Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

«Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel!» (Isaia 7,14)

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sărbătoarea Crăciunului sau a Nașterii Domnului a fost, este și va rămâne o sărbătoare a bucuriei și a darului făcut de Dumnezeu lumii prin nașterea în istorie a Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.
Potrivit Sfintelor Scripturi, Dumnezeu în „multe feluri și în multe chipuri” a cercetat pe poporul Său, l-a pregătit pentru venirea în lume a Fiului Său și, totodată, a făcut cunoscute și neamurilor păgâne viața nouă și veșnică posibilă prin Întruparea, pătimirile, moartea și învierea Fiului Său. Mântuitorul Hristos este numit încă de la naștere Emanuel, adică „Dumnezeu este cu noi”, și Care după înviere ne-a făgăduit: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).
Proorocul Isaia a prevestit nașterea Fiului lui Dumnezeu dintr-o fecioară atunci când, cu 700 de ani înainte de Nașterea lui Hristos, a spus că „Domnul Dumnezeu vă va da un semn: Iată, fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel, Care se tălmăcește: cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Acest semn mare a privit și privește întreaga omenire, deoarece prin nașterea Fiului lui Dumnezeu ca om, Dumnezeu a inițiat procesul de împăcare a omului cu El.
La întrebarea pe care și-au pus-o oamenii dintotdeauna, atât cei mai învățați, cât și cei mai simpli: „De ce Dumnezeu S-a făcut om?”, răspunsul a fost pentru că omul nu se poate mântui prin el însuși, de unul singur. Pentru ca moartea să fie biruită și nimicită, Dumnezeu, Creatorul Vieții, a trebuit să Se pogoare în adâncurile morții prin propria moarte. A trebuit să sufere pe cruce, să Se pogoare în mijlocul iadului și acolo să nimicească puterea morții. Numai așa putea să dea viață celor ce erau în întunericul și umbra morții. Numai acceptând moartea ca Dumnezeu și Om putea să învieze pe cei morți împreună cu Sine prin învierea Sa și să le dăruiască deplină participare cu El întru slava pe care o împărtășește cu Tatăl încă dinainte de facerea lumii (Ioan 17, 5).
De ce S-a făcut Dumnezeu Om? Fiindcă El a trebuit să își asume atât condițiile vieții noastre, cât și pe cele ale morții noastre, pentru ca noi să ne împărtășim de viața Lui. El trebuia să devină ceea ce suntem noi, pentru a ne permite nouă să devenim ceea ce este El în deplinătatea vieții și slavei veșnice. El este „Emanuel – Dumnezeu este cu noi”, un Dumnezeu prezent în viața și activitatea omului creat după chipul și asemănarea Sa.
La „plinirea vremii”, acum mai bine de 2000 de ani, s-a înfăptuit proorocia lui Isaia despre nașterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu. Fiul cel din vecie, despre Care Părintele ceresc spune: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmul 2, 7), se face Fiu al Fecioarei. „Astăzi” al Nașterii în veșnicie se face „Astăzi” al istoriei la Betleem: „Fecioara astăzi naște pe Cuvântul cel mai presus de ființă și pământul aduce peștera Celui neapropiat, îngerii și păstorii slăvesc, iar magii cu steaua călătoresc; căci pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci” (Condacul sărbătorii). Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului Se naște în peșteră, în iesle, pe paie. Iar acolo sunt de față cerul și pământul: Părintele ceresc cu îngerii slujitori, care slăvesc nașterea Sa, lumea simplă a păstorilor, magii învățați ai lumii vechi, lumea meșterilor artizani reprezentată de dreptul Iosif, care a găsit peștera și a amenajat ieslea pentru Pruncul „întrupat de la Duhul Sfânt și Fecioara Maria”. Aceasta este Taina dreptei credințe: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (1 Timotei 3, 16). A luat chipul pruncului, al nevinovăției; a luat chipul robului, purtând păcatele, neputințele, bolile noastre.... „S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. Dar Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui Nume mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 7-9).

Iubiți credincioși,
„Așa a iubit Dumnezeu lumea....” ca întru toate să fie plinit Numele și Cuvântul: Emanuel – Dumnezeu este cu noi (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Este adevărul pe care îl experimentăm zilnic și îl cinstim cu o evlavie aparte de-a lungul slujbelor la Sărbătoarea Nașterii Domnului și la Botezul Domnului sau Epifania, adevărul că Dumnezeu este cu noi.
Această afirmație trebuie înțeleasă în două maniere complementare. În primul rând, ea exprimă faptul că Dumnezeu Unul din Treime, Care se află deasupra întregii realități create, intră în spațiul și timpul nostru pentru a participa deplin la viața noastră, atât personală, cât și socială și comunitară. Dumnezeu ține și susține întreaga ordine creată; El participă deplin la fiecare aspect al existenței și experienței omenești. Fiul și Duhul Sfânt sunt prezenți și activi în cadrul Bisericii și al lumii ca „cele două brațe ale Tatălui”, pentru a ne duce „de la neființă la ființă”, pentru a ne crea, a ne susține, a ne călăuzi către ultimul scop al vieții noastre, care este viața veșnică cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor. Deci, în primul rând, Emanuel, Dumnezeu este cu noi într-o prezență actuală, pentru a lucra planul dumnezeiesc de transfigurare a cosmosului, „într-un pământ nou și un cer nou” și de mântuire a oamenilor.
Pe de altă parte, a afirma că „Dumnezeu este cu noi” înseamnă a crede și a mărturisi că Dumnezeu împărtășește cu noi personal fiecare experiență, inclusiv suferința și moartea. El face aceasta complet și cu fidelitate totală, ca o expresie a iubirii Lui nemărginite. Iubirea definește însăși ființa și existența Lui, de aceea Sfântul Apostol Ioan spune că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8). Iar din iubire pentru oameni S-a făcut om, arătându-ne bunătatea și iubirea de oameni (adică filantropia) prin Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul (cf. Tit 3, 4). Prin pogorârea Duhului lui Hristos avem acces la Dumnezeu Tatăl în orice moment și în orice împrejurare. Hristos este și rămâne Domnul Bisericii, Capul trupului Său, al tuturor credincioșilor care trăiesc „întru El”. În calitatea Lui de Domn și „Începător al vieții” (Faptele Apostolilor 3, 15), El îi înalță cu Sine pe cei ce mor „întru El” – prin botez, la fel ca și prin moartea fizică – și le dăruiește să se împărtășească veșnic de viața Lui slăvită.
Iisus Domnul este Cel care mărturisește pentru cei ce îndură persecuții, trădări, ură și chiar moarte pentru El, pentru că nici măcar un fir de păr din capul lor nu se va pierde (Luca 21, 18). Lui Dumnezeu îi pasă de fiecare ființă vie, de păsările cerului și de crinii câmpului. Cu atât mai mult îi pasă de aceia care, prin angajamentul de credință față de El, devin „copii ai lui Dumnezeu”, „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt” (Matei 6, 25 – 32; Ioan 1, 12-13; 1 Petru 2, 9). Grija lui Dumnezeu față de noi înseamnă că El se face părtaș în mod real la viața și destinul nostru. Atâta timp cât ne încredințăm destinul în mâinile Lui, prin rugăciune constantă și prin fapte de iubire, El face din noi „seminție aleasă” și ne călăuzește „din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (1 Petru 2, 9). În tăcere, nevăzut, El îi conduce pe aceia care Îl caută și tânjesc după El pentru împlinirea ultimă a vieții lor și pentru a ajunge la plenitudinea comuniunii sfinților.

Iubiți frați și surori,
Anul aceasta ne este dat să trăim Sărbătoarea Nașterii Domnului în circumstanțe speciale, datorate epidemiei de coronavirus, și acest fapt ne face să ne întrebăm cum să primim bucuria acestui dar, al venirii Fiului lui Dumnezeu la noi ca Prunc. Ce tâlc și înțeles îi dăm când suntem confruntați cu un noian de suferințe copleșitoare, sufletești și fizice, cu patimi, dezinformări, manipulări, boli necruțătoare, epidemii, moartea însăși? Toate acestea sunt o realitate de zi cu zi, dar nu o fatalitate. Ne luptăm cu ele, încercăm să biruim, uneori ne revoltăm... Progresăm într-un domeniu al științei, al confortului, al civilizației, sau mai curând al plăcerii, al binelui. Dar noi înșine, cu ce am devenit mai buni?
Iisus ne-a învățat să ne iubim unii pe alții și pe aproapele ca pe noi înșine, să iubim Pământul pe care-l locuim, să-l păstrăm curat și nepoluat, pentru că altfel creația lui Dumnezeu se poate întoarce împotriva noastră. Am trăit anul acesta pe deplin izolarea unora față de alții și distanțarea fizică, aceasta arătându-ne că omul nu a fost creat să trăiască departe unul de altul, ci în comuniune, în comunitatea socială și bisericească. Virusul ucigaș ne-a obligat să ne distanțăm unii de alții și să trăim izolați. Ne-a arătat cât de fragili și vulnerabili suntem ca oameni, ne-a făcut să experimentăm riscul însingurării, nesiguranța socială, care poate duce la disperare, dar și la o benefică curățire a sufletului, dacă privim această molimă ca pe o cercetare și o încercare îngăduită de Dumnezeu, pentru a ne arăta că greșim mult față de El și lumea minunată pe care ne-a lăsat-o să o îngrijim și în care să trăim.
Această pandemie ne-a făcut să conștientizăm că trăim într-o info-sferă, într-o societate dominată de vehicularea în timp real a informațiilor de tot felul, dar, mai ales, a manipulărilor și înveninării sufletelor tuturor, nu numai ale celor mai simpli. Civilizația de azi este una a mijloacelor media: internet, telefonie mobilă, inteligență artificială, astfel încât organele noastre, precum ochii, urechile, creierul sunt supuse unei violente presiuni, care poate duce nu numai la perceperea denaturată a realității, dar și la degradarea persoanei umane, dacă toate aceste mijloace moderne nu sunt folosite cu cumpătare. Oamenii de știință spun că trăim în aceste timpuri zorii celei de a patra revoluții, după cea coperniciană, darwiniană și psihanalitică. Trăim revoluția cibernetică, ce va schimba în mod dramatic relația noastră cu ceilalți semeni și probabil cu noi înșine. Rețeaua internetului a devenit un instrument extraordinar, mai ales de manipulare, sechestrat de mega corporațiile care introduc limbaje și comportamente noi, un sistem de dominare și stăpânire, care vrea să fie și etic și moral.
De aceea, să veghem la curățirea sufletelor și trupurilor noastre, ca să depășim, cu ajutorul lui Dumnezeu, momentele de cumpănă ale existenței noastre umane, fiind conștienți de faptul că „nouă Astăzi ni S-a născut Mântuitor, în Betleemul Iudeei”, Iisus Emanuel, adică un Dumnezeu prezent în mijlocul nostru, Care ne spune că „dacă doi dintre voi se vor pune de acord între ei pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20). Să nu uităm că viața, cu toate conflictele interpersonale, rămâne totuși momentul întâlnirii cu celălalt semen. Această cultură a căutării celuilalt, a acceptării și înțelegerii reciproce este înlocuită de multe ori în vremea noastră de confruntări și dispute, care nu sunt rodnice. Egoismul se naște din teama de celălalt, iar când devine izolare poate da naștere disperării și violenței. Avem nevoie să reconstituim o conviețuire socială, comunitară în Biserici, ca alternativă la singurătate și la izolarea sau autoizolarea impusă de frica de pandemie. Este misiunea noastră, a Bisericii, comunitatea celor ce cred în valoarea Cuvântului întrupat, de a crea legături directe, de suflet, între persoane. Cercetarea celor neputincioși și bolnavi și lupta tenace împotriva izolării de ceilalți semeni sunt datoriile noastre, ale creștinilor ortodocși, în aceste vremuri de panică și ispite de tot felul.

Dreptmăritori creștini,
„Nu vă temeți!” (Ioan 16,33) Este îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos. Fiindcă prin frică stăpânitorul lumii acesteia și slugile lui vor să-i îndepărteze pe creștini de „Lumina lumii”. Căci Mântuitorul a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12) și ne-a avertizat spunând: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).
În decursul acestui an Statul, prin vremelnicii lui conducători, a intervenit de mai multe ori despotic în aspecte ce țin exclusiv de organizarea internă a cultului, cu toate expresiile lui doctrinare și liturgice, aducând grave atingeri drepturilor omului și libertății religioase. Este vital ca membrii Bisericii, cler și laici deopotrivă, să își facă auzite vocile, care să îndemne la stoparea abuzurilor de orice fel. Și să ne aducem aminte doar de câteva situații nefericite în care reprezentanți vremelnici ai Statului și-au depășit, în ignoranța lor, atribuțiile, pronunțându-se în „chestiunea linguriței de Împărtășanie” și despre modul de exprimare a devoțiunii față de sfintele odoare – Sfinte Moaște, icoane, pelerinaje, etc.
Astfel de abuzuri, precum suspendarea drepturilor fundamentale, în cazul nostru dreptul de exprimare a propriei credințe, pentru un popor ancorat în Liturghia Bisericii și în Sfintele Taine ecleziale, nu poate aduce nimic bun, clivajul dintre autoritățile Statului și populație adâncindu-se pe zi ce trece.

Iubiți frați și surori în Domnul Iisus Hristos,
Anul acesta a fost deosebit de greu și cu multe încercări, dar Dumnezeu ne-a dăruit puterea să trecem cu bine peste ele.
Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei și a luminii, a preaslăvirii lui Dumnezeu pentru darul făcut umanității, în persoana Fiului Său, Unul-Născut. Să trăim această bucurie cu credință puternică pentru a dobândi pacea lui Dumnezeu, promisă de îngeri oamenilor.
Crăciunul este pentru toți oamenii o chemare la credință, bucurie, iubire, speranță, iar acestea trebuie împărtășite tuturor, pentru ca bucuria noastră să fie o făclie luminoasă, care să lumineze peștera întunecată, plină de frustrări și păcate, a sufletului multor frați ai noștri.
Cu părintească dragoste, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2021 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos să vă dăruiască cele ce sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii!
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2020, 10:50 (3885 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 04 Iul 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Amara: Autoturism cuprins de flăcări

Un autoturism a luat foc pe raza orașului Amara. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de scînteile produse în urma unor lucrări de sudură executate de un cetățean în apropierea autoturismului staționat ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 18:15
(4727 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Urziceni: «Țepuită» la telefon

O femeie, de 52 de ani, din Urziceni a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost victima unei înșelăciuni prin metoda apelului telefonic. Partea vătămată a fost sunată pe telefonul fix de către un ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 17:05
(3921 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Înșelat pentru un loc de muncă

Un ialomițean, de 47 de ani, din comuna Vlădeni, a sunat la Poliție după ce a plătit un comision de 290 de lei pentru a i se facilita obținerea unui loc de muncă în străinătate. Oamenii legii au în această ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 16:20
(5846 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere, 5 victime

Polițiștii Serviciului Rutier investighează modul în care s-au produs recent 3 accidente de circulație. În urma evenimentelor, cinci persoane au fost rănite, avînd nevoie de îngrijiri medicale.
Printre ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 15:40
(4920 vizualizări - 0 comentarii)


Monument de cult, reabilitat cu sprijinul Asociației «Ialomița Vest»

Monument de cult, reabilitat cu sprijinul Asociației «Ialomița Vest»

Biserica din satul ialomițean Hagiești, care poartă hramul «Sfîntul Nicolae», monument de cult ce datează din anul 1703, va intra într-un amplu program de reabilitare. Totul cu ajutorul eforturilor ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 13:40
(4669 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, cu ochii în patru după șoferii contravenienți

Acțiunile polițiștilor de depistare a participanților la trafic indisciplinați au continuat și zilele acestea în Ialomița. Șoferii prinși în stare de ilegalitate au fost trași la răspundere. Astfel, oamenii ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 10:35
(3821 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor pe raza județului

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost în executarea unei serii de acțiuni în ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 09:50
(5239 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie pentru depistarea cancerului de sîn, la Ciulnița și Bucu

Campania de testări gratuite la sate pentru depistarea cancerului de sîn «Ai toate motivele» continuă. La acest sfîrșit de săptămînă, 22-23 noiembrie 2014, carava va fi în localitățile Ciulnița și Bucu ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2014, 11:40
(6395 vizualizări - 0 comentarii)


20 noiembrie-Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

20 noiembrie-Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul

Azi, 20 noiembrie, calendarul ortodox îl prăznuiește pe Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul. Sfîntul Grigorie Decapolitul, ales în ceata sfinților lui Dumnezeu, se bucură de o cinstire deosebită printre ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2014, 10:15
(6444 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Copii de 15 și 16 ani, prinși în flagrant la furat

Poliția Slobozia a fost sesizată prin 112 de către un localnic cu privire la faptul că a surprins doi tineri în timp ce încercau să pătrundă în incinta unei firme, situată pe raza muicipiului. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 18:10
(4007 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Prevenirea infracțiunilor comise cu violență, temă propusă elevilor Școlii Ciulnița

În cursul zilei de luni, 17 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni, împreună cu reprezentanții DGASPC, ai Serviciului Probațiune, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai DSP Ialomița, ai Asociației ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 17:20
(6863 vizualizări - 6 comentarii)


Urziceni: La 17 ani, fără permis, prins la volanul unui vehicul

Polițiștii au depistat pe raza municipiului Urziceni un tînăr, în vârstă de 17 ani, din localitate. Acesta se afla la volanul unui autoturism, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 16:20
(4878 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni și Borănești

Poliția a fost sesizată luni, 17 noiembrie a.c., cu privire la faptul că, pe raza comunei Coșereni, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 15:45
(6472 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere ușoară

La sfîrșitul lunii octombrie 2014, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7340 șomeri, din care 1840 șomeri indemnizați, respectiv 5500 șomeri ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 14:50
(5093 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Bătrână căzută în fântână

Traian: Bătrînă căzută în fîntînă

În urma unui apel telefonic primit în dimineața zilei de marți, 18 noiembrie 2014, în jurul orei 8,35, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei femei, în vîrstă de 75 ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 13:20
(3699 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Înecat în lac

Luni seara, 17 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, un cetățean a văzut un cadavru plutind în apa unui lac din apropierea municipiului Slobozia. Bărbatul a sunat la 112, iar în scurt timp un echipaj de ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 13:05
(5864 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia înecat


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania prin EURES

EURES România dispune de 77 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania. Pentru aceste locuri de muncă se va organiza ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 10:20
(8509 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: O femeie a murit intoxicată cu fum ca urmare a unui incendiu

O femeie în vîrstă de 52 de ani și-a găsit sfîrșitul, cel mai probabil, intoxicată cu fum în propria locuință din comuna Scînteia. Incendiul a fost anunțat la orele 19,45, iar la locul intervenției s-au ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2014, 15:05
(10829 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Steluțe printre Stele»

Direcția Municipală pentru Culură, Învățămînt, Sport și Tineret Slobozia vă invită marți, 25 noiembrie 2014, la concursul de interpretare vocală «Steluțe printre Stele». La eveniment vor participa cîștigătorii ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2014, 13:45
(4721 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Confirmare de focar al Bolii de Newcastle sau pseudopestă aviară la Grivița

În data de 7 noiembrie 2014, DSVSA Ialomița a fost înștiințată despre creșterea procentului de mortalitate peste limitele tehnologice la o exploatație de păsări-pui carne, cu un efectiv de populare de ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2014, 12:40
(8394 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție foto

Vineri, 14 noiembrie a.c., la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia, va fi vernisată o expoziție de fotografii militare. Evenimentul este organizat de Muzeul Militar Național «Regele Ferdinand ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2014, 11:15
(4865 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Un șofer beat a lovit o femeie pe trecerea de pietoni. A părăsit locul accidentului!

Luni, 10 noiembrie a.c., Poliția Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că un pieton a fost acroșat de un autoturism, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului. Polițiștii au demarat rapid ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2014, 10:50
(6760 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele ialomițene cinci conducători auto, cu  vîrste cuprinse între 22 și 44 de ani, în timp ce conduceau autoturisme aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2014, 10:05
(3246 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenați, în perioada 7-9 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2014, 09:25
(4540 vizualizări - 0 comentarii)


Cățel cocker, pierdut în Slobozia

Cățel cocker, pierdut în Slobozia

Pierdut cîine
rasa cocker,
zona Parc Ialomița

ofer recompensă substanțială
Telefon 0723/519.667, 0721/616.101

12 Noiembrie 2014, 16:40


IPJ Ialomița a primit 3 autovehicule Dacia Duster

Miercuri, 5 noiembrie a.c., într-un cadru festiv, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a primit 3 autoturisme de teren marca Dacia Duster. Autoturismele ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2014, 18:20
(4387 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în agricultură în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunștință celor interesați că, la această dată, prin rețeaua EURES, sînt disponibile 100 locuri de muncă în Danemarca, respectiv  ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2014, 16:40
(6991 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoț din case, reținut de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 17 de ani, din orașul Amara. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2014, 15:15
(5310 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Tîlhar în arest

Polițiștii au reținut miercuri, 5 octombrie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr, de 26 de ani, din comuna Bordușani. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2014, 13:10
(5081 vizualizări - 0 comentarii)


SC TROTA România SRL Cluj

angajează
atît tineri șoferi cu categoriile C+E,
cu cel puțin 2 ani de experiență pe TIR,
cît și începători.

Se lucrează în echipaj, pe Comunitate.
Condiții excelente.
Se asigură un cîștig minim
între salariul de bază și diurne.
Informații la tel. 0740/295.418,
numai după trimiterea unui CV
și copii de pe documentele de mai jos,
la [email protected]

-Buletin
-Pașaport
-Permis de conducere
-Cartela tahograf
-Atestat de marfă
-Cazier judiciar
-Cazier auto

5 Noiembrie 2014, 18:10


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...