Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Sorin Fuerea, noul director al ANIF Ialomița

Din ciclul «se întorc valorile acasă»

Sorin Fuerea, noul director al ANIF Ialomița

Sfârșitul de an 2020 l-a găsit pe consilierul județean PNL Sorin Fuerea puțin cam agitat, dat fiind faptul că, încă de la începutul lunii decembrie, ex-premierul Ludovic și-a înaintat demisia. Implicit, la rândul ei, prostata dlui Fuerea urma să elibereze tronul de adjunct la ANIF București. Bine, câtă legătură să existe între prostata liberalului Fuerea și adenomul fostului prim-ministru Orban? O întrebare bună la care doar fostul președinte PNL Ialomița și deputat fără mandat redistribuit Gheorghe Tinel ar putea să răspundă... Revenind la țevile de irigat din bătătura noastră, agitația Sorinului s-a manifestat din plin când, pe final de decembrie 2020, Fuerea al nostru (cu tot cu prostată!) și-a epuizat votul, aplicând eronat ștampila pe un buletin de alegere a vicepreședinților de Consiliu Județean. Acuma, sărmanul Fuerea, cu lacrimi în ochi, a încercat să dreagă ceea ce făcuse, invocând agitația, stresul și presiunea cu care demisia ex-premierului Ludovic l-a plesnit în perioada premergătoare Sărbătorilor, după cum am scris mai sus Sorinul și a sa prostată pierzând funcția de director adjunct la centrala Agenției Națională de Îmbunătățiri Funciare. În fapt, toate acestea ne-au făcut să revenim la «mizeriile» scrise inițial și, suplimentar, să completăm cu noi detalii «mizerabile». Căci, din câte aveam să aflăm, din 7 ianuarie 2021, dl Sorin Fuerea este noul director general al ANIF Ialomița, funcție ocupată până la alegerea sa ca viceprimar de un alt deflorabil al politicii liberale, adică Gigi Manea... Să lăsăm alte personagii și să continuăm cu al nostru. Fidel dictonului «irigațiile e viața mea!», Fuerea susține că, pe lângă voce și talent, la ocuparea cel puțin a ultimei funcții, asta de «șăf» la ANIF Ialomița, au primat «cei 12 ani de activitate în acest domeniu». Pentru cine a stat să asculte și să creadă, Fuerea a insistat să cuvânte și despre «cursurile de specializare», de-a lungul și latul timpului parcurse și absolvite magna cum laude. În acest sens, se consideră chiar pregătit pentru ea, pentru funcție cum s-ar zice, considerând că «voi putea ajuta în mod real fermierii ialomițeni». Telefonul mobil la care am purtat conversația s-a declarat convins de argumentele specialistului Fuerea. Chiar și rețeaua mobilă a fost impresionată de declarațiile consilierului județean liberal. Cu atât mai mult cu cât, din discuțiile precedente cu specialistul Fuerea, am reținut că, declarat fiind un adevărat urmaș al Brătienilor, același Sorin Fuerea și a sa prostată reprezintă unicele repere în domeniu de implementat politica Guvernului în teritoriu. Politică liberală a la Câțu... Domnu’ Soare, tot cu Covidu’?

11 Ianuarie 2021, 13:10 (13602 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Infrastructura de irigații din Ialomița, în reabilitare
Investiții ale ANIF pentru îmbunătățirea infrastructurii de irigații din Ialomița
Peste 142 milioane metri cubi de apă, folosiți pentru irigații în Ialomița
ANIF Ialomița are un nou șef
ANIF caută un director pentru Filiala Teritorială din Ialomița

Comentariile cititorilor:


O(U) AI:
(18 Ianuarie 2021, 12:30)
OUAI, dar IQ n-ai. Partidele astea vechi sunt la fel de mizerabile. Asta este un lucru clar, verificat de 30 de ani...si chiar mult mai mult. Ceea ce ma surprinde in mod neplacut, este faptul ca unii comentatori agreaza ideea de numiri politice in functii publice.
Karim Benzema :
(16 Ianuarie 2021, 21:20)
Avea dreptate hoata lui Basescu in acel video buclucas cand vorbea de campanie electorală. Minciuni, minciuni, minciuni
gogule:
(14 Ianuarie 2021, 20:33)
Iti tremura cashcheta , Gogule? Va dau penelishtii dictare si nu stiti ca mai toate injuraturile se scriu cu cratima? Vai de viata voastra de gardieni! 
Marian :
(14 Ianuarie 2021, 16:40)
De ce nu a reușit Fuerea sa l voteze pe Dinutu? Se mira si el de locul in care se afla. De atata bucurie, s- a pierdut.
Lucica:
(14 Ianuarie 2021, 13:32)
Fuerea mi- a cerut borcane de miere sa ma lasa se pun în răpita de care răspunde stupi de albine.
alt cetatean:
(14 Ianuarie 2021, 10:45)
bine?? de asta suntem cel mai sărac și subdezvoltat judet din tara??
tot un cetatean:
(13 Ianuarie 2021, 22:31)
Aveti dreptate! In PSD sunt suficienti oameni capabili sa preia conducerea institutiilor. Oricum sunt mai permisivi, nu taie in carne vie ca noii veniti. Si pana la urma ce atata schimbare, sa ramana tot oamenii care sunt acum, ca ne-a mers bine.
Justițiar:
(13 Ianuarie 2021, 17:36)
Dacă urmăriți toate numirile in posturi cheie veți observa ca numirile sunt politice marca PNL.
Gogu:
(13 Ianuarie 2021, 15:05)
Dl.Soare pregătește să numească șef la Poliția Locală pe un fost angajat MAI,actualmente pensionar,care tot de mapa si lipiți de afișe în campanie.Parca PNL ul spunea că nu este de acord cu acest cumul pensie si salariu de la stat. P.S.Atentid primarule trebuie organizat concurs!!!!!
Mimi:
(13 Ianuarie 2021, 08:28)
Cred ca ne am luat o cu Soare...O sa mi spuneti ca au trecut doar 2..3 luni de cand e primar dar nici nu da de inteles ca ar urma schimbari in bine.Sa dea Dumnezeu sa ma insel dar parca prea ,,le comite"..!!?
Bebe:
(13 Ianuarie 2021, 01:42)
V-ati convins si de domnul Soare?! Este la guvernare , deci are putere decizionala si ce sa vezi , nu a schimbat nimic in institutii, mai mult decat atat, aduce in functii oameni de genul si de varsta individului mentionat. Tineretul viitorul tarii, sa mai astepte pana or iesi balaurii batrani la pensie . In concluzie , nu o sa mai scapam in urmatorii 20 de ani de genul asta de oameni , care sufoca institutiile publice pana la ies la pensie.
@cetatean:
(12 Ianuarie 2021, 18:09)
fii tare. pastreaza-ti cumpatul.
e abia inceputul. au trecut doar trei luni.
ca-i rosie, ca-i galbena, tot  aia e.......
febra, boala......
Cetatean:
(12 Ianuarie 2021, 16:26)
Câtă încredere am avut multi din slobozia in Soare,pe atât de mare este dezamagirea...Am votat omul nu partidul dar se pare ca si omul e fix ca partidul!Dezamăgitor domnule Soare,ai dat o in bara prima oară cu "deflorabilul" acum cu fuerea...pe lângă politică faci si agricultură,chiar nu esti constient de specimenele pe care le pui in funcții,care sunt direct legate de domeniul in care chiar tu activezi!?!?Fuerea a îngropat 5-6 ouai uri unde a fost președinte,cam ce crezi ca v a face din postul de director al ANIF ului??
Anonim:
(12 Ianuarie 2021, 14:15)
A cazut Ludovic Orban ,a cazut si profitorul asta s a intors la Slobozia ,ca ce se mai plimba cu Orban prin piata mare din Slobozia!Traim intr o tara de rahat ,condusi de niste javre ordinare toti !
pnl-ist:
(12 Ianuarie 2021, 08:59)
Din cati membrii destepti, frumosi si devreme acasa exista in PNL, chiar "aceasta figura marcanta" au gasit? Fantastic cum pe mana lor PNL-ul vrea sa scada in sondaje. Ce il recomanda pe acest om? Nimic. Si va rog nu jigniti taranii ! Cel putin cei din Gh.Doja sunt foarte muncitori. Asta e muncitor doar din gura. Atat.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(220 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(180 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(155 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(219 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(207 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(177 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(255 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(460 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(556 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(557 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(445 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(865 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(420 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(666 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(852 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1606 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1335 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1042 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(596 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1250 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1720 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1754 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1279 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1758 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...