Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Patologia parlamentară a deputatului Mușoiu

Patologia parlamentară a deputatului Mușoiu

Proaspăt revenit din concediu, deputatul Ștefan Mușoiu s-a adresat furibund românilor pe pagina sa de Facebook. Iată un fragment dintr-o postare a sa după primele zile de dezbatere la noua Lege a Bugetului: «Acum Guvernul Cîțu a inventat un nou mecanism abject, ce frizează penalul. Anexa 7.03 la bugetul statului, care împarte bani, fără niciun criteriu, doar după bunul plac, o premieră absolută în politizarea fondurilor bugetare». Îngrijorați, am solicitat psihiatrului redacției un punct de vedere privitor la aceste afirmații care seamănă izbitor cu un episod de delirium tremens. Primul diagnostic a fost că domnul Mușoiu suferă de tulburare bipolară, fiindcă nu poți fi fericit și euforic în concediu și maniaco-depresiv în postările către alegători. Un al doilea diagnostic ar fi că domnul Mușoiu suferă de Alzheimer, altfel nu ar avea tulburările astea de memorie, gândire și comportament care îl fac să declare că PNL-USR-PLUS-UDMR au inventat politizarea fondurilor bugetare, când toată lumea știe că e invenția PSD. În ambele cazuri e grav. Dar nu va îngrijorați... Noi, de exemplu, rămânem la părerea că domnul Mușoiu nu e decât un fariseu incurabil care joacă rolul parlamentarului revoltat, doar-doar l-or ține minte alegătorii până în 2024, când visează la un nou mandat... Cu sau fără asfalt!

8 Martie 2021, 17:05 (5270 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
«Le sunt recunoscător tuturor ialomițenilor care și-au exercitat dreptul de vot!»
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu, despre securitate cibernetică la conferința «Idei care schimbă România»
«Aderarea parțială la Spațiul Schengen, o primă victorie care ne motivează!»

Comentariile cititorilor:


CETATEAN:
(10 Martie 2021, 19:04)
CE NE SFIDEAZA ACEST INCULT ,PLIN DE EL, PESTE PATRU ANI O SA DISPARA SE DUCE DUPA GAINA etc
Nuti spaima Constitutii:
(10 Martie 2021, 01:05)
Nu asta am vrut sa spun domnul Gigel. Am vrut doar sa spun ca speram la un altfel de politica pentru ca am votat sa fie ....altfel. Si as vrea sa mai spun (ca exemplu) fara ca prin asta sa apar PSD ul ca totusi nici un guvern PSD nu a dat 0 lei cota TVA unui oras cum e Clujul, Brasovul sau Timisoara asa cum a facut mareata alianta cu mun. Constanta. Nu am simpatii pt. nici un partid pt ca nici unul nu tine cont de doctrina. Daca maine as fi imparatul Romaniei as incolona toti presedintii, deputatii, senatorii si ministrii din ''89 incoace si asa face cu ei canalul Dunare-Bucuresti. la lopata si tarnacop. Ca tot e inceput si sta in conservare.
PSD ist:
(10 Martie 2021, 00:19)
Suntem conduși de o generație de prostovani caragialesti. Ptr.asta sa I mulțumim dl. Silvia Ciuperca care l a promovat. Sa promovezi un prost? Chiar dacă are bani și cotizează, e totuși prost fiindcă nu e pregătit. Dar, ca el e plin parlamentul tarii. De ras și de necaz am ajuns cu ăștia oameni buni.
Gigel:
(9 Martie 2021, 11:03)
@Nuti spaima Constitutii: Ai dreptate, si lucrurile sunt clare. Asa s-au dezvoltat Cluj, Timisoara si Sibiu, furand banii din restul tarii. Si apoi se bat cu pumnul in piept ce mari realizari au avut. Legal, ca doar Guvernul le da acesti bani!
Ama:
(9 Martie 2021, 10:41)
Da, ne sfideaza acest individ cu gasca PSD, ce activitate are de numai poate, distractie concedii, aranjamente pentru pile. Loc de munca pentru cei care au ajutat partidul. Chiar mai aveti domnilor pile relatii ca mai sunt locuri de angajare.Domnule Presedinte localitatea dumneavoastra are multa populatie ce trebuie angajata. Trimite ti lui Marcu ca le angajeaza domnul desi nu mai sta pantaloni pe el de grija, el respecta comenzile lui D Pavel. Rusine PSD.....
Nuti spaima Constitutii:
(9 Martie 2021, 02:34)
Poate ca ar fi bine sa mai si citim. Nu neaparat pe Musoiu dar din Legea bugetului de stat pe anul asta. Asa ca exemplu : stiati ca 57 % din cota TVA defalcata o inhata anul asta doar 5 judete ? Si e pacat ca ele nu produc 57 % din acest TVA. Si unde credeti ca sunt situate judetele astea castigatoare ? Un mic indiciu : nu sunt nici in sud si nici in est ... :)))  Dar desigur ca nu e o imparteala politica ca pe vremea PSD ului :))) Nici pomeneala ....
Ionel Ardeal:
(9 Martie 2021, 00:31)
Inca putin si se retrage impreuna cu croitoreasa in munti... o sa il caute pana si fratiorul ca nu isi gaseste nasturii de la batista... (...). Manechin de mana a 3-a.
slobozean:
(8 Martie 2021, 22:53)
Vai de capul tau! Tu cati bani ai luat cand erau pe mana voastră?
DJ PeSeDist:
(8 Martie 2021, 21:21)
De toata jena cantarea asta de opozitie a deputatului SAM GPL....asta chiar nu realizeaza cat de penibil este sa vii cu acuze pe care tu si partidul tau le-ai executat cu brio timp de enspe ani. Huooooo!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Înșelăciune cu loz în plic

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități pentru identificarea a două persoane care în cursul zilei de miercuri, 2 iunie, au înșelat un ialomițean cu o sumă importantă de bani. Partea vătămată, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:13
(33309 vizualizări - 2 comentarii)


Fals și uz de fals la Primăria Adîncata

Înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, acestea sînt infracțiunile pentru săvîrșirea cărora au fost învinuite cinci persoane din comuna Adîncata, una dintre ele avînd calitatea de funcționar în cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:11
(25700 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni pentru disciplina în traficul rutier

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de controale în trafic, în zona municipiului Urziceni. În cadrul acțiunii, au fost controlate peste 90 de autovehicule, din care 12 înmatriculate în alte state ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:10
(14713 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni urmăriți penal

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au dispus începerea urmăririi penale față de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, reprezentant al unui agent economic din localitate, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:09
(30866 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 14 persoane legitimate de polițiști

Cu ocazia activităților desfășurate de polițiștii ialomițeni pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la unitățile de învățămînt din județ unde se desfășoară examenul de bacalaureat, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:08
(25203 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Decizia de suspendare a plăților complementare în sprijinul agriculturii subminează economia națională

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România-LAPAR ia notă, cu îngrijorare și preocupare, de intențiile Guvernului, prin Ministerul de Finanțe, de a suspenda plățile complementare -CNDP, acordate ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 16:28
(22915 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: LAPAR


Anunț

Service angajează electrician auto. Telefon 0728/909.653. ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 15:49
(18225 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 11 autoturisme cu defecțiuni tehnice, trase pe dreapta

Marți, 1 iunie, polițiștii Biroului Rutier au depistat alte 11 autovehicule ce prezentau defecțiuni tehnice în timp ce se deplasau pe drumurile publice. Polițiștii Biroului Rutier Slobozia, cu sprijinul ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 12:21
(28193 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis

În cursul zilei de marți, 1 iunie, polițiști din cadrul Biroului Rutier Urziceni, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a conducătorului unui autoturism, înmatriculat în județul Buzău ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 12:20
(22698 vizualizări - 0 comentarii)


Protoieria Urziceni: «Zâmbet de copil»

Protoieria Urziceni: «Zîmbet de copil»

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Protoieria Urziceni a organizat un spectacol, aflat la a II-a ediție, «Zîmbet de copil». Evenimentul dedicat celor mici s-a desfășurat la sala de festivități ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2010, 17:21
(26988 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al tânărului dispărut în urmă cu trei zile în apele râului Ialomița, găsit

Trupul neînsuflețit al tînărului dispărut în urmă cu trei zile în apele rîului Ialomița, găsit

Un pescar aflat marți, 1 iunie, în jurul orei 18.00, în zona satului Orezu din comuna Ciochina, a observat cadavrul agățat în resturi vegetale la suprafața apei și a apelat numărul unic de urgență 112. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2010, 11:34
(30163 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmerie: «Ziua Porților Deschise» pentru copii

Jandarmerie: «Ziua Porților Deschise» pentru copii

Marți, 1 iunie, începînd de la ora 12.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat, în municipiile Slobozia, Urziceni și Fetești, «Ziua Porților Deschise» pentru copii. Jandarmii au prezentat ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2010, 11:22
(21794 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 18:42
(15696 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 18:26
(16504 vizualizări - 0 comentarii)


Ancu Dincă, marele fizician-inventator, la Slobozia

Ancu Dincă, marele fizician-inventator, la Slobozia

La finele săptămînii curente, vineri și sîmbătă, respectiv 4 și 5 iunie, la orele 17,00, Ancu Dincă, fizician, inventator și laureat a numeroase premii și distincții conferite de juriile marilor Saloane ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:44
(27137 vizualizări - 1 comentariu)


Dridu: TIR răsturnat pe șosea

Dridu: TIR răsturnat pe șosea

Marți, 1 iunie, s-a produs un accident rutier în comuna Dridu. Potrivit investigațiilor polițiștilor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei într-o succesiune de curbe de către conducătorul ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:42
(29654 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu TIR accident


Țăndărei: Biciclist accidentat mortal

Luni, 31 mai, pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Evenimentul s-a produs în jurul prînzului, pe DN2A, la intersecția cu DJ212. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:41
(28909 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 91 mii de lei aplicate șoferilor

În ultimele patru zile, polițiștii rutieri ialomițeni au constatat nereguli ce au condus la aplicarea a 334 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind suma de 91 mii lei.Cele mai multe dintre ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:40
(25381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: amenzi Ialomița


Protocol de parteneriat cu APIA Franța

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 28 mai 2010, la Paris, a fost semnat un protocol de parteneriat între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, FranceAgriMer și Agenția pentru Servicii ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:38
(29534 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A rămas fără permis pentru că a condus o mașină cu defecțiuni tehnice

«Polițiștii Biroului Rutier Slobozia, cu sprijinul de specialitate al Registrului Auto Român Ialomița au acționat pe raza municipiului reședință de județ pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:37
(32001 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii asigură măsurile de ordine la BAC

Peste 30 de polițiști ialomițeni acționează pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică la cele 17 unități de învățămînt în care sînt organizate centre de susținere ale examenului de Bacalaureat ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:35
(25457 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Biciclist accidentat

Sîmbătă, 29 mai a.c., în jurul orei 15.30, Poliția Urziceni a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe DJ101C, pe raza localității Dridu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea unei ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:02
(27560 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan, a intrat cu mașina în pom

Duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 13.15, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DN2C între localitățile Tovărășia și Nicolești, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea unei persoane ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:02
(24458 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: La volan cu permisul suspendat

Duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 14.30, pe DN2C, pe raza localității Grivița, polițiștii au oprit în trafic pentru control la volanul căruia se afla un tînăr, de 21 de ani. Procedînd la oprirea regulamentară ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:01
(26641 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 29/30 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au organizat și executat, începînd cu miezul nopții, timp de patru ore, acțiuni punctuale pentru ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:00
(27378 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Depistat conducînd un autoturism fără drept de circulație

În cursul zilei de duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 18.00, agenți din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului, au depistat ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 17:59
(22113 vizualizări - 0 comentarii)


Rîul Ialomița a mai făcut o victimă

Duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 8.15, echipa de căutare-salvare de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost solicitată pe raza comunei Sărățeni ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 12:41
(25843 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: înec Ialomița


Incendii: Un vagon de marfă al CFR a luat foc

Incendii: Un vagon de marfă al CFR a luat foc

Vagonul făcea parte dintr-o garnitură de tren dezafectată, în el fiind depozitate paie și resturi vegetale. Fumul dens care se degaja din tren a fost observat sîmbătă, 29 mai, în jurul orei 14.30, fiind ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 12:40
(26922 vizualizări - 0 comentarii)


192 locuri de muncă disponibile în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita aduce la cunostințta celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 192 locuri de muncă în străinătate. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 10:16
(26478 vizualizări - 0 comentarii)


«Acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele Domnului, acolo și Hristos este în mijlocul lor»

«Acolo unde sînt adunați doi sau trei în numele Domnului, acolo și Hristos este în mijlocul lor»

Luni, 24 mai a.c., Sărbătoarea Sf. Treimi, după săvîrșirea Sfintei Liturghii, la îndemnul și îndrumarea Preotului Paroh Radu Gheorghe, cîteva familii tinere din parohia Fierbinții de Jos au oferit o masă ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2010, 15:20
(32469 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...