redeschide «Tîrgul Apicol». Anul acesta a ajuns la ediția cu numărul VI. Evenimentul va debuta joi, 5 februarie 2015, la orele 10,30, cînd se desfășoară deschiderea ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2015, 23:50
(8403 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Carne confiscată

Inspectorii Direcței Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au confiscat o cantitate de 2586 kg carne provenită de la bovine și ovine. Din aceasta, 1601 kg carne proveneau din sacrificări ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2015, 22:30
(7498 vizualizări - 5 comentarii)


Evaziune fiscală din medicamente. Ialomița, județ vizat de percheziții!

Miercuri, 28 ianuarie 2015, la primele ore ale dimineții, Poliția Română desfășoară o acțiune care vizează destructurarea unei rețele infracționale specializate în săvîrșirea infracțiunilor de evaziune ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2015, 09:35
(8717 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton acroșat de o mașină

Un bărbat, de 38 de ani, din Perieți a ajuns la sfîrșitul săptămînii precedente la spital după ce a fost lovit de o mașină. În cauză polițiștii au deschis o anchetă. Pietonul circula pe șosea, moment în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2015, 19:45
(5317 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat

Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat

Din cauza precipitațiilor din ultimele săptămîni, cîteva străzi din Cartierul Tineretului, amplasat în zona de nord a municipiului Slobozia, au fost inundate. Pompierii din Slobozia au intervenit în vederea ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2015, 18:15
(8278 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de eradicare a bolilor la animale

Reprezentații Direcției Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Ialomița va demara, în perioada ianuarie-martie 2015, o serie de acțiuni al căror scop este eradicarea bolilor la animale. Astfel ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2015, 16:50
(4895 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Cu permisul suspendat, la volan

Polițiștii rutieri au depistat la intersecția DN2A cu DN21A, un bărbat, de 57 de ani, din comuna Valea Ciorii, în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2015, 15:25
(6182 vizualizări - 0 comentarii)


anunț vînzare

De vînzare
complex industrial
loc. Cosîmbești,
jud. Ialomița

teren aferent 6300 mp
construcții 1000 mp

(birouri utilate,
locuință 100 mp)

NEGOCIABIL
100.000 euro
telefon 0728/956.958

27 Ianuarie 2015, 11:30


Amara: Trei tineri, de 16 și 17 ani, au furat din casa unei bătrîne

Poliția Orașului Amara a fost sesizată de către o femeie, de 65 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute, profitînd de lipsa ei de la domiciliu, au pătruns, în perioada decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2015, 20:05
(5955 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Bărbat dispărut de la domiciliu

Stelnica: Bărbat dispărut de la domiciliu

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități pentru identificarea unui bărbat dispărut. Astfel, în cursul zilei de joi, 22 ianuarie a.c., Secția de Poliție Rurală Stelnica a fost sesizată cu privire faptul ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2015, 18:10
(9142 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pistoale cu proiectile din cauciuc deținute fără drept

Trei ialomițeni, cu vîrste cuprinse între 33 și 74 de ani, sînt cercetați de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de nerespectare a ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2015, 16:25
(5140 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A furat 13 oi

Un tînăr, de 26 de ani, din localitatea Gheorghe Doja, a ajuns în atenția polițiștilor, fiind principalul suspect al unui furt de animale. Se pare că acesta ar fi sustras 13 oi din gospodăria unui consătean ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2015, 19:20
(7468 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de calificare profesională pentru șomeri, disponibile și în 2015

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă au făcut publică lista cursurilor de calificare profesională pentru anul în curs. Șomerii care vor să învețe o meserie nouă au la dispoziție ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2015, 16:40
(10608 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Școala Ciochina

Un ofițer specializat în Analiză și Prevenire a Criminalității și efective ale Biroului Rutier Slobozia au demarat o acțiune preventivă la Școala Ciochina. Elevii unității au învățat cum să circule regulamentar ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2015, 14:20
(5728 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi sancționați de polițiști

Polițiștii Rutieri și de Ordine Publică au acționat pe arterele rutiere județene, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor pe linie de circulație rutieră. Cu această ocazie au fost constatate ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2015, 12:35
(5185 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...