REPORTAJ
Coloniștii de la capătul lumii
Mărturii ale unui trecut pierdut în negura timpului, fostele Întreprinderi Agricole de Stat ascund printre clădirile abandonate și ruinate poveștile unor oameni care au muncit cu mâinile, dar mai ales cu sufletul, pământul. Un astfel de loc există la marginea localității Giurgeni. Ca într-o adevărată colonie, 150 de oameni trăiesc de pe o zi pe alta, izolați de civilizație, așteptând ca un întreprinzător local să deschidă un chioșc de unde să-și poată cumpăra pâinea cea de toate zilele...
5 kilometri prin pustiu Drumul către fostul IAS al comunei Giurgeni are 5 kilometri și este asfaltat doar pe sfert. Oamenii spun că lucrările au început cu câteva săptămâni înainte de Alegerile Locale din septembrie anul trecut și, după ce actualul primar a fost reinstalat în funcție, utilajele au făcut cale întoarsă și-au lăsat lucrarea neterminată... Ținând într-o mână o plasă de rafie, iar în cealaltă un băț cu care să se apere de câinii stânelor amenajate în apropierea drumului, Marioara Ghiță, în vârstă de 63 de ani, merge agale și privește în zare în speranța că poate vreo căruță ar putea-o duce mai aproape de casă. Trăiește într-una dintre casele fostului IAS al localității Giurgeni de când se știe. Își amintește de perioada de glorie în care fostul IAS reprezenta sursa principală de hrană pentru toată zona de Est a județului Ialomița. «Se făcea zootehnie, se făcea agricultură serioasă... Eu am muncit la baza de semințe. Aveam depozite încărcate de semințe! Era școală unde mergeau copiii, aveam și dispensar... Acum acolo nu mai este nimic. Doar noi, câțiva mai suntem și ne ducem zilele, cât om mai putea...» spune femeia, trăgând după ea sacoșa de rafie încărcată cu sticle de ulei și pâine. Când vremea este bună și pământul tare, femeia scurtează drumul spre casă prin mijlocul câmpului, reușind să ajungă în spatele vechilor blocuri din curtea fostului IAS. «Am vrut și acum să fac la fel, dar nu poți să mergi pe acolo pentru că pământul e moale și m-am afundat în noroi. Așa că merg încet-încet pe jos. În 2 ore sunt și eu acasă, la omu’ meu...» adaugă femeia.
Viața în colonie În curtea fostului IAS din Giurgeni trăiesc aproximativ 150 de persoane, cele mai multe trecute de 60 de ani. Tinerii au luat de mult calea străinătății pentru a-și face un rost, iar cei care au mai rămas în colonia de la marginea comunei lucrează la firma unui italian, care are afaceri în agricultură în zona localității Gura Ialomiței. Tot ce le-a mai rămas bătrânilor este să iasă în ulița mare și să privească peisajul dezolant oferit de clădirile ruinate. Gheorghe Bârlă are 70 de ani bătuți pe muchie și arată cu degetul spre mormanele de moloz, încercând să-și amintească ce reprezentau înainte. «Dacă nu mă înșel aici era școala, iar peste drum de ea era clădirea Administrației... Parcă mai încolo era depozitul de semințe... Încerc așa să-mi fac idee care cum era așezat, ca să nu uit de tot locurile astea. Vreau să iau amintirile cu mine când m-oi duce... Că doar amintirile ne-au mai rămas!» spune bătrânul în timp ce se așază pe o canapea, în fața porții. La fel ca toți ceilalți oameni din colonie, omul își dorește să se deschidă un chioșc, pentru a-și putea cumpăra ce are nevoie. «Am vrea și noi o gheretă aici de unde să cumpărăm ce ne trebuie, să nu mai mergem atâta drum pe jos...» spune bărbatul încercând să-și amintească de când nu a mai văzut un autobuz oprind în centrul fostului IAS. În mod ironic, aici există și o stație de autobuz, construită din PVC și prevăzută cu bănci de lemn... «Cine-și mai aduce aminte de când n-am mai văzut un autobuz p-aici?! Era bun, dar l-au scos... Ei știu de ce...» spune bătrânul resemnat.
Viața la bloc Din poarta bătrânului Bârlă se desprinde o uliță plină de gropi umplute cu apa de la ultima ploaie, care duce către singurele blocuri care au mai rămas în picioare. În spatele lor, pe o frânghie, câteva rufe sunt ridicate în aer de vântul primăvăratec. Câțiva copii aleargă printre imobilele aproape în ruină și bat mingea, în timp ce doi câini leneși stau tolăniți cu burțile la soare. Geta Voicu locuiește la parterul unuia dintre blocuri, iese afară și încearcă să scuture un preș. Femeia este printre cei mai tineri locatari ai coloniei din curtea fostului IAS. Și-a cumpărat apartamentul imediat după 1990, mărturisind că acum nu mai are tragere de inimă să se mute în altă parte. S-a obișnuit și cu pereții scorojiți, și cu apa care i se infiltrează în casă, și cu mirosul, și cu peisajul dezolant din jurul blocului în care locuiește... «Aici m-am născut, aici am crescut, unde să mă duc în altă parte?! O să rămân aici câte zile oi avea...» spune femeia, cuprinsă de resemnare. Speră să apuce ziua în care drumul care duce către fostul IAS să fie complet asfaltat, iar ulițele desfundate dintre blocuri să devină trotuare cu pavele «așa cum sunt alea din centrul satului...».
6 Martie 2021, 11:10 (7670 vizualizări - 4 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(2 Martie 2026, 11:27)
Cine îl cunoaște din ias pe lica puf Sau pe nicu puf? Dar pe nicu mindru??
(20 Septembrie 2023, 00:45)
IAS Giurgeni a fost una din unitatile cu productii mari orez,zootehnie ,crestere de ovine si porcine. Avea Unitae politico-administrativa exemplara.Cetateni care isi desfasura-u activitati zi de zi aveau o Obligatie sociala si morala spre binele comunitatii. Sa aducem aminte celor care citesc ca si eu am stat unde e fam.Voicu .Cu respect.
(7 Martie 2021, 08:53)
Trist. Tare trist... Oameni ce au muncit o viață uitați de cei ajunși Mari in negura timpurilor...
(7 Martie 2021, 00:03)
In 20 de ani o sa avem sate pustii-pustii, datorită îmbătrânirii populației. Oamenii trăiesc greu,sunt nevoiți să migreze pe lângă marile orașe și în afara țării. Păcat ca nu se ia în considerare acest aspect. Cand au nevoie de voturi fac vizite,promisiuni,de toate,după vot...