Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Teste PRO gratuite pentru voturi

#Laurențiu Abaza se pensionează

Teste PRO gratuite pentru voturi

bonus: Mocioniu, al treilea din stânga

Așa cum știți, probabil, Luciferul Neacșu de la PRO România a testat gratuit 100 de slobozeni din Slobozia, în plină perioadă de carantină. Rezultatele acțiunii (după unii 6%, după alții 4%...) i-au oferit Luciferului Național ocazia de a susține public că PRO România are soluția ieșirii din pandemie. Declarăm public acest demers politic învelit în blană de oaie drept cea mai bine camuflată «mită electorală» din câte am văzut noi vreodată. Și am văzut câteva la viața noastră, unele chiar din mâna domnului Neacșu...

Una este dr Adina, nevasta lui Cataramă Joi, 19 noiembrie 2020, la «Central», în plină stradă, dr Adina Alberts a scobit nasurile slobozenilor în plină stradă căutând Covid-ul ălora 8,1 la mie dintre slobozeni din cauza cărora e orașul în carantină de două săptămâni. Fericiți și inconștienți, slobozenii s-au călcat în picioare ca să apuce loc în față și să primească testul negativ. Politicoasă și profesionistă, dr Adina a testat cât a testat, iar printre pi­cături a dat și interviuri la presa PRO. «Aceste teste rapide care dau rezultatul în 10 minute sunt foarte ieftine și ar trebui folosite la scară largă. (...) Am venit în Slobozia pentru că este un oraș caran­tinat și în loc de carantină ar trebui să punem la dispoziția cetățenilor aceste teste... Cei bolnavi stau acasă și se tratează, dar cei sănătoși trebuie să-și desfășoare activitatea!» a declarat doamna doctor, uitând că soțul ei a luat în brațe toți coetnicii din Bărbulești în încercarea disperată de a (re)câștiga o brumă de notorietate națională.

Câinele moare de drum lung și Luciferul de grija noastră Ce a declarat însă dr Adina televiziunilor locale PRO și on-line chemate la fața locului să imortalizeze momentul (sau «mita», cum vreți!) pălește în fața profețiilor Luciferului Neacșu. Lansat pe orbita on-line, acesta nu s-a mai oprit 3 zile din postări, susținând răspicat că, dacă toți candidații i-ar urma exemplul, slobozenii ar fi testați toți în două-trei zile... «Inițiativa de astăzi reprezintă un gest de responsabilitate. Indiferent de afilierea noastră politică, trebuie să punem siguranța și sănătatea cetățenilor pe primul loc. Îi chem pe toți candidații să o lase baltă cu banii băgați în campanie și haideți să testăm toată Slobozia! Să le arătăm celor din Guvern că se poate!» a susținut patetic acesta pe pagina sa de socializare reușind să smulgă 3 comentarii «pro» și 3 «contra». Pentru că scorul comentariilor nu este concludent, sugerăm Luciferului Neacșu să reia acțiunea după Alegeri. Așa va demonstra indubitabil «tonomatelor» de soiul nostru că este bun și drept și cinstit și merită voturile ialomițenilor ca nimeni altul... Sigur, la Alegerile din 2028, dacă nu se pensionează până atunci. Altfel, rămâne cum am stabilit... Adică «mită electorală» și-atâta!
PS: Căci ne adresăm PS-ului, cuviincios și cu smerenie. Prea luminate Stăpâne, în timp ce Neacșu testa sârguincios slobozenii cu bețișorul dr Adina prin năsucuri, la Amara se petrecea o altă golănie PRO. Peste garduri erau aruncate în curțile oamenilor calendare creștin-ortodoxe cu sigla PRO, că Luciferu’ și candidatul ălălalt de la Senat (la care ne scapă numele) au zis că au dezlegare de la Vlădica pentru operațiune. Acuma, chiar le-a permis Luminăția Voastră? Că la AEP nu se știe nimica, că pe calendarele alea nu scrie de cine sunt făcute sau comandate...

Mocioniu, al treilea din stânga
Dacă vă întrebați cumva unde este ex-primarul Adrian Mocioniu în ecuația acestei «mite electorale» suntem în măsură să vă informăm. Conform fotografiei, domnia sa s-a fotografiat la această acțiune alături de angajații Poliției Locale Slobozia. Rămas fără Laurențiu Abaza, intrat în concediu pentru a-și pregăti dosarul de pensio­nare, Nedelcu (&comp.) a uitat că treaba lui de polițist local e să roage oamenii să păstreze distanța socială la testare și s-a pozat demonstrativ cu «ex-Șefu’». Dacă va întrebați care e Mocioniu, suntem în măsură să precizăm că este al treilea din stânga. Pe lista electorală n-are niciun rost să vă spunem unde e, că nici el, nici Luciferul nu ajung în Par­lament oricâtă «mită electorală»... pardon, acțiuni de testare ar fi în Slobozia. Ce spuneți? Că, mai degrabă, v-ar interesa cine va fi noul șef al Poliției Locale? Ei, bine, gurile rele spun că Valentin Nedelcu va rămâne, că știe mersul... Dar zarurile sunt în mâna noului primar Soare. Care ori organizează concurs și mumifică iar unul pe post, cum a fost îmbălsămat Abaza, ori îl numește el pe cine vrea ca să îl poată da jos dacă nu amendează re­gulamentar, cu mâna la vipușcă, contribuabilii slobozeni pe trecerea de pietoni...

25 Noiembrie 2020, 18:05 (7391 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Marian Neacșu, noul Secretar General al Guvernului condus de Nicolae Ciucă
«Omul faptelor» a fost dat dispărut de colegii de partid
La PRO România Luciferului Neacșu se candidează în familie

Comentariile cititorilor:


vaIdEnOi:
(27 Noiembrie 2020, 01:07)
Bine facut si vigilent. Uneori exagerat de bine! Asa trebuie sa fie organu'. Daca nu prinde viteza in doua, se aplica metoda prin rostogolire. Sa'i tzuce muica pa iei da fromoshi.
Contribuabil:
(26 Noiembrie 2020, 18:39)
     Uitati-va cum arata comunitarii, nu se mai pot incheia la gecile din piele fina cumparate de stoica (nici pilotii de pe F16 nu au asa ceva, dar panarama asta de oras isi permite, pe banii nostri). Ce cauta acesti mascarici in foto, ei stiu. Abaza a iesit la pensie (sa-i fie tarana usoara) ramane sluga  de nedelcu. La ce sa ne asteptam ? Primarul ales nu a vazut cati machedoni analfabeti a angajat mocioniu in primarie ?
dar e voie ?:
(26 Noiembrie 2020, 17:44)
Am citit cu atentie Ordinul 4659901 din 12.11.2020 prin care in Slobozia a fost instituita carantina.
La articolul 4.3 se mentioneaza cazurile in care se poate iesi din case si circula in intervalul orar 05,00 - 23,00.
Nicaieri nu se mentioneaza ca se pot organiza campanii electorale si astfel de intruniri cu un numar de persoane care depasesc nejustificat numarul de persoane admise prin lege dar si distantarea sociala impusa.
In concluzie prin ceea ce s-a facut s-au incalcat prevederile Ordinul 4659901 din 12.11.2020 si a Legii nr.59/2020.
De ce acei politisti nu au respectat intocmai legea ??? Cine o sa ia masurile legale cu aceasta nerespectare a legii ??? Are cineva curaj sa sanctioneze- sau chiar sa destituie acei politisti iar persoanele participante din fotografie sa fie sanctionate sau chiar sa le fie intocmit dosar de urmarire penala pentru raspandirea COVID 19 ??
Daca mai avem ceva autoritati competente sa aplice legea acum ! Daca se ascund dupa degete in continuare sa nu mai indrazneasca sa ceara salarii si sporuri de la buget ca nu merita nimic !
Mioara :
(26 Noiembrie 2020, 15:45)
Singura care face notă discordantă este Mihaela Stan.
Mioara :
(26 Noiembrie 2020, 15:38)
Politicianul român este cel mai nepotrivit pentru ceea ce înseamnă a fi politician. El trebuie să fie un om educat, informat, cu experiență economică, juridică, socială. El trebuie să fi interiorizat ideea că merge în Parlament pentru interesul celorlalți, în condițiile în care a dobândit pentru sine suficient ( nu neapărat bani). Analizați listele din județul nostru: tineri de bani gata, care par a-și fi epuizat experiențele tinereții și acum au plâns la babacu că vor altceva și aceștia au investit în locul acela pe liste, aroganți care au făcut bani pe spinarea bugetului țării, figuri parcă șlefuite în piatră, cu chip de păpuși care dau impresia că sunt gata să se spargă, destui dedulciți la prea-binele comunitar. Îi vedeți reprezentându-ne interesele? Ies în față ca păduchii, apoi dispar în neant, numărându-și paralele și lăudându-se tuturor: Ași văzut că v-am prostit? Iar ăstia cu calendarele și testele gratuite chiar nu văd că sunt ridicoli. Și dacă ei nu văd că sunt ridicoli, cum vor vedea care vor fi problemele noastre? Și, o concluzie: nu cred că mai este vreun stat în lumea asta în care opoziția să pună bețe în roate guvernului în halul ăsta, care să fi transformat ideea de opoziție în circ.
Continuare:
(25 Noiembrie 2020, 20:45)
Câți dintre cei cu boli cardiovasculare, cu diabet mai au curaj să meargă la spital măcar pentru vreun control? Și dacă intră în spital, câți dintre ei mai ies? Infecțiile alea nozocomiale or fi bine, sănătoase? S-au speriat de Covid? NU mai face lumea gripă, pneumonie? În 2016 au fost 3600 de decese de pneumonie. În 2016 am avut 53.000 de decese din „cauze influențabile”, adică acele decese care ar fi putut fi evitabile prin tratament. Câte dintre acestea sunt acum COVID?
Pentru cine are chef de mestecat statistici:
https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/11/SSPR-2017.pdf
Sunt multe chestii acolo care pun altfel în lumină isteria.
Cristi:
(25 Noiembrie 2020, 20:43)
În România se moare undeva între 240-260.000 pe an. Deci, avem un interval de variație de 20.000 de morți. Până la 31.08, datele INS arată că numărul de morți este mai mic decât decât în 2019. Nesemnificativ, dar mai mic, în condițiile în care România are o rată de mortalitate la COVID mai mare decât media europeană. Datele pe septembrie arată 2000 de morți în plus față de luna anterioară, deci acum sunt undeva la 1500 mai mult ca anul trecut. Presupunând că se menține rata actuală de 2000 suplimentar, se mai adaugă 6000 de decese, deci undeva la 7500, hai 10.000 față de anul trecut. Adică undeva la jumătate față de intervalul de variație natural, deci statistic nesemnificativ, încadrându-se în intervalul natural. 240-260.000 de morți pe an înseamnă 20.000 de morți pe lună, înseamnă 700 de morți pe zi. Asta în mod natural. Crezi că dacă la Telejurnal s-ar anunța zilnic între 600-700 decese ar schimba ceva? Toți ăia 600-700 sunt părinții, copiii, rudele cuiva. Unii au murit în pat, alții au murit în chinuri de alte boli. Ai 3-4 decese zilnic din accidente de circulație. Și ăia sunt rudele cuiva. Un pompier a murit că a sărit în apa înghețată să salveze pe unul care a sărit cu mașina în apă. Dar l-au băgat la COVID, că evident, o oră de stat în apă înghețată e benefic pentru sănătate. Creșterea pe final de an se mai poate datora, nu atât creșterii pandemiei, cât agravarea condiției persoanelor cu maladii cronice, care nu au mai beneficiat de tratamente corecte (atât cât putea sistemul nostru sanitar să acorde). Aveam la 6 luni o reducere cu 30% a consumului de medicamente. Asta înseamnă ă scădere enormă, cu impact semnificativ asupra stării generale de sănătate, chiar și dacă s-a păstrat constantă. Ai de un an de zile deja o criză de Euthyrox, care îi afectează pe cei bolnavi cu tiroida și care pot face complicații. Asta că a fost „vedeta media”, dar mai sunt probleme similare și pe alte boli cronice. Câți dintre cei cu boli cardiovasculare, cu diabet mai au curaj să meargă
Anonim:
(25 Noiembrie 2020, 19:50)
F.te-var câinii pe ăștia nu ii mai amendați ca stau ciorchine. Ca am scos copii după aproape 2 săptămâni de stat în casa am luat azi amenda. Jeguri ordinare
Sorin:
(25 Noiembrie 2020, 19:37)
Cred ca ne meritam soarta.testați prin mita electorala de medic veterinar. Aceeași magarie au făcut-o si in primavara cand s-au ascuns sub denumirea de voluntar SVSU. Scos la concurs postul la Pol.locala.nu prin numire politica

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

7 Iulie 2026, 21:10


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(62 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(244 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(691 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(717 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1158 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(363 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(668 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(350 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(427 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(355 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 15:05
(500 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(472 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(287 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(1349 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 22 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(4461 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(915 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(736 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(1104 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(978 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(959 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(1981 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(1548 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(1765 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...