Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Partidele politice sunt obligate să negocieze pentru a administra localitățile din Ialomița

Jumătate da, jumătate ba!

Partidele politice sunt obligate să negocieze pentru a administra localitățile din Ialomița

Oficial, PSD a câștigat 38 de localități, PNL-17, PRO România-3, USR PLUS-2, Partidul Ialomițenilor-2, Alianța pentru Unitatea Românilor-1, iar o primărie din Ialomița, Movilița, are un primar independent. Practic însă, controlul localităților la nivel de decizie politică și admi­nistrativă este asigurat prin intermediul Consiliilor Locale. Din acest punct de vedere, rezultatele votului oferă surprize mai mari decât în cazul primăriilor. Astfel, la nivelul județului Ialomița, PSD controlează 24 de administrații locale, PNL 10, iar PRO România, ALDE și PI câte o localitate. În restul Consiliilor Locale toți actorii eșichierului politic local sunt obligați să negocieze pentru a asigura contribuabililor 4 ani fără sincope politice și administrative. Evident, nu toate negocierile pentru controlul votului în Consiliile Locale din cele 22 de localități vor rezista timp de 4 ani. Însă unul dintre rezultatele imediate ale acestor negocieri îl reprezintă alegerea viceprimarilor. Independent publică în exclusivitate componența Consiliilor Locale, așa cum rezultă în urma Alegerilor Locale din 27 septembrie 2020.

Componența politică a consiliilor locale din Ialomița
Slobozia-9 consilieri PSD, 7 consilieri PNL, 5 consilieri Pro România
primar Dragoș Soare (PNL)

Amara-4 consilieri AUR, 4 consilieri PSD, 4 consilieri PRO România, 3 consilieri PNL
primar Alin Sorin Sandu (AUR)

Urziceni-8 consilieri PNL, 5 consilieri PSD, 2 consilieri USR PLUS, 1 consilier PRO România, 1 consilier PI
primar Constantin Sava (PNL)

Fetești-8 consilieri PSD, 8 consilieri PNL, 3 consilieri Pro România
primar Laurențiu Șonchereche (PSD)

Țăndărei-5 consilieri PSD, 3 consilieri PNL,
3 consilieri PRO România, 3 consilieri ALDE, 2 consilieri PI, 1 consilier PER
primar Cristian Roman (PSD)

Căzănești-5 consilieri PSD, 2 consilieri PNL, 2 consilieri ALDE, 2 consilieri USR PLUS, 1 consilier PRO România, 1 consilier PMP
primar Traian Stelian (PSD)

Fierbinți Târg-5 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 4 consilieri USR PLUS
primar Iusein Iuksel (PSD)

Adâncata-7 consilieri PNL, 2 consilieri PSD, 2 consilieri PRO România
primar Ionel Valentin Barbu (PNL)-control PNL

Alexeni-5 consilieri PNL, 4 consilieri PSD, 2 consilieri PI
primar nou-Ion Crețu (PNL)

Albești-6 consilieri PSD, 3 consilieri PRO România
primar Emil Jugănaru (PSD)-control PSD

Andrășești-4 consilieri PNL, 3 consilieri PSD, 2 consilieri ALDE, 1 consilier PMP, 1 consilier Partida Romilor
primar Adrian Vasile (PNL)

Armășești-8 consilieri PSD, 3 consilieri PNL
primar Marius Carpen (PSD)-control PSD

Axintele-7 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 1 consilier PRO România
primar Grigore Tudor (PSD)-control PSD

Balaciu- 4 consilieri PNL, 4 consilieri PSD, 1 consilier PRO România
primar Cornel Mihu (PNL)

Bărbulești-8 consilieri PSD, 7 consilieri PNL
primar nou Vasile Liță (PSD)-control PSD

Bărcănești-6 consilieri PSD, 5 consilieri PRO România, 2 consilieri PNL
primar nou-Niculae Radu (PSD)

Borănești-6 consilieri PNL, 5 consilieri PSD
primar nou Ionuț Grecea (PNL)-control PNL

Bordușani-7 consilieri PNL, 4 consilieri PRO România, 2 consilieri PSD
primar Vasile Bobocel Marin (PNL)-control PNL

Bucu-6 consilieri PI, 2 consilieri PSD, 1 consilier PNL, 1 consilier PMP, 1 consilier PRO România
primar Ion Drăgușin (PI)-control PI

Buești-9 consilieri PSD
primar Nicolae Mihăilă (PSD)-control PSD

Ciocârlia-7 consilieri PSD, 2 consilieri PNL
primar nou Eugen Voicilă (PSD)-control PSD

Ciochina-6 consilieri PNL, 4 consilieri PSD, 3 consilieri USR PLUS
primar Vasile Câmpulungeanu (PNL)

Ciulnița-6 consilieri ALDE, 2 consilieri PNL, 2 consilieri PSD, 1 consilier PER
primar Stelică Gheorghe (ALDE)-control ALDE

Cocora-9 consilieri PNL, 2 consilieri PSD
primar Sorin Lefter (PNL)-control PNL

Colelia-8 consilieri PSD, 1 consilier PNL
primar Niță Nichita (PSD)-control PSD

Cosâmbești-5 consilieri PSD, 4 consilieri PRO România, 2 consilieri PNL
primar Bogdan Popescu (PSD)

Coșereni-8 consilieri PNL, 4 consilieri PSD, 1 consilier PRO România
primar Lucian Tudorache (PNL)-control PNL

Drăgoești-4 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 1 consilier PRO România, 1 consilier independent
primar nou Mihail Gheorghe (PSD)

Dridu-7 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 1 consilier PRO România, 1 consilier PER
primar nou Lucian Dumitru (PSD)-control PSD

Făcăeni-8 consilieri PNL, 4 consilieri PSD, 3 consilieri PI
primar Nuți Roșu (PNL)-control PNL

Gârbovi-5 consilieri USR PLUS, 5 consilieri PSD, 2 consilieri PNL, 1 consilier PRO România
primar nou Vasile Popa (USR PLUS)

Gheorghe Doja-6 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 2 consilieri PRO România
primar nou Ion Curelea (PSD)-control PSD

Gheorghe Lazăr-4 consilieri ALDE, 4 consilieri PSD, 2 consilieri PRO România, 1 consilier PNL
primar nou Elena Gabriela Zaharia (ALDE)

Giurgeni-4 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 1 consilier PRO România, 1 consilier PI
primar Valere Dinu (PSD)

Grindu-4 consilieri PRO România, 3 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 1 consilier PMP
primar nou Marian Trâmbițașu (PRO România)

Grivița-8 consilieri PNL, 3 consilieri PSD, 2 consilieri USR PLUS
Vasile Stroe (PNL)-control PNL

Gura Ialomiței-4 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 2 consilieri ALDE, 1 consilier PI
primar nou Iulian Ionașcu (PSD)

Ion Roată-4 consilieri PI, 4 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 1 consilier ALDE
primar nou Marinică Cazacu (PI)

Jilavele-7 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 2 consilieri PRO România
primar Petre Miloievici (PSD)-control PSD

Maia-5 consilieri PRO România, 2 consilieri PNL, 1 consilier PSD, 1 consilier PI, 1 consilier USR PLUS, 1 consilier ALDE
primar nou Sorin Niculae (PRO România)

Manasia-4 consilieri PSD, 3 consilieri PMP, 2 consilieri PNL, 1 consilier ALDE, 1 consilier Partida Romilor, 1 consilier USR PLUS, 1 consilier PRO România
primar nou Alexandru Veihemer (PSD)

Mărculești-6 consilieri PSD, 2 consilieri PNL, 1 consilier PI, 1 consilier PRO România, 1 consilier ALDE
primar Sorin Ciriblan (PSD)-control PSD

Mihail Kogălniceanu- 6 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 2 consilieri PRO România, 1 consilier ALDE
primar nou Mihăiță Barbu (PSD)

Miloșești-4 consilieri USR PLUS, 3 consilieri PNL, 2 consilieri PRO România, 1 consilier PSD, 1 consilier ALDE
primar nou Dumitru Trifu (USR PLUS)

Moldoveni-8 consilieri PSD, 1 consilier PNL
primar Victor Dumitru (PSD)-control PSD

Movila-7 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 1 consilier PMP
primar Valeriu Mihai (PSD)-control PSD

Movilița-3 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 2 consilieri USR PLUS, 1 consilier PPU, 1 consilier PRO România, 1 consilier PMP
primar nou Ioan Goga (independent)

Munteni Buzău-9 consilieri PSD, 4 consilieri PNL
primar Florin Stan (PSD)-control PSD

Ograda-6 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 1 consilier PMP, 1 consilier independent
primar Lilian Badea (PSD)-control PSD

Perieți-7 consilieri PSD, 6 consilieri PNL
primar Gheorghe Mustățea (PSD)-control PSD

Platonești-5 consilieri PSD, 4 consilieri PRO România, 2 consilieri PNL
primar Florinel Negraru (PSD)

Rădulești-8 consilieri PSD, 1 consilier PNL
primar Constantin Micu (PSD)-control PSD

Reviga-7 consilieri PSD, 4 consilieri PNL
primar Nițu Barbu (PSD)-control PSD

Roșiori-6 consilieri PSD, 5 consilieri PNL
primar nou Ion Anghel (PSD)-control PSD

Sălcioara-5 consilieri PNL, 4 consilieri PSD, 2 consilieri USR PLUS
primar Gabriel Stoica (PNL)

Sărățeni-5 consilieri PNL, 2 consilieri PSD, 1 consilier PRO România, 1 consilier PMP
primar Eugen Tocileanu (PNL)-control PNL

Săveni-9 consilieri PRO România, 2 consilieri PSD, 2 consilieri PNL
primar Mariana Drăgoi (PRO România)-control PRO România

Scânteia-10 consilieri PSD, 2 consilieri PNL, 1 consilier ALDE
primar Georgeta Ilie (PSD)-control PSD

Sfântu Gheorghe-6 consilieri PNL, 3 consilieri PSD, 2 consilieri AUR
primar Mădălin Teculescu (PNL)-control PNL

Sinești-5 consilieri PSD, 5 consilieri PNL, 1 consilier PRO România
primar Ion Marian (PSD)

Stelnica-6 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 1 consilier PMP
primar Costel Brateș (PSD)-control PSD

Sudiți-6 consilieri PSD, 5 consilieri PNL
primar Vasile Șincan (PSD)-control PSD

Traian-6 consilieri PSD, 4 consilieri PRO România, 3 consilieri PNL
primar Fănel Năstase (PSD)

Valea Ciorii-7 consilieri PSD, 4 consilieri PNL
primar Ștefan Ionescu (PSD)-control PSD

Valea Măcrișului-7 consilieri PSD, 3 consilieri PRO România, 1 consilier PNL
primar Mihail Bobeș (PSD)-control PSD

Vlădeni-6 consilieri PNL, 5 consilieri PSD
primar Marian Dinu (PNL)-control PNL

12 Octombrie 2020, 15:40 (8066 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Candidați cu probleme de integritate la Alegerile Locale din Ialomița
Primarii mandatului 2020-2024
38 primari-PSD, 17 primari-PNL, 2 primari-ALDE, 3 primari-PRO România, 2 primari-Partidul Ialomițenilor, 2 primari-USR PLUS, 1 primar-AUR, 1 primar-independent

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
176 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(231 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(917 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1144 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(582 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(635 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1213 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(718 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(594 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(637 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(855 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(692 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(762 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1783 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1277 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1197 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1869 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1587 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1894 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2076 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2250 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2412 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2743 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2223 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2079 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4498 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...