Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Bronz pentru George Dragomir

Scrimă, Campionatul Național de Seniori

Bronz pentru George Dragomir

Săptămâna trecută scrima românească a reluat competițiile, Campionatul Național al Seniorilor fiind prima dintre acestea. A fost un nou moment în care sabia ialomițeană și-a confirmat valoarea, 3 dintre cei 4 sabreri care au urcat pe podium fiind crescuți la Slobozia. Pentru noi cel mai valoros rezultat a fost bronzul obținut de tânărul George Dragomir, legitimat la CSM Unirea Slobozia. Firește, nu putem trece cu vederea faptul că finala a fost disputată de alți doi slobozeni, Alin Badea și Iulian Teodosiu, scrimeri consacrați care sunt legitimați în prezent la Steaua și Dinamo.

Dragomir, adversar dificil pentru Badea În faza 16-imilor s-au duelat mulți sabreri originari din Slobozia. Alin Badea, Iulian Teodosiu, Sorin Eftimie, Mihai Cruțu și Răzvan Stănescu au trecut mai departe. George Dragomir a intrat în competiție direct în faza 8-imilor. De remarcat prezența pe tabloul principal și a altor tinere speranțe ale Sloboziei: Eduard Dragomir, Daniel Lepădătescu și Liviu Lepădătescu. În 8-imi am avut duelul dintre Mihai Cruțu și Sorin Eftimie, câștigat de primul cu 15-12. Au mai obținut prezența în faza următoare, Alin Badea, Iulian Teodosiu, George Dragomir și Răzvan Stănescu. Practic, în Sferturi, 5 din 8 sabreri proveneau din județul nostru. În această fază, George Dragomir a trecut lejer de Mihai Cruțu, iar Iulian Teodosiu l-a învins fără probleme pe Răzvan Stănescu. Alin Badea a profitat de abandonul lui Rareș Ailinca. Semifinalele au prilejuit un duel strâns al generațiilor, între Alin Badea și George Dragomir. Experimentatul Badea s-a impus in extremis cu 15-14. În cealaltă Semifinală, Iulian Teodosiu a trecut de ieșeanul Matei Cidu, cu 15-4. Spectaculoasă a fost și Finala dintre Alin Badea și Iulian Teodosiu, câștigată de primul cu 15-14. Astfel, Badea este noul campion național al seniorilor, iar Teodosiu vicecampion. Dragomir se mulțumește în acest an cu bronzul, dar cu siguranță anul viitor medalia va căpăta o altă strălucire. «Bronzul obținut de George Dragomir este foarte prețios pentru el, pentru Slobozia și pentru CSM Unirea... Senzația mea este că se putea mai mult, dar aceasta a fost povestea competiției, iar George va avea multe ocazii să-și demonstreze valoarea. Mă bucur și pentru titlul obținut de Alin Badea, o încununare a întregii sale cariere!» a declarat Marin Cruțu, antrenor la CSM Unirea Slobozia.

23 Februarie 2021, 12:25 (2333 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo

Comentariile cititorilor:


cititor:
(26 Februarie 2021, 11:05)
Felicitări, ne mândrim cu astfel de copiii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA Ialomița: Subvenția pentru motorină

Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează fermierii ialomițeni că, în data de 15.07.2015, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Agriculturii ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 11:40
(5443 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Prima ediție a competiției «Pompierul de ultimă generație»

În conformitate cu calendarul Asociației Sportive a Pompierilor-Sucursala Ialomița, în data de 16 iulie a.c, la sediul Detașamentului de Pompieri «Gabriel Boitan» din municipiul Slobozia, s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 11:05
(5781 vizualizări - 0 comentarii)


SVSU Căzănești s-a calificat la faza națională a Concursurilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență

În urma desfășurării, în perioada 13-15.07.2015, a fazei interjudețene a competițiilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 17:05
(6395 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat european de arestare pentru un ialomițean din Bărbulești

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săvîrșirea de infracțiuni contra proprietății, fapte comise în Germania. La data de 14 iunie ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 14:35
(4064 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie «Nu trece dincolo!»

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, acționează pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sînt implicați pietoni, precum ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 13:55
(3838 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iunie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7062 șomeri, din care 1287 șomeri indemnizați, respectiv 5775 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 12:20
(5101 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 11:15
(3978 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Proiectil descoperit într-o curte

 Un proiectil de artilerie exploziv de calibru 100 mm a fost descoperit de un cetățean din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce săpa în curte. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 16:40
(4267 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: I-a furat portofelul

Jandarmii au fost sesizați de un bărbat, duminică, 12 iulie a.c., în jurul orei 13,30, despre faptul că i s-a furat portofelul, în care avea 130 de lei.
În urma verificărilor, jandarmii au constatat ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 15:35
(4724 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Activități pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor

Peste 400 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni, în ultimele 3 zile, în urma activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, în special ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 15:10
(3306 vizualizări - 0 comentarii)


ONRC, parte a sistemului de interconectare a registrelor comerțului din statele membre UE

Luni, 13 iulie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 152/2015, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerțului ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 14:40
(3916 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tîlhar arestat

Un tînăr de 19 ani este cercetat de polițiști, fiind bănuit de comiterea a două tâlhării . Polițiștii au reținut vineri, 10 iulie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 19 ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 14:15
(5102 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe DN2, în afara localității Movilița, un autoturism condus de un tînăr, de 24 de ani, din comuna Coșereni. Din verificările efectuate în bazele de date polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 13:40
(3964 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, patru răniți

În acest sfîrșit de săptămînă, pe șoselele ialomițene s-au produs 3 evenimente rutiere soldate cu rănirea a patru persoane. Astfel, Poliția a fost sesizată la data de 10 iulie a.c., în jurul orei 20,00 ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 12:55
(3716 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Rădulești, Slobozia și Țăndărei

Jocul copiilor cu focul a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la depozitul de furaje al unui cetățean din localitatea Rădulești. Evenimentul a fost anunțat la 112 în după-amiaza ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 12:05
(5973 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tînără salvată de jandarmii feteșteni

Jandarmii din cadrul patrulei de supraveghere și ordine publică Fetești care executau misiuni de prevenire și combatere a sustragerilor de produse petroliere, au observat luni, 13 iulie a.c., în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 11:10
(3294 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două persoane rănite

Poliția a fost sesizată joi, 9 iulie a.c., în jurul orei 9,00, cu privire la faptul că pe raza orașului Amara s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 20:15
(4298 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: La închisoare pentru «abandon de familie»

Polițiștii Secției Rurale Coșereni au acționat joi, 9 iulie a.c., pe raza de competență, pentru punerea în executare a mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea și a depistării persoanelor urmărite ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 18:10
(7051 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii asigură măsurile de ordine publică la «Festivalul Nămolului» Amara-2015

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor executa misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia «Festivalului Nămolului» Amara-2015, în perioada 11-12 iulie a.c., în vederea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 17:25
(7427 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania prin intermediul Rețelei EURES

EURES România dispune de 50 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic, care doresc să desfașoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 16:10
(5095 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 8 ani, acroșată de un autoturism

Poliția a fost sesizată miercuri, 8 iulie a.c., în jurul orei 19,30, cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2015, 17:10
(5538 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: A refuzat etilotestul, s-a urcat la volan și a tamponat două autoturisme!

Polițiștii rutieri oprit pentru control, pe raza municipiului Slobozia, un bărbat de 35 de ani, din localitate, care se afla la volanul unui autoturism. La solicitarea polițiștilor de a fi testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2015, 15:05
(6316 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza căldurii

Echipajele de prim ajutor calificat SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitate să intervină, în ultimele 24 de ore, în cazul a trei persoane afectate de temperaturile ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2015, 14:20
(4935 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR deschide o nouă sesiune de primire a cererilor de finanțare prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță deschiderea a patru noi sesiuni anuale continue de primire a proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile pentru agricultură ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2015, 13:10
(4806 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare ANAF

În urma sesizărilor primite de la contribuabili, cu privire la recepționarea unor apeluri telefonice de la diverse persoane care, sub pretextul desfășurării unui sondaj de opinie de către ANAF, le solicită ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 16:10
(3622 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Peste 35 tone de produse, confiscate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin personalul de specialitate, a efectuat în luna iunie o serie de acțiuni cu scopul de a verifica implementarea corectă a  ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 15:55
(5078 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gimbășani

Marți, 7 iulie a.c., în jurul orei 19,25, două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, pe DJ201, pe raza localității Gimbășani. În urma impactului, un bărbat în vîrstă de 70 de ani a rămas ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 15:25
(6949 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un TIR, între Chirana și Giurgeni

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la un autotren. Evenimentul s-a produs marți, 7 iulie a.c., în jurul orei 18,00, pe DN2A, între ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 15:10
(4554 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A incendiu


Slobozia: Minor de 14 ani, furt dintr-o mașină lăsată descuiată

Polițiștii cercetează un minor de 14 ani, bănuit de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Astfel, Poliția a fost sesizată la data de sîmbătă, 4 iulie a.c., de către o femeie în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 14:55
(2712 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Slobozia: Și beat, și fără permis, la volan!

Marți, 7 iulie a.c., în jurul orei 4,00, polițiștii au oprit pentru control, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism condus de un tînăr, de 21 de ani, din județul Călărași. Din verificările efctuate ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 14:40
(3366 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...