Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

«Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!»

NOUL PREȘEDINTE al Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, primele declarații după Alegerile Locale

«Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!»

Marian Pavel, președintele PSD Ialomița, a făcut primele declarații publice după aflarea rezultatelor parțiale ale Alegerilor Locale din Ialomița. El a mulțumit ialomițenilor pentru susținerea acordată și a recunoscut, cavalerește, victoria liberalului Dragoș Soare la Slobozia. Să precizăm că, după numărarea paralelă a voturilor, Marian Pavel este noul președinte al Consiliului Județean Ialomița, acesta obținând puțin peste 33% din voturile valabil exprimate.

Pierzi, câștigi, politician te numești Alegerile Locale din Ialomița au produs o serie de surprize neașteptate de liderii politici locali. Cea mai mare dintre acestea o reprezintă înfrângerea PSD la Slobozia, fief social-democrat de peste 20 de ani. Deși rezultatele finale încă se lasă așteptate, Marian Pavel, președintele PSD, a făcut deja primele declarații publice: «Mulțumesc echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă! Țin să îi mulțumesc personal lui Ștefan Țintă și lui Alexandru Potor pentru eforturile făcute și pentru modul în care au reprezentat Organizația în această campanie. De asemenea, le mulțumesc slobozenilor care au avut încredere în noi. Nu îi vom dezamăgi și vom continua să le reprezentăm interesele în cadrul Consiliului Local... Nu în ultimul rând, îl felicit pe Dragoș Soare pentru victorie. Sper ca el să confirme încrederea concetățenilor săi, iar următorii 4 ani să nu fie 4 ani irosiți!».

PSD domină la nivel județean Deși a pierdut la Slobozia, PSD și-a conservat poziția la nivel județean. Conform rezultatelor preliminare, primarii PSD și-au adjudecat 38 dintre localitățile județului. «În unele localități am pierdut, în altele am câștigat... Per ansamblu, numărul de mandate de primar a rămas constant. Le mulțumim ialomițenilor pentru încrederea pe care ne-o acordă și îi asigurăm că în următorii 4 ani ne vom respecta programul electoral cu care am venit în fața lor!» a adăugat Marian Pavel. Conform acelorași rezultate preliminare, Marian Pavel este noul președinte al Consiliului Județean Ialomița. În acest caz, domnia sa a precizat că își dorește să reinstaureze în cadrul instituției un climat de normalitate: «Vreau ca angajații să vină cu plăcere la locul de muncă... Acesta este, în opinia mea, primul pas către normalitate și performanța pe care o așteptăm cu toții de la sistemul administrativ!».

28 Septembrie 2020, 18:10 (16676 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Campania de asfaltare a lui Victor Moraru a ajuns în Prahova, la Liliești
Moraru a intrat în Liga a II-a. Politică!
Funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița, vânată de 10 candidați!
Marian Pavel este noul președinte al Consiliului Județean Ialomița

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(1 Octombrie 2020, 22:32)
Fii mai a tent cu oamenii din jurul tau. Mai ales cu STOICA.
ne multumitu:
(1 Octombrie 2020, 18:03)
Pentru ce le multumesc alegatorilor politicienii locali? Pentru faptul ca i-au adus, sau mentinut la ciolan inca 4 ani? Atunci, da, dau si ei dovada de un infim bun simt...desi, faptul ca ne fura inca 4 ani, este grav! Sunt tot felul de reportaje cu primari din tara care au umflat facturile de sute de ori la asa zisele investitii. Au asfaltat un drum cu strat de 2 cm de asfalt, in loc de specificatiile din proiect. Bani de nu putem sa-i numaram, sifonati prin astfel de lucrari. Bani negri, care merg in buzunare de politicieni/partid/firme de casa. Se zbat si se bat intre partide ca sa puna mana corupta pe bugetele localitatilor. Nu se zbat ca sa-i fie mai bine cetateanului de rand. Pe el il fura non-stop. La slobozia, pesedeul a cheltuit milioane de euro pentru apa otravita, dar nu a potabilizat-o; pentru groapa (parcare chipurile) la fel. Nu ne incalzeste cu nimic faptul ca electoratul i-a "sanctionat" la vot. Aiurea, mocio va fi consilier, probabil si stoica si vor lua tot decizii impuse de ciumati. Ar trebui sa le impute cineva banii risipiti/sifonati. Dar cine? Tot astia de ai lor? care se lauda ca au iesit primari/consilieri prin toate localitatile? In niciun caz. Ne vor mai prosti inca cel putin 4 ani pentru ca tinem capul plecat si-i aducem la putere pe oamenii din aceleasi partide. Bine macar ca la Slobozia am scapat de pesedeu, iar la judet a fost demis laudacul lui base si al lui nuti, halal penelist. Cat despre CJ...sper sa inteleaga ca este in slujba ialomitenilor si sa nu-l puna partidul sa faca matrapazlacuri!
pdv:
(30 Septembrie 2020, 13:51)
Cu PSD si Pro la putere Ialomita este condamnata la cel putin 4 ani de saracie. Daca cineva isi inchipuie ca guvernul va aloca 1 leu pentru proiecte in Ialomita se inseala amarnic. Vor veni bani direct prin HG catre localitatile unde sunt primari PNL si USR iar restul vor primi praful de pe toba. Primarii PSD nu vor avea bani sa termine ce au inceput iar CJI nu va avea bani sa-i ajute. Va fi prapad. Primarii PSD din Ialomita, cu citeva exceptii,  nu au fost in stare sa atraga fonduri europene iar PNDL se va desfiinta. Din 2021 primarii sa se pregateasca sa reduca salariile din primarii pentru ca nu vor mai avea bani nici sa treaca strada.
    Succes lui Pavel si PSD-ului ! Sa-l vedem cum o joaca p'asta.
    P.S. Umbla vorba prin tirg ca unul din consilierii lui Pavel va fi Ciuperca. Ar fi tare, nu?
Hopa sus !:
(30 Septembrie 2020, 11:08)
Judetul are nevoie de proiecte cu bani europeni,este momentul continuarii bunelor proiecte,mentinerii profesionistilor,inlaturati interesele si conflictele prostesti.De exemplu:ce tip de lucrare este la podul rutier,fara utilaje,doar la cazma,spaclu(!),tarnacop si matura?Cum este denumita ea oficial?Ca popular se numeste"de mantuiala",bataie de joc sau prosteala.Este reducere la scobitori daca sunt necesare pentru curatarea corecta a straturilor vechi de la pod.Ca asta mai lipseste sa vedem.
pe bune:
(29 Septembrie 2020, 17:52)
Va multumesc caci ''dati drumul'' la postari oneste si fara jigniri. Sa aveti zile senine !!!!!!!!!!!!
Vorbareata:
(29 Septembrie 2020, 16:04)
Ce faci cu Larisa????
vasile:
(29 Septembrie 2020, 14:36)
MAI GINA MAI.....Cum ai stat tu pana tarziu in noapte sa clocesti o asemenea rautate!!!!!! ce ai cu el????????? Ce nu ti-a facut?????????? hai sa ne vedem fiecare de treburile noastre. Fiecare raspunde, mai devreme sau mai tarziu, de faptele lui. te pup Gina!!!!
art:
(29 Septembrie 2020, 14:07)
Ce intelegeti prin normalitate la CJI? Sa se vina si sa se plece din institutie cind se vrea? Sa se rezolve problemele personale in timpul programului? Sa se participe la festivitati oficiale insotit de cohorta de functionari din CJI? Secretarul sa-si duca copilul si sotia acasa cu masina institutiei? Eventual sa traga si un pui de somn.
   P.S. Are dreptate comentatorul Viorel.
pe bune:
(29 Septembrie 2020, 13:23)
Cand a fost ales ''morarita''  acum patru ani, tot asa i se ridicau osanale, Acum este criticat, insultat. De ce nu publicati toate postarile ? De ce nu publicati declaratia de avere a acestui domn care a lucrat ??? numai la institutii bugetare ? Va multumesc !
Viorel :
(29 Septembrie 2020, 11:41)
Felicitari!Ce vei face cu"fotomodealele"ce au umplut institutia,in locul profesionistilor?Fostul"care face"incepuse o cladire,sa specializeze angajatele.De ce nu angajati oameni gata formati profesional? Dar autobuzul?Unde e autobuzul?Stai 15 minute peste drum de intrarea in cladire la sosirea sau plecarea angajatilor si te crucesti!Rude,amantlacuri,parca e stabiliment,loc de intalniri amoroase,nu institutie publica.Succes!
Mary:
(29 Septembrie 2020, 09:50)
Felicitări tinerilor care au înțeles că trebuie schimbat ceva în acest oraș! Este noua generație de alegători născuți în jurul anilor '90 care s-au maturizat și știu ce vor. Este vuctria lor. Felicitări!
Vali:
(29 Septembrie 2020, 09:38)
Ne meritam soarta!!! Dacă ieșeam mai mulți în mediul urban la vot, nu mai hotarau asistații sociali soarta județului. Felicitări pt Slobozia!!!
Gina:
(29 Septembrie 2020, 03:06)

D-le Marian Pavel, demiteți directorul de la DJEP Ialomița, persoana carecare a transformat aceastaaceasta instituție a statului Român, în moșie personală. Personaj carea ajuns pana acolo, încât  emite scris opinii personale contrar celor scrise în registrele și actele de stare civilacivila. Ex: Dacă o persoana în registrul  pentru morți are doua prenume și părinți necunoscuți, acest director elimina cu de la sine putere unul din prenume, precizând în mod fals și contrar legilor, ca unul din cele doua prenume, ar aparține tatălui mortului.
Acest director păcălind politia și încercând sa păcălească chiar instantele de judecată. Instante de judecată care sau prins de măgăria acestui personaj. Eliminați corupția din instituțiile publice ori intrati în hora lor, sfidând cetățenii. 


ANALIST:
(29 Septembrie 2020, 01:25)
Felicitări dl Pavel!Am convingerea ca veti realiza ce v.ati propus...ati lasat urme frumoase pe unde ati trecut... Regret pierderea slobozenilor in al avea pe dl Potor ca manager al urbei noastre dragi...politician de o rara onestitate! Succes dl Soare, de azi primar al nostru, al slobozenilor! Voi urmari cu interes realizarea obiectivelor promise in campania electorala...in fspt CUVANTUL dat!
un functionar scarbit:
(28 Septembrie 2020, 22:55)
eu una merg cu sila la locul de munca, poate domnule Pavel reusiti si il schimbati pe directorul DGASPC Ialomita si sa reinstaurati climatul de munca, respect si profesionalism.
sper eu....
si succes in noua investitura !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gura Ialomiței: Reținut pentru «distrugere»

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe raza localității Gura Ialomiței, ar fi distrus ușa de acces a unei societăți comerciale și ar fi ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 14:50
(7976 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedura de acordare a bonificației de 3%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată și publicată procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 11:30
(7003 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 8,28 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna martie a.c., 18 inspecții fiscale (8 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 10:30
(22872 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 39,515 milioane de euro, sprijin financiar pentru sectorul creșterii ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 16:15
(11580 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 225 mii de lei, 30 de permise reținute

În această perioadă au fost intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, precum și pe principalele artere rutiere. Astfel, peste 100 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 15:45
(10609 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(6768 vizualizări - 0 comentarii)


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(14040 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9265 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14497 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5318 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5450 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1916 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2983 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(10010 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12740 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13863 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12951 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(731 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12664 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6895 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(14127 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14451 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(5108 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5224 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1844 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1265 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5211 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3433 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3387 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...