Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

 Regulamentul «strâmb» al FRF continuă să facă victime. Unirea pierde la «masa verde» meciul cu Slatina!

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Regulamentul «strâmb» al FRF continuă să facă victime. Unirea pierde la «masa verde» meciul cu Slatina!

Așa cum Independent avertiza cu câteva săptămâni în urmă, FRF a născocit reguli aiuritoare pentru gestionarea restanțelor generate de infectările cu COVID-19. Aceste regulamente dezavantajează clar echipa care provoacă prima amânare a meciului, chiar dacă, la reprogramare, adversara se face «vinovată» pentru nedisputarea meciului. Cu alte cuvinte, dacă Unirea nu onora, din cauza pandemiei, restanța cu Farul, ar fi câștigat la «masa vede». Nu a făcut-o, preferând să onoreze competiția cu orice risc. La fel s-a întâmplat și la Recea, când Unirea a făcut deplasarea cu lotul înjumătățit. Sunt, însă, și echipe care preferă să miorlăie pe ascuns pe lângă Federație, agățându-se grețos de hibele Regulamentului, pentru a ciupi o pomană de 3 puncte. O astfel de echipă este CSM Slatina!

3 infectați pentru 3 puncte «moca» Meciul dintre Unirea Slobozia și CSM Slatina, din etapa a 11-a, urma să se joace sâmbătă, 7 noiembrie 2020. După cum știți, Unirea a avut atunci 14 jucători și un membru al staff-ului tehnic infectați cu noul Coronavirus. Situația a fost prezentată public, cu 4 zile înaintea zilei jocului. Firește, conducerea a solicitat amânarea meciului, iar acesta a fost reprogramat pentru miercuri, 18 noiembrie 2020. Doar că, cu doar 6 ore înainte de startul partidei, surpriză!, CSM Slatina dă de veste că are 3 jucători infectați și nu se poate prezenta la meci. Conform Regulamentului,o echipă poate onora meciul dacă are un lot valid de cel puțin 13 jucători, dintre care măcar un portar. Cum la meciul de sâmbătă, cu Metaloglobus, Slatina a avut lotul valid în întregime, oltenii se puteau prezenta fără probleme la Slobozia. N-au făcut-o, pretextând faptul că restul jucătorilor au fost carantinați, fiind contacții celor infectați. Și, astfel, având în vedere precedentul «Aerostar», Unirea Slobozia va pierde meciul cu Slatina cu 3-0, la «masa verde». Cu siguranță, Slatina nu va rămâne ultima echipă care profită de lacunele din Regulamentele FRF. O vor face și alții, iar ierarhiile din fotbalul românesc vor fi, mai degrabă, oglinda pandemiei decât a performanței sportive.

19 Noiembrie 2020, 14:30 (3344 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Dezastru în prelungiri
Din nou runda oaspeților

Comentariile cititorilor:


Felipe:
(21 Noiembrie 2020, 02:05)
După ce viitorul tg.jiu câștiga la "masa verde" meciul de la Bacău (cu Aerostar), vine randul lui csm slatina să întindă mâna că la pomană după cele 3 puncte,întâmplător sau nu, ambele beneficiare fiind din oltenia... Poate că astăzi, Unirea va de "detona bomba" și va învinge liderul (care este tot din oltenia). Hai băieții ! Hai Unirea !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
185 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(340 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(995 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1198 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(641 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(703 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1290 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(811 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(668 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(719 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(939 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(745 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(836 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1863 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1347 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1274 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1330 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1944 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1636 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2147 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2265 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2141 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4545 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...